Vineri, 09 Octombrie 2020 09:34
La data de 9 octombrie, prin Hotărârea de Guvern nr. 675 din data de 5 mai 2004, în România se comemorează Ziua Holocaustului, data aleasă fiind una cu semnificație deoarece în ziua de 9 octombrie 1941 începe deportatea evreilor din Bucovina în Transnistria. Holocaustul din România se înscrie în contextul general al evenimentelor antievreiești desfășurate în perioada celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945). Holocaustul, eveniment care face referire la exterminarea fizică a aproximativ 6 milioane de evrei europeni, a fost precedat de o serie de măsuri antievreiești în special în Germania. La data de 15 septembrie 1935 sunt emise Legile de la Nurnberg ,legi prin care evreii germani își pierd cetățenia, evenimentul fiind urmat la data de 9 noiembrie de pogromul supranumit Noapte de Cristal când numeroase proprietăți și sinagogi aparținând evreilor germani sunt devastate sau incendiate. România avea, conform recensământului din 1930, o comunitate de 700.000 de evrei una dintre cele mai mari din lume fapt ce determină o retorică antievreiască acerbă propagată în special de partide precum Garda de Fier și Partidul Național Creștin. În timpul guvernării Goga –Cuza (decembrie 1937-februarie 1938) s-a adoptat prima legislație antievreiască din România, decretul-lege 169/22 ianuarie 1938 privind revizuirea cetățeniei evreilor, decret prin care 250.000 de evrei își pierd cetățenia română. În timpul guvernării Ion Gigurtu (iulie-septembrie 1940) la data de 8 august este emis decretul-lege nr. 2650 prin care evreii sunt împărțiți în trei categorii în funcție de vechimea dobândirii cetățeniei, sunt excluși din diferite slujbe și funcții publice, sunt interzise căsătoriile mixte. În perioada septembrie 1940-ianurie 1941 România s-a proclamat Stat Național-Legionar, în tot acest timp desfășurându-se o amplă campanie de confiscare a proprietăților evreiești prin intermediul Comisiei Naționale de Românizare. Legislația antievreiască a fost urmată și de pogromuri sângeroase cum sunt cele de la Galați (30 iunie 1940), Dorohoi (1 iulie 1940), București (21-23 ianuarie 1941) evenimente soldate cu sute de victime din rândurile evreilor. După intrarea României în război (22 iunie 1941) autoritățile române alături de unități ale armatei germane au desfășurat la Iași în zilele de 29 -30 iunie cel mai sângeros pogrom desfășurat pe teritoriul României, pogrom în urma căruia au fost uciși 14.000 de evrei. După eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei de către armatele germane și române au avut loc noi masacre în aceste teritorii soldate cu mii de victime evreiești. Guvernul Ion Antonescu (septembrie 1940-august 1944) hotărăște ca în teritoriul situat între râurile Nistru și Bug să se înființeze lagăre de concentrare pentru populația evreiască deportată. În acest teritoriu denumit Transnistria aflat sub administrație românească s-au creat lagăre în localitățile Bogdanovka, Vapniarca, Acmecetca, lagăre în care evreii au murit de foamete boli, epuizare sau execuții sumare. În lagăre au fost deportați evrei originari din Bucovina Basarabia, dar și evrei din Moldova, Muntenia și Transilvania la aceștia adăugându-se și evreii ucrainieni din Transnistria. Începând cu luna octombrie a anului 1942 deportările în masă în Transnistria vor înceta, iar pe parcursul anului 1943 mii de evrei se vor întoarce în România. Alături de evrei în Transnistria au fost deportați și un număr de 24.000 de romi din care 11.000 vor muri. În lagărele din Transnistria au murit aproximativ 238.000 de evrei (120.000 evrei români și 118 000 evrei ucrainieni). După război cei implicați în politica de exterminare a evreilor români au fost judecați și condamnați pentru crime de război și crime împotriva umanității. Trebuie menționat și faptul că numeroși români au salvat de la moarte evrei, printre aceștia numărându-se Regina–Mamă Elena care a ajutat la repatrierea evreilor și în special a orfanilor evrei din Transnistria, Traian Popovici primarul orașului Cernăuți care a salvat aproximativ 20.000 de evrei de la deportare sau prințul Constantin Karadja care în calitate de diplomat a salvat 50.000 de evrei de la deportare și exterminare. Toți românii care au salvat evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au primit titlul de Drepți între Popoare.
Muzeograf, Claudiu ROBE