La despărțirea de un OM

Miercuri, 06 Ianuarie 2021 21:41

Cuvântarea de bun rămas rostită de prof. univ. dr. Sanda Hârlav Maistorovici azi, 06.01.2021, la înmormântarea domnului prof.dr. Alexandru I.Bădulescu

Sunt onorată că UNIUNEA COMPOZITORILOR ȘI MUZICOLOGILOR din ROMÂNIA m-a delegat pe mine să rostesc un cuvânt de bun rămas de la cel care a fost ALEXANDRU I. BĂDULESCU, omul pe care l-a stimat întreaga comunitate prahoveană pentru aptitudinile sale excepționale de manager cultural, dar și pentru calitățile sale umane de înaltă ținută. Experința de viață a dânsului a relevat faptul că omenia și talentul managerial trec peste barierele politice. Domnul Bădulescu a dovedit că poate conduce cu har și devotament destinele culturii prahovene atât în vremea comuniștilor, cât și în anii de după Revoluție.
Pensionat în anul 1997, nimic nu l-a împiedicat să slujească în același fel, cu aceeași credință și înțelepciune ca și până atunci, cultura prahoveană. Povestea acestui om minunat s-a contopit mai bine de șapte decenii cu viața culturală a Prahovei și începe în anul de secetă 1946, când, învățătorul din satul Dara-Pietroasele Buzău este numit în umila funcție de Secretar al Căminului Cultural din localitate. În această calitate participă la Primul Congres al Căminelor Culturale. Călătorea pentru prima oară mai departe de stația CFR Ulmeni. În clădirea somptuasă a Ateneului Român, a fost așezat, îmbrăcat în costum popular, în primele rânduri, urmând să ia cuvântul. Atunci i-a văzut pentru prima oară ,,în carne și oase” pe Mihail Sadoveanu, Traian Săvulescu, Eduard Mezincescu, Mihail Roșiianu și C.I. Parhon. În pauză a avut cinstea să se fotografieze cu Petru Groza. Din acest punct se deapănă destinul acestui om special care a pus întotdeauna mai presus de el, familie și interese personale, viața culturală a ținutului din care s-a tras. În anul 1953, când a preluat funcția de Inspector la Secțiunea de Artă a Sfatului Popular Regional, avea în subordinea lui cele mai importante instituții culturale: Teatrul de Stat, Teatrul de Păpuși, Școala Populară de Artă, Muzeul de Artă, Cenaclul Artiștilor Plastici, Biblioteca Municipală, Orchestra Simfonică și tot ce însemna viață cultural-artistică profesionistă, semiprofesionistă și amatoare în Prahova. În anul 1964 absolvă cursurile Conservatorului ,,Ciprian Porumbescu” din București, și deși specializat în domeniul muzical, manifestă o grijă deosebită pentru tot ce însemna obiect de artă sau de patrimoniu. A făcut parte din Comisia Națională de inventariere a monumentelor istorice din România, care a publicat Lista Monumentelor de cultură de pe teritoriul RPR, editată de Academia Română. Profitând din plin de articolul 7 al Legii care punea sub paza și protecția Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare de pe teritoriul pe care se află, toate monumentele istorice, acest vajnic apărător al culturii prahovene se zbate zi și noapte pentru restaurarea, și conservarea multor obiective care azi sunt mândria țării noastre: Castelul Peleș, Pelișorul și Cazinoul, Palatul Hasdeu din Câmpina, Palatul Culturii din Ploiești, , Ansamblul ,,Nicolae Iorga” din Văleni de Munte, Casa ,,Nicolae Grigorescu” din Câmpina, Casa ,,Cezar Petrescu” din Bușteni, Palatul Domnesc de la Brebu, Conacul Belu din Urlați. În 1967, când orașul Târgoviște era în teritoriul Regiunii Ploiești, Al. I. Bădulescu se implică total în acțiunea de restaurare a clădirii Muzeului Tiparului Românesc, a casei scriitorului Alexandru Brătescu Voinești și a Curții Domnești. După cutremurul din 1977, a supravegheat îndeproape șantierele de restaurare de la Peleș, Teatrul din Ploiești inaugurat în 1982, Muzeul de Istorie, a cărui amenajare a durat până în 1994, imobilul Muzeului de Artă, Casa ,,Hagi Prodan”, și corpurile B și C din Casa lui Nicolae Iorga, donate de familie. Pentru fiecare din aceste obiective, domnul Bădulescu avea câte o poveste lungă și palpitantă cu aventuri trăite în birourile miniștrilor și ale activiștilor înalti PCR, dintre care unii, îl susțineau în demersurile lui, fiind oameni de cultură rafinați, iar alții, activiști inculți, îi puneau bețe în roate.
Pentru a contracara părerea universal încetățenită că Ploieșiul este ,,Orașul aurului negru”, deci oraș muncitoresc în care cultura nu poate atinge cel mai înalt nivel, domnul Bădulescu a încadrat la Ploiești personalități culturale de prim rang, dânsul posedând un fin simț de detectare a valorilor autentice: Toma Caragiu, Valeriu Moisescu, Emil Mandric, la teatru; Ion Baciu, Teodor Drăgulescu, Nicolae Brânduș, Vasile Micu, Ilinca Dumitrescu, Corneliu Dumbrăveanu, Horia Andreescu, Gabriel Croitoru, Liliana Ciulei în domeniul muzical. A înființat festivaluri: Festivalul Tinerilor Dirijori, Festivalul Coral Florin Comișel, Universitatea de Vară ,,Nicolae Iorga”, manifestarea ,,Tezaur prahovean”, Concursul de Interpretare ,,Paul Constantinescu” și Concursul pianistic ,,Lory Wallfisch”. A invitat la diferite manifestări, personalități culturale devenite legendă, despre care prahovenii mai vârstnici își amintesc cu nostalgie: Tudor Vianu, Perpessicius, Solomon Marcus, Aurel Baranga, Cella Delavrancea, Octavian Lazăr Cosma, Mircea Malița.
