Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova

Într-o zi pl?cut? de prim?var?, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite, st?tea pe teras? admirând frumuse?ea lucrurilor din jur: razele c?ldu?e de soare ce b?teau în ferestrele palatului, copacii înflori?i, parfumul florilor, iarba verde-crud, precum ?i ciripitul p?s?relelor.

Dintr-o dat?, lini?tea i-a fost tulburat? de zgomote ?i ?ipete, provenind din partea opus? a gr?dinii. Acesta se îndrept? spre locul cu pricina, când î?i z?ri str?jerii ?inând locului un om am?rât. Pe un ton poruncitor, domnitorul gr?i:

-Da?i-i drumul ?i l?sa?i-l s? zic? ce are de zis!

Recunosc?tor, s?racul spuse, s?rutându-i mâinile:

-Domnul meu, mare nenorocire s-a ab?tut asupra ??rii noastre! Ieri dup?-amiaz?, cât lucram câmpul, m-am sim?it r?u brusc. Am luat o pauz?, îns? nici bine nu am apucat s? m? a?ez, c? am adormit. Am visat c?, jos în p?mânt, se aflau vechii domnitori ai Moldovei ?i ai ??rii Române?ti, închi?i, cerând ajutorul ?i îng?imând numele domniei voastre. Dup? aceea, o fiar? s-a apropiat de mine ?i a spus c? dac? nu ajungem mai repede, vor exista grave urm?ri. La început am crezut c? a fost un simplu vis, îns? toat? noaptea nu am putut dormi, gândindu-m? la cele petrecute, ajungând în cele din urm? în fa?a M?riei Voastre.

-Am în?eles...Bestia a precizat cumva unde se afl??

-Da, domnule. Lâng? vechea cetate Histria exist? un portal care v? va ajuta s? ajunge?i acolo.

-Î?i mul?umesc, dragul meu. Dac? cele spuse de tine sunt adev?rate, te asigur c? vei fi r?spl?tit pe m?sur?. Acum îns?, trebuie s? m? preg?tesc, c?ci urmeaz? s? str?bat cale lung?.

Dup? ce împachet? câteva haine ?i de-ale gurii, domnitorul, înso?it de cavalerii s?i de încredere, plec? de la palat. Locuitorii erau însp?imânta?i, îns? aveau încredere ?i speran?? deplin? în conduc?torul lor.

Din p?cate, deplasarea le-a fost îngreunat?.La început, p?mântul începea pe nea?teptate s? se cutremure, speriând caii ?i deteriorând c?ile de trecere. Când grupul a oprit în Bucure?ti pentru a cump?ra noi merinde, a început s? cad? grindin?, de?i era mijlocul verii. Într-un final, ace?tia au ajuns la destina?ia mult-dorit?.

Dup? cum omul spusese, portalul era chiar la intrarea cet??ii. Când v?zu c? pl?ie?ii s?i erau pe cale s? p??easc? într-acesta, Alexandru Ioan Cuza a spus:

-Opri?i-v?! Voi intra numai eu! Dac? nu m? întorc pân? mâine la r?s?ritul soarelui, pleca?i înapoi la palat ?i aduce?i înt?riri.

-Da, s? tr?i?i!

Chiar atunci, f?r? s? mai ezite, domnul s?ri.

Dup? câteva minute ame?itoare de c?dere continu?,domnitorul a ajuns într-un loc ce p?rea o pe?ter?. Precaut, acesta ?i-a scos sabia din teac?, înaintând cu pruden??. La ceva timp de mers, pe culoarul întunecat au ap?rut tor?e, luminate în capete de f?clii. Atunci observ? fantomele vechilor domni ai ??rii dup? gratii. Domnitorul se repezi spre poart?, îns? aceasta era încuiat? bine, cu numeroase lac?te. Chiar atunci realiz? gre?eala f?cut?. Din cap?tul opus al tunelului se auzeau forfote ?i comenzi. Panicat, acesta spuse:

-Dac? sunte?i fantome, de ce nu trece?i prin gratii?!

