Vă invităm la poveşti!

Joi, 27 Ianuarie 2022 09:06

15 nopți de istorie

Povestea acesta este a mea și îmi va fi greu să o împărtășesc cu voi pentru că mulți nu mă veți crede.
Sunt un copil de 13 ani, destul de bun la învățătură și atras de toate materiile pe care trebuie să le studiez în școală. Îmi fac temele, sunt silitor, deși uneori, încăpățânat și irascibil atunci când nu îmi iese ceva.
Îmi place istoria, din totdeauna mi-a plăcut, poate pentru că bunicul meu avea o colecție impresionantă de magazine istorice din care îmi povestea diferite evenimente. Mi-a spus lucruri minunate despre Ștefan cel Mare și despre Matei Corvin, despre Neagoe Basarab și despre Mircea cel Bătrân. Spre marea mea durere, nu a mai apucat să-mi povestească nimic despre Constantin Brâncoveanu pentru că a plecat departe, în lumea de dincolo.
De când a murit, îl visez în aproape fiecare seară. Însă, într-una dintre ele, s-a întâmplat ceva ce nu mai trăisem vreodată.
Se făcea că mă aflam pe un câmp, iar undeva spre capătul lui, se vedea o ușă. Acolo mă aștepta bunicul meu care o deschise zâmbind. Apoi, îmi spuse că o să îmi arate o lume din trecut. Am pășit dincolo de ușă și ,,m-am trezit” într-un muzeu împânzit cu tablouri ale multor conducători ai lumii. L-am privit în ochi pe Vlad Țepeș, l-am zărit și pe Mihai Viteazul, pe Ginghis Han ce se-ncrunta la noi…. Erau mulți, chiar și Hitler se afla într-unul, dar rânjea așa hidos spre mine că i-am întors spatele.
Bunicul m-a dus de mână prin dreptul lor, am privit chipurile crunte și îmbătrânite ale unora, iar apoi l-am văzut pe al lui, pe al celui despre care doream să știu totul – Constantin Brâncoveanu. Am strigat: ,,În lumea lui vreau să călătoresc”! Și m-am trezit.
Încă 14 nopți a durat călătoria mea. 15 în total.
În a doua noapte am trecut de ușă, dar imediat am făcut un pas înapoi. În fața mea părea că se duce o răscoală. O mână de oameni se băteau și strigau. Aveam senzația că o să mă atingă și pe mine loviturile lor, dar rămâneam neatins. Vocea bunicului îmi șopti la ureche: „E anul 1655. Răscoala de față este a seimenilor și a dorobanților împotriva domnitorului Constantin Șerban. Aici, pruncul Constantin Brâncoveanu își va pierde tatăl, pe Papa Brâncoveanu – ucis”.
În a treia, l-am văzut copil studiind împreună cu unchiul din partea mamei, Constantin Cantacuzino. Învăța greaca, latina și slavona. Avea o ținută impunătoare în ciuda vârstei și asculta cu mare atenție.
În a patra, era deja 1676 și l-am visat participând la asediul Cehrinului. Îl solicitaseră turcii. Apoi, în toamna aceluiași an sau, mai bine zis, a aceluiași vis am participat la numirea lui Șerban Cantacuzino pe tronul Țării Românești. ,,Și ce înseamna asta?” am întrebat eu fără să înțeleg ce vedeam. ,,Așteaptă! O să înțelegi mâine”.
În a cincea noapte, după aceeași ușă, am urmărit ceva ce arăta ca o sărbătoare. Tot vocea bunicului îmi dezvălui că eram părtaș la numirea tânărului Constantin ispravnic al scaunului București și mare postelnic. „Acum înțelegi? Învestirea unchiului său drept domn al Țării Românești la ajutat și pe nepot să crească în dregătoriile de agă”. Am vrut să-l întreb ce funcții erau acelea; nu le înțelegeam, dar nimeni nu-mi răspunse. M-am trezit, căci venise dimineața. Am găsit un dicționar, am căutat termenii și am înțeles puterea cuvântului „agă”.
A șasea noapte, visul m-a dus la Constantinopol și l-am văzut pe Brâncoveanu semnând un document. Nu știu cum, dar am reușit să înțeleg și singur că eram în anul 1681. Se întâmpla ceva foarte ciudat. Brâncoveanu purta discuții cu doi indivizi. Se numeau Ladislau Csaki și Cristofor Pasko. Își asumau o semnătură de restabilire a legii românești în Transilvania. ,,Lege românească?” am întrebat eu. ,,Ortodoxismul” a răspuns bunicul.
Visul celei de a șaptea a durat cel mai mult. Negocieri cu împăratul Leopold, un tribut de 75000 de taleri în schimbul a 6000 de soldați, un jurământ de credință în fața solilor, cucerirea Lipovei și, în sfârșit, o încercare de aderență a Țării Românești la partida creștină. Priveam uimit la rapiditatea cu care se desfășurau evenimentele sub ochii mei și îmi doream să nu mă pot trezi.
În a opta noapte, am fost părtaș la moartea domnului Șerban Cantacuzino. Se întâmpla în toamna anului 1688. ,,Știi, se spune că Brâncoveanu a fost implicat în asasinarea lui. Au existat zvonuri, dar nu a fost adevărat”, îmi spuse bunicul, care mă ținea strâns de mână. ,,Chiar și Iorga a dezmințit”. Iar eu i-am dat dreptate.
