15 ianuarie şi 15 iunie sunt momente în calendar la care cei ce simt româneşte îşi aduc aminte de naşterea, respectiv trecerea în nefiinţă a celui ce a marcat literatura română. Cei 39 de ani petrecuţi «din ipostază în ipostază» nu i-au permis lui Mihai Eminescu ducerea la finalizare a proiectelor sale, «puţine devenind monumente sfârşite» (Ge. Călinescu).

Ilustraţiile romantice au circulat până în anii 1930. Una dintre cărţile poştale aduce în atenţia publicului muzica, poezia lui Eminescu bucurându-se de atenţia compozitorilor. În anul 1884 compozitorul român Gheorghe Scheletti scria partitura pentru voce şi pian «Ce te legeni codrule», devenită una dintre cele mai cunoscute romanţe.

„Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui şi forma limbii naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veşmântului cugetării româneşti.”

TITU MAIORESCU

Amalia Nicoară, şef Birou Istorie

#concursMJIAPH #săptămâna4 #ExponatulSăptămânii #ExponatulSăptămâniiCazaniaLuiVarlaam

În expoziția permanentă de istorie și artă medievală a muzeului ”Casa Domnească” Brebu, este etalată CAZANIA LUI VARLAAM – 1643, prima carte a Moldovei medievale tipărită în limba română cu alfabet chirilic, la Mânăstirea Domnească ”Trei Ierarhi” din Iași- capitala Moldovei. https://www.youtube.com/watch?v=QUNgaSCMY1E

Muzeul „Crama 1777” din Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr. 139A, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, își va relua activitatea cu publicul vizitator începând cu data de 15 iunie 2020, ca urmare a implementării măsurilor de protecție anti SARS-CoV-2 și cu respectarea prevederilor legale în vigoare:

INFORMARE IMPORTANTĂ!

● La intrarea în muzeu, este obligatorie efectuarea triajului observaţional şi termometrizarea non-contact a tuturor vizitatorilor de către personalul instituţiei special desemnat în acest sens, nefiind permis accesul persoanelor care prezintă o temperatură corporală ce depăşeşte 37, 3°C şi/sau simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Persoanelor care vor refuza verificarea temperaturii li se va interzice, de asemenea, accesul în muzeu.

● Programul de vizitare este de marți până duminică, inclusiv, în intervalele orare 09:00-12.00 – 13.00-17:00. În intervalul orar 12.00-13.00 se va realiza igienizarea spaţiului expoziţional. Ultimul bilet de intrare va fi eliberat la ora 16:30.

● Pe toată perioada Stării de Alertă, ghidajele vizitatorilor sunt suspendate.

Vă rugăm să ne susțineți în efortul de a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2 şi pentru atenuarea efectelor acestuia, respectând cu stricteţe regulile de igienă personală, distanţare fizică şi acces în muzeu.

Prezentele reguli au fost elaborate în baza reglementărilor în vigoare impuse de Ministerul Culturii, Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Sănătate Publică şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi a măsurilor speciale luate de Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19).

 Suntem încântaţi să vă primim din nou şi ne dorim să aveţi parte de o vizită plăcută, în condiţii de siguranţă maximă.

Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare din Chișinău a fost inaugurat la 28 aprilie 1928, la împlinirea a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România, în prezența Prinţului Nicolae, a Patriarhului Miron Cristea și a lui Gheorghe Buzdugan, membri ai Regenţei. La festivităţi au mai participat Ministrul Sănătăţii și Ocrotirii Sociale - Ion Inculeţ, Gherman Pântea, primarul orașului, precum și generalul Romulus Scărișoreanu, președintele comitetului ce a iniţiat ridicarea statuii. Autorul lucrării, sculptorul Alexandru Plămădeală (1888-1940), reprezintă astăzi cel mai important plastician basarabean din secolul XX. Și-a facut studiile la Școala de Desen din Chișinău (1908-1911) și la Școala Imperială Superioară de Pictură, Sculptură și Arhitectură din Moscova  (1912-1916). A lucrat ca gravor la Monetăria din Petrograd, iar după Unire s-a întors la Chișinău unde a fost numit în 1919 director al Școlii Comunale de Desen. Personalitate remarcabilă a vieţii culturale din Basarabia, a contribuit la fondarea Societăţii de Belle-Arte (1920) și a fost principalul organizator al Pinacotecii din Chișinău (1939). Monumentul lui Ștefan cel Mare, cea mai cunoscută lucrare a sculptorului Alexandru Plămădeală, a fost amplasat în Grădina Publică din Chișinău, la intersecţia bulevardului Alexandru cel Bun cu strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Statuia a fost turnată la București în atelierul lui Vasile Râșcanu, din bronzul provenit de la șase tunuri otomane capturate în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878. Ștefan cel Mare este reprezentat în costum de curte cu coroană  voevodală, având în mâna stângă ridicată o cruce, iar în cea dreaptă un paloș. Soclul lucrării, din piatră de Cosăuţi, avea pe latura frontală inscripţia „Ştefan cel Mare şi Sfânt 1456-1504”, în dreapta: “Biruitor de popoare: la Lipnic, la Baia, la Vaslui, la Valea Albă, la Cătlă-Buga, la Scheia, la Dumbrava Roşie, pentru Ţară, Neam şi Cruce”, iar în stânga: “Domn din munte până la Nistru, Chilia, Cetatea Albă. Ridicatu-s-au acest monument pentru veşnicirea gloriei strămoşeşti, prin osârdia d-lui Vasile Rudeanu şi cu ajutorul fiilor Basarabiei. Lucratu-s-au de către sculptorul A.M. Plămădeală şi de arhitectul E. Bernardazzi în anul 1925”. Postamentul, amplasat pe o platformă din piatră cu trei trepte, avea în faţă stema Moldovei din timpul domniei lui Ştefan cel Mare și era decorat în zona mediană cu un brâu în torsadă. Pe cei doi stâlpi de la intrarea în Grădina Publică, au fost montate două plăci din piatră cu inscripțiile: „Acest monument s-a început sub domnia regelui Ferdinand I și s-a inaugurat sub domnia regelui Mihai I” și „Statuia de față s-a dezvelit în prezența înalților regenți A.S.P. Nicolae, S.S. Miron Cristea, Patriarhul României și Gh. Buzdugan, președintele Curții de Casație, primarul Chișinăului Gherman Pântea și membrii Comitetului pentru ridicarea monumentului în frunte cu președintele, general de divizie R. Scărișoreanu, 29 aprilie 1928”.