- Puterile ne-au cedat odat? ce am fost închi?i. obosi?i ?i fl?mânzi, spuse Mihai Viteazul, ce st?tea în fruntea tuturor.

- Ai grij?! ?eful bestiilor nu va fi u?or de convins! Ad?ug? Mircea cel B?trân.

- Cheile lac?telor se afl? la el, dac? reu?e?ti s? le iei, suntem salva?i! Complet? Vlad ?epe?.

Chiar atunci fiarele se n?pustir? asupra lui Alexandru Ioan Cuza. De?i acesta era dep??it mult din punct de vedere numeric, a luptat cu vitejie. Într-un mod miraculos, domnitorul a pus bestiile la p?mânt rând pe rând, îns? una dintre ele, r?nit?, plec? pe drumul de unde a venit. F?r? a ezita, acesta a urm?rit-o, urmând dâra de sânge albastru pe care a l?sat-o. Dup? o perioad? bun? de mers, Alexandru Ioan Cuza a ajuns într-o înc?pere mare, în mijlocul c?reia se afla un tron de aur. În acel moment, în camer? a intrat un strigoi ce purta o mantie lung?, ro?ie. Cu îndr?zneal? în glas, domnitorul a spus:

-Tu e?ti cel care face aceste fapte mi?ele?ti?! Poporul meu nu ?i-a gre?it cu nimic, nu ai nici un motiv de a ne ataca! Te asigur c?, dac? tot ce se întâmpl? în acest moment nu ia sfâr?it, vor exista consecin?e. Deja ?i-am doborât micu?a armat?!

-Dragul meu, crezi c? toate acestea se întâmpl? f?r? un motiv..? De?i noi, animalele fantastice, nu v? deranjam cu nimic, oamenii ne-au izgonit ?i distrus locuin?ele. Eu pur ?i simplu duc la bun sfâr?it dorin?a familiei mele de a face oamenii s? sufere, exact cum au procedat ei cu noi.

-Îmi pare r?u s? aud cele spuse, îns? oamenii chiar s-au schimbat de-a lungul timpului. Sunt sigur c? a?i putea locui al?turi de noi.

-Î?i mul?umesc! Chiar o s? iau în considerare cele spuse de tine, dar noi avem un nou c?min, unde nimic nu ne poate deranja. Î?i apreciez curajul ?i ardoarea cu care ai venit aici pentru a-i elibera pe str?mo?ii t?i! Pu?ini sunt cei ca tine, care pun pre? pe cei ce au scris istoria cu sute de ani în urm?! Poftim cheile, du-te ?i elibereaz?-i pe ceilal?i.

Domnul d?du din cap în semn de recuno?tin??, apoi plec? în fug?. Odat? ajuns, descuie toate lac?tele, fantomele ie?ind din micu?a lor ,,închisoare”.

-Î?i mul?umim! F?r? tine nu am mai fi sc?pat niciodat?, spuse ?tefan cel Mare.

- De?i am încercat s? cerem ajutor mai multor persoane, tu e?ti singurul care ai luat hot?rârea de a ne ajuta, adaug? Mihai Viteazul.

- Curajul, încrederea ?i iubirea fa?? de ?ar? ne-au convins c? e?ti un demn conduc?tor pentru Noua Românie! Zise Dimitrie Cantemir.

-Pl?cerea a fost de partea mea. De asemenea,o s? m? asigur c? duc la bun sfâr?it unirea celor trei principate, nu numai a dou? dintre acestea!

În final, ace?tia au plecat, ie?ind pe portal. Fantomele s-au îndreptat spre ?inutul lor iar domnitorul s-a întors la palat. Desigur, omul s?rac a fost r?spl?tit,ajungând unul dintre cei mai importan?i oameni ai cur?ii regale.

