Vă invităm la poveşti!

Vineri, 14 Ianuarie 2022 09:19

ÎNTÂLNIREA MEA CU VLAD ŢEPEŞ ŞI TURCII

Ce urmează să vă povestesc, s-a întâmplat acum câteva luni, în timpul vacanţei de vară, când împreună cu fratele meu, Luca şi părinţii mei am făcut o excursie prin ţară, pentru a vedea diferite locuri şi monumente istorice, cu atât mai mult că urma să trec clasa a 4-a și urma să învăţ primele noţiuni despre istorie.
După mai multe plimbări pe la diferite obiective istorice, am ajuns să vizităm şi cetatea de la Târgovişte unde se află vestitul Turn al Chindiei. Aici am avut parte de explicaţiile foarte amănunţite ale unui ghid, dar mie nu îmi era gândul la acestea şi doar speram să ne lase să urcăm, măcar până la primul etaj, dacă nu, chiar sus în turn să putem vedea cum arată Țara Românească văzută din vechea ei capitală.
După ce am alergat printre acele ziduri prăbuşite cu Luca, mami sau tati, ne-au spus că se numesc ruine şi am primit atunci prima lecţie de istorie. Într-un târziu a trebuit să plecăm şi să mergem în locul unde trebuia să înnoptăm.
Cred că adormisem nu pot spune cu exactitate cât timp, când la un moment dat, am avut impresia că în camera noastră se mai afla cineva. După câteva clipe am auzit foarte clar semnalul bine cunoscut: Pst! Pst! Pst! – Ștefaaaan! Era frăţiorul meu, Luca care prin acest semnal îmi atrăgea atenţia, când noi puneam ceva la cale, fără să ştie mami şi tati. M-am trezit năuc de somn şi la lumina slabă din cameră, privirea mi-a căzut asupra unui pliant, pe care mă uitasem înainte să adorm, unde se afla chipul lui Vlad Ţepeş şi în acel moment aveam impresia că ochii lui mă priveau chiar în acel moment. Deodată, totul se întunecă mai ceva ca într-o peşteră şi simţeam un curent de aer proaspăt şi rece. Abia ce mă întrebam, de unde acel aer rece, gândindu-mă că este fereastra deschisă, când am deschis ochii m-am văzut în mijlocul unei păduri, doar cu Luca.
Nu ştiam dacă să îmi fie frică sau să-l încurajez pe fratele meu mai mic, când deodată tufişurile de lângă noi începuseră să se mişte şi o mulţime de umbre începuseră să se furişeze pe lângă copaci.
Turcii!, gândi eu, mai ales că în memorie îmi rămăsese imagini cu luptători turci care purtau căciuli ciudate. Da! „Turbane” îmi spusese tati că se numesc şi ca la o comandă l-am tras pe Luca de mână şi ne-am urcat în copacul sub care stătusem speriaţi.
Dar parcă ceva nu se potrivea, turcii ăştia vorbeau o limbă pe care o înţelegeam şi nicidecum limba pe care o auzisem pe când fusesem într-o excursie în Turcia. Deodată l-am văzut pe Vlad Ţepeş îmbrăcat şi el turceşte în timp ce îşi conducea oștenii spre o tabără de corturi pe care abia o observasem şi care se afla în apropierea copacului în care eram urcaţi.
Deodată, Vlad Ţepeş a coborât de pe cal, ca la o comandă oștenii sau strâns în jurul său şi şoptit le-a spus că de acum vor vorbi numai turceşte şi a poruncit unor soldaţi foarte puternici să facă o spărtură în lanţul străjilor, adică cum să spargă un lanţ, că doar nu este sticlă, am gândit eu! Oștenii au scos nişte cuţite mari şi s-au îndreptat fără nici un zgomot spre nişte soldaţi adormiţi, sprijiniţi în suliţe şi deodată am înţeles ce înseamnă să faci o spărtură în lanţul străjilor.
Prin „spărtură” soldaţii lui Vlad Ţepeş au început să intre în tabăra turcească şi să se împrăştie printre corturi.
Pe Vlad Ţepeş l-am văzut îndreptându-se cu sabia aceea încovoiată în mână, spre cel mai mare cort care se afla în mijlocul taberei.
La un moment dat, Luca a văzut că sub copacul nostru se afla un oştean mai bătrân care privea cu atenţie tabăra duşmană şi care a făcut de două ori ca o bufniţă. Imediat în tabăra turcă s-a petrecut ceva de nedescris, au izbucnit flăcări, oameni ţipând de durere, cai care alergau încoace şi încolo. Turcii au ieşit din corturi doar în cămăşi, dar cu armele în mâini fără să știe cine îi atacă căci asupra lor se năpusteau răcnind şi strigând comenzi în turcă alţii „turci”.
Deodată mă trecu un fior, întâmplările acestea le ştiam, citisem despre celebrul „Atac de noapte” al lui Vlad Ţepeş asupra armatei otomane conduse de Mahomed al II- lea, zis şi Cuceritorul, care cu câţiva ani în urmă cucerise Constantinopolul. Mahomed al II–lea pătrunsese în Ţara Românească cu o mare armată cu gândul să îl înlăture din domnie pe Vlad Ţepeş, doar că acum lupta se desfăşura în faţa ochilor noştri.
Prin frunzişul copacului, am văzut o rază de lumină – „se face ziuă” a şoptit Luca! Se aude un ţipăt puternic de bufniţă din tabăra turcă, încep să se retragă în grupuri mici de soldaţi, ultimul care iese este Vlad Ţepeş, dar turcii continuă să se bată între ei încă o perioadă de timp.
Se aşterne o linişte şi o ceață stranie. Adorm cu fratele meu Luca în braţe pe aceea ramură groasă a copacului unde eram urcaţi.
Este lumină de acum afară, acum mami mă trezeşte şi ne pune să facem bagajele.
Când mă dau jos din pat, văd că am agăţate de pijama frunze şi scaieţi, mă uit la fratele meu care îmi zâmbeşte complice şi îmi arată un mănunchi de frunze pe care le scoate de sub pernă.
Ce întâmplări ciudate la miez de noapte, gândesc eu, dar apoi mă bucur că urmează să pornim spre ruinele de la Sarmisegetuza şi cine ştie...!

Dumitru Ștefan Andrei Cristian, Mențiune
Clasa a IV-a, Școala Primară „Angels”, Păuleşti, județul Prahova

Link-uri utile