După nota ultimativă a Uniunii Sovietice din 26 iunie 1940, statuia a fost evacuată și instalată în mod simbolic la Vaslui, lângă biserica “Sfântul Ioan”, ctitorie a marelui voevod. Sculptura a revenit la Chișinău odată cu eliberarea Basarabiei de către armata română și a fost ridicată în faţa Arcului de Triumf pe soclul statuii regelui Ferdinand I - autor Oscar Han - distrusă de autorităţile sovietice în 1940. Repatriată a doua oară în 1944, lucrarea a fost transportată la Craiova și amplasată în parcul Nicolae Romanescu, iar un an mai târziu, Comisia Aliată (Sovietică) de Control a confiscat-o, împreună cu statuia lui Vasile Lupu, ca “bunuri culturale scoase din U.R.S.S.” și le-au reinstalat la Chișinău și Orhei. Conducerea republicii a încercat în repetate rânduri să se debaraseze de acest ansamblul monumental, ce putea polariza - în cadrul unei ample mișcări de redeșteptare națională - elementul românesc majoritar din Basarabia. În anul 1959 a avut loc o primă tentativă de mutare a monumentului, salvat la intervenția soției sculptorului - Olga Plămădeală (1896-1990), fiica lui Iacob Suceveanu, fost deputat în Sfatul Ţării - după care, în 1964 autorităţile sovietice au iniţiat dezafectarea statuii domnitorului  și  instalarea acesteia în localitatea Vadul lui Vodă. Monumentul a rămas în Chișinău datorită unui grup de studenţi basarabeni ce au reușit să strângă aproape 3000 de semnături pe un memoriu ce solicita oprirea evacuării. În anii 1971-1972, după o propunere ce viza restaurarea statuii și refacerea soclului - fără stemă și decor - guvernanţii sovietici au reîncercat să mute monumentul domnitorului. Protestele unei părţi a populaţiei românești au împiedicat ridicarea sculpturii, care a rămas în Grădina Publică fiind mutată spre interior, pe un simplu postament din ciment. Revenit pe locul unde a fost amplasat inițial, cu un postament nou ce și-a recăpătat stema Moldovei și o parte din inscripţiile originale, monumentul lui Ștefan cel Mare a fost dezvelit la 31 august 1990, în cadrul unei ample manifestări naţionale ce marca sărbătorirea unui un an de la proclamarea Limbii Române ca limbă de stat. La 9 iulie 1925, cu ocazia punerii pietrei de temelie și a sfinţirii locului ales pentru amplasarea statuii, arhiepiscopul Chișinăului și Hotinului - Gurie Grosu, a ţinut o cuvântare în care a subliniat meritele istorice ale domnitorului „luptător pentru credinţă şi Patrie strămoşească”, afirmând că ridicarea unui monument dedicat lui Ștefan cel Mare este necesară și reprezintă „un semn văzut pentru toţi că pământul Basarabiei este pământ Românesc”.

Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” din Ploieşti, str. Democraţiei nr. 2, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, își va relua activitatea cu publicul vizitator începând cu data de 11 iunie 2020, ca urmare a implementării măsurilor de protecție anti SARS-CoV-2 și cu respectarea prevederilor legale în vigoare:

#concursMJIAPh #săptămâna3 #PiesaSăptămânii

Sfeşnic din lemn, Ierusalim 1819 https://www.youtube.com/watch?v=ff5v3kAOSG4

Regulamentul concursului îl puteți găsi la postarea fixată sau aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=3528482440511634&id=180004115359500&__tn__=K-R

Din lada cu comori patrimoniale a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă prezentăm astăzi un obiect de poveste. Un sfeșnic din lemn de măslin cu trei brațe, adus de la Ierusalim la 1819 de pelerinul târgoveț Prodan. În acest context, sfeșnicul este de fapt o recuzită martor pentru cel ce avea să rămână în memoria locului drept Hagi Prodan.
Suport special pentru lumânări, orice sfeșnic este de fapt, un obiect fotofor pentru că rostul lui este acela de a răspândi lumină .
Sfeșnicul este in același timp, un substitut al omului, simbolizând brațele omenești deschise spre rugăciune. Orice lumânare aprinsă nu este altceva decât "antena" noastră de legătură cu Dumnezeu.
În ceea ce privește sfeșnicul din imagine, el se încadrează în tipologia de sfeșnic tip troiță, cu picior columnar și fereastră cu cruce.
Cu o tehnică de fin bijutier, prin dăltuire, incizare și crestare, sfeșnicul poartă o ornamentică iconografică plină de semne simbol. Alegem câteva dintre ele și le "traducem" spre a întregi povestea noastră.
Întreaga fereastră a sfeșnicului este un mic iconostas: in centru, Cruce dreaptă cu raze oblice radiante , înscrisă în cerc tip rozetă , încadrată la rândul său în pătratul ferestrei. Crucea, cercul , pătratul sunt simboluri fundamentale, cosmice. Dacă soarele este izvorul vieții pământești, crucea rozetă este izvorul vieții cerești, chipul lui Hristos care apare pe geamurile existenței noastre. Ramele ferestrei poartă prin incizie, cerul și pământul. În registrul superior se deslușesc arcade cerești ca niste frânturi de nori, iar în registrul inferior, unda apei, element eminamente fertilizator al vieții. În registrele laterale, funia cerului încadrează șiruri de stele ornamentale, simbolizând cetele îngerești ale serafimilor.
Stativul sfeșnicului ca un picior columnar continuă povestea de semne simbol ancestrale, pe care le poartă tainic orice Arbore al vieții ca pe o ascensiune spre cer, acolo unde ne sunt, de fapt, rădăcinile.

