- Eroare
Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova
Miercuri, 18 Ianuarie 2023 09:20
S-a întâmplat în 18 ianuarie1879: La Teatrul Na?ional din Bucure?ti are loc premiera comediei "O noapte furtunoas?", de Ion Luca Caragiale. În distribu?ie: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicu?a Popescu, Aristi?a Romanescu." O noapte furtunoas?" este o comedie (în patru tablouri) de Ion Luca Caragiale.
A ap?rut în "Convorbiri literare", 1879, cu o elogioas? prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând ?i pe scena Operei Române, în 1935, înso?it? de muzica lui Paul Constantinescu. În 1943 regizorul Jean Georgescu a f?cut un film omonim dup? aceast? valoroas? pies? de teatru. Adev?rata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii, dup? A. Parodi, a tragediei în versuri "Roma învins?", la Teatrul Na?ional din Bucure?ti, care avusese cu pu?in înainte mare succes la Paris. Drama, în versuri superioare celor originale, fusese remarcat? drept excep?ional? de juriul în care figuraser? Hasdeu, Alecsandri ?i Maiorescu. Acest succes îl îndeamn? pe Eminescu, de curând redactor la "Timpul", s?-l introduc? în cenaclul lui Titu Maiorescu, în care se va impune cu autoritate. Confirmându-?i promisiunile cu lectura "Nop?ii furtunoase" la ?edin?a aniversar? din 12 noiembrie 1878 la Ia?i, Titu Maiorescu ?i prietenii s?i au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult a?teptat, cu subiecte originale, în autentic mediu românesc ?i în plin? actualitate. Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Na?ional din Bucure?ti prezint? în premier? "O noapte furtunoas?", trecut? în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ie?it pe scen? ca s? primeasc? aplauzele furtunoase dezl?n?uite chiar dup? primul act, s-a auzit fluierat ?i huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase m?rturise?te chiar Caragiale:„Se r?spândise vestea c? piesa lovea în institu?ia G?rzii Cet??ene?ti. Iar la a doua reprezenta?ie, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit ?i amenin?at, de o droaie de patrio?i din Garda Civic?, cu b?taia în pia?a Teatrului. Ni?te tineri ofi?eri m-au sc?pat de furia lor.” Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Na?ional s? scoat? piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretin?i morali?ti, pentru acordarea unei satisfac?ii micii burghezii „ultragiate” de con?inutul piesei. ?i cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc din secolul al XIX-lea. "O noapte furtunoas?" nu se refer? atât la îngâmfarea negustorilor parveni?i de tipul lui jupân Dumitrache Titirc? Inim?-Rea, chiristigiu ?i c?pitan în garda civic?, la rigiditatea reprezentan?ilor for?ei publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, ?i la arivismul amploia?ilor de factura studentului gazetar Ric? Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromis?, la lipsa de „rezon” a ipistatului prea încrez?tor ?i gr?bit s? fac? uz de autoritate în favoarea amicului s?u, în fine la limbajul semicult al ziari?tilor, adep?i ai unor sloganuri sublime pe care le pronun?? dup? ureche, aplicându-le dac? s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constitu?iune... mai ales cei din masa poporului”, cei doi în?eleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc c? Ric? „bate în ciocoi, unde m?nânc? sudoarea poporului suveran”. Într-adev?r, Ric? pretinde c? n-are alt? politic? decât „suveranitatea poporului”, pentru c? „box populis, box dei”, dar deviza lui civic? sun?: „Ori to?i s? muri?i, ori to?i s? sc?p?m!” Piesa, o fars?, se bazeaz? pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Ric?, în vreme ce so?ia sa, Veta, îl tr?deaz? cu Chiriac, calfa ?i omul s?u de încredere, iar Ric?, aventurierul hilar, o „asalteaz?” de fapt pe cumnata chiristigiului.
ing. Monica-Violeta BOSTAN
Conservator Muzeul "Ion Luca Caragiale", Ploie?ti
Surse:
Miercuri, 18 Ianuarie 2023 09:14
Eroii uita?i
Era diminea?a zilei de 19 noiembrie 1942. Sublocotenentul Gheorghe se afla ca deobicei la postul de observa?ie amplasat în avanposturile armatei a III-a Român?, la marginea localit??ii Gromki. F?cea parte din divizia a 13-a infanterie ce fusese deplasat? în zona Cotului Donului.
