- Eroare
Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova
Marţi, 21 Februarie 2023 09:41
Lupta de la Vaslui
Urma o lupt? crâncen? cu otomanii. Pu?ini aveau s? tr?iasc?. Moartea se f?cea sim?it? printre osta?i. Cu to?ii, moldoveni, cai si câini a?teptam ca turcii sa-?i arate chipul. Otomanii nu sunt îndur?tori din fire, dar nici noi, moldoveni bravi, nu ne l?s?m mai prejos. Vremea nici ea nu vrea s? fie iert?toare, a?a c?, din pântecele cerului plumburiu, fulgi mari de z?pad? sunt arunca?i precum s?ge?ile române?ti, pe câmpul de lupt?, contopindu-se in drumul lor cu burni?a arz?toare. Simt cum frigul p?trunde prin straiele groase, c?ptu?ite cu bl?ni?? de iepure, apoi îmi gâdil? pielea, încercând s? g?seasc? o porti?? spre oase, apoi spre m?duv?.
Nu trece mult ?i pleava p?gân? î?i arat? chipul b?rbos, oache?, f?r? pic de mil? în ochi. Îi pot z?ri, cât? iarb?, cât? frunz?, sco?ându-?i iataganele sub?iri, dar incredibil de mortale. Oastea mea, ai mei supu?i, ce sar în lupt? înarma?i nu doar cu topoare ?i furci, xi ?i cu vitejie ?i ur?, furie fa?? de otomani, p?gâni ce ne vor p?mântul sfânt si roditor. Într-un final, îl z?resc si pe Suleiman, în straiele sale ?esute cu fir de aur ?i cu turban de m?tase. Era c?lare pe-un cal sur, cu p?rul scurt precum prima z?pad? a iernii. Un cal s?n?tos, cu ?a împodobit?. La brâu, i se odihnea o sabie cu mâner din filde?. Atunci când o scoate din teaca sa din piele de vi?el, o?elul luce?te în lumina soarelui apatic, anemic, care, din când în când, str?punge perdeaua norilor grei precum lupta ce urmeaz?. Noi, eram o oaste mic?. Ei, precum ciupercile dup? ploaie, ap?reau din neant, închegând oastea f?r? sfâr?it. M? întorc spre oamenii mei de n?dejde ?i încerc s?-i încurajez:
- Lupta ce urmeaz? va fi una grea. Sultanul nu va avea pace pân? ce ?i ultimul moldovean va fi stârpit. Dar noi, avem un avantaj. Suntem cunosc?tori ai p?durilor ?i mun?ilor, c?l?re?i de cai adev?ra?i, supu?i, nu gloabe nemâncate. Îi vom învinge ?i de aceast? dat?! Iar în istorie, lupta va r?suna biruitoare, în anul Domnului, 5983! Or fi ei mul?i, dar nu ?tiu decât s? taie cu sabia. Noi, putem gândi, vedea ?i auzi.
Românii încuviin?eaz? to?i, la unison. Privirile lor aveau în ele focul luptei, o dorin?? arz?toare de a str?punge pieptul turcilor ?i de a stârpi s?mân?a p?gân?, balaurul cu trei capete însetat de p?mântul ?i aurul românesc. Ogarii, câinii zvel?i, cu membre lungi ?i puternice, cu cozi lungi ?i arcuite, precum iataganele si boturi lungi, cu din?i t?io?i, l?trau si ei, ca turba?i, dorind s? sfâ?ie gloabele, bune doar în înf??i?area lor august?. Turcii se oprir?, în sfâr?it, din galop, în mijlocul câmpului. În fa?a lor ie?i mândru, stând drept pe ?a, cu sabia acum în teac?, Suleiman. Ies ?i eu în fa?a lor, la fel de mândru, pentru târguial?. Îmi îndrum calul b?trân, o iap? trecut?, dar cu fric? de st?pân, Floarea, ?i m? apropii de sultanul b?rbos, cu ochi încrunta?i si negri, mari si rotunzi.
- Prea-m?rite Sultan, s? ne târguim acum.
- Ai de gând s? mi te supui, ?i tu, ?i pleava ta de moldoveni?
- Ziua când voi fi supusul t?u, va fi ziua mor?ii mele. Iar Moldova, nu va accepta vreodat? s? ?i se supun?.
- Atunci, fie ca tu si neamul t?u s? muri?i de sabie turceasc?
- Fie cum va voi Dumnezeu.