În următoarea, a noua, am urmărit din dreptul ușii, urcarea sa pe tronul Țării Românești. Chipul îi părea trist și mă gândeam la povara de pe umerii săi.
Veni și a zecea noapte. Se întâmpla în 30 ianuarie 1689. Domnitorul reconfirma mandatul solilor trimiși la Viena. Țara Românească renunța la toate legăturile cu Poarta și reînnoda atârnarea față de împăratul Austriei. Dar, la sfârșitul anului, ducele de Baden a invadat Țara Romănească. Brâncoveanu s-a conformat și a plătit tribut și pentru vechiul acord încheiat de Șerban Cantacuzino. Și pentru că a fost nevoit să accepte iernarea în Țară a douăsprezece regimente și să predea armatei austriece 1500 de cai, domnul Brâncoveanu i-a chemat pe turci și pe tătari în ajutor. Aceștia din urmă au obligat armata austriacă să se retragă.
-Bunicule, știi ce înțeleg eu? Că Brâncoveanu s-a făcut frate cu dușmanul.
-Ha, ha! Ai înțeles, râse bunicul pe care nu-l mai auzisem demult râzând. Și dacă stau să mă gândesc mai bine, era prima dată când îl auzeam aievea și nu în vis.
M-am trezit fericit. Doamne, câte evenimente! Trebuie să-i povestesc bunicii. Mai bine nu! O s-o-ntristez!
Cinci nopți a mai durat povestea mea.
Cu ochii pironiți ca la cinematograf, am privit lupte sângeroase. Am urmărit bătălia de la Zărnești a domnitorului ajutat de turci în care generalul Heissler a fost luat prizonier, iar Emeric Tokoli a fost încoronat principe al Transilvaniei. Şi uite așa, conflictul dintre turci și austrieci a dus la mutarea frontului la nord de Dunăre, iar Țara Românească a mai scăpat de greutăți.
Au urmat Tratatul de la Karlowitz, bătălii peste bătălii, conflicte, urzeli, alte învestiri și reînvestiri pe tron, amenințări cu invazii ale Ardealului de către turci și tătari... comploturi, maziliri, creșterea haraciului, reconfirmarea lui Brâncoveanu la domnie... toate se învârteau în jurul meu de parcă mă aflam în mijlocul unui uragan... și când totul s-a oprit, am ridicat privirea și l-am vazut pe Mustafa Pașa Taltaban, un vizir crud și lacom ce avea să-i provoace sfârșitul lui Constantin Brâncoveanu. M-a îngrozit privirea lui.
Încă trei nopți trecuseră și eram foarte speriat. Așteptam însă cu nerăbdare să se termine istoria.
În a paisprezecea noapte, ușa s-a deschis din nou. ,,M-am trezit” în Palatul Mogoșoaia, iar el se afla în fața mea. Deși părea impunător, rosti cu blândețe:
-Mă urmărești demult, copile. Câtă răbdare ai avut! Dar știi tu oare câte mai erau de spus? Hai să-ți arăt!
Întinse mâna și-mi arătă, de parcă nu fusese de ajuns, o serie de zile și ani ce se derulau în fața mea ca în diafilmele bunicilor.
1682 și evanghelia ferecată
1688 și biblia de la București
1692 – Emiterea Patentei leopoldine
1693 – Sfinţirea bisericii Mânăstirii Hurezi
1702 – Tipărirea cuvântului panageric întocmai cu apostolii… mulți ani și perioade importante.
-De ce erai numit Altin Bey? am întrebat eu curios.
-Pentru că am fost bogat, am bătut monede în aur, răspunse el. Am fost important în trecutul Țării Românești. Am dus bătălii și m-am luptat pentru religia creștină.
-Ce a fost cel mai important în viața ta?
-Of, nu războaiele, nu domnia așa cum ai putea crede, ci familia. Anii cei mai importanți sunt ai nașterii copiilor mei. Trebuie să plec!
-Stai, nu, nu pleca!
Dar visul se opri.
În ultima noapte s-a isprăvit totul. Se înfățișau toți înaintea mea. Tortura nu mi-a fost permis s-o urmăresc. Nici nu cred că aș fi rezistat, știind că nu puteam să intervin și să schimb cursul istoriei. Acuzat pentru avere, pentru instrumente muzicale rare, pentru monede bătute în aur, corespondență scrisă cu Austria, Moscova, Polonia și Veneția în defavoarea lor, turcii l-au condamnat la moarte împreună cu fiii lui. Constantin, Ștefan, Matei și Radu au fost decapitați pe rând, însă nu înainte ca turcii să-l întrebe pe Brâncoveanu dacă se convertește la religia musulmană. „Niciodată! Sunt și voi muri creștin”!
-Și așa a murit, dar dăinuie peste timp, în veșnicie, căci a devenit martir al neamului Românesc, șopti bunicul trăgând cortina cu mâna și sărutându-mă în vis.
Se termină povestea. Dar poate mâine noapte o să „mă trezesc” din nou!

Lungu Ştefan Rareş, Premiul special al juriului
Clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Municipiul Câmpina, județul Prahova

Link-uri utile