Luni, 15 Ianuarie 2018 13:05
Sub egida Zilei Naţionale a Culturii, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova organizează, în colaborare cu Direcţia pentru Cultură Prahova, marţi, 16 ianuarie 2018, ora 15.00, în sala Auditorium, la sediul său din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10, conferinţa „Reginele României – Istorie şi cultură”, susţinută de cunoscutul istoric prof.univ.dr. Georgeta Filitti.
Fiecare dintre reginele României, prin misiunile pe care şi le-au asumat, atât culturale, cât şi diplomatice, au spus o poveste care a ajuns în inimile oamenilor.
Regina Elisabeta, alături de soţul său, Regele Carol I al României, lângă maşina de scris, în cercuri literare, la căpătâiul bonavilor, alături de nevăzători – iată cinci dintre cele mai cunoscute ipostaze în care s-a afirmat în istoria şi cultura românilor. A publicat poezii, basme, amintiri, piese de teatru, în limbile franceză şi germană, sub pseudonimul Carmen Sylva.
Regina Maria alături de Regele Ferdinand I al României, a reprezentat o prezenţă remarcabilă la Curtea Regală: în timpul războiului merge în tranşee, în spitale printre răniţi; se implică în activitatea diplomatică pentru a consfinţi internaţional Marea Unire. Înzestrată cu un simţ estetic deosebit şi-a pus amprenta în amenajarea Palatului Cotroceni, Castelelor Pelişor, Bran, Balcic. A publicat, în engleză şi franceză, articole, schiţe, povestiri şi memorialistică pentru a face cunoscută cultura şi spiritualitatea românească.
Birou istorie,
Amalia Nicoară
Link-uri utile
- REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
- REGULAMENT INTERN
- CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ
- ORGANIGRAMA MUZEULUI JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE PRAHOVA
- CODUL DE CONDUITĂ
- OFERTA CULTURAL-EDUCATIVĂ PENTRU ANUL 2023
- TAXE ŞI SERVICII CULTURALE - 2023
- BILETE UNICE DE VIZITARE A MUZEELOR DIN JUDEŢUL PRAHOVA
- BILETE ONLINE
- TURURI VIRTUALE
- ANUNŢ - Concurs angajare arheologi
- Anunţ - Rezultatul selecţiei de dosare pentru concursul în vederea ocupării posturilor de arheologi
- ANUNŢ - Concurs angajare arheolog debutant
- ANUNŢ - negocieri CCM
- CONCURSUL DE POEZIE "FRUNZĂ VERDE DE ALBASTRU", EDIŢIA I, 2023
- Notă de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR. 544/2001 ÎN ANUL 2016
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR. 544/2001 ÎN ANUL 2017
- RAPORT DE EVALUARE A IMPLEMENTĂRII LEGII NR 544/2001 ÎN ANUL 2018
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2023
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2022
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2022
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2021
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2021
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2020
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 31 MARTIE 2020
- LISTĂ FUNCŢII ŞI SALARII LA 30 SEPTEMBRIE 2019
- Listă funcţii şi salarii la 28 martie 2019
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE - 2021
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE - 2022
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE 2020
- DECLARAŢII DE AVERE ŞI INTERESE 2019
- DECLARATII DE AVERE SI DE INTERESE 2018
- 112
- Cerere cercetare arheologică preventivă/diagnostic arheologic/supraveghere arheologică
- Cerere punct de vedere (PUZ)