Vă invităm la povești!

Regina Maria, modelul meu
(dialog imaginar)

Motto:
„Un gând frumos poate fi ca o biserică în care omul îşi odihneşte sufletul...”
„Dumnezeu întotdeauna mă ajută când încep să mi se golească mâinile...”
„În anii durerii am învăţat să mă rog...” ♦ Regina Maria

Zi de toamnă. Am plecat în vacanță alături de părinții mei și am ajuns la Curtea de Argeș. Vremea e minunată. Firește, emoțiile mă însoțesc peste tot...
Sfioasă, pășesc în curtea împrejmuită de iarba verde. Observ păsările cerului zburând deasupra mea. Zâmbesc...Peste tot sunt oameni care așteaptă răbdători. Mă îndrept spre ei. Între timp, rândul se sfârșește.
Am rămas doar eu, într-o încăpere lungă și întinsă. Emoțiile devin și mai puternice. Zăresc patru construcții. Sunt morminte. Mă apropii. Pe una dintre plăci scrie „Regina Maria”, pe o alta „Regele Mihai”, iar pe celelalte două „Regina Ana” și „Carol I”.
Despre Regina Maria am învățat la istorie. Este modelul meu. A fost o femeie curoajoasă. Și dedicată poporului român, apărând interesele României. Iubea arta și susținea artiștii din toate domeniile, chiar și cu burse și bani. A fost o femeie frumoasă. A fost o femeie bună. Scria jurnale, dar și poezii și povești pentru copii. Câte lucruri avem de învățat!
În mintea mea apăreau o multitudine de întrebări, dădeau năvală, parcă nu mai aveau răbdare.
-De unde-i venea curajul?
-De ce își iubea atât de mult poporul?
-Cum își împărțea timpul între familie, obligații regale, societate, scris?
-O fi fost fericită?
- Cum era ca părinte? Dar, ca femeie?
Având emoții și fiind ușor sentimentală (recunosc!), mă așez pe podeaua rece și o lacrimă mi se varsă pe obraz...De emoții am început să tremur puțin. Atât de mult mi-aș dori s-o văd. Să pot vorbi măcar pentru o clipă...
-Da, am fost fericită! Aud parcă o voce blândă, șoptind la urechea mea. Cred că mi se părea...
-Mi-am iubit poporul! Din poporul român făceam parte și eu. Binele ce îl făceam era pentru semenii noștri și copiii din viitoarele generații...
Întorc capul. Lângă mine se ivise de nicăieri o femeie cu chipul blând, îmbrăcată în costum popular.
-O fi chiar Regina Maria? Mi se pare că visez.
-Da, eu sunt!îmi citi gândurile. Și întinse o mâna spre toate mormintele...
-Vino mai aproape, copilă!
Eram și mai emoționată. Regina Maria îmi vorbea, ba chiar îmi răspundea la toate întrebările. Nu mă temeam. Parcă vorbeam cu mama...
-Să îți arăt unul dintre jurnalele mele, să ne așezăm chiar aici.
Și așa începusem să discutăm. O priveam fascinată pe această minunată femeie. Mi-a vorbit despre copilărie și adolescență, despre familii regale, despre nuntă și copii ei. Despre obligațiile de regină, mamă și soție.
Timpul parcă s-a oprit în loc. Și, totuși...Regina s-a ridicat în picioare, semn că va pleca. M-am gândit să păstrez o amintire și scot din buzunar telefonul mobil să imortalizez acest moment...dar, pentru o clipă se întunecase totul. Recunoscătoare, îngân șoptit un „mulțumesc”...Regina plecase demult.
Am ieșit afară. Soarele mă învăluia cu razele lui. Părinții mei mă așteptau nerăbdători.
-Mamă, tată, să vă arăt cu cine m-am întâlnit, a fost incredibil, știți...
Deschid repede telefonul dorind să le arăt fotografia. Nu știau ce le-am arătat. Era doar o pată neagră. Și observ că fotografia pe care o făcusem cu atâta emoție, dispăruse din galeria de imagini. Nu era nimic acolo...
Zâmbesc...știu că am văzut-o...
Dicu Daria Maria - Mențiune
Clasa a V-a, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, nr.13, Galați, județul Galați

Link-uri utile