Vă invităm la poveşti!

Joi, 16 Februarie 2023 09:58

O vizită ciudată

Mă aflu în biblioteca orașului, iar disperarea deja mă cuprinde. Nu știu unde să mai caut informații inedite despre istoricul Nicolae Iorga. Trebuie să fac o prezentare originală și doresc să aduc ceva cu totul nou. Ceva ce nu se găsește în primul site sau în prima carte deschisă. Pun mâna pe o carte, ce prezintă pe copertă chiar chipul marelui om politic şi o adaug la mormanul de cărți pe care le țin deja în brațe.
- Pot să te ajut? întrebă o voce în spatele meu. La auzul acesteia am tresărit și am scăpat pe jos toate cărțile. Am început să le adun, fără să mai privesc persoana de lângă mine.
- Scuze, nu am avut intenția de a te speria! spune iarăși persoana şi începe să mă ajute. Nu credeam că mai există oameni pasionați de mine si de viața mea, precum ești tu!
Atunci mă opresc. Îmi ridic privirea de la cartea „Cugetări” de Nicolae Iorga şi mi-o îndrept spre domnul care deja avea lângă el un mic turn de cărți. Nu-mi venea să cred ochilor cine stătea în fața mea! Chiar savantul, marele om politic și de cultură, Nicolae Iorga, care știam că a murit acum 82 de ani!
- Probabil te gândești cum de sunt aici, în anul 2022, nu!?
Dau din cap aprobator, deoarece încă nu îmi venea a crede.
- Ei bine, nici eu nu știu. Mă pregăteam pentru a susține un discurs politic, iar când am părăsit odaia mea, am ajuns în această frumoasă bibliotecă.
- Presupun că ai călătorit în timp. Foarte interesant! În 2022 încă nu am reușit să descoperim cum am putea călători pe axa timpului.
- Cu adevărat interesant! spune el, stând puțin pe gânduri. Până descopăr cum să mă întorc la vremurile mele, spune-mi, domnișoară, ce faci cu toate aceste cărți despre mine? Curiozitatea mă apasă!
- Am primit tema de a face o prezentare. Îmi doresc să scriu şi lucruri mai puțin știute despre tine şi viața ta, așa că am venit aici să caut în bibliotecă ceva ce mă poate ajuta.
- Dacă tot sunt aici, fără a ști drumul spre casă, te pot ajuta eu cu această sarcină!
- Chiar ai face asta pentru mine? întreb entuziasmată, iar Iorga răspunde pozitiv, făcându-mă să strig scurt de fericire.
- Nu îți pot mulțumi de ajuns pentru ajutorul tău! Sau... cred că îți pot mulțumi într-un fel! Nu ai vrea să facem un tur al orașului Vălenii de Munte din anul 2022?
- Orașul meu! spune cu o ușoară nostalgie și visător. Mi-ar face o deosebită plăcere să te însoțesc la o plimbare prin oraș.
Zis și făcut... am plecat împreună la o plimbare frumoasă pe străzile orașului, explicând ce se află în fiecare locșor şi făcând, alături de Nicolae Iorga, o comparație cu trecutul. Orașul era destul de aglomerat pentru ora 13:30, iar oamenii care treceau pe lângă noi aveau tendința de a ne privi insistent.
- Uite, acolo este... Nu apuc să termin propoziția.
- Casa mea mult iubită! spune entuziasmat.
- Exact! Astăzi este „Casa memorială Nicolae Iorga”. Ai dori să o vizităm?
- Ar fi minunat! Sper că nu au schimbat nimic la ea!
Mergem şi începem să vorbim despre viața sa la Vălenii de Munte. Am aflat multe lucruri interesante cum ar fi că la vârsta de 5 ani a rămas orfan de tată; atunci când a intrat în clasa I știa să vorbească franțuzește, să scrie și să citească, iar această sclipire de geniu a făcut ca la 18 ani să fie licențiat. Mai târziu, după ce s-a stabilit la Vălenii de Munte, munca susținută a dus la publicarea a numeroase cărți, cum nici nu ne-am putea imagina: 1003 volume, 12755 de articole și studii, 4963 de recenzii, Istoria României în zece volume, colaborarea și conducerea unor publicații și reviste culturale (de ex. Sămănătorul) sau înființarea unora, precum Neamul românesc ori Floarea Darurilor.
