Rezumat: În arheologia românească studiul materialelor vitroase preistorice se află încă în stadiul clasificărilor tipologice și chorologice, deși în alte spații geografice prin analize fizico-chimice a fost identificată deja matricea chimică a acestor produse şi dezvoltate discuții despre tehnologiile aferente producerii lor. Acest studiu se dorește a fi o primă și necesară introducere în investigațiile ştiinţifice moderne, prezente din plin în arheologia vest-europeană şi chiar în cea est-europeană, dar care lipsesc din România. Deși existaseră şi abordări anterioare, după anii 70 ai secolului XX aceste analize sunt foarte prezente și laborioase în același timp, existând o bibliografie foarte bogată. Investigaţiile fizico-chimice asupra produselor vitroase preistorice au dus la precizarea unor detalii foarte utile discursului şi concluziilor arheologice. S-au putut determina atât materia primă utilizată, compoziţia chimică, coloranții și decoloranții, dar și elementele ce influențează transparența sticlei. O altă serie de informaţii obținute au vizat tehnologiile aferente producerii sticlei. Stabilirea compoziției chimice și a unor tradiții tehnologice a dus la reperarea unor relații și rute comerciale, a zonelor de producție, au fost identificate o serie de tehnologii complexe ce erau cunoscute în preistorie. Materialele vitroase preistorice descoperite pe teritoriul României fac parte din categoria pieselor de podoabă de tipul mărgelelor ce compuneau şiraguri. Contextul arheologic al acestora este în principal cel funerar, la care se adaugă depozitele/tezaurele. Fără să fie numeroase, ele pot reflecta contacte culturale, cunoaşterea şi accesul la tehnologii relative complexe, etc.

-Introducere

Producerea sticlei reprezintă în preistorie după olărie și metalurgie, a treia inovație tehnologică (J. Henderson 2013, p. 12). Dacă ceramica și metalugia s-au bucurat din plin de atenția arheologilor, sticla reprezintă un subiect ceva mai recent abordat. Primele piese din sticlă au fost podoabele, abia spre mijlocul sec. XV BC au apărut și vasele propriu-zise.

Din categoria podoabelor preistorice descoperite pe teritoriul României o subcategorie mai puțin discutată este cea a mărgelelor realizate din materiale vitroase. Acestea au fost definite în bibliografia autohtonă la modul general drept perle din „sticlă/faianţă” sau „pastă”, „pastă sticloasă”. Această ambiguitate de termeni pare a fi și reflexul unei abordări superficiale a acestei categorii de artefacte.

În acest studiu ne-am propus alături de abordarea sintetică a acestor descoperiri și o introducere în investigațiile ştiinţifice asupra acestei categorii de materiale, prezente din plin în arheologia vest-europeană, dar care lipsesc în România. Aceste analize au generat discuţii privind nivelul de cunoaştere a unor tehnologii relativ complexe, iar identificarea unor tipare chimice a dus la definirea unor nuclee de producţie şi stabilirea anumitor rute comerciale prin care erau distribuite aceste produse. De asemenea, s-au putut preciza evoluţia şi ocurenţa acestor tehnologii, existența unor tradiții tehnologice specifice, etc. Descoperirile recente de la Câmpina constituie cadrul general al discuției.

-Despre produsele vitroase preistorice în România

Cele mai timpurii piese ar putea proveni dintr-un mormânt atribuit culturii Usatovo cercetat în cimitirul de la Brăiliţa. În M.20 este menţionat un şirag de mărgele având culoarea verzuie (I.T. Dragomir 1959, p. 685), dar în privinţa acestuia există neconcordanţe privind materia primă utilizată. Deşi este evidenţiat într-un studiu legat de apariţia sticlei în Europa centrală (A. Harding 1971), preluând o informaţie mai veche (M. Gimbutas 1965, p. 45), autorii descoperirii identificau ca sursă de materie primă o argilă micacee „chiar uşor grezoasă” (I.T. Dragomir 1959, p. 685), de culoare verde închis (N. Harţuche 2002, p. 51-52). Pentru un colier dintr-un mormânt cercetat la Brad datând din epoca bronzului timpuriu, există o descriere aproximativă, respectiv „un şirag de mărgele confecţionate dintr-o pastă roşie şi din os, compus din 90 de piese” (V. Ursachi 1995, p. 21). La Gorgota, într-un mormânt de inhumaţie din etapa timpurie a epocii bronzului a fost descoperit un şirag de „perle de caolin vopsite cu verzui” (T. Muscă 1996, p. 52), majoritatea verzui, o parte sunt albe-translucide și parțial degradate, ce par a fi mai curând realizate din material vitros (A. Frînculeasa 2007, p. 188, nota 4). Tot într-un context funerar atribuit aceluiași interval cronologic, recent, a fost descoperită la Păuleşti într-un mormânt tumular o perlă perforată de culoare verde (pl. 4/4) realizată din „pastă sticloasă” sau mai curând dintr-un „deșeu” de topire (A. Frînculeasa et alii 2013, p. 27, pl. 10/8).

Perle din faianţă au mai fost identificate în morminte atribuite culturii Monteoru la Poiana, Cândeşti, Sărata Monteoru, Cârlomănești (E. Dunăreanu-Vulpe 1938; M. Florescu 1978; L. Bârzu 1989; M. Petrescu-Dâmboviţa 1998, p. 183, pl. 174/E/3, 4; I. Motzoi-Chicideanu et alii 2012, p. 52). Evidențiem în primul rând cimitirul 4 de la Sărata Monteoru, unde în M.142 au fost descoperite 417 perle de faianţă şi sticlă de culoare albastru-turcoaz sau alb strălucitor, ce se aflau dispuse peste oasele bazinului pe care îl înconjurau și pe membrele inferioare ale defunctului, părând a fi fost atașate unui veșmânt sau pe „pânza în care fusese învelit cadavrul” (I. Nestor, E. Zaharia 1961, p. 515-516, fig. 1/4). În M.35 din același cimitir se aflau opt piese din sticlă, iar în cel cu numărul 122 au fost descoperite încă zece, altele apar în M.21, M.32, M.72, M.88, M.103 (L. Bârzu 1989). Şi în cimitirul culturii Monteoru de la Cârlomăneşti astfel de piese sunt prezenţe obișnuite, în „șase cazuri” (complexe) au fost descoperite perle de faianță, iar în M.68 a fost identificat un șirag (I. Motzoi-Chicideanu et alii 2012, p. 52, fig. 11).

O mărgea de faianță a fost descoperită la Almaș (E. Dunăreanu-Vulpe 1938, p. 162), două erau depozitate într-un vas descoperit la Răcătău într-o așezare Monteoru, asociate cu perle de chihlimbar (V. Căpitanu, V. Ursachi 1979, p. 142). De la Pecica II provine un depozit datând din epoca bronzului târziu în care au fost descoperite şi două perle de sticlă, dintre care doar una se păstra întreagă (M. Petrescu-Dâmboviţa 1974, p. 101; I. Emodi 1978, p. 490; 1980, p. 266). Amintim alte 19 perle din „materie sticloasă” provenind dintr-un depozit atribuit culturii Noua de la Ulmi-Liteni (M. Florescu 1961, p. 121), dar şi pe cele din perioada bronzului târziu – Hallstatt A1 de la Cioclovina (E. Comşa 1966, p. 171; I. Emödi 1978, p. 487 și urm.) şi Dobrocina (M. Rusu 1963, p. 194). Aproximativ aceluiași orizont cronologic îi aparțin și o serie de piese descoperite într-un tumul la Lăpuș (C. Kocsó 2011, p. 364) şi în peştera de la Igrița (I. Emödi 1980, p. 266). La Alţina într-un depozit datând din prima epocă a fierului a fost descoperită o perlă de culoare neagră cu puncte roşii (M. Petrescu-Dâmboviţa 1974, p. 81). În depozitul de la Cioclovina a fost descoperită cea mai mare serie de piese, respectiv aproximativ 2800 de perle din sticlă și faianță (E. Comșa 1966, p. 171; I. Emödi 1978, p. 487).

