Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 16 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române

 

 Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
24 ianuarie 2023
Expoziţie temporară: „Un gând şi o simţire”
 
 
¨      Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” Ploieşti
   Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
24 ianuarie 2023
·  „Unirea Principatelor Române reflectată în desenele copiilor” - online
- participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Gerorge Coşbuc” Ploieşti
 
¨      Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
   str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
24 ianuarie 2023
·  Învățăminte din viața și domnia lui Cuza Vodă – Nicolae Iorgaˮ - online
- participare la manifestările organizate de Primăria oraşului Vălenii de Munte; depunere de flori la monumentul din Parcul Unirii.
 
¨      Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
24 ianuarie 2023
·  Vulturul și Zimbrul sub un singur principe” - articol online
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 914
24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii” - online
 
Marţi, 24 ianuarie 2023, începând cu ora 13.00, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, vor avea loc manifestări dedicate acestui eveniment cu o deosebită însemnătate istorică.
Vă aşteptăm!
   

ANUNŢ

   

Vă invităm la poveşti!

Alexandru Ioan Cuza și cei trei boieri
 
Într-o zi în vremea copilăriei lui Alexandru Ioan Cuza, acesta se juca cu prietenii lui pe alee, văzu peste gardul unei case de boier un om sărman care era pus de boier să muncească din greu pentru niște mâncare, așa că îl întrebă:
-De ce muncești atât de mult doar pentru niște mâncare?
-Muncesc atât de mult, fiindcă mi-e frică să nu primesc pedeapsă de la boier sau să mă dea afară.
Cuza îl înțelese pe sărmanul om și se întoarse să se joace cu copiii.
Când devenise voievod, Vodă se costumă în țăran și se duse prima dată la un boier să muncească așa cum muncea acel sărman în zilele copilăriei lui. Până când într-o zi, s-a dus la boier să îi spună:
-Aș vrea și eu mai multă mâncare și un ban de aur pentru că muncesc din răsputeri aici la casa ta.
-Cine te crezi tu să vi la mine și să îmi ceri mai mult, nu ști cine sunt eu,țăranule! îi zise boierul și îl îmbrânci. Du-te înapoi la muncă! strigă el.
Cuza își lepădă zdrențele și rămase în hainele domnești. Boierul înlemni când îl văzu. Vodă îi zise
-Așa te comporți cu un om mai sărac, care muncește mult la casa ta? O să-ți iau toată averea .
-Fie-ți milă! Nu se va mai repeta, se ruga boierul în zadar.
Vodă chemă o căruță și se duse până la Iași și acolo făcu un act prin care toată averea era confiscată.
A doua oară se duse la un boier de lângă București, el avea o fermă, un han și o grămadă de vii și de teren verde. Cuza venise îmbrăcat în niște haine de țăran într-o căruță cu un cal amărât și-l rugă pe boier să îl lase să doarmă la han o noapte în schimbul unui ban de aur.
Se făcuse seară așa că boierul îi spuse unei slugi:
-Du-te la acel țăran și îl conduci până la grajdul cu animale. Acolo iei trei baloți de fân și îi aranjezi atât încât să aibă unde să doarmă.
Sluga nu mai stă pe gânduri și se duse să-l conducă până la grajd. Cum ajunse făcu ce îi spusese boierul și îi zise:
-Aici vei dormi.
-Dragul meu, ești sigur că aici va trebui să dorm? Totuși am dat un ban de aur.
-Din păcate eu nu te pot ajuta,dacă vrei du-te și vorbește cu boierul. Ii transmise sluga
Cuza se duse la han, acolo găsindu-l pe boier la o masă bândun păhărel de pălincă.
-Bună seara aș vrea să mă duci la o cameră mai decentă fiindcă ți-am dat un ban de aur, îi zise Cuza.
-Țăranule, nu îți este rușine să vi să te plângi la mine. În han este pentru cei importanți precum alți boieri și Cuza,nu pentru cei ca tine.
Vodă se enervă, ieși din han se duse la căruță și își îmbrăcă hainele domneștise întoarse la boier și îi zise:
-Cum să te comporți atât de jicnitor cu un om de rând? Să-ți fie rușine! O să-ți iau toată averea ta, îi zise Cuza supărat.
-Vodă, fie-ți milă. Nu se va mai întâmpla, se plângea boierul.
Cuza ieși din han și se duse la căruță și plecă în grabă la Iași. Acolo făcu iar un act prin care toți cei care lucrau la boier primeau un ban de aur, iar toată averea boierului era confiscată.
A treia oară Vodă merse la un boier de lângă Ploiești. Acest boier avea o familie și o casă mare cu o ogradă cu multe animale.
Cuza veni în niște zdrențe subțiri la ușa boierului și îi zise:
-Boierule, dacă mă vei ajuta și pe mine, să înnoptez în casa dumitale, ți-oi fi și eu de folos.
Boierul fu de acord ca Vodă să rămână în casa lui.
Se făcuse seară așa că familia și cu boierul s-au dus cină. Boierul îl invită și pe Cuza.
După ce au terminat l-au dus pe Cuza într-o cameră frumoasă și curată. I-au urat „noapte bună”.
A doua zi l-au chemat la micul-dejun. Lui Cuza îi venise o idee minunată să vină îmbrăcat în hainele domnești.
O dată ajuns toți cei prezenți la masă au fost extrem de surprinși de prezența domnitorului, acesta le zise plin de entuziasm:
-Bună dimineața, aș vrea să vă spun că ați fost cea mai bună gazdă care am văzut-o până acum, așa că am să vă ofer o fermă, un han și o grămadă de vii și de teren verde.
-Mulțumim foarte mult! îi zise nevasta boierului foarte încântată.
Cuza își luă rămas bun și se duse înapoi spre Iași. Pe drum realiză că nu toți boieri sunt răi. Odată ajuns la Iași făcu un act prin care toate averile confiscate erau date boierului cel bun.
Dragomir Andrei - Mențiune
Clasa a IV-a A, Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria’’, Ploieşti
   