Moraru Raluca – Men?iune

Clasa: a VI-a, ?coala Gimnazial? nr. 183, Bucure?ti

Dou? s?bii de lemn se încle?tar?. Marcu ?i Petre se b?teau cu spadele, de parc? ar fi fost unul turc, altul valah. Sudoarea le curgea pe tâmple dar nu se l?sau. Rupându-se s?biile, se luar? la trânt?.

Un om robust, cu o mantie ro?iefluturând pe umeri ?i-o c?ciul? de blan? pus? pe pletele-i castanii, coborî falnic pe treptele de la intrarea palatului...

-Fiii mei, dar fra?ii valahi moldoveni, nu se bat între ei, ci î?i ap?r? ?ara!

-Dar tat?, îmi spune c? Vlad Vod? a fost un tiran f?r? de inim?!

-Copiii mei, de a?i ?ti voi cu cât i-am fost dator lui Tepe?... A?eza?i-v? colea, pe bolovanul ista, c? e mult de povestit…

Tân?r fiind eu, ?i nec?lit de asprimea r?zboaielor, Vod? a strâns în locul meu oaste pe bani grei, ?i osta?ii lui au înfrânt oamenii lui Aron, dar el a r?mas la Târgovi?te, ca s? nu cuvânte gurile rele c? Dr?culea mi-a f?cut poman?. Uita?i-m? acum, eu – ?tefan cel Mare care ?ad pe scaunul Moldovei.

Apoi, c?pitanii oastei lui au f?cut pr?p?d printre osmanlâi. Mihnea, cel mai breaz dintre to?i, era pomenit cu spaim? de însu?i marele sultan, iar papista?ii îi rosteau cu ?oapt? gâtuit? numele, ‘frico?a?i.

Îmi amintesc de zilele tinere?ii, când umblam cu ?epe? pe coclauri, z?boveam prin codrii ?i ne r?coream cu apa cristalin? a pârâurilor din desi?uri. Acum luptele mi-au înnegrit sufletul. Zilele cele pline de pace ?i bucurie au luat sfâr?it.Tr?im noi în avu?ie, dar s?rmanele v?duve fl?mânde? Copiii r?ma?i f?r? tat??

?i Vod? era orfan de tat?. Moartea p?rintelui s?u l-a înt?rit, f?cându-i sufletul amar.

Ooo... îmi aduc aminte de spusele gr?m?ticului meu, care-l slujisepeDomn?i îi fusese al?turi când i-au gonit pe turci peste Dun?re. Hoardele otomane se înecar? în fluviu, iar cei care au sc?pat cu via?? au fost h?r?ui?i de sârbi ?i omorâ?i de tâlhari pân’s-ajung? la ‘Stambul. Dac? nu era el, care s? se pun? potrivnic în fa?a iataganului, acum, col?i?orul ista de Rai se cl?tina în vânt de pe-o mân? pe alt? mân? a domnilor hulpavi.

Cu cât puterea lui Vlad cre?tea, cu atât cre?teau ?i vr?jma?ii acestuia. Ba chiar a îndr?znit s? refuze tributul ?i a doua oar?. Când Mahomed a v?zut îndr?zneala acestuia, a trimis mul?ime de spahii ?i ieniceri ale?i pe sprâncean? de c?tre Ali-beg, ca s?-l r?stoarne pe Domnitor.

Dup? intrarea turcilor în ?ara Rom?neasc?, osta?ii valahi au l?sat jale în drumul inamicilor. Nu exista fântân? neotr?vit? de la care s?-?i adape caii, iar ace?tia mureau. Înaintau foarte greu mergând la pas, ?i seara, ca ni?te n?luci, se iveau românii risipind o?tirea nenum?rat? a p?gânilor.

Dar noaptea aceea de iunie le-a întrecut pe toate...

Turcii ajunseser? lâng? Târgovi?te unde-?i stabiliser? tab?ra. ?epe? al nostru a atacat corturile pe a c?ror pânz? erau cusute cu migal? semiluni, punându-i pe fug? pe cei ce voiau s? îl vad? mort. Valahii erau câteva mii, iar n?v?litorii cât? frunz? ?i iarb?. Se spune c? se b?teau între ei, ne?tiind care cum sunt.