-Descoperiri în cimitirul de la Câmpina

Între anii 2008 și 2013 în Câmpina a fost cercetat un cimitir biritual în care au fost descoperite 60 de morminte (pl. 3), ritul de înmormântare predominiant find cel al înhumarării ce acoperă din punct de vedere procentual aproape 80% din numărul total de indivizi identificați. Inventarul mormintelor este unul specific culturilor Monteoru și Noua, iar în trei dintre morminte au fost descoperite vase decorate în manieră caracteristică culturii Tei. Datările radiocarbon şi elementele de cronologie relativă indică evoluţia acestui cimitir în etapa târzie a epocii bronzului (A. Frînculeasa et alii 2011, p. 152-153; 2013, p. 109-110; A. Frînculeasa 2012, p. 94-95).

În acest sit au fost descoperite nouă mărgele din material vitros ce au formă inelară sau sferoidală, de culoare verzuie, gălbuie, albastru-turcoaz, argintie și maronie (tab. 1). Piesele provin din două morminte de inhumaţie, respectiv M.20 şi M.58, ambele aparţinând unor femei adulte. Erau componente ale unor şiraguri de podoabe din care mai făceau parte mărgele realizate din chihlimbar și lut (A. Frînculeasa et alii 2011, p. 149, pl. 16/8-11; A. Frînculeasa 2012, p. 49, pl. 39/8, 75/8-11; A. Frînculeasa, C. Stihi 2012).

M.20 - descoperit în anul 2010, în sectorul 1, caseta 7, carourile D-E7; identificat la adâncimea de 0,29 m, iar baza gropii la cea de 0,91 m. Groapa mormântului era rectangulară cu colțurile rotunjite, avea dimensiuni de 1,35x0,62 m şi era suprapusă de o movilă din pietre. Defunctul era orientat aproximativ V-E, era aşezat chircit lateral stânga. Inventarul: două vase de lut, doi cercei de bronz, trei mărgele de lut, patru perle de sticlă (pl. 1). Determinări antropologice: femeie, vârstă de 30-40 ani, înălţimea de 154,86 cm. Datare 14C: 3159±23BP, aflată în intervalul 1495-1402 BC în domeniul sigma 2 cu probabilitate de 95,4% (Fig. 2).

M.58 – descoperit în anul 2012 în suprafaţa săpată dintre S.I şi S.II, în carourile B4-5; identificat la adâncimea de 0,49 m iar fundul gropii funerare la cea de 0,65 m. Groapa era rectangulară cu colţurile rotunjite, avea dimensiuni de 1,60x0,85 m. Câteva pietre erau conservate in situ şi par să fi aparţinut movilei construite deasupra gropii/defunctului. Defunctul era orientat VNV, era așezat chircit pe partea stângă. Inventarul: un vas fragmentar aflat în poziţie secundară, întins atât în zona superioară cât şi înspre bazinul defunctului, un şirag de podoabe dispus la baza mandibulei, format din 13 perle de chihlimbar, 4 sau 5 perle de sticlă (pl. 2). Determinări antropologice: femeie, vârsta de 25-30 ani. Datare 14C: 3180±35 BP, aflată în intervalul 1520-1400 BC în domeniul sigma 2 cu probabilitate de 95,4% (Fig. 3).

Pentru cele patru piese descoperite în M.20 a fost realizată o primă serie de analize elementale prin metoda X-ray Fluorescence (XRF) în laboratoarele Universității Valahia din Târgoviște (A. Frînculeasa, C. Stihi 2012). Deși erau de un interes imediat pentru realizarea unor corelații cu areale mai largi și formularea unor concluzii, elementele precum Mg, Ka și Na nu au putut fi determinate, concentrația lor fiind sub limita de detecție. Rezultatele analizelor au indicat existența unor elemente chimice specifice materialelor vitroase (tab. 2). Prezența în cantități importante a Ca poate indica sursa de materie primă (organică sau anorganică), elemente precum Fe, Cr, Cu, Ni, Ti, etc., pot fi legate de obținerea coloranţilor sau eventual a opacifianților.

Două sunt contextele arheologice pentru această categorie de descoperiri, unul este cel funerar, celălalt este reprezentat de depozite/tezaure. În acestea din urmă sunt asociate cu alte tipuri de piese de metal, dar și chihlimbar, os sau alte materii prime. În morminte apar ca piese de podoabă, cele mai numeroase fiind descoperite la Sărata Monteoru cimitirul 4, apetența pentru astfel de produse trebuind remarcată în cazul acestui complex funerar. Nu la fel de numeroase sunt în cimitirul de la Cândești, deși numărul de complexe funerare (peste 800) este unul semnificativ, net superior celui de la Sărata Monteoru. Şi la Cârlomăneşti aceste obiecte sunt relativ numeroase. Este evident că în cimitirele Monteoru aceste produse par să fie prezenţe obişnuite cu mult peste alte complexe contemporane atribuite unor comunităţi aflate la Dunărea de Jos. În acelaşi timp indică, alături de alte elemente, o integrare a acestor comunităţi într-o serie de relaţii cu spaţii apropiate sau mai depărtate. Trebuie remarcat că aceste podoabe sunt numeroase și în complexele Otomani-Füzesabony (I. Motzoi- Chicideanu 2011, p.495-496). Descoperirea acestora mai curând în morminte este în aceiași parametri contextuali observați și în lumea circum-mediteraneană.

Din punct de vedere cronologic observăm că primele produse apar în morminte încă din epoca timpurie a bronzului, dacă nu chiar sfârșitul eneoliticului, fiind cel mai probabil realizate din faianță. Devin ceva mai numeroase în bronzul mijlociu, în principal în morminte Monteoru. Deocamdată doar spre sfârșitul epocii bronzului le regăsim în depozite sau tezaure. Este evident că avem de a face cu produse cu o anumită importanţă în definirea unor aspecte ce ţin de relaţii comerciale sau patrimoniale. La aceasta se adaugă prezenţa lor în cadrul unor inventare funerare, reflectând aspecte ce țin de statutul unor segmente sociale din cadrul comunităţilor respective. Deocamdată, pe teritoriul României nu cunoaștem în epoca bronzului descoperiri de vase din sticlă, întregi sau fragmentare, lingouri sau eventual cuptoare, matrițe, reprezentări plastice, etc. Cel mai probabil piesele din materiale vitroase descoperite pe teritoriul României sunt importuri provenind din alte spații geografice.

-Prezenţa produselor vitroase preistorice în Europa

Perlele de faianță și sticlă apar frecvent în situri arheologice din Europa Centrală, preponderent în contexte funerare, în culturile Nitra, Aunjetitz, Mierzanowice, Strzyzóv, Lausitz, Lusatian etc. (A. Harding 1971; 2000; A. Harding, S. Warren 1973; N. Vladar 1973; J. Bátora 1995; A.D. Popescu 1999-2001; C. Robinson et alii 2004; M.S. Tite et alii 2008a; N. Venclova et alii 2011) sau în mediile culturale Periam- Pecica (I. Motzoi-Chicideanu 2011), Otomani-Füzesabony (A. Olexa 1987; J. Batora 1995; I. Angelini et alii 2006; I. Motzoi-Chicideanu 2011), Trzciniec (P. Makarowicz 2009). Le regăsim și în vestul Europei, din Spania, Franța, Elveția, Germania (J. Henderson 1993; J. Hartmann et alii 1997; N. Rafael et alii 2008; B. Gratuze, K. Janssens 2004) până în arhipelagul britanic (A. Aspinal et alii 1972; J. Henderson 1988; M.S. Tite et alii 2008a). Remarcăm descoperirile din nordul Italiei (I. Angelini et alii 2005; B. Bellintani 2011), dar și din Grecia, atât în orizontul civilizației minoice (M.S. Tite et alii 2008; 2009; C. Jackson, E. Wager 2011), cât și miceniene (G. Nightingale 2000; K. Nikita et alii 2009; M.S. Walton et alii 2009). Astfel de piese provin şi din zona adriatică sau cea balcanică (M. Girić 1971; A. Palavestra 1997).