Unirea Principatelor Române

„Cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I” – MIHAIL KOGĂLNICEANU
 
Cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române,   Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale organizează, în perioada 19-24 ianuarie 2023, următoarele activităţi:
 
 
PROGRAM:
 
¨ Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov
Parcul Constantin Stere Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
19 ianuarie 2023, ora 10.00
·  Matineu muzeal:
„Alexandru Ioan Cuza, creatorul României Moderne”
- loc de desfăşurare: Şcoala Gimnazială „Constantin Stere” Bucov
 
¨ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni
str. Tudor Vladimirescu, nr.2, tel. 0244 321 080
20 ianuarie 2023, ora 9.00
·  Şezătoare literară: „24 ianuarie 1859 – Mica Unire
- participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Cezar Petrescu” Buşteni;
- prof. coordonatori: Claudia Feraru şi Georgiana Florescu.
 
¨ Muzeul „Casa Domnească” Brebu
Aleea Casa Domnească nr. 3, tel. 0244 357 731
20 ianuarie 2023, ora 10.00
·  Evocare: „Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reformele României moderne din a doua jumătate a secolului al XIX-lea
- loc de desfăşurare: Şcoala Gimnazială „Matei Basarab” Brebu
- prof. coordonator p.i.p. Viviana Căpăţînă
 
¨ Muzeul „Ion Luca Caragiale” Ploieşti
   str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244 525 394
20 ianuarie 2023
·  „Povestea întâlnirii dintre Cuza şi Caragiale” - online
 
¨ Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi
str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
22 ianuarie 2023, ora 13.00
„Unire în cuget şi simţiri”
- invitaţi: prof. Iuliana Stan şi prof. Robert Stan.
 
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
24 ianuarie 2023
Expoziţie temporară: „Un gând şi o simţire”
 
 
¨ Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” Ploieşti
   Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
24 ianuarie 2023
·  „Unirea Principatelor Române reflectată în desenele copiilor” - online
- participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Gerorge Coşbuc” Ploieşti
 
¨ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
   str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
24 ianuarie 2023
·  Învățăminte din viața și domnia lui Cuza Vodă – Nicolae Iorgaˮ - online
- participare la manifestările organizate de Primăria oraşului Vălenii de Munte; depunere de flori la monumentul din Parcul Unirii.
 
¨ Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
24 ianuarie 2023
·  Vulturul și Zimbrul sub un singur principe” - articol online
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 914
24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii” - online
 
Marţi, 24 ianuarie 2023, începând cu ora 13.00, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, vor avea loc manifestări dedicate acestui eveniment cu o deosebită însemnătate istorică.
   

Vă invităm la poveşti!