Iarna timpurie î?i f?cea, din plin, sim?it? prezen?a. Frigul n?prasnic al stepei ruse prinsese armata român? total nepreg?tit?. Militarii nu primiser?înc? mantalele ?i echipamentul de iarn??i mul?i dintre solda?i î?i pierdeau via?a înghe?a?i de frig în tran?ee.
În frigul nop?ii, tân?rului sublocotenent i se derulau în minte amintiri din copil?rie. Î?i amintea de casa frumos? cu cerdac din Breaza de Sus, unde petrecuse primii ani de via??. P?rin?ii simpli,dar gospodari, ascultaser? de îndemnurile înv???torului care îi sf?tuise s?îl dea mai departe la studii, fiind un copil înzestrat cu o inteligen?? deosebita. L-au înscris la liceul Militar Nicolae Filipescu de la Manastirea Dealu de lâng? Târgovi?te. Tân?rul Gheorghe nu i-a dezam?git. A absolvit cu succes liceul ?i apoi a urmat cursurile Academiei For?elor Terestre de la Sibiu. A fost apoi încadrat cu gradul de sublocotenent în cadrul for?elor de artilerie grea a Armatei Române. Avea în fa?? o carier? militar? promi??toare.
O întâmplare nefericit? avea însa s?îi marcheze definitiv destinul. O disput? cu comandantul Grupului Etnic German din Sibiu, care jignise ofi?erii români, i-a adus o pedeaps? nemeritat?. A fost trimis în linia întai a frontului.
De?i a considerat permanent c? a fost pedepsit pe nedrept, ca un bun militar s-a supus ordinelor ?i a plecat pe front cu gândul de a-?i servi patria. Mergea la lupta pentru dezrobirea Basarabiei ?i zdrobirea for?elor bol?evice din Rusia care amenin?au întreaga Europ?. În acele clipe doar dragostea de neam si ?ar? îi deadea putere s? se supun? ordinului.
Înnoaptea rece de toamn?î?i amintea de multele clipe de pe parcursul ultimului an de lupte intense în care a fost la un pas de moarte. Trecuse mai bine de un an de când lupta în prima linie ?i sc?pase cu via?? ca prin minune. Dumnezeu îl ap?rase poate, pentru c? fusese pedepsit pe nedrept chiar de mai marii Armatei Române. Acum însa sim?ea c? va fi foarte greu s? mai scape cu via?a. V?zuse din postul s?u de observa?ie deplas?ri masive de trupe sovietice în zon?. Atacul ?i contraofensiva sovietic? erau de neoprit. Raporta zilnic superiorilor c? trupe inamice sunt adunate în jurul localit??ii Gromki, chiar în fa?a Armatei a III-a Romane. Comandan?ii români erau îns? subordona?i comandan?ilor armatei germane, c?rora p?rea c? nu le pas? de soarta alia?ilor rom?ni.
Pe lâng? gerul n?prasnic din acea noapte, tân?rul sublocotenent trebuia s?îndure ?i durerile pe care i le provoca dizenteria de care suferea de ceva vreme. În acea noapte,în jurul orei 4.30 diminea?a, cu ultimele puteri a coborât din punctul de observa?ie, asezat într-un paltin, ca s? transmit? c?tre liniile române pozi?ia exact? a adversarului care, era clar c? se preg?te?te de asalt. Informa?iile au fost pre?ioase, solda?ii români intrând în locuri specialede ap?rare. O or? mai târziu, la 5.30, s-a declan?at infernul. Timp de mai multe ore pozi?iile române au fost lovite puternic de artileria grea sovietic??i de noua ?i moderna arm? a timpului, rachetele de tip Katiusa. A urmat atacul tancurilor care au c?lcat sub ?enile toate pozi?iile defensive române pe o distan?? de 15 km.