În spaţiul răsăritean nord-pontic perle din materiale vitroase sunt prezente în situri tripoliene târzii (M. Gimbutas 1965; I. Manzura 1994; A.S. Ostroverkhov 2001-2002), mai rar în complexe funerare Jamnaja, Katacombnaja, Srubnaja, Sabatinovka (M. Gimbutas 1965; A.S. Ostroverkhov 2001-2002, p. 403-406; S. Ivanova 2003, p. 161; N.L. Morgunova, L.V. Kuptsova 2011, p. 145, 148), mult mai numeroase la pragul dintre epoca bronzului și prima epocă a fierului, în complexe atribuite culturii Belozerka (S. Agulnikov 1996; A.S. Ostroverkhov 2001-2002; V.V. Ostroshchenko 2003).

Un caz special pentru sticla din Europa de vest a secolelor XII-IX BC, este situl de la Frattestina din nordul Italiei, bazinul fluviului Po, în care exista o producție de sticlă cu o anumită amprentă chimică considerată definitorie pentru Europa occidentală a secolelor respective (J. Henderson 1988, p. 448; 1993; 2013, p. 183 și urm.; H.R. Brill 1992; I. Angelini et alii 2004; 2009). În acest sit au fost descoperite mai multe cuptoare pentru producerea sticlei și faianței, iar în apropiere într-o serie de situri contemporane au fost identificate astfel de piese (J. Henderson 2013, p. 183).

-Vitros – faianţă și sticlă

Deși numai succint, vom încerca să face câteva precizări de ordin tehnic, necesare unei înțelegeri ceva mai facile a terminologiei uzitate. Termenul vitros definește la modul grosier un material cu un aspect sticlos (J. Henderson 2008, p. 2180), ce conține o cantitate importantă de sticlă în structura sa (A. Shortland 2012, p. 29). În această categorie sunt incluse sticla, faianţa, albastrul egiptean (frita), smalţul și steatita sticloasă (J. Henderson 2008, p. 2180). Sticla este prezentă în natură ca material vulcanic – obsidianul (A. Shortland 2012, p. 28) sau poate fi produsă accidental printr-o fuziune de material silicios și alkali datorită obținerii unor temperaturi înalte în producția metalurgică, în cazul unor incinerări, etc. (J. Henderson 1985, p. 269-270). De asemenea, remarcăm prezenţa fulguritei şi tektitei, ambele sticle naturale fiind „produsele” întâmplătoare ale unor fenomene precum fulgerul sau căderea unor meteoriţi (A. Shortland 2012, p. 28).

Primele produse vitroase erau mici obiecte precum mărgelele (perle), amulete, sigilii și topituri de glazură și au apărut în Mesopotamia și Egipt în mileniile VI și V BC (R. Werthmann et alii 2010, p. 114). În același spațiu mărgele de sticlă apar spre jumătatea mileniului III BC, iar primele vase în sec. XVI-XV BC (P.R.S. Moorey 1994, p. 193), inițial produse în Mesopotamia, nordul Siriei (E. Peltemburg 1971, p. 8), apoi şi în Egipt (A. Shortland 2005, p. 1; J. Henderson et alii 2010, p. 16). În Europa occidentală faianţa apare mai timpuriu decât sticla (J. Henderson 1988, p. 436), este prezentă încă din faza timpurie a epocii bronzului (A. Harding 1971; J. Henderson 1988, p. 436; 2008; I. Angelini et alii 2005; N. Venclova et alii 2011). Deşi o regăsim şi în perioada mijlocie a epocii, abia în etapa târzie producția de sticlă cunoaște o amplă dezvoltare (N. Venclova et alii 2011; J. Henderson 1988; 2008).

Materialele vitroase preistorice aveau în compoziție siliciu, soda (în sens de sodiu), calcar, coloranți și decoloranți. Sursa de siliciu este reprezentată de cuarț, iar cenușa de plante și natronul cea de sodiu. Siliciul este elementul cel mai prezent, urmat de sodiu (alături de oxigen) și calciu. Sodiul asigură o temperatură mai joasă de topire, compatibilă cu cuptoarele preistorice (A. Shortland 2012, p. 100). Natronul și cenușa de plante reprezentau fondantul/liantul de alcaliu (A. Shortland et alii 2006, p. 521). Natronul provine probabil din Egipt, cunoscute fiind sursele de la Wadi Natrun şi al-Barnuj (J. Henderson 1985, p. 272-274; A. Shortland et alii 2006, p. 523). În ce priveşte cenușa de plante, cea mai importantă sursă este cea din genurile Salicornia și Salsola kali ce sunt plante haloptice ce creșteau în Egipt și Orientul Mijlociu, dar şi în Creta, una din speciile genului Salicornia fiind identificată inclusiv în insulele britanice (J. Henderson 1988a, p. 87). Toate sticlele preistorice conțin calcar, acesta acționează ca un stabilizator al rețelei și reduce dezagregarea, dar prezența în cantități excesive tinde să crească temperatura de topire a șarjei (J. Henderson 1985, p. 277). Prezența cochiliilor de scoici în sticla preistorică poate fi cauza detectării calciului în compoziție (J. Henderson 1985, p. 272; A. Shortland 2012, p. 103).

Începând cu mileniul II BC culoarea materialelor vitroase este una obținută în mod deliberat (A. Shortland 2012, p. 25), atât în atelierele din Orientul Apropiat cât şi din Creta minoică (E. Peltemburg 1971, p. 9). Modul în care coloranții sunt amestecați în șarjă și condițiile create în cuptorul/furnalul de topire sunt factori importanți în obținerea de compuși ce puteau fi utilizați pentru obținerea în final a culorii (C. Cheilakou et alii 2012, p. 236). Au fost exploatate minereuri ce conțineau anumite proporții de coloranţi asociaţi, un minereu ce după preparare și purificare era tratat înainte de folosire, ca o mixtură calcinată de nisip și fondant (frite) conținând colorantul într-o formă diluată (E. Cheilakou et alii 2012, p. 236), alte fragmente/cioburi de sticlă (cullet) (J. Henderson 1985, p. 278). Acești oxizi conținuți de minereuri ajungeau în sticla topită sau rămași în formă cristalină, erau adăugați sau dizolvați în sticlă prin răcire (A. Shortland 2012, p. 25). Cele mai importante elemente au fost cobaltul, cuprul, fierul, staniul, arseniul, plumbul, manganul, nichelul, cromul etc. Cobaltul este specific sticlei egiptene și apare inclusiv în sticla și amuletele miceniene, indicând și originea materiei prime și implicit prezența comerțului şi a anumitor rute comerciale (J. Henderson 1989, p. 34). Pentru faianța sau sticla albastră, cuprul ca și colorant putea fi obținut și din materialul rezultat în urma coroziunii unor piese de bronz (M. Tite et alii 2002, p. 586).

Majoritatea sticlelor preistorice din Europa au culoarea verzuie-turcoaz, rezultată cel mai probabil din minerale ce conţin staniu, ceea ce sugerează o legătură între metalurgie şi producţia de sticlă. Aceleaşi observaţii pot fi făcute şi despre sticla albastru închis ce conţine alături de cobalt, cupru, nichel, antimoniu şi arseniu, elemente ce sunt asociate în minereurile de cobalt din Alpi (J. Henderson 1988, p. 438).

-Tehnici şi tehnologii moderne de investigare - matricea chimică a „sticlelor” preistorice

După anii 70 ai secolului al XX-lea (A. Harding 1971; A. Harding, S. Warren 1973; A. Aspinal et alii 1972; T. Haevernik 1978), deși existaseră şi abordări anterioare consistente (E.V. Sayre, R.W. Smith 1961; J. Henderson 1989, p. 31-32; 1995, p. 119; 1995a, p. 63; K. Nikita, J. Henderson 2006, p. 74-75), investigațiile ştiinţifice prin utilizarea unor tehnici fotografice (în special prin folosirea microscoapelor performante), analize chimice şi fizice asupra produselor vitroase arheologice sunt acum prezente, diversificate și în același timp laborioase. S-au putut determina atât materia primă utilizată, cât și tehnologiile aferente, compoziţia chimică, coloranții și decoloranții, dar și elementele ce influențează transparența sticlei. Stabilirea compoziției chimice și a unor „linii”/tradiții tehnologice a dus la precizarea unor relații și rute comerciale, a zonelor de producție, au fost identificate o serie de tehnologii complexe ce erau cunoscute în preistorie (J. Henderson 1995a).