Dau ordin oastei mele, iar ei se împr??tie în p?durea deas?. Îi urmez, prostimea turceasc? gonind nebune?te, ?ipând dup? Dumnezeul lor. Ne ascundem precum vr?biu?ele ?i potolim câinii, ca s? nu latre. Privim oarecum amuza?i turcii ce pic? de pe cai, secera?i de s?ge?ile arca?ilor ascun?i în frunzi?ul des al copacilor. Îi ademenim pe supravie?uitori în inima p?durii, unde întunericul este gros precum melasa. Îi pândim dintre tufi?uri, iar apoi le d?m drumul câinilor, precum ni?te fiare turbate. Ursu, cel mai mare ?i mai destoinic, b?trânul meu Ursu, se arunc? primul. L?tratul s?u precum un bubuit îi porne?te si pe ceilal?i câini împotriva turcilor. N?v?lesc asupra cailor, câte doi, câte trei, precum ni?te brute ?i îi sfâ?ie ca pe ni?te cârpe. De parc? nu erau din carne ?i sânge. Nechezatul este cumplit. Turcii, speria?i de ambuscad?, se arunc? de pe cai ?i încearc? s? scape. Unii sunt sfâ?ia?i de câini, al?ii t?ia?i de topoarele române?ti. Pu?ini au reu?it s? scape, cel pu?in, pentru moment. Dintre to?i, Sultanul era cel mai speriat, iar calul s?u necheza si forn?ia, lovea cu copitele aerul precum un cal s?lbatic. A uitat de st?pânul s?u ?i de ascultare. A ie?it din cuvântul st?pânului. Era momentul ideal pentru a interveni. Nu doar c? m? voi întoarce victorios in Moldova, dar voi fi temut în toate ?inuturile pentru c? am avut curajul s?-i tai capul sultanului. B?trânul meu Ursu m? z?re?te ?i cumva, din priviri, convenim asupra atacului. De când era doar un pui, am avut aceast? leg?tur?. Nu trebuia decât s?-l privesc, iar el ?tia când ?i cum s? ac?ioneze. Se n?puste?te asupra calului ?i îi în?fac? piciorul. Calul necheaz? a durere ?i a plânset, iar sângele s?u, ro?u-vi?iniu, se scurge ?iroaie pe p?mântul brun. P?mântul îl prime?te bucuros. sultanul este de-a dreptul îngrozit de peisajul ce i se înf??i?eaz?. Turci stârpi?i, unii mor?i, al?ii muribunzi, urlând de durere, cai spinteca?i de col?ii câinilor ce acum se înfrupt? din carnea lor ro?ie, ?i moldoveni ce continu? lupta pe sfâr?ite, cu topoare, bâte ?i furci.
Un moment de neaten?ie m? face s?-l uit pe Sultan. Un moment ?i Moartea ?i-a satisf?cut dorin?ele. Un schel?l?it macabru m? face s?-l privesc din nou. Mândria mi se transform? repede în groaz?, apoi în durere. Era Ursu, cu capul zdrobit ?i cu sabia Sultanului înfipt? în trupul s?u îmbl?nit. Bl?ni?a sa, odat? moale ?i neagr?, acum era îmbibat? de sânge dulceag-acri?or, vi?iniu ?i gros. Nu-i pot privi cadavrul. Sunt mult prea îndurerat pentru a-mi îndrepta m?car o clip? ochii spre le?ul care a avut via??. Privirea mea o întâlne?te pe a Sultanului. Acum, trebuia s?-i am capul în mâini mai mult ca niciodat?. Trebuia s?-l r?zbun pe Ursu. Sabia mea, din o?el carpatin, a stat pân? acum în teac?, odihnindu-se. Acum, a venit vremea s? guste sângele Sultanului, s? se hr?neasc? cu el, s? aib? onoarea de a-l decapita tocmai pe Suleiman, monstrul în spatele c?ruia numeroase victime se afl?. Galopez nebune?te spre el, gâfâind ?i cu obrajii ro?ii. Z?pada nu m? poate atinge, iar gerul este deja dep??it, un pui pe lâng? bestia înfl?c?rat? a r?zbun?rii. Vreau ca Sultanul s? moar? înecat cu propriul sânge, iar apoi, dup? lupt?, capul s?-i fie pe o tav? de argint, în mijlocul mesei de osp??. Dintr-o lovitur?, i-am str?puns gâtul ?i i l-am înjum?t??it, iar mâr?oaga sa, a murit exact cum a murit Ursu.