Ooof, dar boierii nu-l aveau la inim? pe Vlad. Zbierea, cel mai aprig du?man, care-i pusese be?e-n roate ?i când încercase s? î?i recupereze domnia a doua oar?, scrise carte lui Mateia? Corvin, cum c? domnitorul ??rii Române?ti l-ar fi vândut turcilor.

Cine l-o fi pus pe ?epe? s? mearg? ‘taman atunci la Craiul hunedorean, care îi pusese gând r?u?.......

Nu ?tia s?racul, c? v-a fi prins ?i aruncat în temni?ele de la Vi?egrad. Dar voia lui Dumnezeu a fost s? fie. ?ti?i voi, dragii mei copii, uneori îi putem alunga cu spada pe mi?eii ce ne pândesc din umbr?. Alteori, a?a ne e scris în ceruri.

Degeaba am încercat eu, timp de zece ani, s? îl conving pe Mateia?-nepotul lui Iancu Hunedoreanul- s?-l elibereze pe Dr?culea. Bine c? so?ioara cea blând? a lui l-a ‘nbunat ?i, dându-i drumul, i-a dat pergament cu slove scrise de mâna ei, în care-? cerea iertare pribeagului domn.

N-a trecut mult timp pân? ?i-a rec?p?tat tronul. Un om ca el ar fi st?pânit lumea dac? ar fi fost sultan. Dar el nu voia. El î?i dorea s? stea ve?nic drept, înaintea turcului, neplecând capul sub iataganul lui. ?ara ?i o?tenii îi erau cea mai mare comoar?.

Dar moartea l-a luat prea repede. A luptat pân? la ultimul strop din paharul vie?ii sale, dar ?i-a atins scopul.

S? ?ine?i minte ?i s? spune?i copiilor vo?tri, c? Vlad e vulturul ce ne e straj? de sus din ceruri, iar noi suntem cei ce-i duc voia mai departe. S? nu tr?da?i niciodat? voia lui ?i a Lui Dumnezeu. Degeaba ?i-a încredin?at ?epe? sufletul ??rii, dac? noi o urgisim.

Domnitorul se ridic? ?i, ciufulind p?rul b?ie?ilor lui, gr?bi pasul c?tre treptele ce suiau c?tre u?ile palatului.

Fiii lui nu îl puteau vedea l?crimând dup? ve?nic – pomenitul Vlad ?epe?.

Tudor Filip – Premiul III

Clasa a V-a B, Colegiul Na?ional ,,Ion Maiorescu”, Giurgiu, jude?ul Giurgiu

Într-o zi, m-am dus la biblioteca ?colii, pentru a-mi g?si alte c?r?i de citit. M-am dus repede la zona c?r?ilor de istorie. Deodat?, m-a atras o carte maronie, pr?fuit? cu un dragon pe ea. Dragonul era tare ciudat pentru c? avea coada înf??urat? în jurul gâtului. Imediat, dup? ce am deschis-o, am r?mas absorbit? de text. Dintr-o dat?, parc? ies din lumea bibliotecii ?i m? trezesc într-o alt? cas?; eram într-o cas? ??r?neasc?. Nici m?car hainele mele nu mai erau acelea?i, purtam îmbr?c?minte de sol domnesc. Un sol domnesc! Aveam o mantie ro?ie ?i un costum brodat cu fire de argint. Mi-am dat seama c? tr?iam în evul mediu românesc.