Laboratoarele moderne au permis utilizarea unei serii largi de metodologii și tehnici pentru analize științifice (J. Henderson 1989, p. 31-32; 1995, p. 119; A. Shortland 2012). Există şi pot fi aplicate atât tehnici nedistructive, cât și distructive (J. Henderson 2008, p. 2182). De asemenea, cu ajutorul analizei izotopilor de oxigen, stronţiu, neodymium, dar și plumb, s-au putut face distincţii între sticle atribuite unor situri/areale geografice diferite, putând fi identificate materiile prime utilizate în fiecare caz, important fiind substratul geologic local (P. Degryse et alii 2010; 2010a; J. Henderson et alii 2010; A. Shortland 2012, p. 157), iar punctual determinată originea sticlelor primare (P. Degryse et alii 2009, p. 68).

Cele mai timpurii sticle erau realizate dintr-o fuziune completă dintre silice şi cenuşă de plante ce nu pot fi sesizabile separat, iar coloranţii erau adăugaţi pentru a produce caracteristici vizuale distincte (J. Henderson 2008, p. 2180). În arealul circum-mediteranean două au fost sticlele preistorice, încadrate tipului soda lime silica glass, respectiv plant ash glass și natron glass, ambele compuse dintr-un alcaliu și nisip curațitic/cuarț (P. Degryse et alii 2009, p. 53).

Compoziția chimică – în epoca bronzului în Grecia miceniană, Anatolia, Egipt, Mesopotamia și sud- vestul Persiei matricea high magnesium glass (HMG) persistă, chiar până în sec. IX BC, când apare sticla de tip low magnesium glass (LMG). Această schimbare în Europa Occidentală indică o modificare a sursei de materie primă, ceea ce sugerează folosirea unei surse de natron-alcaliu ce conţine carbon sub formă de carbonat (E. Cheilakou et alii 2012, p. 236). HMG conţine un nivel înalt de Na2O corelat cu o bogată componentă de MgO şi K2O rezultate din folosirea cenuşii de plante ca bază ce compune fluxul (E. Cheilakou et alii 2012, p. 236). Compoziţia low magnesium high potasium (LMHK) sau mixed-alkali glasses devine o matrice pentru sticla din Europa de vest a secolelor XII-IX BC, situl de la Frattestina din nordul Italiei, în care exista o adevărată producție de sticlă cu acea amprentă, fiind unul definitoriu (H.R. Brill

1992; J. Henderson 1988, p. 448; 1993; I. Angelini et alii 2004; 2009). În același interval cronologic tot în Italia mai este prezentă potasium glasses, inclusiv la Fratestina (J. Henderson 2013, p. 183), iar în bronzul târziu (sec. XV-XIII BC) Italian soda glasses (I. Angelini et alii 2004; 2005). Mixed-alkali indică prezența atât a sodei cât și a potasiului în compoziția sticlei, dar acest fapt nu înseamnă că această combinație este una deliberată (J. Henderson 1988a, p. 77-78).

Compoziția chimică diferită și raporturile între elementele detectate au indicat existența unor zone/ateliere de producție, atât în Europa occidentală, cât și în arealul circum-mediteranean. În milleniului II BC matricea - mixed alkali plant ash este definitorie pentru faianţa și sticla din Egipt şi din vestul Europei. În etapa târzie a epocii bronzului caracteristică în Europa este mixed-alkali glass (LMHK) - low magnesium – high potassium, dar și cu o joasă prezenţă a CaO (J. Henderson 1988; 1988a; 1995; 2013, p. 183-184; H.R. Brill 1992; A. Towle et alii 2001; I. Angelini et alii 2005; 2009; N. Venclova et alii 2011), spre deosebire de cea din Orientul Apropiat, Egipt, dar și Grecia sudică şi insulară (inclusiv Creta și Cipru), Italia de sud, în care caracteristică este plant ash glasses (HMG) cu o compoziție high magnesium glass (HMG) (K. Nikita et alli 2009, p. 40; J. Henderson 2000). Spre sfârșitul epocii bronzului și începutul primei epoci a fierului în vestul Europei au fost descoperite produse cu o matrice chimică similară - mixed alkali plant ash (M. Tite et alii 2006).

În Europa de est pentru descoperirile datând de la sfârşitul epocii bronzului a fost propusă sticlă cu amprentă chimică denumită „Belozerka school”, ce conţine cenuşă de plante, respectiv paie de cereale, iar colorantul, în principal albastru-turcoaz este dat de staniul din bronz, mai rar cupru. Acest tip se regăsește până la gurile Niprului (A.S. Ostroverkhov 2001-2002, p. 386).

-Comerţul cu produse vitroase

Pentru circulația produselor la care ne referim, edificatoare este descoperirea în anul 1982 pe coasta de sud a Turciei în apropierea localităţii Uluburun a unei epave (C. Pulak 1998, p. 189). Inventarul recuperat a constat în peste 18.000 de piese (A. László 2006, p. 44), fiind unul divers şi foarte bogat, reprezentând una dintre cele mai importante surse arheologice privind comerţul în epoca bronzului târziu în arealul circum-mediteraneean (C. Pulak 2000, p. 156). Pe epava respectivă au fost descoperite aproximativ 75.000 de mărgele de faianţă (C. Pulak 2005, p. 304) şi circa 9500 de sticlă (R.S. Ingram 2005), dar şi 175 de lingouri de sticlă (T. Nicholson et alii 1997; C. Jackson, T. Nicholson 2010, p. 295). Investigaţii știinţifice asupra unora din lingourile descoperite pe epavă au indicat proveniența egipteană a acestora (C.M. Jackson, T. Nicholson 2010). Elementele componente detectate sunt comune cu cele ale sticlelor miceniene, ceea ce sugerează existența unei rute comerciale pentru circulația lingourilor din care erau produse piesele finite (C.M. Jackson, T. Nicholson 2010, p. 300). În sprijinul ideii vin și matrițele descoperite în Egipt la Tell el Amarna și Qantir (C. Jackson 2005). Din faianţă provin şi patru vase de tip rhyton cu cap de berbec, dintre care unul de femeie (G.F. Bass et alii 1989, p. 8, fig. 12). Alături de perle de faianţă şi sticlă cenuşii-albastre, cu forme lenticulare, cilindrice, ovoidale (G. F. Bass 1986, p. 278; C. Pulak 1988, p. 25; 1998, p. 201; 2005, p. 304; C. Bachhuber 2006, p. 352), pe aceeași epavă au fost descoperite și piese de sticlă de origine miceniană, dintre care 14 pandantivi rectangulari decorați (C. Pulak 2005, p. 303; G. Nightingale 2008, p. 86-87). Și pe epava de la Cape Gelindonia (sudul Turciei) datând din jurul anului 1200 BC, au fost descoperite numeroase mărgele de sticlă (G. Bass et alii 1967, p. 133-134, 172), considerate a fi produse miceniene (G. Nightingale 2008, p. 87; 2009, p. 219).

Piese de sticlă apar și în situri atribuite civilizaţiei minoice (N. Marinatos 1993, p. 4-5; M. Panagiotaki 2008, p. 35 şi urm.), primele produse sub formă de perle și vase au fost introduse ca marfă de import dinspre Orientul Apropiat și Egipt (M.S. Tite et alii 2005, p. 10; 2009, p. 370; M. Smirniou et alii 2012, p. 11). Tehnologia producerii sticlei a fost transmisă „lumii miceniene” prin intermediul civilizaţiei minoice din Creta (J.L. Crowley 2010, p. 275). Au fost produse bijuterii și ornamente, majoritatea albastru închis sau deschis, turcoaz (G. Nightingale 2000, p. 6; K. Nikita et alii 2009, p. 39), pandantivii decorativi vor deveni o marcă a industriei de sticlă miceniană (J. Henderson et alii 2010, p. 16). Nu trebuie uitate şi cunoscutele capete de mânere de spadă realizate din sticlă (G. Nightingale 2005; 2008, p. 94 şi urm.; 2009, p. 206). Investigaţiile par să indice că materia primă, ajunsă sub formă de lingouri, provine din Egipt, sticla fiind un produs secundar micenian (M.S. Tite et alii 2005, p. 10), ceea ce implică cunoaşterea tehnologiei turnării sticlei fierbinţi, o tehnică cu origini probabile în Mesopotamia (J. Henderson et alii 2010, p. 15). Alte analize chimice asupra unor piese descoperite în situri miceniene au adus date suplimentare privind prezența comerţului cu zona Mesopotamiei sau Egiptului (M.S. Walton et alii 2009, p. 1502; K. Polikreti et alii 2011, p. 2894; M. Smirniou et alii 2012, p. 16-17). În urma unei serii de investigații asupra unor sticle provenind din situri precum Theba și Elateia a fost lansată şi teoria, privită cu scepticism de unii cercetători (M.S. Walton et alii 2009, p. 1502), inclusiv datorită lotului restrâns de probe analizate (A. Shortland 2012, p. 165), conform căreia producția secundară de sticlă nu excludea existenţa uneia proprii civilizaţiei miceniene (K. Nikita, J. Henderson 2006, p. 119-120; K. Nikita et alii 2009, p. 43-44). Și în cazul faianţei pare să existe o matrice chimică proprie spaţiului micenian (M.S. Tite et alii 2008, p. 118- 119). Trebuie remarcat că în relaţia lumii miceniene cu zona Orientului Apropiat şi Egipt, faianţa se constituie în cel mai comun produs de import (E.H. Cline 1995, p. 91).

