- Eroare
Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova
Miercuri, 15 Februarie 2023 09:40
În 15 februarie 1840 s-a n?scut la Craiova, Titu Liviu Maiorescu, academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician ?i scriitor român mason, prim-ministru al României între 1912 ?i 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabil? a României sfâr?itului secolului al XIX-lea ?i începutului secolului al XX- lea. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor f?r? fond, baza junimismului politic ?i „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creang?, Ion Luca Caragiale ?i Ioan Slavici.
Fotografie original? cu autograf reprezentându-l pe Titu Maiorescu.
Exponatul face parte din patrimoniul Muzeului "Ion Luca Caragiale ", Ploie?ti,
sec?ie a Muzeului Jude?ean de Istorie ?i Arheologie Prahova.
V? propun s? c?l?torim în timp, pentru a în?elege cum era omul Titu Maiorescu, v?zut de contemporanul s?u, Alexandru Vlahu??:
”Între 50 ?i 55 de ani. Talie mijlocie, conforma?ie puternic?; figur? calm?, de o seriozitate impun?toare. În vorb?, în privire, în gest, p?streaz?-ntotdeauna aceea?i m?sur? ?i siguran??, a omului care se observ? ?i se simte st?pân pe el. O bogat? cultur? ?tiin?ific? ?i literar? d? acestei naturi, a?a de bine înzestrate o distinc?ie ?i-o superioritate remarcabil?. Gust, rafinament, sim?ire dreapt?, vedere limpede ?i de o extraordinar? agerime; D. Maiorescu un neîntrecut cunosc?tor de tot ce e art?. El ?tie s? admire, ?i din tot sufletul admir? ce e frumos, chiar când opera ar veni de la un om care l-ar fi urât. Întotdeauna a c?utat s? adune în jurul s?u, s? pov??uiasc? ?i s? îndemne la munc?, pe tinerii în care descoperea un început de talent. Pe mul?i i-a scos la lumin?; cu unii s-a în?elat. Mi-aduc aminte, acum zece ani, a crezut ?i despre mine c-a? da oarecare semne… Acestei credin?i, care - o m?rturisesc cu durere - nu s-a realizat datoresc fericirea de a fi cunoscut pe D-nul Maiorescu acas? la D-sa. În momentul acesta îl v?d, în salonul de lâng? bibliotec?, stând la masa din mijloc, c-un creion în mân?; în fa?a D-sale un încep?tor cite?te, cam emo?ionat, o tragedie în versuri; câ?iva tineri ascult?, ?i urm?resc cu luare-aminte pe chipul D-lui Maiorescu cum trec de l?murit urmele tragediei; D-nii Teodor Rosetti, J.Negruzzi, Mandrea ?i al?ii se retrag în bibliotec?; eu stau sfiicios într-un col? ?-admir r?bdarea ?i senin?tatea olimpic? a D-lui Maiorescu. S-a ispr?vit un act. Aud un glas sonor, de o vibrare muzical?…to?i vin s? asculte. Vorbe?te amfitrionul; el e cât se poate de familial ?i de intim, casa lui n-are nimic din solemnitatea ?i r?ceala sever? a ”caselor mari” ?i totu?i am sentimentul c? m? g?sesc într-un templu. Nu ?tiu ce aer de s?rb?toare, ce via?? particular? cap?t? vorbele în gura D-lui Maiorescu? Iar când cite?te o bucat? literar?, e un maestru, un virtuoso, care interpreteaz? perfect gândul ?i emo?iunea compozitorului.
Ca orator ?i scriitor e magistral. Spus? sau scris?, fraza D-lui Maiorescu e clar?, vie ?i perfect construit?.
Semne particulare: pururea acela?i – senin ca un zeu.”
Bibliografie: ”Amintiri despre Titu Maiorescu”, Editura Junimea, Ia?i – 1973
ing. Monica-Violeta BOSTAN
Conservator Muzeul ”Ion Luca Caragiale”, Ploie?ti
Miercuri, 15 Februarie 2023 09:35
Bun?tatea este r?spl?tit?
Aerul devenise irespirabil: soarele coborâse pe p?mânt, amestecându-se cu firele de praf ?i poleind apele. Tot ce era viu fierbea, gâzele mici dormitau ?i ele pe jum?tate pr?jite de cuptorul solar.