Am ie?it din cas? ?i un arm?sar ro?cat ?i frumos m? a?tepta în fa?a casei. M-am apropiat încet ?i l-am mângâiat bucuroas?. Când eram cu calul afar?, un grup de oameni îmbr?ca?i boiere?te m-au anun?at c? trebuie numaidecât s? m? înf??i?ez domnului ??rii Române?ti. Eram bucuroas? ?i curioas? de ceea ce se va întâmpla. Mi-am pus traista cu câ?iva galbeni în ea, mi-am aranjat mantia ?i sabia, apoi m-am urcat pe cal. Calul s-a ridicat în dou? picioare, apoi a am dat pinteni ?i am pornit la galop. În scurt timp, cu inima b?tând tare, am ajuns la curtea domneasc? din Târgovi?te ?i f?r? s? mai z?bovesc am intrat în curtea interioar? a cet??ii. Mi-am legat calul de un stâlp de lemn ?i am înaintat cu pa?i repezi spre turnul Chindiei.

De îndat? ce am intrat am fost impresionat? de frumuse?ea lucrurilor aflate aici: un covor ro?u brodat cu aur, o parte din tavan acoperit cu imagini din lupte ?i scene cu judec??i domne?ti, iar pe pere?i câteva tablouri cu scene de vân?toare. Pa?ii m-au purtat foarte repede spre intrarea în sala tronului. Am intrat ?i nu-mi vedea a crede ochilor: Vlad ?epes, domnitorul ??rii Române?ti st?tea gânditor pe jil?ul domnesc. Avea p?rul negru, lung ?i m?t?sos, o privire vesel? dar în acela?i timp ?i aspr?, înc?l??ri de culoarea sângelui ?i o cu?m? ro?ie cu pene albe pe ea. M-a v?zut ?i zâmbind mi-a f?cut semn s? m? apropii.

I-am v?zut ochii serio?i ?i mi-am dat seama c? domnitorul era îngrijorat. Am f?cut o plec?ciune ?i l-am întrebat ce porunce?te pentru mine. Cu voce aspr? mi-a dat porunc? s? merg la v?rul s?u ?tefan, Domn al Moldovei, la cetatea de scaun a Sucevei pentru a-i înmâna o scrisoare, scrisoare care nu trebuie s? ajung? în mâinile nim?nui. Mi-a mai spus c? trebuie s? ajung? la ?tefan mâine înainte de apusul soarelui ?i c? nu am voie s? o deschid, altfel m? va a?tepta o pedeaps? aduc?toare de moarte. Am mul?umit, am f?cut o plec?ciune ?i am ie?it în curte. Am înc?lecat ?i am pornit în grab? spre Suceava.

Pe drum ni?te tâlhari au încercat s? m? jefuiasc?, dar pentru c? aveam sabia d?ruit? de Vlad ?epe?, am luptat viteje?te ?i i-am învins. Cu toate acestea, m-am ales cu o ran? la mâna stâng? iar sângele îmi curgea pe sub hain?. Mai era destul de mult pân? la intrarea în Suceava, m? ghidam dup? mu?chiul copacilor ?i dup? soare. Pe drum am v?zut c?prioare cerbi ?i vulpi. M-am oprit la un pârâu rece pentru a-mi potoli setea. Dup? un timp am ajuns în Moldova ?i fiindc? îmi era tare foame am hot?rât s? poposesc la hanul boieresc din drum. Mi-am legat calul în grajdul din spatele hanului ?i m-am îndreptat spre u?a de intrare.

În?untru era o înc?pere mare cu multe mese iar oamenii mâncau cu poft?, vorbeau tare ?i beau vin din cupe de argint. M-am a?ezat la o mas? l?sându-mi traista pe sp?tarul scaunului meu. Hangiul m-a v?zut ?i s-a apropiat ?i m-a întrebat ce doresc s? m?nânc. Dup? ce i-am spus ce doresc, am ie?it o clip? spre grajd ca s?-i dau calului ni?te ap? ?i fân. Când m-am întors am v?zut cu disperare c? traista mea cu scrisoarea disp?ruse. M? gândeam ce a? putea face s? g?sesc numaidecât traista, ?tiind c? sunt într-un loc str?in în mijlocul unor oameni necunoscu?i. Ce s? fac? Cui s?-i spun? Cine s? m? ajute? Eram singur? ?i neajutorat?.

