O diminea?ã de varã cu un cer de un albastru superb, cu câ?iva nori?ori albi, pufo?i în satul Domne?ti, nu departe de capitala ?ãrii, Bucure?ti.

Era o zi de vineri, 12 iunie 1942. Maria stã pe prispã de vorbã cu sora ei Nu?a.

- Azi este vineri, spuse Nu?a. Mâine trebuie sã mergem cu bunica la târg.

- Da, ai dreptate, spuse Maria. Sper sã terminãm repede sã ne întoarcem pânã pleac? domnul ofi?er.

- Hei, ce face?i aici?

- Ooooo, bunã diminea?a, spune Nu?a fratelui ei geamãn Mitu. Ne trezim ?i noi azi puturosule?

- Tu vorbe?ti? Rãspunse Mitu rãutacios. M-ai lãsat ?i tu ?i Ion singur asearã cu bunica la treburile casei ?i v-a?i culcat.

- Hei, termina?i neastâmpãra?ilor, intervene bunica care ie?ii în u?a casei cu Ion, al patrulea dintre cei trei fra?i.

- Bunico, sã verificãm dacã a venit vreo scrisoare de la nea Titi de pe front, spuse Mitu.

Titi era fratele lor mai mare care facea parte din compania de gardã a Palatului Regal dar acum fusese trimis pe front în Rusia sã lupte.

- Verificãm, verificãm dar acum haide?i sã vã spãla?i ?i la mas?, închise discu?ia bunica.

Nici nu dã bine sã se întoarcã bunica ?i se auzi muzica… Concert pentru vioarã în LA Minor de Bach. Era opera preferatã a maiorului Helmut Wiser, ofi?er în armata germanã. Apãru în prag un bãrbat înalt, ?aten cu o privire pãtrunzãtoare. Era de fapt austriac, se nãscuse tot într-un sat dar de munte, Oberalm la grani?a dintre Austria ?i Germania, la câ?iva kilometrii de Salzburg .

- Guten morgen, oma (bunica).

- Bunã diminea?a domnule ofi?er.

Bunica nu prea ?tia ?i nu era interesatã de grad ?i de armatã. Pentru ea era domnul ofi?er.

- Te rog, apã caldã, spune Helmut într-o românã stricatã.

Bunica se duse în bucãtãrie ?i aduse un crãticior cu apã caldã, ?tia tabietul ofi?erului, în fiecare diminea?? pân? sã mãnânce se bãrbirea.

Copiii intrã în casã sã ia micul dejun pânã vine ofi?erul. Îi placea sã mãnânce singur în lini?te. Dup? ce iau masa copii ies la joacã în curte ?i Wiser deja îmbrãcat în uniforma lui ferchezuitã: un veston pu?in cambrat pe talie de culoarea câmpului vara, centura de piele cu pafta metalicã ?i tocul de piele al pistolului în dreapta, cizme de calaverie ?i un chipiu cu cozoroc scurt, negru lucios ?i pu?in ascu?it spre vârf.

Se a?eazã la masa unde îl a?teaptã ouã, brânz? ?i lapte. Dupã ce terminã îi spuse bunicii:

- Trebuie sã plec la comandament, ne socotim disearã cât trebuie sã î?i plãtesc pe sãptãmâna asta pentru mâncare.

- Bine domnule ofi?er, ne gãsi?i acasã, spuse bunica.

Maiorul î?i lu? chipiul ?i ie?ii în curte unde cei patru fra?i se joacã. Se scotocii prin buzunare ?i gãsii câteva caramele pe care le d?du lui Mitu ?i Nutei sã le împartã cu ceilalti, ei fiind prefera?ii lui având ochii alba?trii ?i pãrul blond.

- Disearã, dacã nu o supãra?i pe oma, vã aduc ciocolatã la to?i, ?i ie?ii pe poartã.

Copii î?i freacã mâinile de bucurie. La radio se aude un discurs al mare?alului Antonescu dar nimeni nu-l ascultã, aici lumea î?i vede de via?a de zi cu zi.