S-a precizat că apariţia în Europa occidentală la sfârşitul epocii bronzului a unui tip de sticlă cu o compoziţie diferită (de la HMG la LMHK sau de la plant ash glass la mixed-alkali glass), se datorează prăbuşirii civilizaţiei miceniene, forțând meșterii locali să descopere o sursă proprie de alcali (J. Henderson 1988, p. 449; K. Nikita et alii 2009, p. 43). După secolul VIII BC și chiar în perioada romană până în secolul VIII AD, natronul devine principala sursă de alcali (I.C. Freestone 2006; A. Shortland et alii 2006; J. Henderson 2013, p. 91-93). Matricea chimică devine low magnesia glass – LMG, potasiul fiind totuşi prezent într-o proporţie scăzută (T. Rehren 2000, p. 1225).

-Concluzii

Analizele pieselor realizate din materiale vitroase au generat o serie de informații suplimentare asupra centrelor primare de producție, a cunoaşterii unor tehnologii complexe, a existenței unui comerţ extins cu astfel de produse în epoca bronzului. Faptul că pe epava de la Uluburun, dar şi pe cea de la Cape Gelidonia, au fost descoperite zeci de mii de perle de sticlă și faianță, numeroase lingouri de sticlă produse în Egipt, arată importanţa şi circulaţia acestor materiale, o anumită persistenţă a fenomenului respectiv, includerea acestor produse într-un circuit comercial ce acoperea arealul circum-mediteraneean. Prezenţa în „lumea miceniană” a materiei prime cu o matrice chimică specifică Egiptului sau Orientului Apropiat demonstrează atât existența unui comerţ specializat, cât şi a unor meşteri ce cunoșteau o serie de tehnologii necesare pentru obţinerea pieselor finite (pl. 5). Factorul social pare să fi generat atât persistenţa producţiei, cât şi a comerţului derulat constant cu astfel de produse ce erau utilizate atât în viaţa de zi cu zi, dar însoţeau şi defuncţii în morminte. Compoziția chimică a sticlei reflectă alegeri umane (plantele selectate pentru cenușă), dar şi amprenta geografică (compoziția solului în care cresc aceste plante). Aceste aspecte proprii unui anumit context cultural, combinate, generează în final compoziția sticlei (S. Tanimoto, T. Rehren 2008, p. 2572).

Se pare că inițial sticla a fost produsă pentru că putea imita anumite pietre semi-prețioase precum lapis lazuli sau turcoazul (M. Tite et alii 2002, p. 585). Probabil primele materiale vitroase sunt rodul întâmplării, fiind produse secundare ale activităţii metalurgice. Cel puțin în cazul sticlelor albastre din Orientul Apropiat există strânse legături cu procesul de topire a cuprului undeva la sfârșitul mileniului V și începutul celui de-al IV-lea BC (M. Tite et alii 2002, p. 587, 592). Arheologii consideră că aceste descoperiri sunt în strânsă legătură cu metalurgia bronzului (P.R.S. Moorey 1994; J. Bátora 1995; I. Motzoi- Chicideanu 2005, p. 465). Cu siguranță producția de sticlă a beneficiat de experienţa şi avansul tehnologic acumulat în metalurgia preistorică (E. Peltemburg 1971, p. 10), împărtăşind din aspectele pirotehnologice. Un exemplu este utilizarea unor combustibili prin care se obţineau predictibil şi constant sursa de căldură necesară. Prezenţa în cuptoarele metalurgice a unor materiale bogate în silice şi a unor combustibili din plante puteau genera în secundar resturi vitroase (J. Henderson 2000, p. 53). Mai remarcăm descoperirea la nivel de chalcolitic în Egipt și Mesopotamia a unor fragmente de creuzete „roşu glazurate” (R. Werthmann 2010, p. 126). Legătura dintre metalurgie și tehnologia obținerii sticlei există, dar merită amintite câteva neconcordanţe: modul de producere a acestora era unul diferit de tehnologia metalurgiei, ce ținea de manipularea aerului și a reacțiilor; nu există informații arheologice legate de utilizarea cuptoarelor metalurgice pentru realizarea de piese de sticlă (R. Werthmann 2010, p. 126). Se consideră că produsele vitroase au fost fabricate inițial în cuptoare ceva mai mari și distribuite ca lingouri sau bulgări către zone de producție secundare, unde erau transformate în vase sau alte piese (I.C. Freestone et alii 2009, p. 130).

În România deocamdată cercetătorii s-au aplecat cu preponderenţă asupra pieselor de metal prezente în depozite sau chiar morminte, cele de sticlă/faianţă asociate uneori acestora au fost aşezate într-un plan secundar. Investigarea mai aprofundată a produselor vitroase prezente mai ales în depozite, ar putea oferi o serie de informaţii suplimentare atât de ordin chorologic, tipologic sau cultural, dar mai ales utile pentru identificarea anumitor rute și legături comerciale, aspecte sociale, etc. Dublate de investigaţii ştiinţifice acestea vor ancora (mai bine) teritoriul nord-dunărean în cadrul unor axe comerciale, zone de influenţă, etc. Prezența acestora la nordul Dunării în cadrul unor depozite/tezaure indică o zonă în care se putea face comerț, o anumită stabilitate şi poate existenţa unor autorităţi locale și centre de putere. Faptul că la Cioclovina, dar și în cazul altor depozite/tezaure, aceste piese par abandonate după ce fuseseră poate ascunse, indică existenţa probabilă a unor evenimente mai mult sau mai puţin violente, dar şi o etapă de instabilitae.

Identificarea compoziției chimice a materialelor vitroase preistorice descoperite la Dunărea de Jos, eventual prezența unor produse (secundare) locale, sunt tot atâtea aspecte utile unor discuţii suplimentare asupra acestui spaţiu cultural şi ancorarea lui unor fenomene culturale bine conturate în etapa târzie a epocii bronzului. Sunt necesare inclusiv corelaţiile cu piesele de metal ce însoţesc astfel de piese, înţelegând astfel o contextualizare a acestor produse în cadrul unui fenomen mai larg. Prezenţa relativ numeroasă a acestor artefacte în Europa Centrală, elementele de cronologie relativă, indică legături cu acest spaţiu, nefiind totuşi abandonate şi vechile propuneri ce privesc civilizaţia miceniană.

Cercetător Științific Gradul I, dr. Alin FRÎNCULEASA

Bibliografie

- S. Agulnikov 1996, Necropola culturii Belozerka de la Cazaclia, BTHR XIV, Bucureşti.

- I. Angelini et alli 2004, I. Angelini, G. Artioli, P. Bellintani, V. Diella, A. Polla, A. Rossi, Chemical analyses of Bronze Age glasses from Frattesina di Rovigo, Northern Italy, Journal of Archaeological Science, 31, p. 1175-1184.