Domnul ?tefan alerga prin p?dure cu calul s?u s? se r?coreasc? ?i s? vad? tot ce se întâmpl? în ?ara pe care o conducea. P?durea fu str?b?tut? într-o clip? de domnitor ?i de calul s?u cel alb care se vedea de departe. În haine de ??ran, domnul analiza tot în jurul s?u ?i î?i nota în agenda gândurilor ceea ce nu îi convenea.
Aici se r?rise p?durea ?i trebuia s? fie planta?i copaci, dincolo se impunea s? fie reparat un pod, fântâna de la marginea satului X trebuia s? fie cur??at? ?i ghizdurile din lemn înlocuite.
Apoi ie?i în cîmp ?i ceea ce v?zu acolo printer rândurile de porumb firav ?i galben îl emo?ion? pân? la lacrimi: o bâtrân? plivea plantele de buruieni, avea mânile p?tate de verdea?? ?i pline de spinii de la p?l?mid?.
Domnitorul opri ?i leg? calul de un plop, apoi îngenunche în fa?a b?trânei, s?rutându-i mâinile:
Ziua bun?, bunico , ce faci dumneata aici ? De ce lucrezi pe c?ldura aceasta?
Bâtrâna r?mase nedumerit?. Nimeni nu a îngenuncheat în fa?a ei pân? atunci ?i mai ales nu i-a s?rutat mâinile pline de praf, aspre ?i p?tate. Ea îi r?spunde:
-Domnul meu, sunt o b?trân? simpl?, atât de simpl?, încât nu merit s? îngenunchezi în fa?a mea ?i s? s?ru?i mâinile acestea murdare! Sunt aici pentru c? îmi este mil? de plante, iar dac? soarele mi-ar scurta am?r?ciunea bîtrâne?ii, nu m-a? sup?ra. To?i ai mei au murit în b?t?lii ?i îmi pare bine c? am d?ruti trei feciori ??rii ?i pe so?ul meu, dar este atât de greu s? fie cineva singur ?i b?trân! S? nu îi deschid? nimeni poarta, s? nu îl întrebe nimeni ce îl doare!
Domnitorul v?zuse multe în b?t?liile sale: câmpuri întregi de mor?i ?i caii îmotând în sângele lor, dar nu v?zuse atâta demnitate ca la aceast? bî?trân?. În ochii ei se reflecta lumina cerului, în mâinile ei st?tea bun?tate divin?. Bunica era un miracol.
-Bunico, îmi faci onoarea s? m? accep?i ca fiind fiul t?u, o întreb? domnitorul cu glasul plin de emo?ie? Dar s? ?tii c? sunt bolnav ?i nu am nimic, decât calul acesta. M? iei în casa ta?
-Domnul meu, casa nu îmi apar?ine! Mi-a dat-o Dumnezeu ca ad?post ?i trebuie s? ofer ad?post celui care are nevoie. Voi munci eu, dac? e?ti bolnav ?i cât voi fi s?n?toas?, pâinea nu î?i va lipsi! Dar s? ?tii c? nu tr?iesc într-o cas? mare. Pe jos am p?mânt ?i pre?uri, pe pat am saltele din paie.
?i au plecat amândoi la pas c?tre casa b?trânei. Poarta era d?r?p?nat? ?i scâr??ia, gardul era împletit din nuiele. Bunicu?a avea dou? od?i curate pentru c? fe?ele de mas? erau albe ca laptele, iar cear?afurile de pe pat cu col?i cro?eta?i ca z?pada.
-Intr?, voinicul meu! Casa mea este ?i casa ta! Am trei g?ini, o tai pe una în cinstea ta!
?i bunicu?a s?ri într-un picior ?i fr?mânt? pâinea, apoi, b?g? pl?cinta cu mere în cuptor ?i preg?ti puiul la ceaun. Domnitorul se osp?t?, apoi b?trâna îi povesti câte în lun? ?i câte în stele, pân? ce adormi în patul ei cald ?i în casa cea f?r? de griji ?i cu infinit? iubire. Sim?i mâna aceea iubitoare pe fruntea lui ?i parc? se vedea din nou copil în odaua bunicii sale de la palat. Acum bunica era atât de departe ?i lui îi era tare dor de ea…
A stat mult la ea ?i târziu ?i-a luat r?mas bun, spunând c? va trimite pe cineva s? o aduc? acas? la el, ca ea s? îi întoarc? vizita. Ajuns la palat intr? pe u?a secret? ?i se opri în spatele bibliotecii. L?sase în locul s?u în pat o p?pu?? din cear?, cum f?cea mereu. De data aceasta nu intr? în camer?, fiindc? auzi zgomote. Cineva intr? cu o sabie ?i str?punse p?pu?a de cear? de zeci de ori, arunc? arma „crimei” sub pat, apoi fugi, strigând:
-S?ri?i! Domnitorul a fost ucis! Pune?i mâna pe uciga?!