Nu i-au fost indiferente nici artele plastice. A înțeles faptul că un oraș se exprimă prin arta monumentală pe care o etalează: la momentul în care dânsul prelua destinele culturii prahovene, Ploieștiul avea 3 statui: Monumentul Vânătorilor restaurat în 1953, Statuia Libertății, restaurată în 1981 și Obeliscul de la Bolovani. S-a ocupat de apariția în Ploiești a fântânii arteziene de la Gara de Sud, de cele două compoziții sculpturale din fața Casei Sindicatelor, de mozaicul monumental de la Palatul politico-administrativ conceput de Viorel Mărgineanu, Vasile Celmare și Alexandru Paștina, de ornamentația zidurilor de la Sala Sporturilor, de la Casa Sindicatelor, de la Liceul Caragiale. S-a preocupat de realizarea și amplasarea unor busturi ale personalităților ploieștene: al soldatului Grigore Ion de la Dumbrăvești, al lui Nicolae Bălcescu, al lui Constantin Dobrogeanu Gherea, al lui Aurel Vlaicu, al lui Alexandru Ioan Cuza, al compozitorului Constantin Dimitrescu la Blejoi, al pictorului Ion D. Negulici, al lui Nichita Stănescu, al lui Mihai Eminescu și al lui George Enescu la Vila Luminiș, realizat de Ion Irimescu. A dezvelit plăci comemorative pe casele unde au trăit sau au locuit temporar Ioan Christu Danielescu, Nelu Danielescu, Florin Comișel, Constantin Dimitrescu, Ion Baciu, Nicolae Simache, Radu Tudoran, Yehudi Menuhin, Constantin Bobescu.
Pe compozitorul Paul Constantinescu l-a cunoscut atunci când a organizat în condiții de maxime restricții, aniversarea acestuia la împlinirea vârstei de 50 de ani. A considerat necesară înființarea la Ploiești a unei case memoriale dedicate celui mai mare compozitor al nostru după Enescu și a luptat și izbândit și în această cauză. În ultima parte a vieții putea fi găsit zilnic într-un birou din casa donată statului de cumnata compozitorului, inginera Eleonora Constantinescu. De acolo nu a încetat să dea sfaturi pertinente dar mai ales, sincere (fără urmă de ranchiună că nu mai avea funcție oficială care să-i dea forța de a acționa), tuturor funcționarilor investiți după Revoluție cu puteri decizionale în zona culturii. Casa Memorială ,,Paul Constantinescu” a găzduit mulțumită destoinicei sale tactici politic-artistice dar și prin smerita ascultare a doamnei Mihaela Ștefănescu, sute de manifestări omagiale, comemorative, unde au crescut interpretativ, an de an, sute de tineri artiști care s-au dovedit a fi reale talente ale țării.
Dragostea sa pentru cultura prahoveană s-a materializat și în cercetările muzicologice întreprinse pentru obținerea doctoratului dar și în studiile pe care le-a prezentat la simpozioane internationale sau în cărțile publicate.
Viața lui Al. I Bădulescu a fost o continuă zbatere pentru progresul vieții culturale prahovene. Nu a contat cine era la guvernare: când erau la putere comuniștii, îi convingea pe ei, folosind subtile tertipuri; când s-a schimbat regimul, bătea la ușile bancherilor și ale patronilor pentru a obține fonduri care să asigure propășirea vieții cultural-artistice a orașului pe care l-a iubit până al moarte. Nu a cerut nicioadată nimic pentru dânsul. Are trei copii realizați, pe care cu dăruirea, înțelegerea și iubirea soției sale dragi, profesoară de matematică, i-a crescut și educat. Ei nu sunt nici pictori, nici muzicieni, nici actori. Nu a avut niciun interes personal când a bătut la ușile mai marilor, ci doar pe acela de a respecta și cinsti valorile materiale, spirituale, umane și energetice ale culturii neamului. Tuturor celor ce i-au stat în preajmă le mărturisea că pentru viața culturală a unui oraș merită să te jerfești, să lupți și să trăiești.
Prin plecarea la cele veșnice a lui Al. I Bădulescu am pierdut un mentor, consilier sincer, un prieten, dar mai ales, istoria vie a unei perioade a culturii prahovene așa cum a fost ea, trăită și parcursă de un suflet mare cât tot acest judet.
Dumnezeu să-l odihnească lângă cei drepți. Sufletul său să vegheze de acolo, de sus, cultura prahoveană. Oare vom fi vrednici sa-i cinstim memoria pe măsura jertfei lui? Oare vom putea duce mai departe în același ritm și la același nivel toate prioiectele și acțiunile dânsului, devenite de-acum tradiționale?
Prof. Univ. Dr. Sanda Valentina Hîrlav Maistorovici
Ploiești, 6 ianuarie 2021

Link-uri utile