- I. Angelini et alii 2005, I. Angelini, G. Artioli, P. Belintani, A. Polla, Protohistoric vitreous materials of Italy: From early faience to Final Bronze Age glasses, in AIHV, Annales du 16°Congrès de l'Association Internationale pour l'Histoire du Verre, London, UK, 7-13 September 2003, p. 32-36.

- I. Angelini et alii 2006, I. Angelini, G. Artioli, A. Polla, R.C. De Marinis, Early Bronze Age faience from North Italy and Slovakia: a comparative archaeometric study, in 34th International Symposium on Archeometry, 3-7 May 2004, Zaragoza, Spain, p. 371-378.

- I. Angelini et alii 2009, Angelini I., Polla A., Giussani B., Bellintani P., Artioli G., Final Bronze-Age glass in northern and central Italy: is Frattesina the only glass production centre?, p. 329-337, in J.-F. Moreau, R. Auger, J. Chabot et A. Herzog (eds.), Proceedings Actes ISA 2006. 36th International Symposium on Archaeometry 36e Symposium International d’archéometrie 2-6 May 2006, Quebec City, Canada.

- A. Aspinal et alii 1972, A. Aspinall, S.E. Warren, J.G. Crummet, R.G. Newton, Neutron activation analysis of faience beads, Archaeometry, 14, 1, p. 27-40.

- C. Bachhuber 2006, Aegean Interest on the Uluburun Ship, American Journal of Archaeology, 110, p. 345–63.

- G.F. Bass 1986, A Bronze Age Shipwreck at Ulu Burun (Kaş), 1984 Campaign, American Journal of Archaeology, 90, 3, p. 269-296.

- G.F. Bass et alii 1967, G.F. Bass, P. Throckmorton, J. Du Plat Taylor, J.B. Hennessy, A.R. Shulman, H.G. Buchholz, Cape Gelidonya: A Bronze Age Shipwreck, Transactions of the American Philosophical Society, New Series, vol. 57, 8, p. 1-177.

- G.F. Bass et alii 1989, G.F. Bass, C. Pulak, D. Collon, J. James Weinstein, The Bronze Age Shipwreck at Ulu Burun: 1986 Campaign, American Journal of Archaeology, vol. 93, 1 (Jan., 1989), p. 1-29.

- J. Bátora 1995, Fayance und Bernstein im nördlichen Karpatenraum während der Frühbronzezeit, in B. Hansel (Hrsg.), Handel, Tausch und Verkehr im bronze-und früheisenzeitichen Sudosteuropa, PAS 11, Munchen-Berlin, p. 187-196.

- L. Bârzu 1989, La station de Sărata Monteoru: la necropole no. 4 de l'epoque du bronze, Dacia (N.S.), XXXIII, 1-2, p. 39-78.

- P. Bellintani 2011, Progetto “Materiali vetrosi della protostoria italiana”. Aggiornamenti e stato della ricerca, Rivista di Scienze Preistoriche, LXI, p. 257-282.

- R.H. Brill 1992, Chemical Analyses of Some Glasses from Frattesina, The Journal of Glass Studies, vol. 34, p. 11-22.

- V. Căpitanu, V. Ursachi 1979, Descoperiri arheologice aparţinând epocii bronzului din judeţul Bacău, Carpica, XI, p. 135-148.

- E. Cheilakou et alii 2012, E. Cheilakou, N. Liarokapi, M. Koui, Non destructive characterisation by FOM and ESEM-EDX of ancient glass from the Aegean with an aproach of manufacturing tehnique, Materials and Structures, 45, p. 235-250.

- H.C. Cline 1995, Egyptian and Near Eastern Imports at Late Bronze Age Mycenae, in W.V. Davies, L. Schofield (eds.) Egypt, the Aegean and the Levant. Interconnection in the second Millennium, London, British Museum Press, 1995, p. 91-115.

- E. Comşa 1966, Le dépôt en bronze de Cioclovina (Carpates Meridionales), Acta Archaeologica Carpathica, t. VIII, p. 169-174.

- J.L. Crowley 2010, Mycenaean Art and Architecture, in C.W. Shelmerdine (ed.) The Aegean Bronze Age, Cambridge University, 2010, p. 258-288.

- P. Degryse et alii 2009, P. Degryse, J. Schneider, V. Lauwers, J. Henderson, B. van Daele, M. Martens, H. Huisman, D. De Muynck, P. Muchez, Neodymium and strontium isotopes in the provenance determination of primary natron glass production, in Degryse P., Henderson J., Hodgins G. (eds.), Isotopes in Vitreous Materials, Leuven University Press, 2009, p. 53-72.

- P. Degryse et alii 2010, P. Degryse, A. Boyce, N. Erb-Satullo, K. Ermin, S. Kirk, R. Scott, A.J. Shortland, J. Schneider, M. Walton, , Isotopic discriminants between Late Bronze Age glasses from Egypt and The Near East, Archaeometry, 52, 3, p. 380-388.

- P. Degryse et alii 2010a, P. Degryse, A. Shortland, D. De Muynck, L. Van Heghe, R. Scott, B. Neyt, F. Vanhaecke, Considerations on the provenance determination of plant ash glasses using strontium isotopes, Journal of Archaeological Science, 37, 12, p. 3129-3135.

- I.T. Dragomir 1959, Necropola tumulară de la Brăiliţa, MCA, V, p. 671-694.

- E. Dunăreanu-Vulpe 1938, La nécropole de l'âge du bronze de Poiana, Dacia, V-VI (1935-1936), p.151-167.

- I. Emödi 1978, Noi date privind depozitul de la Cioclovina, SCIVA, 29, 4, p. 481-495.

- I. Emödi 1980, Necropola de la sfârșitul epocii bronzului din peștera Igrița, SCIVA, 31, 2, p.229-273.

- M. Florescu 1961, Depozitul de obiecte de bronz de la Ulmi-Liteni, AM, I, p. 115-127.

- M. Florescu 1978, Câteva considerații referitoare la ritualurilor practicate de purtătorii culturii Monteoru în lumina săpăturilor de la Cândești (jud. Vrancea), Carpica, X, p. 97-136.

- I.C. Freestone 2006, Glass production in Late Antiquity and the Early Islamic period: a geochemical perspective in: M. Maggetti, B. Messiga (eds.) Geomaterials in Cultural Heritage. Geological Society of London, Special Publications 257, p. 201-216.

- I.C. Freestone et alii 2009, I.C. Freestone, J. Price, C.R. Cartwright, The batch: its recognition and signifiance, AIHV, Annales du 17e Congrès de l'Association Internationale pour l'Histoire du Verre, Anvers, 2006, p. 130-135.

- A. Frînculeasa 2007, Contribuţii privind mormintele Jamnaja în Muntenia. Cercetări arheologice la Ariceştii-Rahtivani, Tyragetia (SN), vol. I, (XVI), nr. 1, p. 181-193.

- A. Frînculeasa 2012, Arheologie şi Istorie. Parohia „Sfântul Nicolae” Câmpina, jud. Prahova, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte.

- A. Frînculeasa et alii 2011, A. Frînculeasa, A.D. Soficaru, O. Negrea, M. Mărgărit, M. Frînculeasa, B. Preda, C. David, Cimitirul din epoca bronzului de la Câmpina (jud. Prahova), SP, 8, p. 139-181.

- A. Frînculeasa, C. Stihi 2012 Vitreous Beads Found at the Bronze Age Cemetery from Câmpina (Prahova), Annales d'Université „Valahia” Târgovişte, Section d'Archéologie et d'Histoire, tome XIV, no 2, p. 17-27.

- A. Frînculeasa et alii 2013, A. Frînculeasa, B. Preda, O. Negrea, A.D. Soficaru, Bronze Age tumulary graves recently investigated in Northern Wallachia, Dacia (NS), LVII, p. 23-64.

- M. Gimbutas 1965, Bronze Age Cultures in Central and Eastern Europe, The Hague, Mouton.

- M. Girić 1971, Mokrin-nekropola ranog bronzanog doba, I, Beograd.

- B. Gratuze, K. Janssens 2004, Provenance analysis of glass artefacts, Comprehensive Analytical Chemistry, XLII, p. 663-712.

- A. Harding 1971, The earliest glass in Europe, Archeologicke rozhledy, 23, p. 188-200.

- A. Harding 2000, European societies in the Bronze Age, Cambridge World Archaeology.