Cu siguran??, în acea zi cumplit?, armata român? a pierdut un num?r însemnat de militari, mul?i fiind r?ni?i sau dip?ru?i.
În seara zilei de 19 noiembrie, tân?rul ofi?er român a fost recuperat de Crucea ro?ie a Armatei Române ?i transportat în stare de incon?tien?? la un spital de campanie german. A fost transportat poate cu unul din ultimele avioane militare germane ce au p?r?sit încercuirea realizat? de for?ele sovietice la Cotul Donului.
Peste ani, veteranul de r?zboi Gheorghe, avea s? povesteasc? nepo?ilor de acea b?t?lie cumplit??i s? îi îndemne s? pomeneasc? în rugacine ?i pe eroii români uita?i ce au c?zut la datorie pe frontul de est.
Cazan Filip – Premiul II
Clasa a IV-a A, ?coala Gimnazial? ?Sfânta.Vineri?, Ploie?ti
Marţi, 17 Ianuarie 2023 14:28
Al?turi de M?ria Sa, Mircea Voievod
Sunetul ploii era asemenea unei cete de cioc?nitori. A?a îl resim?eam eu...poate ?i din cauz? c? eram bolnav. ?tiind cât de mult îmi place s? citesc, drept consolare, mama mi-a a?ezat pe pat cartea ,,Mircea cel B?trân-luptele cu otomanii”. Era un volum mare, cu copertele de piele ce ascundeau pagini îng?lbenite de timp. Mi-a explicat c? aceast? carte fusese transmis? din genera?ie în genera?ie în familia noastr?, iar acum era rândul meu s? o descop?r. Apoi s-a retras s?-mi preg?teasc? un ceai cu miere.
Cu fiecare cuvânt, ploapele mi se f?ceau mai grele. În scurt timp, am a?ipit.
Un strig?t puternic m? f?cu s? tresar:
- Adunaaa-rea!
Buimac fiind, privirea mi s-a oprit asupra hainelor. Nu mic? mi-a fost mirarea când am observat c? o c?ma?? alb? din in îmi acoperea trupul firav, purtam i?ari ?i opinci. Dar nu aveam r?gaz s? m? gândesc la haine. Cel ce strigase era un sol al M?riei Sale, Mircea cel B?trân. O?teanul, un b?rbat robust, cu statura semea?? continu? mesajul lui Vod?:
-Porunc? de la marele nostru voievod: fi?i gata de lupt? c?ci p?gânii n?v?lesc cât? frunz? ?i iarb?! Fi?i dârzi în ceasuri primejdioase!
Am alergat spre cetate, c?ci îi eram gr?jdar lui Vod?. Maiestuosul arm?sar î?i scutura coama neagr? ca abanosul, lovea s?lbatic cu copitele ?i necheza lung anun?ând c? e gata s? devin? pe câmpul de lupt? un singur trup ?i o singur? inim? cu st?pânul s?u. Îmi era cel mai bun prieten. Crescusem împreun?. În timp ce îl în?euam, l-am îmbr??i?at ?i i-am ?optit s? aib? grij? de Vod?.
I-am urm?rit cu privirea pân? s-au pierdut în zare, ridicând colbul în urma lor.
Dup? trei zile ?i trei nop?i f?r? nicio veste, speran?a c?-l voi revedea pierise din sufletul meu. Un sunet de bucium m-a f?cut s? urc pe metereze ?i s? privesc în zare. Iat?-i! În frunte cu voievodul iubit, reveneau acas? biruitori. Am coborât într-un suflet s? duc caii osteni?i în grajd, s? le îngrijesc trupurile însângerate. V?zându-i, îmi era lesne de în?eles câ?i vr?jma?i zdrobiser? cu copitele lor ?i cum, mâna?i de loviturile pintenilor, sim?ind inten?iile c?l?re?ilor, au gonit printre ?irurile du?manilor. Chiar ?i a?a, ardeam de dorin?? s?-mi spun? tot prietenul meu de suflet.