- Mergem la pescuit, întreabã Ion?

- Da, rãspunde Mitu ?i Nu?a în cor.

- Eu nu merg, spuse Maria, rãmân sã o ajut pe bunica.

Dupã ce cei trei fra?i pleacã la pescuit Maria se duce la bunica ei ?i o întreabã:

- Bunico azi mergi la porumb?

- Da, a? vrea sã dau o fugã.

- Merg ?i eu cu …. Este întreruptã de zgomotul din ce în ce mai asurzitor al alarmelor de antiaerianã.

- Vin americani!!!! Strigã bunica. Hai sã ne ad?postim!

O lu? pe Maria de mânã ?i alergarã spre capãtul cur?ii pe unde puteau sã iasã în lanul de porumb. Era mult prea târziu sã îi gaseascã ?i pe ceilal?i copii.

Escadrila americanã de bombardiere B-24 Liberator venea din Egipt. Pilo?ii ?i echipajul, încordati la maxim, trec în huruitul motoarelor peste sat ?i se îndreaptã spre Bucures?i.

-Du-o Doamne pe Ploie?ti!!!!! Strigã ambele în cor.

Chivu Mihai Cristian - Men?iune

Clasa a IV-a, ?coala Gimnazial? ,,Bogdan Petriceicu Ha?deu’’, Câmpina, jud. Prahova

 

M? numesc Emma Maria ?erbanescu, am 11 ani ,sunt înclasa a-IV-a, la ?coala ,,Ion Heliade Rdulescu’’ din Urziceni ?i v? voi povesti o întamplare adevarat? despre str?bunicul meu, a?a cum am auzit de la bunica mea.

Str?bunicul meu s-a n?scut pe data de 2 decembrie 1916 în ora?ul Ploie?ti, el era al doilea din cei trei frati, se numea Dinu Gheorghe.

Dup? ce a terminat liceul în Ploie?ti a f?cut ?coala de Ofi?eri si s-a angajat ca jandarm, timp în care a cunoscut-o pe str?bunica mea. S-au cas?torit, iar dup? câ?iva ani au hot?rât s? se mute la ?ar?, în judetul Ialomi?a, satul Moldoveni, s? î?i creasc? copiii, cei doi baieti ?i o feti??, al?turi de bunicii lor, cauza era situa?ia incert? din pricina începutului celui de-al doilea R?zboi Mondial.

Când str?bunicul meu avea în jur de 24 de ani, în 1940 a fost chemat pentru a lupta pentru ?ara lui, era deja jandarm la vremea respectiv?. Pentru a se pregati de razboi, a f?cut instruc?ia în comuna Drago? Vod? jude?ul Ialomi?a. Dup? câteva luni de instruc?ie a fost trimis înapoi în ora?ul Ploie?ti pentru a asigura ordinea.

Din pove?tile str?bunicului meu ?i din ce am citit, pe vremea aceea, unita?i ale armatelor germane ?i romane au început Campania împotriva Uniunii Sovietice, prima opera?iune numindu-se ,,Opera?iunea Munchen’’ de recucerire a Basarabiei ?i Bucovinei. Armata Român? a început lupta împotriva for?elor sovietice în diminea?a zilei de 22 iunie 1941, str?bunicul a povestit c? ?i ei erau pu?i în alert?, au fost informa?i c? este foarte probabil ca ru?ii care erau prezenti în Ploie?ti la vremea respective s? se razbune ?i s? atace casele oamenilor si institu?iile române, de aceea patrulau non-stop pentru a preveni acest lucru.

Acas? nu mai fusese de aproape un an de zile,…. ?i el si camarazii lui erau descurajati de situa?ia în care se afla România, situa?ia nu era una foarte bun?, la începutul anului 1943 aflaser? de la comandan?ii unita?ii num?rul solda?ilor pierdu?i în lupt?, el ridicându-se la 182.441 militari (16.566 mor?i, 67.182 r?ni?i, 98.692 disp?ru?i).