Eroina mea
 
Era o zi de toamnă târzie mohorâtă .Cerul încărcat de nori grei și cenușii părea că era gata să se prăvălească peste pământ.Vântul biciuia cu furie crengile goale ale copacilor și ridica în vârtejuri frunzele arămii de pe jos.
Ce puteai face într-o asemenea zi? Nimic altceva decât să te cuibărești pe un fotoliu cu o carte in mână.Am ales una din bibliotecă si am apucat să o resfoiesc.Era o carte de povestiri istorice ,o carte care-ți încălzea inima când o citeai .Îi străbăteam paginile cu interes și dragoste pentru eroii neamului gândind, simțind,suferind și bucurându-mă pentru faptele lor de vitejie.
Mă întorceam în timp și descopeream cu uimire că sunt eroi care nu și-au dorit gloria,dar au dobândit-o cu riscul vieții .Mă văd cu ochii minții în mijlocul unei mulțimi animate de idei revoluționare.
Era anul 1848 și revoluționarii chemau poporul la luptă. Poporul iese în stradă, dar armata aflată în slujba boierimii începe să tragă fără milă în mulțime. Secerați de gloanțe, oamenii cad înroșind strada cu sângele lor. Se aud țipete disperate și prin fumul gros se vedea mulțimea împrăștiindu-se. Dar, ca într-o poveste, când totul pare pierdut și nu mai este nimic de făcut, din mijlocul mulțimii apare o tânără care nu acceptă înfrângerea. O privesc cu atenție și îmi pare cunoscută. Este înaltă, mlădioasă și foarte frumoasă. Din ochii mari si negri îi țâșneau flăcări, iar părul lung îi flutura în vânt, ca o flacără neagră. În mâini avea două pistoale și înainta cu pas hotărât. Uimită, mulțimea se dădea deoparte, făcându-i loc. “Cine este fata asta?” se întrebau mulți. “Este Ana Ipătescu”, șopti cineva și numele străbătu mulțimea, ca un fior.
Am privit cu atenție chipul acela și dintr-odată amintirile m-au copleșit puternice și clare. Da, era Ana, prietena mea cea mai bună din copilărie. Locuiam pe aceeași stradă și fiind apropiate ca vârsta, ne-am împrietenit repede. Având o fire deschisă, vorbăreață și mereu veselă, își lega cu ușurință prietenii. Curtea casei ei răsuna mereu de glasurile fericite ale copiilor. De obicei juca mai mult jocuri băiețești, dând dovadă de curaj și o energie molipsitoare. În zilele geroase de iarnă stăteam în casă, dar nici atunci nu ne jucam cu păpușile. Încă de atunci, ea dorea să înfăptuiască lucruri mărețe. Îmi mărturisea adesea, că i-ar fi plăcut să fie băiat. Câteodată, Ana îmi vorbea în șoaptă. Atunci îmi împărtășea cele mai tainice gânduri ale ei. Îi era teamă că visurile ei nu se vor îndeplini, dar eu o încurajam de fiecare dată.
Au trecut anii și în adolescență drumurile ni s-au despărțit.Acum, când am văzut-o cu pistoalele în mâini, înaintând cu pas hotărât în fața mulțimii, mi-am dat seama că visul ei s-a împlinit.
Am luat-o la fugă spre ea, căci voiam să o îmbrățișez. Alergam, dorind să strig în gura mare, că fata care salvase revoluția era chiar prietena mea din copilărie.
Dar o mână ușoară îmi atinse umărul, oprindu-mă din alergare și trezindu-mă.
-Vino la fereastră, draga mea, să vezi ce frumos ninge!
Elisei Maya Leona – Premiul III
Clasa a IV-a, Școala Gimnazială “Sfântul Vasile”, Ploiești
   

Anunț

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din strada Toma Caragiu nr. 10, aduce la cunoștință publicului faptul că în cadrul expoziției permanente au loc lucrări de igienizare a sălilor și de reorganizare a expozițiilor.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

   

18 ianuarie1879

S-a întâmplat în 18 ianuarie1879: La Teatrul Naţional din Bucureşti are loc premiera comediei "O noapte furtunoasă", de Ion Luca Caragiale. În distribuţie: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicuţa Popescu, Aristiţa Romanescu." O noapte furtunoasă" este o comedie (în patru tablouri) de Ion Luca Caragiale.
 
 
A apărut în "Convorbiri literare", 1879, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film omonim după această valoroasă piesă de teatru. Adevărata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii, după A. Parodi, a tragediei în versuri "Roma învinsă", la Teatrul Național din București, care avusese cu puțin înainte mare succes la Paris. Drama, în versuri superioare celor originale, fusese remarcată drept excepțională de juriul în care figuraseră Hasdeu, Alecsandri și Maiorescu. Acest succes îl îndeamnă pe Eminescu, de curând redactor la "Timpul", să-l introducă în cenaclul lui Titu Maiorescu, în care se va impune cu autoritate. Confirmându-și promisiunile cu lectura "Nopții furtunoase" la ședința aniversară din 12 noiembrie 1878 la Iași, Titu Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiecte originale, în autentic mediu românesc și în plină actualitate. Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Național din București prezintă în premieră "O noapte furtunoasă", trecută în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieșit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănțuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat și huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase mărturisește chiar Caragiale:„Se răspândise vestea că piesa lovea în instituția Gărzii Cetățenești. Iar la a doua reprezentație, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit și amenințat, de o droaie de patrioți din Garda Civică, cu bătaia în piața Teatrului. Niște tineri ofițeri m-au scăpat de furia lor.” Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Național să scoată piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretinși moraliști, pentru acordarea unei satisfacții micii burghezii „ultragiate” de conținutul piesei. Și cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc din secolul al XIX-lea. "O noapte furtunoasă" nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniți de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu și căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanților forței publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, și la arivismul amploiaților de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon” a ipistatului prea încrezător și grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariștilor, adepți ai unor sloganuri sublime pe care le pronunță după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituțiune... mai ales cei din masa poporului”, cei doi înțeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran”. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului”, pentru că „box populis, box dei”, dar deviza lui civică sună: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!” Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția sa, Veta, îl trădează cu Chiriac, calfa și omul său de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o „asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.
ing. Monica-Violeta BOSTAN
Conservator Muzeul "Ion Luca Caragiale", Ploieşti
   