Era omul s?u de încredere. Sângele domnitorului îi f?cu obrajii ro?ii ca sângele. Se aplec?, lu? sabia de sub pat ?i ie?i dup? el în haine de ??ran. Îl ajunse din dou? s?rituri ?i capul tr?d?torului era la p?mânt.
Porunci s? se spele marmura palatului ?i trimise oameni cu tr?sura de aur s? o aduc? pe b?trân? la palat. O socotea îngerul s?u p?zitor, fiindc? dac? nu er fi fost ea, el ar fi fost ucis acum…
B?trâna fu oaspete de seam? la palat ?i un sf?tuitor bun pentru fiul ei de suflet, pentru domnul ?tefan.
Miroiu Bianca Elena – Premiul I
Clasa a X-a C, „Colegiul Ferdinand I”, M?neciu, jude?ul Prahova
Marţi, 14 Februarie 2023 09:44
Regele înv???mântului mânecean
Era o zi de var? frumoas? ca o zân? coborât? din basme direct pe p?mânt, o zân? care pe unde trece face s? înfloreasc? paji?tea ?i lanul de aur cu maci ro?ii.
Regele iubea aceste locuri, de aceea venea mereu în acest loc de poveste cu aer curat, cu oameni harnici ?i frumo?i care ?tiu cânta din fluier de sar peste stânci înalte apele, danseaz? sârbele ?i horele sincronizându-?i pa?ii de parc? ar fi un dansator cu multe chipuri. M?ria Sa privea adesea fermecat hora satului, mergea la târg duminica ?i admira ceea ce ie?ea din mâinile femeilor de la ?ar? din acest sat binecuvântat. Costumele populare î?i însufle?eau frumuse?ea la hor?. Iile tres?ltau în timp ce piepturile fetelor la fel de frumoase ca zânele se învârteau în hor?.
Ferdinand I nu se temea de moarte ?i nici de oamenii pe care îi conducea, de aceea se amesteca adesea pe uli?ele satului, se oprea la vreo port? a unei case b?trâne?ti s? cear? un pahar cu ap? ca pretext pentru testarea ospitalit??ii sau a nevoilor ?i necazurilor oamenilor.
A?a se îndep?rt? el în ziua aceea de var? atras de cântecul fluierului care parc? venea de departe din înaltul cerului sau din inima p?mântului. La început a crezut c? este vreun fl?c?u îndr?gostit, dar s-a apropiat ?i a v?zut cu uimire c? era un b?ie?a? care p??tea câteva mioare. Când l-a v?zut pe str?in, copilul s-a oprit ru?inat parc? pentru c? i-a tulburat lini?tea.
-Cine te-a înv??at s? cân?i atât de frumos la fluier, copile?
-Bunicul meu, domnule! De la el am fluierul. Acum s-a dus departe, tare departe ?i eu îi cânt de pe acest mal, sperând c? el m? aude din cimitir ?i vede c? îi pre?uiesc darul.
Ochii copilului se umezir? de dor, iar regele era emo?ionat ?i el.
-Nu plânge, dragul meu copil! Bunicul este aici cu tine! Cât? vreme vei p?stra fluierul, el va cânta cu tine ?i va fi cu tine mereu. Dar ce mai ai tu pe suflet, dragul meu?
-Of, m? tem c? nu mi se va îndeplini niciodat? visul, domnule! A? vrea s? înv?? s? citesc, s? îi pot citi bunicii mele oarbe ?i b?trâne din Biblie! S? fie ca o mângâiere pentru ea toate promisiunile divine, dar nu am bani s? pl?tesc pe cineva s? m? înve?e. Suntem s?raci ?i lipsi?i de putere, domnule!