Era anul 1943, trecuse 2 ani ?i un jumatate de când România se ,,aliase’’ cu Germania, în aceea vreme, se ?tia bine c? economia României era era în pragul colapsului datorit? cheltuielilor de r?zboi, lipsei mâinii de lucru a industriilor ?i comer?ului ?i, combinat? cu pierderile uria?e de pe front au pus ?ara într-o situa?ie dificil?, b?rba?ii r?ma?i în ?ar? munceau f?ra încetare.

Într-o sear? grea de septembrie, în anul 1943 str?bunicul meu patrula ca de obicei pe str?zile întunecate din Ploie?ti, din cauza neajunsurilor ?i restric?iilor iluminatul stradal era oprit, afar? era bezn?, se auzeau doar sunetele nop?ii: a animalelor, fo?netul frunzelor în b?taia vântului rece de septembrie, iar în dep?tare câteva sunete pierdute de arme. În timp ce treceau pe lang? Liceul ’’Sfin?ii Petru ?i Pavel’’ dintr-o dat? sunete asurzitoare de arme se auzeau spre liceu, lâng? acesta se vedea în lumina slab? a noptii ?i un tanc, care, din spusele str?bunicului nu era vorba de unul german ci era un tanc rusesc, atunci ?i-au dat seama c? solda?ii ru?ii vor ataca liceul.

Str?bunicul si ceilalti solda?i nu au stat pe gânduri ?i au încercat cum au putut s? opreasc? solda?ii ru?i în a distruge liceul, câ?iva au mers spre tanc pentru a pune stapânire pe el, iar str?bunicul meu a intrat cu al?i trei solda?i în incinta liceului, în acel moment solda?ii ru?i au descoperit c? nu sunt singuri ?i c? solda?ii români încercau s? saboteze încercarea lor de a distruge cl?direa, au îndreptat armele asupra str?bunicului meu si a celorlal?i.

Au deschis focul ?i au început s? trag? cu armele în ei, str?bunicul meu ?i ceilal?i solda?i s-au luptat pentru a putea împiedica solda?ii ru?i, dup? câteva minute soldatii ru?i au plecat ?i nu au mai continuat atacul asupra liceului, reu?ise s? îi alunge.

Din p?cate to?i camarazii str?bunicului au pierit în aceea noapte, doar el a fost singurul supravietui?or, dup? cum am auzit de la bunica mea din ce î?i aducea minte,?i din relatarea str?bunicului, din fericire el a reusit s? se strecoare într-o curte care avea poarta deschis?.

În urma acestui atac str?bunicul meu a fost împu?cat în picior de mai multe ori, a fost salvat de solda?ii germani care erau la acea vreme pe teritoriul român, a fost transportat la spital ?i operat de un medic german care ia salvat via?a, deoarece pierduse foarte mult sânge.

Eroismul str?bunicului ?i al solda?ilor pierdu?i în acea noapte a fost r?splatit cu multe merite, printre care: Medalia ’’Virtutea Militara’’, Crucea Nationala ’’Serviciu Crendicios’’.

Str?bunicul meu a r?mas în spital un an de zile, timp în care a avut mai multe interven?ii chirurgicale pentru ai putea reface piciorul, îns?, niciodata nu a mai fost la fel, râzboiul la schimbat, la fel ?i pierderea camarazilor lui. Recuperarea a fost foarte grea, se obi?nuise cu schijele rîmase în corp, care au devenit parte din via?a lui, a r?mas ?i ?chiop, dar recunosc?tor lui Dumnezeu pentru ?ansa oferit?. Restul vie?ii ?i-a petrecut-o al?turi de cei trei copii ?i so?ia lui în comuna Moldoveni, jude?ul Ialomi?a.

S-a stins din via?? pe data de 17 iulie 1992 la vârsta de 76 de ani.

