Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită la poveşti!

Marţi, 11 Ianuarie 2022 12:09

Vis sau realitate?
 
Era o zi frumoasă de toamnă târzie. Soarele trimitea cu generozitate razele călduțe pe pământ, vântul nu îndrăznea să adie, iar cerul parcă era o cupolă albastră sus, sus, foarte sus. Numai copacii erau triști pentru că Doamna Toamnă, în joacă, îi lăsase goi, fără podoaba de frunze pe care o așezase la picioarele noastre.
În acea zi superbă am avut parte de prima mea lecție de istorie. Cu sfială, am intrat în Muzeul de Istorie a României. Era o mare încărcătură emoțională în sălile pline de vestigii, care aparținuseră neamului nostru.
De pe pereți, din tablouri imense, ne priveau cu semeție și îndrăzneală domnitorii Moldovei și ai Țării Românești, principii Transilvaniei. I-am salutat cu respect, în șoaptă, pe Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și crudul Vlad Țepeș. Am admirat ținuta impecabilă a primului domnitor al Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza și pe a doamnei Elena. Am văzut cum au luptat românii în Războiul pentru Independență și m-am aplecat cu respect primilor regi ai României Mari, Ferdinand și Maria.
Și așa, trecând în câteva ore prin istoria de mii de ani a României, am ajuns la Primul Război Mondial. Sala alocată acestui eveniment era plină de fotografii și articole decupate din ziarele vremii, articole care descriau faptele de eroism ale ostașilor români. Decorații și uniforme militare erau expuse în vitrine. Pe un perete mi-a atras atenția fotografia unui tânăr chipeș. Ne privea pe fiecare în parte cu niște ochi mari și negri. Avea părul mai lung decât al celorlalți soldați, iar fața lui frumoasă nu avea nici urmă de barbă. Curioasă, m-am apropiat să văd mai bine și am rămas uimită când am citit ce scria sub fotografie: ,,Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, căzută la datorie în luptele de la Mărășești-Oituz.”
În acel moment, prin fața ochilor, au început să se deruleze imagini tulburătoare. O tânără frumoasă, zveltă, cu păr lung, vine la București să-și urmeze visul, acela de a deveni învățătoare. Dar, începe războiul și când află că cei trei frați ai ei au murit la datorie, hotărârea ei e luată. Își taie părul, se îmbracă în soldat și se înrolează în armată.
Datorită faptelor de vitejie, este avansată la gradul de sublocotenent și decorată de Regina Maria. Imaginile se succed repede, ochii mă ustură și-mi lăcrimează.
Tânăra conduce acum un batalion și se află în prima linie. Armata germană vrea să treacă munții pe la Oituz, în Ardeal. În tranșeele săpate în pământul jilav, ostașii români așteaptă să treacă la atacul decisiv. Tânăra Ecaterina trece cu pas ferm prin noroiul din tranșee, oprindu-se și vorbind cu fiecare camarad în parte. Începe atacul. Obuzele cad de peste tot, făcând gropi adânci în pământ și semănând moarte. Pietre și bucăți mari de pământ zboară prin aer și o perdea de fum gros și înecăcios acoperă totul în jur. Se dă ordinul de atac și ostașii români ies din tranșee cu baionetele la armă. Neînfricată, tânăra se aruncă în luptă. Îmbărbătați de curajul ei, ostașii o urmează prin fumul gros. Străpunși de gloanțele inamice, cad primii ostași români. Răniții rămân în urmă, sângerând. Mai au puțin și ocupă tranșeele dușmanilor. Dar, deodată, Ecaterina cade. Un glonț inamic a lovit-o. Din tâmpla tinerei se prelinge un firicel de sânge. Camaradul care lupta umăr la umăr cu ea voia să o ajute. Strigă după ajutor, dar nu îl aude nimeni în acel vacarm. Cu ultimele puteri, sublocotenenta strigă:
,,-Înainte, băieți, înainte!”
Din ochii larg deschiși, spre zorile care începeau să se ivească, două lacrimi mari se prelingeau pe obrajii tinerei.
,,-Am învins!” au fost ultimele cuvinte pe care le-a mai auzit, apoi totul s-a întunecat.
Deodată, m-am scuturat înfiorată. Nu știu dacă totul a fost doar un vis sau dacă am fost și eu pe câmpul de luptă.

Elisei Maya-Leona, Premiul II
Clasa a III-a D, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile”, Ploiești, județul Prahova


Link-uri utile