Ioan Dragalina s-a născut în orașul Caransebeș (în acel moment localitatea făcea parte din Imperiul Austriac), la 16 decembrie 1860 și era descendentul unei vechi familii de grăniceri din Banat. Tatăl său, Alexandru Dragalina, fusese ofițer în armata imperială austriacă, de unde demisionase din motive de sănătate în 1859. După plecarea din armată, având gradul de locotenent acesta a fost numit starostele Austriei la Râmnicu Vâlcea (administrator al ținuturilor de graniță). Mama sa, Marta Lazaroni, și-a urmat soțul, dar din când în când, se reîntorcea la Caransebeș.
În toamna anului 1867, Ioan Dragalina a intrat în clasa I primară, la școala de lângă Episcopia de Râmnicu Vâlcea. După doi ani de școală, în toamna anului 1869, familia Dragalina a părăsit definitiv Râmnicu Vâlcea și România, pentru a se strămuta la Caransebeș. Clasele făcute la Râmnicu Vâlcea nu au fost luate în considerare, așa că el a fost nevoit să ia de la început clasa I fiind înscris la Staatsbürgerschule. La 1 septembrie 1876, a intrat la Școala de Cadeți din Timișoara fiind înscris în Regimentul de Linie nr. 43 (din Caransebeș). După terminarea Școli de Cadeți în anul 1880 (având gradul de cadet-ofițer) a fost repartizat la Regimentul de Infanterie Împărătesc și Crăiesc nr. 43, cu garnizoana la Pola. În anul 1882 participă cu regimentul său la Campania din Bosnia și Herțegovina. Tânărul cadet-ofițer, plecând la bătălie, își nota în carnetul de campanie următoarea frază în limba română: „Plin de mândrie, cu speranța în piept că va veni momentul unde românii vor putea arăta lumii că sunt adevărații fii ai lui Traian, că în vinele lor curge sângele lui Mihai.” Prin această frază el arăta că nu se ducea să se bată pentru Austro-Ungaria, a cărei uniformă o purta, ci pleca să lupte ca român, arătând că prin actele de curaj dovedesc că sunt urmașii curajosului voievod Mihai Viteazul, făuritorul pentru scurt timp al României Mari.
După stagiul la regiment, Ioan Dragalina a fost înaintat sublocotenent, la 1 mai 1883, când a intrat la Școala de Război, de la Viena. Studiile în această ultimă școală au durat un an, timp în care acesta a urmat și un curs de inginerie geodezică. În anul 1884, după absolvirea Școlii de Război, a fost mutat la Caransebeș, în batalionul de cadre al Regimentului 43.
S-a căsătorit cu Elena Giurginca în anul 1886, alături de care a avut șase copii: Corneliu-Ioan, Virgil Alexandru, Aurora, Elena, Cornelia și Viorica.