O clipit? a fost de ajuns. ?intuindu-m? cu ai lui ochi str?lucitori, n?zdr?vanul cal al lui Vod? gr?i:
- Prietene, î?i simt curiozitatea fa?? de lupta abia purtat?. Ai dori s? ?i-o povestesc?
- Da, sigur. Dar acum? De?i nu îmi spui, ?tiu c? r?nile te dor... ai nevoie de odihn?... pot s? mai a?tept.
- Te cunosc prea bine. ?ezi ?i ascult?!
Nu m-am a?ezat, ci l-am privit tot timpul în ochi?i i-am mângâiat coama. Iat? ce mi-a istorisit:
„Am mers cu domnul nostru, Mircea, la cortul sultanului Baiazid. M-a l?sat chiar lâng? intrare ?i astfel am putut s? aud ce au vorbit. Mândrul Baiazid l-a numit mo?neag pe Vod?. Îmi venea s? spintec totul ?i s? calc cu copitele fiecare bucat? din trupul sultanului, dar n-am avut r?gaz, c?ci st?pânul meu i-a r?spuns r?spicat c? ne vom ap?ra glia str?bun? în fa?a oric?rui cotropitor.
Abia a apucat M?ria Sa s? m? încalece c? întreaga câmpie ml??tinoas? de la Rovine, str?juit? de stejari b?trâni, a fost n?p?dit? de o?teni ?i a devenit martor? la înfruntarea sângeroas?. Când am v?zut cum înainteaz? oastea numeroas? a vr?jma?ilor, m-a str?puns un fior de team? pentru via?a lui Vod?, dar curajosul meu st?pân m-a mângâiat pe grumaz ?i m-a strunit s? pornesc în galop ca s? nimicim hoardele p?gâne.
Peste o clip?, sunetul buciumului a cuprins valea. Arca?ii români au slobozit o ploaie de s?ge?i, care au r?pus mul?i du?mani. Totu?i, pentru o scurt? vreme, tot oastea p?gân? era cea care înainta pe câmpul de lupt?. Ai no?tri rezistau viteje?te: cu s?biile sau cu l?ncile, îi spintecau pe otomani unul câte unul, hot?rându-le sfâr?itul pe p?mântul str?mo?esc. Îmb?rb?ta?i, o?tenii no?tri nu au p?r?sit câmpul b?t?liei. Achingii, ienicerii ?i spahii urlau de groaz? ?i str?b?teau câmpia dezorienta?i, nemaig?sind calea spre tab?ra lor.
În mai pu?in de un ceas, mai r?m?seser? câteva pâlcuri r?zle?e de p?gâni care fugeau îngrozi?i care încotro vedeau cu ochii. Sim?ind cum voievodul îmi d? pinteni, am galopat plin de avânt în urma lor, gonindu-i dincolo de hotare.
A fost o lupt? crâncen?, dar iubirea de mo?ie a lui Mircea a învins dorin?a de putere a lui Baiazid, care a reu?it s? fug? mi?ele?te.”
- Mul?umim, Doamne, c? le-ai dat izbând? bun?! Acum trebuie s?-?i refaci for?ele, prietene! ?i-am preg?tit fân proasp?t cosit ?i ap? rece de izvor.
M-am trezit transpirat, de?i nu mai aveam febr?. Cartea d?ruit? de mama a?tepta r?bd?toare lâng? mine s? o redeschid. S? fac acest lucru? Oare ce s-ar mai putea întâmpla?
Ni?u Andrei Teodor – Premiul II
Clasa a IV-a D, ?coala Gimnazial? ”Sfântul Vasile”, Ploie?ti
Marţi, 17 Ianuarie 2023 09:42
Prof. NICOLAE SIMACHE (5.11.1905 - 17.01.1972)
"... Dac? mul?i profesori de istorie reu?esc, prin str?duin?? ?i metod?, s? fac? pe elevi s? cunoasc? temeinic istoria, profesorul Simache i-a f?cut pe elevi s?-?i iubeasc? istoria. El nu îndeplinea prin aceasta o obliga?ie profesional?; din contr?, el s?vâr?ea un act de voca?ie, c?ruia i s-a consacrat cu o neobi?nuit? pasiune ?i abnega?ie ?i cu o prodigioas? inteligen?? ?i putere de munc?.