Lupta a luat sfâr?it. Dintre români, mul?i ?i-au g?sit loc în cer, lâng? Dumnezeu. Turcii, oastea p?gân?, a fost, în sfâr?it, dezbinat? fie prin moarte, fie prin fug?. Ru?ine otomanilor ce se cred bravi, dar în lupt? cu s?mân?a româneasc?, se risipesc precum rândunelele în lumea larg?! Merg c?lare pe cal, mândru de fapta mea. Capul Sultanului era într-un sac ponosit, legat de cureaua paltonului. Trebuia s?-l simt aproape, s? ?tiu ca Ursu a fost r?zbunat cum se cuvine. Trupul s?u îmbl?nit a fost îngropat în acea p?dure, unde l-am omorât pe sultan, la loc sigur, sub un stejar ce-i va acoperi mormântul ?i-l va feri de soarele puternic din var? ?i de ploile toamnei.
Seara, în amurg, aprindem focul ?i încingem joc moldovenesc. Hora se danseaz? cu foc ?i vinul curge din bel?ug. Capul sultanului este la grani??, înfipt într-o ?eap? din lemn. M? retrag repede. Îmi iau ulcica cu vin ?i merg la umbra unui stejar, pe-o stânc?. Privesc stelele ce sclipesc precum un ?irag de perle. Iau o gur? din vinul acri?or, pe care o închin lui Ursu, tovar??ul pe care nu-l voi uita vreodat?.
Cojocaru Doriana – Men?iune
Clasa a IX-a S, Colegiul Na?ional ,,Mihai Viteazul’’, Ploie?ti, jude?ul Prahova
Duminică, 19 Februarie 2023 14:40
La propunerea lui Nicolae Iorga, pre?edinte al Consiliului de Mini?tri, Constantin Brâncu?i a fost decorat cu ordinul “Meritul cultural pentru art? plastic?".
În fiecare an, în data de 19 februarie, este omagiat Constantin Brâncu?i, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. În 2023, se împlinesc 147 de ani de la na?terea sa.
Personalitate marcant? în mi?carea artistic? a veacului al XX-lea, Constantin Brâncu?i a l?sat posterit??ii o oper? impresionant?, contribuind semnificativ la transformarea sculpturii tradi?ionale în sculptur? modern?. Este artistul care a asimilat în opera sa „toat? istoria sculpturii pe care a dominat-o ?i a dep??it-o”, dup? cum remarca criticul de art? Mircea Deac, în volumul "Constantin Brâncu?i" (Editura Meridiane, 1966).
Sursa principal? de inspira?ie a artistului o reprezint? arta popular? româneasc?, el reu?ind s? îmbine simplitatea acesteia cu rafinamentul avangardei pariziene. Lucr?rile sale exprim? viziunea ??ranului român asupra lumii înconjur?toare, artistul renun?ând la elementele secundare prezente pân? atunci în sculpturi, în favoarea eviden?ierii esen?ei lucrurilor.
La 22 septembrie 1931, statul român l-a decorat pe Constantin Brâncu?i cu ordinul "Meritul cultural pentru art? plastic?", la propunerea lui Nicolae Iorga, care era atunci pre?edinte al Consiliului de Mini?tri ?i Secretar de Stat la Departamentul Cultelor. Brâncu?i a fost printre primii oameni valoro?i care au primit acceast? recunoa?tere oficial? din partea autorit??ilor române. Ordinul Meritul Cultural este o decora?ie acordat? pentru realiz?ri deosebite în domeniul cultural, care a fost înfiin?at în 1931 printr-un Decret Regal.
Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" V?lenii de Munte
?ef sec?ie Mihaela Voicea
Luni, 20 Februarie 2023 09:20
Ghid pentru c?l?toria în timp
Primul meu sfat când vine vorba de c?l?toria în timp este s? nu o face?i. Dac? vre?i totu?i s? încerca?i sau printr-un eveniment bizar ajunge?i într-o alt? epoc?, lucrurile se complic?. Partea cea mai grea este s? nu schimba?i nimic ca nu cumva s? distrugi accidental lumea. Eu v? voi spune povestea mea.
Când m-am trezit am observat c? era cald ?i m? aflam într-o înc?pere slab luminat?. Fragmente de memorie î?i croir? drumul spre suprafa??: luminile de urgen?? din laborator aprinzându-se ?i sirenele f?când o g?l?gie infernal?, urm? o explozie apoi... nimic. Înc?perea în care se afla era mic? ?i, de?i ordonat?, cu siguran?? nu apar?inea unui spital.
- Slav? cerului! S-a trezit! Strig? o femeie de vârst? mijlocie
- M? bucur s? aud asta, r?spunse o fat?, intrând în camer? cu o can? de ap?. Bea , o s? î?i prind? bine. Eu sunt C?t?lina, pe tine cum te cheam??