Duminică, 7 iunie 2020, în prima zi de Rusalii, vor fi deschise pentru vizitare, în intervalele orare 9.00 – 12.00 şi 13.00 – 17.00 (în intervalul 12.00 – 13.00 se desfăşoară igienizarea spaţiului expoziţional), următoarele secţii muzeale ale Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova:

·      Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” Ploieşti, str. Nicolae Simache nr. 1;

·      Muzeul „Casa Domnească”, com. Brebu, jud. Prahova

·      Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus nr. 12.

 Vizitarea muzeelor se va face cu respectarea următoarelor măsuri:

-   purtarea măştii (medicală/nonmedicală) pe toată durata vizitei, inclusiv pentru copiii cu vârsta de peste 5 (cinci) ani;

-   Termometrizarea non-contact a vizitatorilor – Vizitatorii care refuză verificarea temperaturii nu vor avea acces în spațiile expoziționale;

-   Igienizarea mâinilor cu soluție dezifectantă/gel antibacterian, puse la dispoziţie de către muzee;

-   Igienizarea încălţămintei utilizând covorul dezinfectant amplasat la intrarea în muzeu;

-   Accesul la standul muzeului, pentru achitarea biletelor, se permite doar după îndeplinirea condițiilor prezentate mai sus;

-   Respectarea circuitului de vizitare unidirecţional stabilit în interiorul sălilor de expoziţie, precum şi indicaţiile personalului de supraveghere şi ale serviciului de pază.

Vă aşteptăm!

Anul acesta la data de 4 iunie se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, prin care actul unirii Transilvaniei cu România era recunoscută oficial conform normelor de drept internațional.