- A. Harding, S.E. Warren 1973, Early Bronze Age faience beads from Central Europe, Antiquity, 47, p.64-66.

- G. Hartmann et alii 1997, G. Hartmann, I. Kappel, K. Grote, B. Arnold, 1997, Chemistry and technology of prehistoric glass from Lower Saxony and Hesse, Journal of Archaeological Science, 24, p. 547-559.

- N. Harţuche 2002, Complexul arheologic Brăiliţa, Bibliotheca Thracologica, XXXV, Bucureşti. -. T.E. Haevernik 1978, Urnenfelderzeitliche Glasperlen, Zeitschrift für Schweizerische Archäologie und Kunstgeschichte, Band 35, Heft 3, p. 143-157.

- J. Henderson 1985, The raw materials of early glass production, Oxford Journal of Archaeology, 43 (3), p. 267-291.

- J. Henderson 1988, Glass production and Bronze Age Europe, Antiquity, 62, p. 435-451.

- J. Henderson 1988a, Electron probe microanalysis of mixed-alkali glasses, Archaeometry, 30, 1, p. 77-91.

- J. Henderson 1989, The scientific analysis of ancient glass and its archaeological interpretation, in J. Henderson (ed.), Scientific Analysis in Archaeology and its interpretation, Oxford, Monograph 19, p. 30-62.

- J. Henderson 1993, Chemical analysis of the glass and faience from Hauterive- Champréveyeres, Switzerland, in A.M. Rychner-Faraggi (ed.), Hauterive- Champréveyeres, 9: Mètal et Parure au Bronze Final, Musée Cantonal d’Archéologie, Neuchatel, p. 111-117.

- J. Henderson 1995, Ancient Vitreous Materials, American Journal of Archaeology, vol. 99, no. 1, p. 117-121.

- J. Henderson 1995a, Archaeotechnology: The Analysis of Ancient Glass. Part I: Materials, Properties and Early European Glass, Journal of Materials, 47(11), p. 62-68.

- J. Henderson 2000, The Science and Archeology of Materials, Routledge, Londra.

- J. Henderson 2008, Vitreous materials analysis, in D.M. Pearsall (ed.), Encylopedia of archaeology, Elsevier, p. 2180-2185.

- J. Henderson 2013, Ancient Glass an Interdisciplinary Exploration, Cambridge University Press.

- J. Henderson et alii 2010, J. Henderson, J. Evans, K. Nikita, Isotopic evidence for the primary production, provenance and trade of Late Bronze Age glass in the Mediterranean, Mediterranean Archaeology and Archaeometry, vol. 10, no. 1, p. 1-24.

- R.S. Ingram 2005, Faience and glass beads from the Late Bronze Age shipwreck at Uluburun, unpublised Thesis by Submitted to Texas A&M University (pdf.bestand, website: www.nautarch.tamu.edu).

- S. Ivanova 2003, The social differentiation in the Pit Grave Society: A reconstruction Based on Burial Data, in L. Nikolova (ed.) Early Simbolic System for Communication in Southeast Europe, vol. I, BAR (IS), 1139, 2003, p. 157-167.

- C.M. Jackson 2005, Glassmaking in Bronze-Age Egypt, Science, vol. 308, p. 1750-1752.

- C.M. Jackson, P.T. Nicholson 2010, The provenance of some glass ingots from the Uluburun shipwreck, Journal of Archaeological Science, 37, p. 295–301.

- C.M. Jackson, E.C. Wager 2011, Glass in the Aegean Bronze Age: value, meaning and status, in: A. Vianello (ed.) Exotica in the Prehistoric Mediteranean, Oxbow Books, p.115-123.

- C. Kacso 2011, Repertoriul arheologic al judeţului Maramureş, vol. I, II, Editura Eurotip, Baia Mare.

- A. László 2006, Drajna de Jos - Lozova - Pobit Kamăk – Uluburun sur les relations a longue distance dans l'age tardif du bronze, Studia Antiqua et Archaeologica, XII, p. 43-55.

- P. Makarowicz 2009, Baltic-Pontic interregional routes at the start of the Bronze Age, Baltic- Pontic Studies, 14, p. 301-336.

- I. Manzura 1994, Manifestări culturale în perioada de tranziție, Thraco-Dacica, t. XV, 1-2, p. 103-120.

- N. Marinatos 1993, Minoan Religion. Rytual, Image and Symbol, Columbia, South Carolina: University of South Carolina Press.

- P.R.S. Moorey 1994, Ancient Mesopotamian Materials and Industries: The Archaeological Evidence, The Clarendon Press, Oxford.

- I. Motzoi-Chicideanu 2005, Recenzie: Ladislav Olexa, Nižná Myšľa Osada a pohrebisko z doby bronzovej, Archeologické pamätníky Slovenska, zv. 7, Košice 2003, 136 p., SCIVA, 54-56, 2003-2005, p. 464-467.

- I. Motzoi-Chicideanu 2011, Obiceiuri funerare în epoca bronzului la Dunărea mijlocie şi inferioară, vol. I, II, Editura Academiei Române, Bucureşti.

- I. Motzoi-Chicideanu et alii 2012, I. Motzoi-Chicideanu, M. Şandor-Chicideanu, M.I. Constantinescu, Observaţii preliminare privind cercetările efectuate în anii 2008-2009,

2011-2012 la cimitirul din epoca bronzului de la Cârlomăneşti, Mousaios, XVII, p. 47 – 63.

- N.L. Morgunova, L.V. Kuptsova 2011, Timber-Grave Culture in the basin of Samara as an example of the Skvortsovsky and Labazovsky burial grounds, in A. Pető, A. Barczi (eds.) Kurgan Studies: An environmental and archaeological multiproxy study of burial mounds in the Eurasian steppe zone, BAR (IS), 2238, Paper 4, Oxford, 2011, p. 145-153.

- T. Muscă 1996, Gorgota, jud. Dâmboviţa, Cronica Cercetărilor Arheologice, Campania 1995, Brăila 2-5 mai 1996, p. 52-53.

- I. Nestor, E. Zaharia 1961, Săpăturile de la Sărata-Monteoru, MCA, VI, p. 513-517.

- P.T. Nicholson et alii 1997, P.T. Nicholson, C.M. Jackson, K. Trott, The Ulu Burun glass ingots, cylindrical vessels and Egyptian glass, The Journal of Egyptian Archaeology, vol. 83, p. 143-153.

- G. Nightingale 2000, Mycenaean glass beads. Jewllery and design, in: AIHV, Annales du

14eCongrès de l'Association Internationale pour l'Histoire du Verre, Venezia-Milano 1998, p. 6-10.

- G. Nightingale 2005, The Mycenean glass warriors, in AIHV, Annales du 16°Congrès de l'Association Internationale pour l'Histoire du Verre, London, UK, 7-13, September 2003, p. 19 22

- G. Nightingale 2008, Tiny, Fragile, Common, Precious. Mycenaean Glass and Faience Beads and Other Objects, in C.M. Jackson, E.M. Wager (eds.), Vitreous Materials în the Late Bronze Age Aegean, Shefield Studies in Aegean Archaeology, Oxbow Books, p. 64-105.

- G. Nightingale 2009, Glass and the Mycenaean palace of the Aegean, in P. McCray, D.W. Kingery (eds.), The Prehistory and Hystory of Glassmaking Technology. Papers from 99th Annual Meeting of The American Ceramic Society, Cincinnaty, Ohio (1997). Ceramics and Civilisation, Volume VIII,Weesterville, Ohio, p. 205-226.

- K. Nikita, J. Henderson 2006 Glass Analyses from Mycenaean Thebes and Elateia: Compositional Evidence for a Mycenaean Glass Industry, Journal of Glass Sudies, vol.

48, p. 71-120.

- K. Nikita et alii 2009, K. Nikita, J. Henderson, G. Nightingale, An archaeological and scientific study of mycenaean glass from Elateia-Alonaki, Greece, in K. Janssens, P. Degryse, P. Cosyns, J. Caen, L. Van’t Dack (eds.), AIHV, Annales du 17eCongrès de l'Association Internationale pour l'Histoire du Verre, Anvers, 2006, p. 39-46.