- Samara, i-am r?spuns, uitându-m? în jur, nelini?tit? de aspectul camerei în care m? aflam.
„Ar fi ar?tat perfect normal acum un secol" . La gândul acesta am sim?it cum îmi înghea?? sângele în vene.
- În...în ce...an suntem? M-am bâlbâit
- 1914, pe la sfâr?itul lui, îmi r?spunse C?t?lina.
La cuvintele ei, orice urm? de culoare se scurse din fa?a mea.
- S-a întâmplat ceva? M? întreab? femeia care, presupuneam, era mama C?t?linei.
- Tocmai am realizat c? nu Îmi amintesc nimic, în afar? de numele meu, i-am r?spuns cu un zâmbet amar pe buze
- Of, s?r?cu?a de tine! Mama Catalinei îmi ?terse lacrimile de pe obraz, ni?te lacrimi cat se poate de sincere, chiar dac? problema mea era alta.
Din ziua aceea am locuit cu cele dou? femei, ajutându-le cu tot ce puteam. Pu?in peste un an mai târziu, la începutul lui 1916, Catalina ?i cu mine ne-am al?turat efortului de r?zboi ca asistente medicale.
În acea perioad? am aflat ?i numele ei complet : Catalina Vasile Teodoriu . Când am aflat nu eram sigur? cum s? reac?ionez. Oare ar posibil s? schimbi un an din via?a unei personalit??i istorice importante f?r? repercusiuni? R?spunsul a fost un mare NU.
În una din ocaziile în care ne aflam pe front, o grenad? fu aruncat? în direc?ia noastr?. F?r? s? se gândeasc? de dou? ori , Ecaterina, dup? cum ajunsesem s? îi spun, se arunc? peste ea. Am suferit ni?te r?ni minore dar Ecaterina murise. Priveli?tea era oripilant? ?i în ciuda eforturilor mele, mi-am pierdut cuno?tin?a. În ultimul moment de luciditate, un plan se formul? în mintea mea, unul nebunesc.
Când m-am trezit, m? aflam într-o înc?pere necunoscut?. Imaginile celor întâmplate revenir? în mintea mea punându-m? din nou, dar câteva lacrimi tot curser?.
- Cum the sim?i? M? întreb? o asistent?.
- Fizic sunt înregul?, pu?in adormit?, dar atât.
- În?eleg. Nu am g?sit nici un act de identitate la tine, ai putea s? îmi spui cum te cheam??
- Planul pe care îl formulasem înainte s? îmi pierd cuno?tin?a î?i faci din nou apari?ia. Cu vocea tremurându-mi am raspuns :
- Catalina Vasile Teodoriu
- Mul?umesc, spuse asistent? notând numele.
Inima îmi b?tea nebune?te. Nu mai min?isem în halul ?sta în to?i 22 de ani pe care îi petrecuse pe p?mânt, iar acum povestea Ecaterinei era a mea de continuat. Eram pasionat? de istorie,deci ?tiam tot ce se putea despre via?a ?i moartea ei.
Am decis s? m? întorc acas?. Mama Ecaterinei m-ar fi recunoscut ?i nu puteam s? îi explic de ce folosesc numele fiicei ei, a?a c? am mers direct s? m? înrolez.
Crezusem c? ?tiam ce înseamn? durerea ?i chiar r?zboiul, dar realitatea a fost crud? din primele zile ?i am realizat c? nu ?tiam nimic. M-am certat singur? de zeci de ori în timpul petrecut acolo pentru fiecare ocazie în care m-am plâns de via?? pe care o duceam în confortul modern.
În timpul petrecut pe front am suferit ?i m-am bucurat, am fost r?nit? ?i am r?nit. Arma devenea din ce în ce mai grea în mân? mea cu fiecare via?? pe care o lu?m, pân? în punctul în care nu eram sigur? c? o mai pot purta, iar în final ?i via?a mea a fost luat?. În momentul în care glon?ul mi-a str?puns carnea, am sim?it o durere ascu?it?, dup? care am c?zut la p?mânt. Cu ochii pironi?i spre cer, am fost cuprins? de un calm nefiresc, iar un zâmbet se întinse pe fa?a mea când mi-am amintit ceva important. Am tras adânc aer în piept ?i, cu ultimele mele for?e, am strigat cât de tare am putut:
- Lupta?i b?ie?i! Ap?ra?i ?ar?!
