Vă invităm la poveşti!

Marţi, 25 Ianuarie 2022 08:53

Amintirile regelui

Hmm… mă întreb… oare cum a trecut timpul atât de repede ? Este deja anul 1914, mă gândeam eu. Dacă nu ați ghicit deja, sunt eu, regele Carol I, primul şi cel mai important rege al României. Stăteam în balconul turnului cel mai înalt al castelului meu, când am observat cum o frunză dintr-un stejar înalt a aterizat fix în ceaiul meu de mușetel. Mi-am lăsat puțin biscuitul pe farfurioară ca să pot arunca mai bine o privire când brusc, apare ceva mic, care îmi șterpelește biscuitul.
Hei!!! am strigat. Hei! Dă-mi biscuitul! Târziu… Pasărea a dispărut cu biscuitul meu în cioc, dar am văzut că au rămas câteva firimituri pe farfurioară. M-am jucat puțin cu ele până au căpătat forma unui vultur. Semăna cu stema României. Și am început să mă întreb ….oare cum am ajuns eu aici? Ce mi-a purtat pașii în timp până în cel mai înalt turn al castelului Peleș? Mi-am amintit imediat… mi-am amintit totul. Eram în Germania, în orașul meu natal, cu mult timp în urmă. Stăteam în camera mea de la a cărei fereastră vedeam un stejar uriaș cu crengile pline de păsări. Pictam tablouri. Adoram să pictez păsările pe care le vedeam pe fereastră. Într-una din zile majordomul a dat buzna în camera mea, spunându-mi:
Alteța Voastră! Domnitorul României, Alexandru Ioan Cuza, a fost detronat și alungat din țara sa!
-Off! m-ai luat prin surprindere și am tras o linie pe tablou!
-Îmi pare rău Alteța Voastră!
-Ce-o fi fost în mintea majordomului? Ce îmi pasă mie de România? De-abia auzisem de ea.
-Știți… de fapt … vestea este că politicienii României au decis ca dumneavoastră să fiți viitorul principe al acelei țări.
-Imposibil! am exclamat eu. Cum să devin domnitor al unei țări supusă Imperiului Otoman? Părinții mei nu vor fi niciodată de acord cu asta.
-Domnule, gândiți-vă așa: aveți oportunitatea istorică să scăpați poporul român de otomani! Veți deveni astfel unul din cei mai apreciați conducători ai Europei!
-Hmm…. nu știu ce să zic… Cum voi ajunge în România? Ar trebui să trec prin Austria și asta reprezintă un pericol foarte mare pentru mine.
Am ieșit din camera mea ca să mă plimb puțin prin curte, să mă gândesc ce aș putea să fac. Mi-am dat seama că mi-ar trebui un pașaport fals, al unui om de rând. De unde însă aș putea face rost de un pașaport fals? Ieșisem din curte, pașii mă purtau pe străzi și deodată am văzut un om care îmi semăna foarte mult. M-am decis să îl urmăresc, sperând că avea și pașaportul asupra lui. Omul a intrat într-o casă din centrul orașului. Am pătruns după el înăuntru și am observat că erau mai mulți prezenți acolo și toți își lăsau pașapoartele pe o masă. Într-o clipă de neatenție a celor prezenți am furat pașaportul care mă interesa și am ieșit. Fugeam cu pașaportul în mână pe străzi, uitându-mă în același timp la poza individului și am văzut că avea buzele mult mai mari decât ale mele. Nu m-am panicat. Urma să pun un fular pe gură în așa fel încât vameșii să nu observe diferența. Odată întors acasă i-am spus majordomului că am un nou nume, Karl Hettingen și că sunt un comerciant care se îndreapta către Odessa cu afaceri. Mai aveam nevoie de ajutor așa că m-am îndreptat apoi către o casă pe care o cunoșteam bine. Am bătut tare la ușă.
-Von Werner! Mayenfisch!
-Karl! Ce faci prietene? Ce-i cu tine aici?
-Am nevoie de ajutor! Românii mă vor pe mine principe în țara lor.
-Bănuiesc că ai refuzat, nu?
-Am spus da! Și vreau ca voi doi să mă însoțiți până acolo.
-E periculos! Trebuie să traversăm Austria! Ce ne dai dacă te însoțim?
-Vă voi da brioșe.
-Uuuu, ne plac chestiile ale mici și dulci! Să mergem!
Astfel, a doua zi eram toţi în tren. La Salzburg, oraș de graniță între Bavaria germană și Austria a trebuit să coborâm din vagoane pentru a fi controlați de către vameșii austrieci.
-Domnule! De ce purtați un fular pe asemenea căldură? m-a întrebat vameșul.
-Este bolnav! a sărit Werner. Și mai e și contagios! Am scăpat astfel de vamă și ne-am îmbarcat pe vaporul care avea să ne ducă la Turnu Severin. În după amiaza zilei de 8 mai am pus piciorul pe pământul României. La propriu am atins pământurile acestei țări pentru că am fost surprins să constat că nu existau drumuri construite. Frumoase aceste prime amintiri din România. Rememorez cu drag cum m-a însoțit I. C. Brătianu până la București, ceremonia de pe Dealul Mitropoliei în care Nifon, m-a uns ca principe al țării. După câțiva ani însă, mă simțeam singur. Îmi doream mult o familie. Și chiar atunci unul dintre consilierii mei m-a anunțat că I.C. Brătianu a aranjat să o cunosc, în vederea căsătoriei, pe fiica țarului Rusiei.
-Nu mă voi căsători cu o străină! am spus eu. Voi merge în Germania și îmi voi alege singur mireasa.
-Fiica ţarului Rusiei nu va fi prea încântată, a şoptit, zâmbind, consilierul.
Și așa m-am întors în Germania pentru scurtă vreme. Mama m-a așteptat cu un coș cu brioșe (din care Werner a mâncat mai mult de jumătate). În Germania am cunoscut o prințesă minunată, care mi-a furat inima pe loc, Elisabeta de Wied. Foarte repede ne-am logodit și pe 3 noiembrie 1869 a avut loc nunta. În timp ce preotul ne întreba dacă suntem de acord să ne căsătorim, îi auzeam pe Werner și Mayenfisch în spate cum plâng în hohote. Și tot Werner a prins buchetul de nuntă aruncat de către Elisabeta. Au urmat momente de maximă fericire. Elisabeta a născut o fetiță, în anul 1870. Am numit-o Maria și vreme de trei ani și jumătate a fost lumina ochilor noștri. Era un înger și din păcate, Dumnezeu a vrut să rămână un înger pentru eternitate și a luat-o la El în primăvara anului 1874…..
Pe unde o mai fi tabloul pe care îl pictam atunci, în 1866? Urc în podul castelului și printre multe lucruri aruncate îl găsesc. Linia trasă atunci din greșeală era încă acolo. Am luat o pensulă și am făcut un M din acea linie. Am coborât apoi și am mers să pun tabloul pe mormântul Mariei săpat lângă orfelinatul de lângă palat, unde îi placea atât de mult să se joace și să alerge după păsări… Am fost prinț, domnitor, rege. Nimic nu mi-a bucurat mai mult sufletul decât atunci când am fost tată.

Ionescu Adriana Maria, Premiul II
Clasa a VI-a A, Școala Centrală Câmpina, județul Prahova

Link-uri utile