Muzeul Memorial "Cezar Petrescu" Busteni

Adresa: Bușteni, str. Tudor Vladimirescu, nr. 1
tel./fax: 0244 321 080
e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
 
Program de vizitare:
               Marți-Duminică 9.00 - 17.00;
              Luni: Închis
Ultima intrare în muzeu se face la ora 16.30
 
Coordonator: muzeograf  Ioana Sânziana Ilie
 
 
Secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Muzeul memorial “Cezar Petrescu” din Buşteni s-a deschis la 17 decembrie 1967, în casa în care scriitorul s-a statornicit în anul 1937.
Intrând în posesia casei, Cezar Petrescu îşi împlinea visul din tinereţe. Prozatorul Cezar Petrescu - care nu era numai nuvelist şi romancier, ci şi un gazetar şi publicist treaz la problemele epocii, a declarat nu odată că, dacă pentru meseria de ziarist oraşul îi era indispensabil ca “post de observaţie” pentru activitatea zilnică, în schimb, pentru opera de creaţie literară avea absolută nevoie de izolare şi reculegere. Aşa s-a făcut ca, în 1937 Cezar Petrescu a devenit proprietarul vilei de la Buşteni, după ce până la 45 de ani publicase peste 20 de volume şi depusese o vastă activitate în presă. În această casă, scriitorul a locuit în perioada 1937-1960 şi a realizat mare parte din vasta sa operă.
Odată cu stingerea din viaţă a scriitorului la 9 martie 1961, succesorii au donat statului casa cu tot ce se afla aici. Oferta lor a fost condiţionată de realizarea unui aşezământ de cultură socotind astfel că-şi îndeplineau o pioasă datorie către cel dispărut şi către generaţiile viitoare. Interiorul casei, păstrând neştirbit vechiul stil: mobilier rustic, scoarţe vechi, ceramică românească, statui şi tablouri, peste 10 000 de volume de carte, ziare şi reviste, dezvăluie la Cezar Petrescu două trăsături majore: preţuirea pentru arta populară şi marea-i pasiune pentru carte.
La intrarea în muzeu vizitatorul este întâmpinat de semne ale prieteniei lui Cezar Petrescu cu artiştii plastici ai epocii: statuile celor trei martiri Horia, Cloşca şi Crişan, dăruite scriitorului de sculptorul Oscar Han, sau tablouri semnate Iser, Jiquidi ori Demian.
Sufrageria ilustrează prin obiectele expuse aici, dragostea scriitorului pentru arta populară şi bunul gust: mobilier lucrat în stil popular, ceramică din Transilvania, o icoană pe sticlă. Două tablouri semnate Bilţiu-Dăncuş completează acest interior. În biroul de primire, mobilierul a fost comandat special după gustul scriitorului, covorul a fost realizat în cel mai autentic stil oltenesc şi perdelele lucrate ornamental pe pânză topită. Biblioteca numără peste 1.700 volume, majoritatea în limba franceză.
Amenajarea expoziţiei documentare s-a făcut prin dezafectarea a două dormitoare şi prin înzestrarea de către succesori cu documente originale, acte de familie, de stare civilă, opera scriitorului în ediţii princeps, fotografii, piese de grafică realizate de scriitor.
Etajul al II-lea al casei reprezintă locul unde scriitorul se retrăgea să lucreze. Camera de lucru (biroul de iarnă) păstrează masa de lucru a scriitorului, fotoliul şi uneltele zilnice de scris, scrumiera (a fost un fumător pasionat), ibricul şi serviciul de cafea. Cărţile din acest birou reprezintă două categorii distincte: cărţile cu dedicaţie (aproximativ 600 de volume) şi clasicii români în vechi ediţii. Biroul de vară era reprezentat de veranda, unde pe masa de lucru a rămas un ultim articol, iar alături, pe o măsuţă rotundă, veghează şi astăzi serviciul de cafea, alături de ţigări şi medicamente. Cu excepţia dormitorului, în toate încăperile de la acest nivel al casei, sunt biblioteci, adăpostind cele 10.000 volume, cât numără biblioteca scriitorului.
Cabinetul de presă este încăperea în care au fost conservate şi prezentate colecţiile de ziare şi reviste pe care Cezar Petrescu le-a adunat începând din primii ani de liceu şi până la ultimul ceas al vieţii. Ele i-au servit drept sursa de informaţie, atât în activitatea de publicist, cât şi în ceea de romancier. Printre colecţiile prezentate aici se află: “Adevărul”, “Dimineaţa”, “Gândirea”, “Convorbiri Literare”, “Revista Fundaţiilor Regale”, s.a.
Aceasta este casa lui Cezar Petrescu, un locaş de evocare şi aducere aminte, omagiu, omului şi operei sale. “Aici - spune inscripţia de la intrare semnată Demostene Botez - sub cerul acesta pur, Cezar Petrescu a cinstit, ca într-o ceremonie antică, Arta, Munca, Dreptatea şi Omenia. Fie ca poporul românesc să-şi aducă aminte de el, atâta timp cât Caraimanul îşi va întinde în fiecare seară umbra pe casa aceasta, ca pe o imaterială lespede neagră, uriaşă, pe măsura muncii şi operei sale.
INTRATI! Veţi găsi prezenţa unui om care v-a iubit, … care a iubit pe toţi oamenii.”

Eugenia Teleanu

Link-uri utile

Şef secţie: Eugenia Teleanu

Adresa :
Loc. Buşteni, Str. Tudor Vladimirescu, nr. 1,
Tel: 0244/32.10.80

Program :
Marţi-Duminică 9 - 17 , Luni Închis