În timp ce unii intelectuali se retrag în f?ga?urile mai calde ?i mai comode ale specialit??ii, cercetând cu r?bdare izvoare, formulând teorii ?i construind ipoteze, adesea cu spectaculoase succese, profesorul Simache s-a d?ruit culturii în sensul cel mai larg ?i mai bun al cuvântului, valorificând ?tiin?a pe liniile de for?? ale progresului social. Intuind, printr-un instinct sigur ?i cu putere de vizionare, dinamica idealurilor colective, el a sesizat permanen?ele spirituale ale neamului în necontenita lor n?zuin?? de afirmare. Aceasta l-a dus la o concep?ie profund patriotic?, pe care el a concretizat-o prin documentele ilustrative ale culturii materiale ?i spirituale vechi ?i noi din regiunea noastr?, a c?ror bog??ie ?i varietate le atest? multele muzee din fosta regiune Ploie?ti, ini?iate ?i organizate de el. ..." - prof. Nicolae V. B?lan
(text ?i foto preluate din cartea "Trec?tor gr?bit prin timpul nostru", autor Bucur Chiriac)
Marţi, 17 Ianuarie 2023 09:09
Tân?ra misterioas?
Trenul era înc? în gar? ?i începusem s? m? întreb dac? o s? mai plec?m vreodat? . Eram cu mama ?i eram obosit?. Bra?ul pus în ghips m? durea ?i m? mânca în acela?i timp. Îmi amintesc c? mama se apucase de cro?etat, andrelele mi?cându-se continuu. De câte ori se a?eza undeva, mama începea s? cro?eteze. De data aceasta, o pereche de ?osete pentru tata.
-Trenul are întârziere, a zis ea. Ce s-o fi întâmplat? Ceasul acela de pe peron arat? c? e deja trecut de nou?. Dar nu-i de mirare, cred, mai ales în condi?iile date. Apoi a spus ceva care m-a surprins:
-Dac? se întâmpl? s? a?ipesc, tu s? fii cu ochii pe valiz?, ai auzit, Ana? Toat? averea noastr? e în bagajele alea ?i nu vreau s? o fure careva.
Tocmai m? gândeam c? e ciudat s? spun? una ca asta, fiindc? nu mai era nimeni altcineva în compartiment, când s-a deschis u?a ?i a intrat o femeie. Dup? ce a trântit u?a, ne-a salutat ?i s-a instalat pe bancheta din fa??. Totul era la ea curat ?i îngrijit, purta o uniform? militar? ?i mai era ceva la ea, ceva ce mi s-a p?rut familiar : aveam sentimentul c? o mai v?zusem undeva. Poate m? în?elam. Poate c? motivul era asem?narea ei cu sora mea mai mare – cam aceea?i vârst? ?i aceea?i privire.
-Sper c? am trecut cu bine inspec?ia, micu?o, mi-a zis, privindu-m? cu subîn?eles.
Mama mi-a dat un ghiont ?i s-a scuzat pentru lipsa mea de polite?e, dup? care s-a întors spre mine.
-De câte ori ?i-am spus s? nu te ui?i a?a la oameni, Ana? Cere-?i imediat iertare de la domni?oar? !
-Nu v? face?i griji, i-a spus tân?ra . Fetele, tot fete. Am fost ?i eu ca ea.
Apoi, dup? un moment de t?cere, a continuat:
-Scuza?i, doamn?, dar acesta-i trenul de Ia?i? Cel de 08:30, corect?
-A?a, sper, i-a r?spuns mami, tr?gându-mi un ghiont , fiindc? m? tot holbam.