Dup? aceea am fost înv?luit? de un mult prea familiar întuneric.
Spre surprinderea mea, am început s? aud un ?iuit sacadat ?i am încercat s? îmi deschid ochii. Lumina puternic? ?i mirosul specific mi-au spus repede unde eram: eram într-un spital, un spital al secolului XXI. Un val de u?urare m-a cuprins ?i eram aproape bucuroas? c? totul fusese un vis. Mi-am ridicat mâna s? îmi îndep?rteze o ?uvi?? de p?r de pe fa??care m? deranja teribil ?i atunci l-am v?zut. Sclipind în lumina alb? a înc?perii era l?n?i?orul pe care mi-l d?ruire Ecaterina. O parte din mine ar fi vrut s? refuze adev?rul, dar cea mai mare parte dorea cread?. Poate c? nu fusese un vis?
Marinescu Emanuela - Men?iune
Clasa a XII-a, Liceul Teoretic ,,Alexandru Mocionii’’, Ciacova, jude?ul Timi?
Vineri, 17 Februarie 2023 09:17
?coal? în sat
Dor îi era lui Cuza Vod? de locurile natale ?i un sentiment de melancolie îi st?pungea sufletul. De?i avea foarte multe de f?cut la cârmuirea ??rii, venise, totu?i, s?-?i revad? r?d?cinile ca semn c? nu uitase de unde plecase. ?i uita a?a revenise domnul Cuza la Barbo?i, sat cu oameni gospodari, mai bucuros ca ori?icând. Dar nu cutezase s? se arate în straiele domne?ti ca nu cumva s?tenii s? vorbeasc? de sus cu el, ci se ar?tase în straie de ??ran ca s? fie egal cu ceilal?i.
Ajunse, a?adar, în locul de unde plecase dar mare îi fu mirarea c? nu g?sise pe nimeni care s? umble prin sat. Poate c? era prea frig afar?, venind în vreme de toamn? târzie, sau poate aveau prea mult? treab? ca s? stea pe-afar?. Totu?i z?rise un copil ?i-l întreb?:
? Copile, unde sunt to?i oamenii acestui sat?
? Cum, neic?, tu nu ?tii?
? Ce ar trebui s? ?tiu?
? Este în sat un sfat, nu mai ?tiu cum îi zice… boieresc, nu c? sunt ?i ??rani. ??r?nesc, nu c? sunt ?i boieri. A… popular! S-au adunat to?i: ??rani cu neveste ?i copii, b?trâni, boieri. Cic? vor s?-l detroneze pe Cuza. Tot nu pot s? în?eleg cum s? dai jos de la domnie un om care a f?cut numai bine. Dac? ar mai tr?i biata mam? a sa! Ast?zi n-ar mai fi fost adunarea.
? Dar unde s-au adunat to?i ai satului?
? La boierul Caragea. Are o cas? a?a de mare, c? mai pot veni oameni ?i din satele vecine. Mare du?m?nie mai are pe domnitor!
? ?i cum pot ajunge la el?
? Simplu! Unde vezi casa cea mai mare, acolo st?.
? Nu mai bine mai duce la casa lui? Te-oi pl?ti cât îmi vei cere.
? Neic?, eu te duc dar banii nu-i primesc c? m? vor întreba acas? de unde-i am ?i nu le voi putea spune. Nici ei nu s-au dus la aceast? adunare zic c?-i risip? de timp. Iar mama nu-?i vede capul de cât? treab? are. Zi ?i tu, neic?, n-ai face la fel?
?i s-au dus Cuza Vod? cu acel copil la casa boierului ?i mult? i-a fost mirarea. To?i care mai de care se îmbulzeau s? aud? cuvintele boierului Caragea. Iar dup? fiecare fraz? pe care o spunea, multe mai erau aplauzele pe care le primea.
? Ce-a f?cut Cuza? Doar a unit politic Moldova ?i ?ara Româneasc?. Oamenii lor erau uni?i deja.
? Adev?rat! Adev?rat!
? Ce rost mai are s? stea la cârmuirea ??rii când ??ranii, bie?ii de ei, cereau la adun?rile ad-hoc domn str?in?
? Nu mai are niciun rost!
? A?adar, dragi oameni uni?i pentru dreptate, trebuie s?-l d?m jos pe Cuza. ?i cum vom face asta? Am auzit eu din surse sigure c? domnul va veni la noapte la noi în sat. Iar atunci ne-om aduna noi to?i ?i-l vom obliga s? abdice în favoarea vie?ii. Ori vrea s? tr?iasc?, ori nu! Iar apoi vom vedea noi cine va veni la conducerea ??rii.
