Relativ puţin cunoscut de specialişti şi aproape deloc de publicul contemporan, ignorat cu voie sau fără voie, Nicolae Petrescu-Găină a fost o personalitate a artei plastice româneşti care trebuie să fie readusă în atenţie şi repusă pe locul care i se cuvine.
Nicolae S. Petrescu s-a născut la Craiova la 31 martie 1871. Părinţii săi, Ştefan şi Policsenia Petrescu, comercianţi, au avut nouă copii şi o situaţie materială relativ modestă. Cu toate acestea, ei au asigurat, cel puţin celor şase băieţi ai lor, studii liceale. Viitorul artist a absolvit Gimnaziul din Craiova după care, în 1891, a plecat pe jos la Bucureşti spre a urma cursurile Şcolii de Belle-Arte.
După o studenţie dificilă şi înţesată de privaţiuni de tot felul, tânărul Nicolae Petrescu a debutat şi s-a făcut remarcat la Salonul „Artiştilor independenţi”, deschis la Bucureşti pe 2 mai 1896, împreună cu prietenii săi artişti în ascensiune: Ştefan Luchian, Constantin Artachino şi Nicolae Vermont. Om de o serioasă cultură, spiritual şi deosebit de agreabil prin felul său de a fi, Nicolae Petrescu a pătruns imediat în cele mai diverse cercuri din Capitală. Foarte repede, Nicolae Petrescu şi-a publicat primul album de caricaturi, în anul 1898, lucrare ce avea să-i aducă notorietatea, intitulată „Contimporani”. Acesta a fost unul din primele albume de acest gen (poate chiar primul) din ţara noastră. În album, ca şi mai târziu, sunt prezente, potrivit descrierii autorului, „mutrele simandicoase ale celor mai simpatici din contimporani, oameni politici, militari, artişti, savanţi şi gazetari ce au binevoit să pozeze în faţa artistului al cărui creion, dacă zgârie, nu produce decât o usturime, pe cât de trecătoare, pe atât de plăcută”.
Concomitent, Petrescu-Găină a publicat caricaturi într-o serie de gazete umoristice şi nu numai din epocă precum „Adevărul”, „Zeflemeaua”, „Ţivil-Cazon”, „Furnica”, „Pagini literare” pe care le semna cu inţiala „N” înscrisă într-un cerc. Porecla „Găină” şi-a însuşit-o repede şi a transformat-o în semnătură, subiect de autoportrete şi renume. Referitor la provenienţa ei, părerile sunt împărţite. Unii contemporani susţin că se trăgea de la pălăria pe care autorul o purta într-o parte, ca o creastă de găină, iar alţii că purta pantofi sau ghete deosebit de curate ce aminteau de curăţenia permanentă a ghearelor găinii.
Datorită desenelor sale, Nicolae Petrescu-Găină a devenit deosebit de cunoscut de oamenii politici, artiştii şi intelectualii vremii, dintre care pe mulţi îi frecventa des. Fire boemă, îşi realiza caricaturile prin cafenelele celebre ale epocii, „Fialkovski”, „Imperial”, „Terasa Otetelişanu”, „Capşa”, la un capuţiner şi o discuţie cu prietenii. Marea calitate a acestor caricaturi era lipsa de vulgaritate şi grotesc ce se remarcau prin inteligenţă, aveau fineţe, şarm şi de aceea erau înţelese şi deosebit de apreciate.
Portretele compoziţionale pe care Petrescu-Găină le-a executat până în 1916 l-au consacrat definitiv în grafica vremii. În acea periodă au apărut mapa-album „Caricaturi. Repausul duminical la Senat” în martie 1908 şi al doilea album de caricaturi, intitulat „Albumul meu”, la începutul anului 1913. În anii neutralităţii României (1914-1916) a satirizat din plin militarismul german şi austro-ungar. Rămas în Bucureşti după retragerea autorităţilor şi armatei române în decembrie 1916, Nicolae Petrescu-Găină a fost deportat o perioadă în Bulgaria, drept pedeapsă pentru desenele sale ironice la adresa suveranilor Puterilor Centrale. După război şi-a redus treptat activitatea şi s-a stins din viaţă la 15 februarie 1931, nu înainte de a compune o caricatură chiar pe patul de suferinţă.
Desenator şi caricaturist prin vocaţie, Nicolae Petrescu-Găină a ştiut, poate ca nimeni altul, să surprindă chipul, sufletul, caracterul subiectelor sale, să-l redea fără să jignească, sau cel mult, uneori, ca o uşoară ironie, ca o înţepătură fină.
Aduse în premieră în faţa publicului prahovean, cele 30 de caricaturi semnate Nicolae Petrescu-Găină, aflate în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi grupate sub titlul „Satiră, erudiţie şi subtilitate” fac parte din „Albumul meu” editat în 1913. Ele au fost achiziţionate în anul 1965 prin strădania, erudiţia şi inspiraţia profesorului Nicolae Simache, fondatorul muzeelor prahovene.

Apărut în condiţii grafice excelente pentru acea vreme, „Albumul meu” număra 42 de caricaturi. Ca tehnică, în realizarea originalelor, artistul a apelat la acuarelă şi guaşă, reproducerile în album fiind în alb-negru. Albumul prezintă caricaturile personalităţilor politice marcante ale timpului, precum şi ale unor mari oameni de artă şi cultură. Dintre cele 30 de lucrări din cadrul expoziţiei noastre se remarcă Gheorghe Grigore Cantacuzino-Nababul (prezentat în postura de preşedinte al Camerei Deputaţilor, la pupitru, cu clopoţelul în mână şi având în spate o casă de bani), Kneazul (prinţul Dimitrie Moruzi, fost şef al Poliţiei, jucând cazaciocul cu o sticlă de vodkă în mână), Virgil Arion (ca un cocostârc stând într-un picior), Alexandru Marghiloman (călare pe un cal de curse, aluzie la pasiunile sale hipice), doctorul C. I. Istrati (prezentat ca om de ştiinţă în laborator), Take Ionescu (ca un comis-voiajor al Balcanilor încercând să limpezească apele tulburi), Ionel Brătianu (trăgând după el un tramvai şi un sac de bani pe care scrie prescurtat „Banca Naţională a României” şi „Societatea Tramvaielor Bucureşti”) şi Titu Maiorescu (în ţinută de academician în biroul său de lucru). Mai trebuie menţionate şi caricaturile lui Alexandru Bogdan-Piteşti (într-un fotoliu, îmbrăcat în haine de preot catolic şi răsfoind un album cu nuduri), Nicolae Titulescu (pledând la un proces), Ioan Kalinderu (pe un cal de bronz cară câteva tablouri), generalul Ioan Argetoianu (în uniformă, grav şi sobru), şi numismatul Mihail Suţu (privind prin lupă o monedă).
Pentru toate acestea, pentru semnificaţia artei sale, pentru valoarea ei documentară şi memorială, ca şi pentru rolul ce l-a jucat în epocă şi pentru plăcerea pe care a oferit-o şi ne-o oferă şi astăzi, ne-am asumat demersul de a recupera şi readuce în faţa publicului actual opera lui Nicolae Petrescu-Găină.

Muzeografi Ioan-Sorin Lungu şi Doru Mareș