Dup? câteva minute, trenul se urni încet din loc, puf?nid ostenit ?i f?r? tragere de inim?.
-Era ?i timpul, a zis mami.
-V? deranjeaz? dac? dau pu?in drumul la geam? a întrebat tânara. Mi-ar prinde bine pu?in aer proasp?t.
-Sigur c? pute?i.
Femeia s-a ridicat, a l?sat geamul în jos, apoi mi-a surprins iar??i privirea, îns? de dat? aceasta mi-a zâmbit.
-Nou?, nu? m-a întrebat ea.
În locul meu, a r?spuns mami:
-Zece .E cam scund? pentru vârsta ei, dar acum cre?te repede . Am mai avut o fat?, dar am pierdut o…r?zboiul ne-a distrus, spuse încercând s?-?i ?tearg? lacrimile amare cu dosul palmei. În noaptea aceea st?tusem cu to?ii ascun?i în cas?, strângându-ne în bra?e unii pe al?ii, ?tiind c? solda?ii inamici intraser? în sat ?i ne puteau veni de hac. Fiecare glon? era parc? un ghimpe în inim?. Pentru c? se f?cuse lini?te de câteva ore bune, fata cea mare, Elisabeta, s-a dus la geam, încercând s? vad? dac? solda?ii plecaser?. Câteva clipe mai târziu, z?cea pe jos f?r? suflare. Am alergat spre ea, dar era prea târziu. Elisabeta murise. Dup? câteva zile, so?ul a plecat pe front, spunând c? vrea s? pun? cap?t acestui nenorocit de r?zboi.
Mi-am sim?it lacrimile adunându-se în gât ?i am încercat s? privesc pe fereastr?.
-?i-e bine, feti?? drag?? m-a întrebat în ?oapt? str?ina, aplecând-se c?tre mine.
Dar în locul meu a r?spuns tot mami:
-Am fost ataca?i, i-a explicat mami. Mergem la sora mea, la Ia?i. Acolo nu e r?zboi, doar lini?te ?i pace. Mama s-a oprit o vreme din vorbit ?i am r?mas a?a, leg?na?i de tren, privind la fumul care zbura prin dreptul ferestrei.
-Am avut ?i eu un frate care s-a pr?p?dit pe front, ucis în piept de glon?. Un b?iat de 18 ani tare chipe? ?i iste?. De ce a n?p?dit peste noi blestematul ?sta de r?zboi? spuse tânara cu ochii înl?crima?i.
-Ce nenorocire ! R?zboiul acesta ne-a distrus vie?ile, spuse mama cu glas trist.
-I-am promis mamei c? îi voi r?zbuna fiul, spuse hot?rât? str?ina care acum p?rea s? vorbeasc? cu ea îns??i.
-Mama dumitale trebuie s? fie tare mândr?, i-am spus privind-o ?int? în ochi.
-Sunt din V?deni, Gorj ?i am plecat asistenta medical? pe front pentru acordarea primului ajutor al solda?ilor r?ni?i. Un infern, asta a fost. Am fost acolo când ?i-a dat ?i fratele meu ultima suflare. Nu am putut s? fac mare lucru, doar s? îl privesc cum moare .
-Ai f?cut ?i dumneata tot ce ai putut, i-a r?spuns mama. Tot ce se poate face, nu ?
-Uneori, îns?, necazul e c? tot ce po?i tu s? faci nu este de ajuns.
Tân?ra s-a întors s? se uite pe geam ?i, o vreme, s-a l?sat t?cerea .Lâng? mine, m?mica amu?ise de tot ?i dormea dus?, cu capul atârnat, de parc? st?tea s?-i cad? în orice clip?. Înc? mai strângea în mâini andrelele, iar în poal? se odihneau ghemul de lân? ?i o jum?tate de ?oset?.
Nu mai r?m?sesem decât eu ?i str?ina de pe bancheta din fa??. Se uita la mine din când în când, de parc? ar fi vrut s? m? întrebe ceva, dar se r?zgândea mereu.
-Tat?l t?u unde e, unde lupt?? Unde l-a trimis armata?