-Nu este nicio ?coal? pe aceste meleaguri, b?iete?
-Nu! ?i nici nu cred c? se va face. Au acces la înv???tur? cei boga?i. Este departe s? m? duc pân? la rege ?i s? îl rog s? fac? o minune. De fapt, cred c? nici nu m-ar primi ?i nici nu m-ar asculta!
Deodat?, din p?durea de al?turi s-au auzit strigând mai multe glasuri:
-M?ria Ta! M?ria Ta!
-Dumneavoastr? sunte?i chiar regele, a întrebat cu uimire copilul?
-Î?i mul?umesc pentru cântecul d?ruit, dragul meu copil ?i pentru c? m-ai primit o clip? în sufletul t?u! ?coala se va face, visul ?i se va împlini!
Peste câteva zile, regele semna decretul prin care dona teren pentru construc?ia primei ?coli ?i începerea lucr?rilor la prima ?coal? din acel sat.
Copilul de atunci este str?bunicul meu care a putut s? îi citeasc? bunicii sale oarbe din Biblie datorit? generozit??ii Regelui Ferdinand I.
Eu sunt elev la Colegiul „Ferdinand I” din M?neciu, Prahova ?i nu pot uita niciodat? povestea pe care am auzit-o de la str?bunicul pe când nu mergeam înc? la ?coal?.
Nu am talent s? cânt la fluier ca str?bunii mei, dar îmi place s? înv?? ?i pre?uiesc darul regelui care a întemeiat înv???mântul pe plaiurile mânecene!
Popescu Rare? - Premiul I
Clasa a IX-a A, Colegiul „Ferdinand I”, M?neciu, jude?ul Prahova
Luni, 13 Februarie 2023 11:28
În 13 februarie1877 a murit Costache Caragiale, actor, regizor ?i dramaturg român.
Costache Caragiale (n. 29 martie 1815 ) a fost un actor român, dramaturg ?i profesor de art? dramatic?. A fost elevul lui Costache Aristia ?i ?i-a pus întreaga art? în slujba idealurilor progresiste, democratice ale revolu?iei din 1848. ?i-a f?cut debutul la Bucure?ti în 1835, iar 3 ani mai târziu a organizat primul teatru dramatic în Ia?i (primul Teatru Na?ional din România). În urm?torii 15 ani, Costache Caragiale a colaborat cu cele mai importante teatre na?ionale ale vremii din Boto?ani, Craiova, Ia?i unde a promovat piesele de teatru ale celor mai talenta?i dramaturgi romani printre care Vasile Alecsandri ?i Costache Negruzzi. În 1850 se întoarce în Bucure?ti ?i doi ani mai târziu devine cel dintâi director al Teatrului Mare (Na?ional). În 1887 fratele s?u mai mic, Iorgu Caragiale construie?te propriul s?u teatru în Bucure?ti, iar nepotul s?u, Ion Luca Caragiale avea s? devin? cel mai mare dramaturg român. Din dramaturgia sa s-au jucat piesele: “O soaré la mahala”, “Îngâmfata pl?pum?reas?”, “Doi co?cari” etc. Actorii au jucat în spectacole rostind textul în limba român?, f?r? fastul costumelor scumpe ?i str?lucitoare ce puteau fi v?zute în trupele italiene sau germane. Publicul s?u nu era format din boieri din vestitele lor saloane ale epocii, ci lumea de jos a bresla?ilor, lipscanilor, tabacilor, adic? a me?te?ugarilor vremii, clasa de mijloc a societ??ii române?ti. Actorul ?i profesorul de la Conservator, care a dat prima promo?ie de actori cu ?coal?, a înfiin?at Teatrul Mic de atunci, în locul S?lii Ieronimus Momolo. Acolo au jucat nume mari ale teatrului românesc, care au migrat apoi spre Teatrul cel Mare dup? înfiin?area lui. Între 1852-1855, Costache Caragiale a fost primul director al Teatrului cel Mare. Din contractul semnat de c?tre actor, se constat? c? a primit func?ia de director al Teatrului cel Mare din Bucure?ti la 1 iulie 1852, pe un termen de trei ani. La acea vreme, construc?ia institu?iei nu era finalizat?. Din contract reiese c? era obligat s? aib? o trup? de 24 de persoane, s? dea în fiecare lun? dou? spectacole noi în primul an, adic? 56 de spectacole, ca în urm?torii ani s? aib? trei premiere pe lun?, adic? 72 de spectacole. Repertoriul s? includ? genurile: dram?, comedie, fars?, vodevil. I se mai cerea s? respecte „cronica costumelor”, pentru ca teatrul s? devin? „istorie personificat?”