În cursul anului 1918 pentru fruntașii românilor transilvăneni devenise tot mai clar că Imperiul Austro-Ungar se va dezmembra, fapt ce impunea grăbirea demersurilor pentru pentru a realiza unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Astfel, Partidul Național Român, prin Comitetul Executiv, adoptă la data de 12 octombrie 1918, Declarația de la Oradea prin care se afirma că națiunea română din Ungaria și Transilvania are dreptul de a hotărî singură așezarea printre națiunile libere. În cadrul Declarației se mai găsea și ideea convocării unei adunări naționale prin care să se decidă viitorul Transilvaniei. La data de 31 octombrie 1918 se formează Consiliul Național Român Central, organism care va funcționa ca un veritabil guvern provizoriu al românilor din Transilvania, Banat și Maramureș. Consiliul Național Român va decide convocarea, pe data de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, a unei Mari Adunări Naționale, eveniment prin care românii din Imperiul Austro-Ungar și-au manifestat dorința de a se uni cu România. Deși armata română era pregătită să intre în Transilvania, Consiliul Național Român Central a convenit cu guvernul român ca aceasta să se oprească pe aliniamentul Carpaților. Guvernul maghiar nu a recunoscut validitatea actului de la 1 decembrie 1918, dând dovadă de ostilitate față de noua realitate politică din Transilvania. În replică, armata română se pregătea să-și impună autoritatea în principalele orașe din Transilvania. La data de 18 ianuarie, când a început Conferința de Pace de la Paris, deja 2/3 din teritoriul Transilvaniei se afla sub autoritatea armatei române, acest fapt fiind de neacceptat de către guvernul maghiar care spera ca Transilvania să rămână în componența Ungariei, românii urmând să locuiască în teritorii compacte și să beneficieze de o largă autonomie. În cadrul tratativelor de la Paris, delegația maghiară a susținut idea integrității teritoriale a Regatului Maghiar, fapt ce contravenea intereselor României, Iugoslaviei și Cehoslovaciei. Pe data de 31 ianuarie 1919, punctul de vedere al României a fost prezentat de prim ministrul Ion I.C. Brătianu care, cunoscând problema amalgamării polulației românești și maghiare din Transilvania, a propus constituirea unei Comisii pentru Studiul Chestiunilor Teritoriale, raportul comisiei pentru trasarea frontierei fiind aprobat de Consiliul Marilor Puteri învingătoare la data de 12 mai 1919. Între timp situația din Ungaria avea să se modifice, mai ales după prezentarea memorandumului Vix, prin care Puterile Aliate obligau armata maghiară din Transilvania să se retragă pe o linie ce se întindea de la Satu Mare la Arad. În urma memorandumului Vix, guvernul democrat condus de Denes Berinkey a demisionat pe data de 21 martie 1919, fiind înlocuit de un guvern comunist condus de Bela Khun, guvern ce a proclamat Republica Sfaturilor. Fiind conștient că în cadrul tratativelor de la Paris Ungaria nu va obține câștig de cauză, guvernul comunist maghiar întreprinde operațiuni militare împotriva României și Cehoslovaciei. Datorită prezenței amenințătoare a trupelor maghiare din Crișana, pe data de 16 aprilie 1919 armata română trece la ofensivă și ocupă orașele Satu Mare, Salonta și Oradea, iar pe data de 1 mai 1919 ajunge la râul Tisa. La data de 20 iulie 1919, guvernul comunist maghiar, care spera la o alianță cu Uniunea Sovietică, pornește ofensiva peste râul Tisa, obiectivul principal al armatei maghiare fiind recuperarea Transilvaniei. După o săptămână de lupte, armata română restabilește situația, inamicul fiind alungat peste râul Tisa. Pentru a asigura integritatea teritorială a României și a împiedica o ofensivă comună a Ungariei și Uniunii Sovietice, Regele Ferdinand și prim ministrul Ion I.C. Brătianu au hotărât ca armata română să continue ofensiva până la Budapesta și să înlăture guvernul comunist maghiar. La data de 4 august 1919 unitățile armatei române conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu, au intrat în Budapesta, guvernul comunist condus de Bela Khun demisionând. Trupele române vor părăsi Budapesta la data de 14 noiembrie 1919, pe data de 16 noiembrie fiind instalat un nou guvern maghiar condus de regentul Horthy. Victoria armatei române pe câmpul de luptă va fi urmată și de o victorie a diplomației românești la Paris, diplomație condusă de Alexandru Vaida-Voevod. La data de 4 iunie 1920 în palatul Marele Trianon de lângă Versailles, este semnat tratatul de pace dintre Ungaria și cele 16 Puteri Aliate printre care și România. Din partea României, tratatul va fi semnat de dr. Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu.

Noua frontieră româno-ungară prevăzută în articolul 27 al tratatului fusese trasată de geograful francez Emmanuel de Martonne, în calitate de expert al Comitetului de Studii al Conferinței de Pace. Tot în textul Tratatului se prevedea la articolul 45 că: „Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de frontierele Ungariei, astfel cum sunt fixate la art. 27, partea a II-a și recunoscute, prin prezentul Tratat sau prin orice alte Tratate încheiate în scopul de a îndeplini prezenta încheiere, ca făcând parte din România.” Astfel, prin Tratatul de la Trianon, alături de tratatul de la Saint-Germain cu Austria (10 decembrie 1919) și tratatul de la Paris (28 octombrie 1920) se obține recunoașterea internațională a înfăptuirii Marii Uniri.

Muzeograf Claudiu Robe