-La M?r??e?ti. Mama spune c? acolo se dau lupte grele .
-Acolo ar fi trebuit s? fiu ?i eu, dar nu au vrut s? asculte ?i pace. ?i-ai f?cut datoria dat? trecut?. Ca dovad? ai ?i ni?te medalii. Medalii, a repetat ea, uitându-se într-o parte ?i cl?tinând din cap. Acestea nu înseamn? nimic. Dac? ar ?ti ei… Numai de-ar ?ti… Aici s-a oprit iar??i, prea tulburat? ca s? mai continue.
-Prive?te aceast? poz?, este fratele meu . Un fl?c?u chipe? ?i înalt, al c?rui viitor a fost distrus de acest r?zboi. La fel ca sora ta, erau prea tineri c? s? moar?. Nu este drept!
Cu mâna tremurând? a pus poza pe banchet?, iar din buzunar a scos câteva medalii.
-Voi face tot ce pot pentru a pune cap?t acestui r?zboi. Tat?l t?u se va întoarce acas?, Ana, î?i promit. ?i acum, ce ar fi s? te odihne?ti? Te a?teapt? un drum lung, micu?o.
Pentru c? eram destul de obosit?, am hot?rât c? este timpul s? trag pe dreapta, a?a cum obi?nuia s? spun? tata. Nu ?tiu cât timp a trecut, când ne-am trezit dup? o zgâl?âitur? mai putenic? a trenului.
-Hei, unde o fi disp?rut?
Str?ina nu mai era la locul ei pe bancheta din fa?a. Ne-am uitat una la cealalt?. La vreun minut dup? aceea, controlorul a deschis u?a compartimentului.
-O s? întârziem pu?intel, pân? s? ajungem la Ia?i, ne-a anun?at el. Toate bune la dumneavoastr??
- Femeia aceea care era aici, cu noi, am început eu... A?i v?zut-o cumva?
-Care femeie? s-a mirat el. Când am trecut pe aici, nu era?i decât voi dou?. Nici urm? de vreo femeie.
-Dar a fost aici, a insistat mami. A fost, nu-i a?a, Ana?
-Sigur, am zis. Sigur c-a fost.
Eu ?i mami n-am mai vorbit despre altceva tot drumul pân? la Ia?i. Era c? ?i cum am fi visat amândou?, dar nu fusese doar un vis . Dovad? era poza de pe bancheta ce înf??i?a un tân?r chipe? ?i mai era ?i medalia “Virtutea militar?“, pe care am g?sit-o c?zut? sub banchet? . A doua zi, când am ajuns la m?tu?a Nela, i-am povestit despre tân?ra misterioas? din tren . Tu?ica ne-a ascultat cu aten?ie, apoi s-a ridicat, s-a dus la buc?t?rie, de unde s-a întors cu un ziar pe care l-a întins pe mas? .
-Ziarul de azi diminea??. Uite !
Titlul de pe prima pagin? spunea: “Eroina Ecaterina Teodoroiu, c?zut? la datorie în luptele de la M?r??e?ti”.
Dedesubt era o fotografie, din care ne privea tân?ra misterioas? din tren.
Iat? ce ne-a citit tu?ica cu glas ?optit: “Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu , n?scut? în 1894 în V?deni, Gorj , r?nit? pe Jiu în 1916, ucis? ieri în lupta de la dealul Seciului, M?r??e?ti. A fost asistent? medical? pe front ?i a luptat cu vitejie, fiind decorat? cu numeroase medalii, printre care ?i ordinul “Virtutea militar?”. Dup? moartea fratelui ei, a ales s? lupte în r?zboi, dându-?i via?a cu simplitatea eroismului, nu pentru a ob?ine laude, ci pentru c? a?a credea sufletul ei c? se împline?te datoria vie?ii.”
Matei Mendy Daria – Premiul I
Clasa a IV- a, Colegiul de Art? “Carmen Sylva”, Ploie?ti
Mai multe articole..
Pagina 15 din 244