Din p?cate oamenii s-au aflat întotdeauna în r?zboi. Noi dorim s? ne protej?m, s? distrugem ceea ce percepem a fi o amenin?are la adresa noastr?. Adesea facem r?u celor pe care îi consider?m du?mani distrugându-le simbolurile la care ace?tia ?in; o biseric?, o scoal? sau un monument. Nu este vorba doar de a distruge lucruri si obiecte, sunt pierdute secole de pove?ti, tradi?ii ?i siguran??. Zdrobirea oamenilor, insuflarea fricii, destr?marea familiilor, pierderea ta?ilor, fiilor, so?ilor ?i fra?ilor, cred cu t?rie c? razboiul este un lucru r?u!

?erb?nescu Emma Maria – Premiul Special al Juriului

Clasa a IV-a C, ?coala Gimnazial? "Ion Heliade Radulescu", Urziceni, jud. Ialomi?a

În anul 1395 a avut loc una dintre cele mai importante lupte din istoria ??rii Române?ti, când Mircea cel B?trân era domnitor. Acesta a fost atacat de c?tre armata otoman? condus? de Baiazid I, care dorea s? cucereasc? ?ara Româneasc?.

Mircea cel B?trân s-a preg?tit intens de lupt? în a?teptarea armatei otomane. ?i-a adunat to?i o?tenii, au cur??at tunurile, au s?pat ?an?uri. În timp ce se preg?teau de lupt?, din v?zduh a ap?rut un dragon ro?u care scuipa fl?c?ri amenin??tor. Toat? lumea s-a dat înapoi fiind foarte speria?i de creatura ce le ap?ruse în fa??. Mircea în schimb nu s-a l?sat intimidat, a înaintat c?tre dragon ?i i-a spus:

Dragonule, dup? cum vezi, noi ne preg?tim intens de lupt? cu otomanii. Avem mare nevoie de orice ajutor. Dac? m? vei ajuta în aceast? lupt?, o s?-?i ofer drept recompens? onoarea de a sta al?turi de mine pân? la sfâr?itul vie?ii tale. Vei fi protectorul ??rii Române?ti!

Dragonul a aprobat semnificativ, scuipând fl?c?ri spre cer.

Armata otoman? se apropia f?r? s? ?tie ce o a?tepta. Erau ?i ei foarte preg?ti?i, aveau s?bii ?i tunuri grele ?i erau încrez?tori c? vor câ?tiga aceast? lupt?.

Lupta a început în for??, tunurile aruncau fl?c?ri ?i s?biile se încruci?au.

Deodata, din v?zduh a ap?rut dragonul scuipând fl?c?ri în toate direc?iile. Turcii au început s? fug?, îns? dragonul tr?gea linii de foc ?i c?deau pe loc.

În câteva ore, armata otoman? era nimicit? ?i pu?inii solda?i care r?m?seser? în via?? se retr?geau greoi, urm?ri?i de armata lui Mircea cel B?trân.

Mircea, c?lare pe un cal, era în fruntea armatei sale când, îl v?zur? pe Baiazid care încerca s? fug?.

Baiazid, v?zând c? nu are sc?pare, l-a atacat direct pe Mircea cu sabia. A început o lupt? pe via?? ?i pe moarte între cei doi conduc?tori, dar Mircea a reu?it s? îl doboare pe Baiazid, punându-l la p?mânt.

Cu un glas puternic, îi spune:

Baiazid, ordon? osta?ilor t?i s? se predea altfel, eu ?i dragonul o s? v? nimicim armata! Aici este p?mântul nostrum ?i nu ave?i ce c?uta pe el.

De juri c? nu vei mai c?lca vreodat? pe p?mântul nostru, v? voi l?sa în via?? atât pe tine, cât ?i pe oamenii t?i.

Astfel, Baiazid s-a retras împreun? cu armata sa, iar ?ara Româneasc? a r?mas o ?ar? liber?!

Apostol Mihai Alexandru - Men?iune

Clasa a II-a E, ?coala Gimnazial? ,,I. A. Bassarabescu’’, Ploie?ti