Neutralitatea a fost  decizia oficială a României la începutul Primului Război Mondial (1914-1916). Totuşi, opiniile rămân împărţite. Provizoratul neutralităţii este dat nu numai de diversele presiuni ale aliaţilor, ci şi de fermitatea cu care oamenii politici ai vremii susţin intrarea în război de o parte sau de cealaltă.

În perioada celor doi ani de neutralitate, ideile și discuţiile între oamenii politici, pentru a obţine dezrobirea provinciilor românești subjugate, s-au cristalizat în două direcţii: unii erau pentru alianţa cu Antanta și alţii pentru alianţa cu Puterile Centrale. Petre Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Marghiloman, Constantin Stere ș.a. optau pentru cea de-a doua.

Rămân remarcabile, din acest punct de vedere, discursurile lui Constantin Stere, în ultimele sale intervenţii, în Parlamentul României, pe de o parte, și ale lui Tache Ionescu, pe de altă parte. Discursul lui Constantin Stere a fost rostit în ședinţele din zilele de 15-16 decembrie 1915. Ceea ce îl preocupa în mod deosebit era soarta Basarabiei.

A avut defectul optic de a vedea întreaga politică a României prin prisma Basarabiei. În aceasta constă și „vina”, și meritul lui.

Evocându-i mai târziu cariera politică, S. Diamandi remarca: „Nu vedea decât o singură primejdie: Rusia ţaristă. Nu-l obseda decât o singură ţintă: eliberarea Basarabiei, provincia românească cea mai periclitată în existenţa naţională. Cu această provincie credea el că trebuie să înceapă dezrobirea fraţilor subjugaţi. Socotea că drumul către Ardeal trece prin Basarabia”.

În 1917, rămas în Bucureștiul ocupat de germani (din îndemnul și cu autorizația lui  I.I.C. Brătianu și a regelui Ferdinand), editează ziarul Lumina, care i-a atras din partea adversarilor politici acuzaţia de trădător. Arestat și întemniţat la Văcărești (1918), a fost eliberat fără să fi avut loc un proces, însă șantajul politic a durat până la sfârșitul vieţii.

În pofida greșelilor de calcul, atitudinea lui Constantin Stere în timpul Primului Război Mondial rămâne un exemplu de stabilitate și consecvenţă în urmărirea scopului propus, o dovadă eternă a patrio­tismului și a curajului său civic.

Prin întreaga sa activitate a susţinut și a orientat mișcarea de eliberare naţională din Basarabia spre întregirea neamului, participând direct la ședinţele Sfatului Ţării și la redactarea istoricei Declaraţii de Unire a Basarabiei cu România, din 27 martie 1918. Contribuţia lui C. Stere la opera de întregire a neamului a fost apreciată diferit: regele Ferdinand l-a decorat cu ordinul Coroana României în gradul de Mare Ofiţer, iar calomniatorii săi au obţinut suspendarea din învăţământul superior.

Retras din viaţa politică a ţării, la Bucov, își scrie romanul cu caracter memorialistic – În preajma revoluţiei, operă rămasă neterminată, din care au apărut, între anii 1931-1936, opt volume și care a cunoscut un succes considerabil atât în România cât și în Basarabia.

Muzeograf Paulina Mănişor