- L. Olexa 1987, Gräber von Metallgiessern in Nižná Myšl`a, Archeologike Royhledy, XXXIX, 3, p. 255-275.

- A.S. Ostroverkhov 2001- 2002, Drevneişee arheologiceskie cteklo Vostocinoi Evrolîi (coneţ IV tîc do n.e. – plervaia polovina VII v. do n.e.), The earliest archaeological glass in Eastern Europe (late IV mil. – first half of VII cet. B.C., Stratum plus, nr. 2, p. 386-430.

- V.V. Ostroshchenko 2003, Radiocarbon chronology of the Bilozerka culture – based on barrow near village of Zapovitne (The „stepnoy” cementery), Baltic-Pontic Studies, 12, p. 336-364.

- A. Palavestra 1997, Prehistoric amber and glass beads from Kosovo, Balcanica, 23, p. 15-43.

- M. Panagiotaki 2008, The Technological Development of Aegean Vitreous Materials in Bronze Age, p. 34-63, in C.M. Jackson, E.M. Wager (eds.), Vitreous Materials în the Late Bronze Age Aegean, Shefield Studies in Aegean Archaeology, Oxbow Books.

- E. Peltemburg 1971, Some Early Developments of Vitreous Materials, World Archaeology, vol.b3, no. 1, p. 6-12.

- M. Petrescu-Dîmboviţa 1974, Depozitele de bronzuri din România, Editura Academiei, Bucureşti.

- M. Petrescu-Dîmboviţa 1998, Der Arm - und. Beinschmuck in Rumänien, PBF, X, Stuttgart.

- K. Polikreti et alii 2011, K. Polikreti, J.M.A. Murphy, V. Kantarelou, A.G. Karydas, XRF analysis of glass beads from the Mycenaean palace of Nestor at Pylos, Peloponnesus, Greece: new insight into the LBA glass trade, Journal of Archaeological Science, 38, p. 2889-2896.

- A.D. Popescu 1999-2001, Bone accessory of a Bronze Age necklace, Dacia (N.S.), XLIII–XLV, p. 17–30.

- C. Pulak 1988, The Bronze Age Shipwreck at Ulu Burun, Turkey: 1985 Campaign, American Journal of Archaeology, vol. 92, no. 1 (Jan., 1988), p. 1-37.

- C. Pulak 1998, The Uluburun shipwreck: an overview, The International Journal of Nautical Archaeology, 27, 3, p. 188-224.

- C. Pulak 2000, The Copper and Tin Ingots from the Late Bronze Age Shipwreck at Uluburun, in U. Yalchin (ed.), Der Anschnitt: Zeitschrift für Kunst and Kultur im Bergbau, 137–57, Bergbau, Der Anschnitt.

- C. Pulak 2005, Who Were the Mycenaeans Aboard the Uluburun Ship?, Aegaeum, 25, p. 295–312.

- N. Rafael et alii 2008, N. Rafel, J. Vives-Ferrándiz, A. Xosé-Lois, R. Graells, Las comunidades de la edad del bronce entre el empordà y el segura: espacio y tiempo de los intercambios, in S. Celestino, N. Rafel, X.-L. Armada (eds.), Contacto cultural entre el Mediterráneo y el Atlántico (siglos XII-VIII ane). La precolonización a debate, Consejo Superior de Investigaciones Científicas. Escuela Española de Historia y Arqueología en Roma, p. 239-270.

- T. Rehren 2000, Rationales in Old World Base Glass Compositions, Journal of Archaeological Science, 27, p. 1225–1234.

- C. Robinson et alii 2004, C. Robinson, B. Baczyńska, M. Polańska, The origins of faience in Poland, Sprawozdania Archeologiczne, 56, p. 79-154.

- M. Rusu 1963, Die Verbreitung der Bronzehorte in Transsilvanien vom Ende der Bronzezeit in die der Moldau, Dacia (N.S.), VII, p. 177-210.

- E.V. Sayre, R.W. Smith 1961, Compositional Categories of Ancient Glass, Science (N.S.), vol. 133, nr. 3467, p. 1824-1826.

- A. Shortland 2005, The raw materials of early glasses: the implications of new LA–ICPMS analyses, in AIHV, Annales du 16°Congrès de l'Association Internationale pour l'Histoire du Verre, London, UK, 7-13, September 2003, p. 1-5.

- A. Shortland 2012, Lapis Lazuli from the Kiln. Glass and Glassmaking in the Late Bronze Age, Leuven University Press.

- A. Shortland et alii 2006, A. Shortland, L. Schachner, I. Freestone, M. Tite, Natron as a flux in the early vitreous materials industry: sources, beginnings and reasons for decline, Journal of Archaeological Science, 33, p. 521-530.

- M. Smirniou et alii 2012, M. Smirniou, T. Rehren, V. Adrymi-Sismani, E. Asderaki, E. Gratuze, Mycenaean beads from Kazanaki, Volos: a further node in the LBA glass network, in D. Ignatiadou, A. Antonaras (eds.) AIHV, Annales du 18eCongrès de l'Association Internationale pour l'Histoire du Verre, Thessaloniki 2009, p. 11-18.

- S. Tanimoto, T. Rehren 2008, Interaction between silicate and salt melts in LBA glassmaking, Journal of Archaeological Science, 35, p. 2566-2573.

- M.S. Tite et alii 2002, M.S. Tite, A.J. Shortland, S. Paynter, The Beginnings of Vitreous Materials in the Near East and Egypt, Accounts of Chemical Research, 35 (8), p. 585-593.

- M.S. Tite et alii 2005, M.S. Tite, G. Hatton, A.J. Shortland, Y. Maniatis, D. Kavoussanaki, M. Panagiotaki, Raw materials used to produce Aegean Bronze Age glass and related vitreous materials, in AIHV, Annales du 16°Congrès de l'Association Internationale pour l'Histoire du Verre, London, UK, 7-13, September 2003, p. 10-13.

- M.S. Tite et alii 2006, M.S. Tite, A. Shortland, Y. Maniatis, D. Kavoussanaki, S.A. Harris, The composition of the soda-rich and mixed alkali plant ashes used in the production of glass, Journal of Archaeological Science, 33, p. 1284-1292.

- M.S. Tite et alii 2008, M.S. Tite, A. Shortland, Y. Maniatis, M. Panagiotaki, A. Kaczmarczyk, Faience production in the Eastern Mediterranean, in M.S. Tite, A. Shortland, 2008, Production technology of faience and related early viteous materials, Oxford, p. 111-128.

- M.S. Tite et alii 2008a, M. S. Tite, A. Shortland, I. Angelini, Faience production in Northen and Western Europe, in M.S. Tite, A. Shortland, 2008, Production technology of faience and related early viteous materials, Oxford, p. 129-146.

- M.S. Tite et alii 2009, M.S. Tite, Y. Maniatis, D. Kavoussanaki, A.J. Shortland, M. Panagiotaki, Colour in Minoan faience, Journal of Archaeological Science, 36, p. 370-378.

- A. Towle et alii 2001, A. Towle, J. Henderson, P. Bellintani, G. Gambacurta, Frattesina and Adria: report of scientific analysis of early glass from the Veneto, Padusa, XXXVII, p. 7-68.

- V. Ursachi 1995, Zargidava cetatea dacică de la Brad, Bibliotheca Thracologica, X, București.

- N. Venclová et alii 2011, N. Venclová, V. Hulinský, J. Henderson, S. Chernery, L. Šulová, J. Hložek, Late Bronze Age mixed-alkali glasses from Bohemia, Archeologicke Rozhledy, LXIII, p. 559-585.

- J. Vladar 1973, Pohrebiská zo staršej doby bronzovej v Branči, Archaeologica Slovaca- Fontes, 12, Bratislava.

- M.S. Walton et alii 2009, M.S. Walton, A. Shortland, S. Kirk, P. Degryse, Evidence for the trade of Mesopotamian and Egyptian glass to Mycenaean Greece, Journal of Archaeological Science, 36, p. 1496–1503.

- R. Werthmann et alii 2010, R. Werthmann, A. Vettel, S. Klein, R. Busz, A. Hauptmann, The roots of glazing tehniques: cooper metallurgy, Paléorient, vol. 26, 2, p. 113-129.