Atunci când soarele asfin?ise, Cuza se duse la boierul Caragea spunându-i c? pe ale sale p?mânturi de la ie?irea din sat ni?te ??rani i-ar fura recolta. F?r? a mai sta pe gânduri, Cuza ?i cu boierul s-au dus pe acele p?mânturi. Dar cum boierul nu mai avea calea?ca pentru c? i-o d?duse fiicei sale s? se duc? la bal, o luaser? la pas. Dar cum au ajuns la locul cu pricina, nu g?sise pe nimeni ?i nimic furat. Iar Cuza ?i-a cerut scuze, în?elegând gre?it a cui era p?mântul ?i, c? de fapt, la cealalt? margine a satului era locul cu pricina. ?i uite a?a s-au întors Cuza Vod? cu boierul în sat, pe timp de noapte. Dar când s? intre în sat, Vod? s-a oprit s?-?i lege ?ireturile de la ghete, iar boierul, neobservându-l din cauza întunericului a intrat în sat. Iar to?ii s?tenii, crezând c? e Cuza, l-au înconjurat:
? Ce alegi: abdicarea sau moartea?
? Sta?i! Nu da?i! Sunt eu, boierul Caragea!
? Nu mai min?i! Boierul doarme la ora asta. Dar, ?ti?i ceva, alegem noi pentru dumneavoastr?. Eu zic c? moartea.
? Nu, nu! Eu nu sunt Cuza!
Dar degeaba boierul î?i exprima în vorbe nevinov??ia c? moartea s-a ales de el. Iar Cuza, v?zând toate acestea, ?i-a scos staiele de ??ran de pe el, r?mânând în cele de domnitor. Iar ??ranii, v?zându-l, ?i-au dat seama de gre?eala comis? ?i tare r?u le-a p?rut dup?.
? Iertare, M?ria Ta! Suntem ni?te bie?i ??rani f?r? minte!
? Multe v? mai sunt p?catele, dar pe acesta vi-l iert. Doar s?-mi spune?i unde st? copilul cu care am venit la adunare.
?i l-au dus ??ranii la acel copil acas? ?i mare îi fu mirarea când v?zu c? de fapt era Cuza. ?i mult? bucurie avu acel copil în suflet c? l-a ajutat pe Vod?.
? Spune-mi, copile, cu ce te pot ajuta? Ce-?i lipse?te?
? M?ria Ta, multe îmi sunt lips?, dar cel mai mult cartea. Nu ?tiu s? scriu ?i s? citesc. ?i tare mi-e team? c? nu-mi voi g?si rostul în lume din cauza asta.
? Atunci voi înfiin?a ?coli! Iar una va fi ?i în satul acesta.
?i uite a?a a f?cut Cuza ?coal? în satul s?u natal ?i de mare trebuin?? a fost elevilor. Iar în semn de mul?umire îi d?duse numele domnitorului pentru a purta vie amintirea sa peste veacuri. Iar despre boierul du?m?nos nici c? nu se mai vorbise, c? doar nu el f?cuse ?coal? în sat.
Rotaru Narcisa – Premiul III
Clasa a XI-a SS1, Colegiul Na?ional „Cuza Vod?”, Hu?i, jude?ul Vaslui
Joi, 16 Februarie 2023 09:58
O vizit? ciudat?
M? aflu în biblioteca ora?ului, iar disperarea deja m? cuprinde. Nu ?tiu unde s? mai caut informa?ii inedite despre istoricul Nicolae Iorga. Trebuie s? fac o prezentare original? ?i doresc s? aduc ceva cu totul nou. Ceva ce nu se g?se?te în primul site sau în prima carte deschis?. Pun mâna pe o carte, ce prezint? pe copert? chiar chipul marelui om politic ?i o adaug la mormanul de c?r?i pe care le ?in deja în bra?e.
- Pot s? te ajut? întreb? o voce în spatele meu. La auzul acesteia am tres?rit ?i am sc?pat pe jos toate c?r?ile. Am început s? le adun, f?r? s? mai privesc persoana de lâng? mine.
- Scuze, nu am avut inten?ia de a te speria! spune iar??i persoana ?i începe s? m? ajute. Nu credeam c? mai exist? oameni pasiona?i de mine si de via?a mea, precum e?ti tu!