. (Arhivele Statului, Bucure?ti, Fondul Teatrului Na?ional, 1852) Nu ?tim cu ce bani, înainte de inaugurarea institu?iei, Costache Caragiale se deplaseaz? la Paris pentru a cump?ra costume ?i decor. A?adar, Teatrul cel Mare a fost ridicat pe Podul Mogo?oaiei [CaleaVictoriei de azi, unde se afl? Hotelul Novotel] între 1846-1849. A fost inaugurat sub domnitorul Barbu ?tirbei la 31 decembrie 1852. Dup? guvernan?i, teatrul trebuia s? aib? o sal? pentru spectacole de oper?, pentru baluri “de întâiul ordin” ?i apoi pentru spectacole de teatru. [ Potra, George – “Din Bucure?tii de alt?dat?”] .Dup? înfiin?are, în 1852, Teatrul Na?ional devine în scurt timp inima Micului Paris, - a?a era numit Bucure?tiul atunci – ?i pulseaz? via?? în universul cultural ?i politic românesc pân? în 1944. Era o bijuterie arhitectural? în interior ?i exterior, care a uimit c?l?torii, diploma?ii, ziari?tii str?ini, când ne-au vizitat ?ara. Pe scen? au jucat marii arti?ti de pe scenele lumii în toate limbile, în spectacole de dram?, tragedie, comedie, vodevil. Via?a bucure?tean? de atunci înseamn? teatru, iar teatru înseamn? via?? social?, cultural?, politic?, cu ecou în fa?a teatrului sau pe scena lui. La inaugurarea oficial? au participat ?i domnitorul cu so?ia sa, boierii vremii al?turi de consuli str?ini, în lojile care „scânteiau de luxul rochiilor elegante ale doamnelor”, scrie Cezar Bolliac despre “frumoasa amestec?tur?” care mergea de la “modesta boieroaic? în bonet? de tulpan alb ?i în rochia de muselin, pân? la dama de rang înalt cu fruntea scânteind de briliante îmbr?cat? în rochie lung?, elegant? de sear?”. În seara inaugur?rii, dup? ce ?i-au cump?rat bilet la spectacol, “…mul?imea de uniforme, de coroane, de diamante ?i de rochii inunda acest local de s?rb?toare ce nu se putea compara cu niciuna din cl?dirile din câte v?zuser? pân? atunci la noi, astfel încât, ni se p?rea un vis ?i ne crezur?m un minut str?muta?i, pe malurile Senei. Toate clasele societ??ii, toate st?rile comer?ului ?i ale boierilor no?tri, alergaser? la aceast? s?rb?toare a cultului artelor”, ca s? arate c? sunt în ton cu lumea european?. [Ol?nescu, Costache –“Teatru la români”]. Spectacolele au avut loc la lumina lumân?rilor de seu. Iar tonul festiv a fost dat de protipendada, care a alergat cu sufletul la gur? s? umple sala, ca s?-?i etaleze costumele ?i rochiile elegante doar ca s? fie v?zu?i. Programul ales pentru inaugurarea s?lii nu corespundea nici cu frumuse?ea s?lii, nici cu însemn?tatea zilei, c? era ajunul anului nou, nici cu diversitatea social? a spectatorilor. Pe lâng? comediile sale, a l?sat mo?tenire patru lei, o c?ma?? ?i o vast? bibliotec?. Plecase în lumea de dincolo cu un gând nobil ?i optimist: “Societatea în dreptatea ei, va pre?ui într-o zi lucr?rile mele…” A mai scris: „Dreptatea poporului judece pe fra?ii Caragiale” (o lucrare confesional? unde st?ruia asupra mi?c?rii teatrale na?ionale) ?i „Teatrul Na?ional în ?ara Româneasc?” închinat? publicului român.
Costache Caragiale a tr?it într-o epoc? de mari fr?mântari sociale: revolu?iile de la 1821 ?i 1848, R?zboiul de Independen??, 1877 ?i a avut un crez: Teatrul.
