Lansarea primelor trei tururi virtuale

Din dorința de a menține cât mai aproape publicul vizitator, chiar și în vremurile dificile pe care le traversăm, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a demarat un proiect de transformare digitală pe termen mediu și lung. O primă etapă a proiectului se concretizează astăzi, prin lansarea tururilor virtuale pentru trei dintre secțiile muzeale noastre, respectiv Muzeului Memorial “Nichita Stănescu” Ploiești, Muzeului “Casă de târgoveț din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” Ploiești și Muzeului Memorial “Cezar Petrescu” Bușteni. Vă invităm să ne treceți pragul printr-o vizită virtuală accesând link-urile publicate atât pe site-ul www.histmuseumph.ro, cât și pe pagina de facebook a fiecărui muzeu menționat.
Curând toate cele 16 secții muzeale vor beneficia de tururi virtuale, atât în format clasic accesibil pe desktop, laptop, tabletă sau smartphone, cât și prin folosirea ochelarilor VR. Dar, cum experiența reală aduce întotdeauna un plus față de cea virtuală, vă reamintim că programul nostru de vizitare este de Marți până Duminică între orele 9.00-17.00 (cu pauza de igienizare între 12.00-13.00), excepție făcând Muzeul Conacul Bellu și Muzeul Foișorul Bellu din Urlați deschise Miercuri - Duminică între orele 9.00-17.00 (cu pauza de igienizare între 12.00-13.00), iar biletele pot fi achiziționate de la casele de bilete sau în format electronic, cu valabilitate de 30 de zile, pe www.booktes.com.

Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”
 
 

Muzeul „Casă de Târgoveț din secolele al XVII-lea - al XIX-lea”
 
 

Muzeul Memorial „Cezar Petrescu”
 

Link-uri utile