Atunci m? opresc. Îmi ridic privirea de la cartea „Cuget?ri” de Nicolae Iorga ?i mi-o îndrept spre domnul care deja avea lâng? el un mic turn de c?r?i. Nu-mi venea s? cred ochilor cine st?tea în fa?a mea! Chiar savantul, marele om politic ?i de cultur?, Nicolae Iorga, care ?tiam c? a murit acum 82 de ani!
- Probabil te gânde?ti cum de sunt aici, în anul 2022, nu!?
Dau din cap aprobator, deoarece înc? nu îmi venea a crede.
- Ei bine, nici eu nu ?tiu. M? preg?team pentru a sus?ine un discurs politic, iar când am p?r?sit odaia mea, am ajuns în aceast? frumoas? bibliotec?.
- Presupun c? ai c?l?torit în timp. Foarte interesant! În 2022 înc? nu am reu?it s? descoperim cum am putea c?l?tori pe axa timpului.
- Cu adev?rat interesant! spune el, stând pu?in pe gânduri. Pân? descop?r cum s? m? întorc la vremurile mele, spune-mi, domni?oar?, ce faci cu toate aceste c?r?i despre mine? Curiozitatea m? apas?!
- Am primit tema de a face o prezentare. Îmi doresc s? scriu ?i lucruri mai pu?in ?tiute despre tine ?i via?a ta, a?a c? am venit aici s? caut în bibliotec? ceva ce m? poate ajuta.
- Dac? tot sunt aici, f?r? a ?ti drumul spre cas?, te pot ajuta eu cu aceast? sarcin?!
- Chiar ai face asta pentru mine? întreb entuziasmat?, iar Iorga r?spunde pozitiv, f?cându-m? s? strig scurt de fericire.
- Nu î?i pot mul?umi de ajuns pentru ajutorul t?u! Sau... cred c? î?i pot mul?umi într-un fel! Nu ai vrea s? facem un tur al ora?ului V?lenii de Munte din anul 2022?
- Ora?ul meu! spune cu o u?oar? nostalgie ?i vis?tor. Mi-ar face o deosebit? pl?cere s? te înso?esc la o plimbare prin ora?.
Zis ?i f?cut... am plecat împreun? la o plimbare frumoas? pe str?zile ora?ului, explicând ce se afl? în fiecare loc?or ?i f?când, al?turi de Nicolae Iorga, o compara?ie cu trecutul. Ora?ul era destul de aglomerat pentru ora 13:30, iar oamenii care treceau pe lâng? noi aveau tendin?a de a ne privi insistent.
- Uite, acolo este... Nu apuc s? termin propozi?ia.
- Casa mea mult iubit?! spune entuziasmat.
- Exact! Ast?zi este „Casa memorial? Nicolae Iorga”. Ai dori s? o vizit?m?
- Ar fi minunat! Sper c? nu au schimbat nimic la ea!
Mergem ?i începem s? vorbim despre via?a sa la V?lenii de Munte. Am aflat multe lucruri interesante cum ar fi c? la vârsta de 5 ani a r?mas orfan de tat?; atunci când a intrat în clasa I ?tia s? vorbeasc? fran?uze?te, s? scrie ?i s? citeasc?, iar aceast? sclipire de geniu a f?cut ca la 18 ani s? fie licen?iat. Mai târziu, dup? ce s-a stabilit la V?lenii de Munte, munca sus?inut? a dus la publicarea a numeroase c?r?i, cum nici nu ne-am putea imagina: 1003 volume, 12755 de articole ?i studii, 4963 de recenzii, Istoria României în zece volume, colaborarea ?i conducerea unor publica?ii ?i reviste culturale (de ex. S?m?n?torul) sau înfiin?area unora, precum Neamul românesc ori Floarea Darurilor.
Vizita casei l-a f?cut s? constate diverse schimb?ri, de la modalitatea de a?ezare a mobilierului, pân? la câteva informa?ii pe care le considera gre?ite. Mi-a spus c? gr?dina era mult mai frumoas? decât cea din vremea sa, ceea ce i-a provocat o mare bucurie sufleteasc?. Natura a fost pentru savantul Nicolae Iorga o surs? de energie ?i inspira?ie. Înainte de a se a?eza la masa de lucru, f?cea plimb?ri de cel pu?in o or? prin p?durile din jurul ora?ului, pentru a-?i pune ordine în idei ?i a-?i realiza planul de abordare a temelor pe care urma s? le dezvolte. Continu?m s? discut?m despre firea sa introvertit?, care l-a f?cut s? se adapteze cu greu în societate, dar nu i-a schimbat deloc sensibilitatea, puterea de munc? ?i simpatia pentru cei slabi ?i lovi?i de societate.