În anul 1887, Ioan Dragalina demisionează din armata austro-ungară și emigrează în România unde este primit în armata română cu același grad de sublocotenent. În România a fost repartizat la Regimentul 21 Dorobanți, cu garnizoana în București. La 1 februarie 1888, a fost înaintat la gradul de locotenent și mutat în Regimentul 2 Linie, tot în București. La venirea în România și-a cerut cetățenia română, pe care o primește în anul 1902.
În perioada anilor 1891-1916, Ioan Dragalina este transferat prin România la mai multe garnizoane: Regimentul I Linie, cu garnizoana la Craiova (în primăvara lui 1891), Regimentul 2 Romanați nr. 19, cu garnizoana la Caracal (în toamna lui 1891), la Celari (1893), comandant al Companiei a 5-a de milițieni, cu garnizoana în comuna Islaz (1895), Regimentul 2 Romanați nr. 19, cu garnizoana la Caracal (1897), Regimentul VII Racova nr. 25, cu garnizoana la Vaslui (1899), Batalionul 9 Vânători, cu garnizoana la Ploiești unde este ajutorul comandantului (1904), comandantul Batalionului 7 Vânători, cu garnizoana la Cernavodă (1905), comandantul Regimentului nr. 34, cu garnizoana la Constanța (1911), comandantul Brigăzii 29 Infanterie de rezervă din București, comandant al Brigăzii a 4-a Infanterie din Ploiești (din 1 aprilie 1914), comandant al Brigăzii 8 Infanterie București (din 1 noiembrie 1914), comandantul Grupului „Predeal” (august 1915), comandant al Comandamentului III Teritorial, cu sediul la Ploiești (1 aprilie 1916), comandantul Diviziei I Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin (1 iulie 1916) și comandantul Armatei 1 din Oltenia (11 octombrie 1916).
Acesta avansează treptat pe scara ierarhică: căpitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908), colonel (1911) și general de brigadă (1915). În perioada 1908-1911, Ioan Dragalina a fost comandantul Școlii Militare de Infanterie din București.
La începutul Primului Război Mondial era colonel și se afla la conducerea Brigăzii a 4-a Infanterie din Ploiești. În ziua de 27 august 1915, Ministerul de Război l-a numit comandant al Grupului „Predeal, iar Statul Major l-a însărcinat cu fortificarea Văii Prahovei. Ioan Dragalina este înaintat la gradul de general de brigadă prin Decretul Regal nr. 243 din 6 noiembrie 1915, semnat de regele Ferdinand, la 3 decembrie 1915. După terminarea lucrărilor de pe Valea Prahovei la 1 aprilie 1916, a fost numit Comandant al Comandamentului III Teritorial, având sediul la Ploiești. În scurt timp la 1 iulie 1916, a fost numit comandantul Diviziei I Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Numirea nu se făcuse la întâmplare, deoarece fusese numit un general bănățean pe frontiera Banatului, asta în vederea războiului. Divizia aflată sub comanda generalului Dragalina a luptat cu curaj, reușind în 15 august 1916 să ocupe Dealul Bârzei și Meterezele lui Tudor, iar în 19 august 1916, să ocupe culmile muntoase Ozoina, Alion, Drănic și Padeșul (cu Pediglava și Rudinele). După cucerirea acestor poziții în zilele următoare sunt eliberate orașul Orșova și satele Jupanek, Tufar, Coramnic, Bârza și Topleț. În 11 octombrie 1916 generalul Dragalina este numit comandantul Armatei 1, având cartierul general la Craiova. Noul comandant al Armatei I era unul din cei mai valoroși ofițeri ai armatei române. Pătruns până în cel mai înalt grad de simțul datoriei, el știa să impună respectul ei printr-o purtare plină de blândețe și prietenie. Ofițerii îl adorau: „tata Dragalina” fusese comandantul de școală militară al celor mai mulți din generația tânără. Soldații nu aveau în el un șef, ci un părinte bun. Luând în primire comandamentul Armatei 1, el abia a avut vreme să aibă un schimb de păreri cu predecesorul său. Deși obosit după o noapte de veghe la lucru, în dimineața zilei de 12 octombrie 1916, Dragalina pleacă în defileul Jiu, pentru a vedea situația și ai îmbărbăta pe luptătorii demoralizați. Ajuns în inima defileului, i se aduce știrea că patrulele inamice au apărut în urma lui în defileu, între Bumbești și Lainici și au deschis focul împotriva trăsurilor și grupelor de oameni care se retrăgeau. Patrulele inamice, trăgînd asupra automobilului, generalul e lovit la brațul stâng, și în omoplatul drept. Evacuat, pansat și operat mai târziu, el moare în spitalul „Regina Maria”, instalat în Palatul Regal din București în ziua de 24 octombrie 1916. Armata de apărare de la Jiu primise o lovitură dureroasă, care-i zdruncină și mai mult moralul. Moartea lui Dragalina lăsase Armata 1 fără comandant.

„Generalul care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat și cu calda lui inimă de bănățean Oltenia nu mai este!” – Nicolae Iorga

Muzeograf Monica CÎRSTEA