„A venit, a venit toamna...”

Muzeul „Conacul Bellu” Urlați, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, vă invită vineri, 10 septembrie 2021, de la ora 17.00, la sediul său din Urlați, strada Orzoaia de Sus, nr. 12, să vă bucurați de un recital de muzică folk într-un decor de poveste.



Spectacolul de excepție organizat de prof. Marius Glonţ sub genericul „A venit, a venit toamna...”, va oferi melomanilor piese interpretate cu mult talent și dăruire de: Grupul Folk Urlaţi, „Sleepy Hills” şi „Două Cuvinte”. Invitatul special al serii - Oliver Ciobanu, va încânta, de asemenea, publicul care va ajunge la începutul acestui weekend la conacul ce a aparținut familiei baronului Alexandru Bellu, un loc încărcat de istorie, cu un valoros patrimoniu de artă plastică și decorativă.
Vă aşteptăm!

Link-uri utile