Surse:
• Dic?ionarul Enciclopedic Român, ed. Politic?, Bucure?ti, 1962-1966
• Ol?nescu, Costache –“Teatru la români”.
Luni, 13 Februarie 2023 09:51
?tefan cel Mare
Era o zi torid? de var?. Soarele înc?lzea întreg p?mântul, iar întreaga natur? era fericit?. Eu, împreun? cu veri?oara mea, Sabrina ?i c??elu?a noastr?, Molly am plecat la câmp pentru a ne ajuta bunicii la muncile câmpului.
Ne-am înc?rcat desagii cu mâncare, ap?, am luat o p?tur? ?i câteva haine de schimb ?i am plecat spre câmp. În timp ce mergeam, cântam, povesteam despre ?coal?, despre colegi ?i profesori. Când veselia era în toi, Molly a început puternic s? latre ?i s? se apropie timid de un copac. Speriate, am alergat s? vedem care este cauza. Lâng? copac, ?tefan cel Mare st?tea rezemat, acoperindu-?i r?nile cu mâinile. Ne-am apropiat timid ?i l-am întrebat ce s-a întâmplat ?i cum a ajuns aici. Abia vorbind, r?nit ?i dezam?git, aceasta a m?rturisit c? a fost înfrânt în b?t?lia de la Valea Alb?, iar armata otoman? a capturat o parte din oaste, iar pe el l-a l?sat lâng? copac, suferind, în durere. Eu, împreun? cu Sabrina am decis s? îl lu?m acas? ?i s? îl trat?m, a?a c? am stabilit planul. Ea, împreun? cu Molly au mers la câmp s?-i anun?e pe bunici, iar eu împreun? cu ?tefan cel Mare am mers acas?. Dup? ce l-am ajutat s? se ridice, sprijinindu-se de mine, am mers spre cas?. L-am pus în camera cea bun?, l-am ajutat s? î?i schimbe hainele murdare, l-am hr?nit ?i i-am cur??at r?nile, punându-i pansament. Dup? ce acesta s-a odihnit pu?in, m-am dus în camer? ?i am vrut s? aflu mai multe. ?tefan cel Mare mi-a mul?umit pentru c? l-am salvat ?i a început s?-mi povesteasc? cum a ajuns a?a. Pe când trupele sale se odihneau, însu?i sultanul Mahomed al II-lea l-a r?pit, l-a r?nit ?i l-a legat de copac, l?sându-l zile întregi acolo, f?r? mâncare ?i ap?. Acesta a început s? plâng? ?i s? povesteasc? despre armata sa, pe care turcii au capturat-o, sub ochii lui, privind neputincios. Bunicii au venit acas? ?i au intrat smeri?i în camer?, închinându-se în fa?a lui ?tefan. Bunicul a r?mas s? vorbeasc? cu acesta, punând la cale un plan pentru eliberarea o?tii ?i pedepsirea sultanului. Dis-de-diminea??, am plecat cu to?ii la palatul sultanului pentru a îndeplini planul. Ne-am furi?at în palat, iar eu m-am deghizat în buc?tar, ducându-i mâncarea acestuia. Dup? ce am ie?it din buc?t?rie, m-am asigurat c? nu m? vede nimeni ?i i-am turnat o b?utur? magic? în pocal, care s? îl adoarm?. Ducându-i mâncarea, am a?teptat ca acesta s? termine ?i dup? ce a adormit, mi-am chemat familia. Am luat cheia de la sultan, am deschis u?ile temni?ei ?i am eliberat to?i o?tenii. Dup? aceea, am avut grij? ?i de sultan, închizându-l în turnul palatului de unde nu se poate coborî. Întor?i în ?ar?, victorio?i ?i plini de mândrie, am organizat o petrecere. La petrecere, unde au venit to?i oamenii, ?tefan s-a ridicat ?i cu glas hot?rât a decis ca eu ?i familia mea s? locuim la palat, departe de griji ?i munca câmpului.
Via?a noastr? este miraculoas?, plin? de bucurii ?i victorii, al?turi de ?tefan cel Mare ?i osta?ii s?i, la palat.
Horjea Diana-Elena - Men?iune
Clasa a VIII-a B, ?coala Gimnazial? “Matei Basarab”, Brebu, jude?ul Parhova
Mai multe articole..
Pagina 9 din 244