M-am uitat împrejur ?i într-un col? întunecat st?tea un mo?neag. Avea barb? alb? ?i ochii blânzi. Îmi inspira încredere a?a c? m-am luat inima în din?i, m-am apropiat de el ?i i-am spus necazul meu. Dup? ce m-a ascultat ?i v?zându-m? alb? de disperare, mi-a zis c? m? v-a ajuta s? g?sesc traista pierdut?. B?trânul era defapt un vechi prieten al tat?lui lui ?tefan Vod?.

Înso?it? de b?trân am c?l?rit împreun? spre casa boierului Vasile. Boierul ?tia nelegiui?ii din acele ?inuturi ?i dup? ce am vorbit to?i trei, am mers împreun? pân? lâng? o cas? d?r?p?nat?, a?ezat? la marginea unui drum. Am z?rit lumina unei lumân?ri ?i am auzit voci ?i râsete. M? furi?ez pân? la u??, m? uit printr-o cr?p?tur? ?i v?d traista mea aruncat? pe o mas? pr?fuit?. M? bucur c? am g?sit-o ?i m? gândesc cum s? facem s? o iau mai repede.

Vorbesc cu b?trânul ?i boierul ?i repede ajungem la planul în care ei trebuie s?-i ademeneasc? afar? din cas? pe ho?i iar eu s? intru repede ?i s? iau traista. Zis ?i f?cut. Mi-am luat traista, m-am uitat dup? scrisoare ?i din fericire scrisoarea era acolo. În grab? am înc?lecat ?i am pornit spre Suceava.

Ajuns? la Cetatea de Scaun am cerut s? m? înf??i?ez cât mai repede în fa?a M?riei sale ?tefan Vod?.

Cu vocea tremurând? l-am salutat ?i m-am închinat iar apoi i-am spus motivul pentru care am sosit ?i i-am înmânat scrisoarea. Dup? ce a citit-o, s-a uitat la mine cu uimire ?i îngrijorare. Era uimit s? vad? cum ?epe? a folosit o femeie pe post de sol cum aceast? femeie era atât de curajoas?. Apoi a poruncit r?ze?ilor s? preg?teasc? un cuf?r mare din lemn, cu cele necesare domnitorului ??rii Române?ti. La o mas? al?turat? s-a a?ezat ?i luând o pan? ?i o c?limar? a început s? scrie un mesaj pentru v?rul s?u Vlad. Imediat ce a terminat-o a isc?lit-o ?i a închis-o cu sigiliul domnesc.

Mi-a înmânat scrisoarea ?i atunci a observat sângele care picura de la mâna stâng?. M-a întrebat de ran?, i-am spus prin ce trecusem ?i repede a ordonat medicului personal s? se ocupe de îngrijirea r?nii mele. Pentru siguran?a mea pe drumul de întoarcere la Târgovi?te, mi-a spus c? va porunci s? m? înso?easc? zece dintre cei mai iscusi?i osta?i din oastea sa.

I-am mul?umit pentru bun?tatea ?i grija cu care m-a primit ?i am plecat împreun? cu o?tenii moldoveni spre ?ara Româneasc?. M? întrebam uneori ce anume i-a scris Vlad v?rului s?u ?tefan. Am intrat în Târgovi?te, emo?ionat? am p?truns în M?n?stirea Cur?ii Domne?ti. Acolo se afla Vlad. De când m-a v?zut s-a îndreptat spre mine. Eu i-am înmânat scrisoarea. Bucuros a deschis scrisoarea ?i a început s? citeasc?.

Mul?umit, mi-a înmânat o pung? cu 100 de galbeni ca r?splat? pentru fapta mea. O?tenii munteni au dus cuf?rul în sala tronului ?i la porunca domnitorului l-au deschis. Vlad s-a apropiat ?i a ridicat în palmele sale monede de argint ?i de aur, bani cu care v-a putea s? cumpere de la bra?oveni arme ?i cele necesare pentru oastea munteneasc?. Apoi, zâmbind cu satisfac?ie ?i uitându-se c?tre mine, a închis cuf?rul l?sând capacul s? se trânteasc?.