Vizita casei l-a făcut să constate diverse schimbări, de la modalitatea de așezare a mobilierului, până la câteva informații pe care le considera greșite. Mi-a spus că grădina era mult mai frumoasă decât cea din vremea sa, ceea ce i-a provocat o mare bucurie sufletească. Natura a fost pentru savantul Nicolae Iorga o sursă de energie și inspirație. Înainte de a se așeza la masa de lucru, făcea plimbări de cel puțin o oră prin pădurile din jurul orașului, pentru a-și pune ordine în idei și a-și realiza planul de abordare a temelor pe care urma să le dezvolte. Continuăm să discutăm despre firea sa introvertită, care l-a făcut să se adapteze cu greu în societate, dar nu i-a schimbat deloc sensibilitatea, puterea de muncă și simpatia pentru cei slabi și loviți de societate.
- Este adevărat că îl cunoști pe Titu Maiorescu? întreb eu.
- Este adevărat! Știai că mama sa, Maria Popazu, provine dintr-o familie aromână care a locuit chiar aici, la Vălenii de Munte?
- Nu știam până în clasa a IX-a, când am studiat la limba română Jurnalul pe care Titu Maiorescu l-a ținut mult timp! Uimitor! Nu îmi vine să cred ce important e orașul nostru. Mă întreb ce alte secrete mai ascunde mica noastră urbe, care știu că devenise o adevărată capitală culturală ca urmare a cursurilor Universității de vară pe care le organizai aici!
- Ooo! E o mare bucurie să aflu că tinerii cunosc câte ceva din munca mea! Ar mai fi vrut să spună ceva, dar acum a fost rândul meu să-l întrerup.
- Să știi că aceste cursuri se țin și astăzi, în preajma sărbătorii de Sfânta Maria, la 15 august. La ele participă oameni de cultură, istorici, oameni care știu să prețuiască adevăratele valori ale neamului.
- Ar fi bine să ne întoarcem la bibliotecă, a mai adăugat savantul. Pare că o să înceapă o adevărată furtună în scurt timp.
Ne întoarcem de unde am plecat. Biblioteca în continuare era goală, așa că am continuat discuția despre ziarul Neamul românesc prin care a împărtășit dragostea de țară timp de trei decenii şi jumătate, până când conducerea țării l-a obligat să înceteze redactarea ziarului.
- Mi se pare că am citit despre asta într-o carte. Așteaptă!
Mă ridic de pe scaun, plimbându-mă printre rafturi, încercând să îmi amintesc cu exactitate cartea. Era atât de liniște încât auzeam ploaia ce se pornise instant. Mă întorc la masă cu o carte mică, însă nu mai era nimeni acolo. Mă uit în jur şi... nu mai era nimeni! Deodată se aude o uşă ce părea a se închide, urmând a se deschide iarăși. În sufletul meu speram cu ardoare să fie tot Nicolae Iorga, însă tristețea m-a cuprins, când am zărit-o pe doamna bibliotecară, care era atentă la un dosar.
- Bună, dorești să împrumuți cartea?
- Da! Cred că da...spun ușor pierdută printre gânduri şi întind cartea. Nici nu sesizez când îmi dispare din mâini. Aștept în liniște, însă bibliotecara mi-o întinde înapoi.
- Cred că este cartea ta! Nu văd niciun cod pe ea. În plus, are numele tău pe ea.
La auzul acestor cuvinte, îmi pierd toate gândurile şi iau cartea deschizând-o şi citind în gând cuvintele frumos aranjate, ușor înclinate şi scrise cu mare atenție: „Pentru noua mea tovarășă, Lorena! Ține minte: Învățat e omul care nu mântuie niciodată de învățat! ”
Am strâns cartea în brațe şi mi-am luat la revedere politicos. Afară ploaia se oprise, iar cerul era parcă mai strălucitor ca niciodată. Îmi părea rău că Nicolae Iorga a plecat, însă gândul că este înapoi în timpurile sale mă mulțumea sufletește. Așa că, imediat cum am ajuns acasă, am început să lucrez la proiect, cu o energie pe care nu o mai avusesem până acum, condusă de câteva aforisme care încă îmi rămăseseră în minte:
Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înalță din suflete veștede.
Înțelepciunea nu se împrumută cu carul, ci se câștigă cu bobul.
Mi-ar fi lene să fiu leneș.
Scrie ca să păstrezi florile gândului tău, pe care altfel le ia vântul!
Și acum mă întreb dacă discuția mea cu savantul a fost reală sau doar în închipuirea mea, ca urmare a cărților citite. După prezentarea proiectului, am fost felicitată de colegi și de doamna profesoară care mi-a pus nota 10. Am simțit bucuria muncii împlinite. Mulțumesc, Domnule Iorga, pentru ajutor! De acum încolo vei fi modelul de care aveam nevoie în viață!
Anghel Lorena – Premiul II
Clasa a XI-a A, Liceul Tehnologic Agromontan „Romeo Constantinescu”, Vălenii de Munte, județul Prahova

Link-uri utile