- Este adev?rat c? îl cuno?ti pe Titu Maiorescu? întreb eu.
- Este adev?rat! ?tiai c? mama sa, Maria Popazu, provine dintr-o familie aromân? care a locuit chiar aici, la V?lenii de Munte?
- Nu ?tiam pân? în clasa a IX-a, când am studiat la limba român? Jurnalul pe care Titu Maiorescu l-a ?inut mult timp! Uimitor! Nu îmi vine s? cred ce important e ora?ul nostru. M? întreb ce alte secrete mai ascunde mica noastr? urbe, care ?tiu c? devenise o adev?rat? capital? cultural? ca urmare a cursurilor Universit??ii de var? pe care le organizai aici!
- Ooo! E o mare bucurie s? aflu c? tinerii cunosc câte ceva din munca mea! Ar mai fi vrut s? spun? ceva, dar acum a fost rândul meu s?-l întrerup.
- S? ?tii c? aceste cursuri se ?in ?i ast?zi, în preajma s?rb?torii de Sfânta Maria, la 15 august. La ele particip? oameni de cultur?, istorici, oameni care ?tiu s? pre?uiasc? adev?ratele valori ale neamului.
- Ar fi bine s? ne întoarcem la bibliotec?, a mai ad?ugat savantul. Pare c? o s? înceap? o adev?rat? furtun? în scurt timp.
Ne întoarcem de unde am plecat. Biblioteca în continuare era goal?, a?a c? am continuat discu?ia despre ziarul Neamul românesc prin care a împ?rt??it dragostea de ?ar? timp de trei decenii ?i jum?tate, pân? când conducerea ??rii l-a obligat s? înceteze redactarea ziarului.
- Mi se pare c? am citit despre asta într-o carte. A?teapt?!
M? ridic de pe scaun, plimbându-m? printre rafturi, încercând s? îmi amintesc cu exactitate cartea. Era atât de lini?te încât auzeam ploaia ce se pornise instant. M? întorc la mas? cu o carte mic?, îns? nu mai era nimeni acolo. M? uit în jur ?i... nu mai era nimeni! Deodat? se aude o u?? ce p?rea a se închide, urmând a se deschide iar??i. În sufletul meu speram cu ardoare s? fie tot Nicolae Iorga, îns? triste?ea m-a cuprins, când am z?rit-o pe doamna bibliotecar?, care era atent? la un dosar.
- Bun?, dore?ti s? împrumu?i cartea?
- Da! Cred c? da...spun u?or pierdut? printre gânduri ?i întind cartea. Nici nu sesizez când îmi dispare din mâini. A?tept în lini?te, îns? bibliotecara mi-o întinde înapoi.
- Cred c? este cartea ta! Nu v?d niciun cod pe ea. În plus, are numele t?u pe ea.
La auzul acestor cuvinte, îmi pierd toate gândurile ?i iau cartea deschizând-o ?i citind în gând cuvintele frumos aranjate, u?or înclinate ?i scrise cu mare aten?ie: „Pentru noua mea tovar???, Lorena! ?ine minte: Înv??at e omul care nu mântuie niciodat? de înv??at! ”
Am strâns cartea în bra?e ?i mi-am luat la revedere politicos. Afar? ploaia se oprise, iar cerul era parc? mai str?lucitor ca niciodat?. Îmi p?rea r?u c? Nicolae Iorga a plecat, îns? gândul c? este înapoi în timpurile sale m? mul?umea suflete?te. A?a c?, imediat cum am ajuns acas?, am început s? lucrez la proiect, cu o energie pe care nu o mai avusesem pân? acum, condus? de câteva aforisme care înc? îmi r?m?seser? în minte:
Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înal?? din suflete ve?tede.
În?elepciunea nu se împrumut? cu carul, ci se câ?tig? cu bobul.
Mi-ar fi lene s? fiu lene?.
Scrie ca s? p?strezi florile gândului t?u, pe care altfel le ia vântul!
?i acum m? întreb dac? discu?ia mea cu savantul a fost real? sau doar în închipuirea mea, ca urmare a c?r?ilor citite. Dup? prezentarea proiectului, am fost felicitat? de colegi ?i de doamna profesoar? care mi-a pus nota 10. Am sim?it bucuria muncii împlinite. Mul?umesc, Domnule Iorga, pentru ajutor! De acum încolo vei fi modelul de care aveam nevoie în via??!
Anghel Lorena – Premiul II
Clasa a XI-a A, Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu”, V?lenii de Munte, jude?ul Prahova
Mai multe articole..
Pagina 8 din 244