Trosc!

?i brusc “m-am trezit” din nou printre rândurile cu c?r?i din bibliotec?. M-am uitat la mâna stâng? ?i în locul r?nii aveam pielea înro?it? cu semnul dragonului lui Vlad.

Alexia Le?c?u – Premiul II

Clasa a V-a, Colegiul Na?ional ,,Octavian Goga’’, Sibiu, jude?ul Sibiu

 

Curtea gospod?riei r?suna de treburi ?i griji. Cei doi copii încercau s?-i dea ?i mai mult de lucru bietei mame. Cel mare p?rea s? aib? vreo zece ani, pe când cel mic, ag??at de piciorul acestuia, nu-i trecea de genunchi.

- M?muc?, ai mai primit ve?ti? Ce se aude prin p?r?ile noastre?

- Umbl? vorba c? turcii vor da n?val? iar. Nu departe de dealurile astea se afl? ?i t?tuca... Cu to?i au plecat s? apere p?mânturile noastre!

O sear? rece se l?s? iute peste sat, aducând în spate praf, foc ?i nenorocire...

- Trebuie s?-i duc vorb? tatei! Turcii vor ataca! Voi ajunge înaintea lor! rostea b?iatul printre din?i.

F?r? s? spun? nimic, ie?i pe poarta casei l?sându-l u?or din bra?e pe fratele adormit. Poarta casei r?mas? larg deschis? scâr?âi puternic, iar femeia s?ri în grab? din ?arcul oilor.

- Nu te pot pierde ?i pe tine... Du-te cu Dumnezeu fiule...

B?iatul gonea prin întuneric, iar speran?a c? va fi cel ce va anun?a o?tirea româneasc? de pericol, îi oprea teama. Lupta era început? ?i focuri din cer zburau peste tot.

Atacul din zi al turcilor nu izbutise, iar cavaleria trimis? de însu?i Baiazid c?uta amarnic s? vin? peste apa Jiului.

- Sunt mul?i! Vin cât? frunz?, cât? iarb?... striga copilul din ultimele puteri. T?tuc?, sunt aici!

Ne?tiind unde ajunse, copilul se v?zu deodat? înconjurat de suli?e ridicate, gata s?-l doboare.

- O prad? u?oar?!

- Un pui de-al lui Mircea...

- S?-i venim de hac! strigau turcii înseta?i de r?zbunare.

- Îl vom ?ine ostatic!

S?ge?i de foc str?b?teau tab?ra turc?, iar palisadele p?reau s? cedeze. B?iatul pl?nuia s? fug?, dar se v?zu neputincios. Era legat strâns, de trunchiul gros al unui brad.

Din dep?rt?ri, o umbr? despica z?rile de fum cu d?rzenie. C?lare pe un murg, m?ritul Vod? înainta cu securea în mân? prin tab?ra otoman?. Strig?tul b?iatului îl f?cu s? încetineasc? ?i s? se opreasc?.

O clip? ?i-ar fi fost de-ajuns!

O s?geat? turceasc? se opri în pieptul copilului, l?sându-l f?r? putere.

- Nu pleca, copile! Cât voi tr?i eu ?i cei care îmi seam?n?, nu vom ceda! Nu ne vom supune! Asta este mo?tenirea pe care v-o las, ?ara asta sfânt?!

- Sunt Mihnea a lui Petre, baciul! fur? ultimele cuvinte ale copilului.

Câmpul de lupt? era sub bra?ul lui acum ?i mai puternic. Victorios, Mircea Vod? ridic? fruntea asudat? ?i coborând bra?ul ostenit, strig?:

- Eu sunt trecutul, tu viitorul, suflet pur! ?ara Româneasc? este a noastr?, a românilor!

Ioakeimidis Teodora – Premiul I

Clasa a VII-a C, Liceul de Informatic? „Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca, jude?ul Cluj