Vă invităm la poveşti!

Eroii uitați
 
Era dimineața zilei de 19 noiembrie 1942. Sublocotenentul Gheorghe se afla ca deobicei la postul de observație amplasat în avanposturile armatei a III-a Română, la marginea localității Gromki. Făcea parte din divizia a 13-a infanterie ce fusese deplasată în zona Cotului Donului.
Iarna timpurie își făcea, din plin, simțită prezența. Frigul năprasnic al stepei ruse prinsese armata română total nepregătită. Militarii nu primiserăîncă mantalele și echipamentul de iarnăși mulți dintre soldați își pierdeau viața înghețați de frig în tranșee.
În frigul nopții, tânărului sublocotenent i se derulau în minte amintiri din copilărie. Își amintea de casa frumosă cu cerdac din Breaza de Sus, unde petrecuse primii ani de viață. Părinții simpli,dar gospodari, ascultaseră de îndemnurile învățătorului care îi sfătuise săîl dea mai departe la studii, fiind un copil înzestrat cu o inteligență deosebita. L-au înscris la liceul Militar Nicolae Filipescu de la Manastirea Dealu de lângă Târgoviște. Tânărul Gheorghe nu i-a dezamăgit. A absolvit cu succes liceul și apoi a urmat cursurile Academiei Forțelor Terestre de la Sibiu. A fost apoi încadrat cu gradul de sublocotenent în cadrul forțelor de artilerie grea a Armatei Române. Avea în față o carieră militară promițătoare.
O întâmplare nefericită avea însa săîi marcheze definitiv destinul. O dispută cu comandantul Grupului Etnic German din Sibiu, care jignise ofițerii români, i-a adus o pedeapsă nemeritată. A fost trimis în linia întai a frontului.
Deși a considerat permanent că a fost pedepsit pe nedrept, ca un bun militar s-a supus ordinelor și a plecat pe front cu gândul de a-și servi patria. Mergea la lupta pentru dezrobirea Basarabiei și zdrobirea forțelor bolșevice din Rusia care amenințau întreaga Europă. În acele clipe doar dragostea de neam si țară îi deadea putere să se supună ordinului.
Înnoaptea rece de toamnăîși amintea de multele clipe de pe parcursul ultimului an de lupte intense în care a fost la un pas de moarte. Trecuse mai bine de un an de când lupta în prima linie și scăpase cu viață ca prin minune. Dumnezeu îl apărase poate, pentru că fusese pedepsit pe nedrept chiar de mai marii Armatei Române. Acum însa simțea că va fi foarte greu să mai scape cu viața. Văzuse din postul său de observație deplasări masive de trupe sovietice în zonă. Atacul și contraofensiva sovietică erau de neoprit. Raporta zilnic superiorilor că trupe inamice sunt adunate în jurul localității Gromki, chiar în fața Armatei a III-a Romane. Comandanții români erau însă subordonați comandanților armatei germane, cărora părea că nu le pasă de soarta aliaților romăni.
Pe lângă gerul năprasnic din acea noapte, tânărul sublocotenent trebuia săîndure și durerile pe care i le provoca dizenteria de care suferea de ceva vreme. În acea noapte,în jurul orei 4.30 dimineața, cu ultimele puteri a coborât din punctul de observație, asezat într-un paltin, ca să transmită către liniile române poziția exactă a adversarului care, era clar că se pregătește de asalt. Informațiile au fost prețioase, soldații români intrând în locuri specialede apărare. O oră mai târziu, la 5.30, s-a declanșat infernul. Timp de mai multe ore pozițiile române au fost lovite puternic de artileria grea sovieticăși de noua și moderna armă a timpului, rachetele de tip Katiusa. A urmat atacul tancurilor care au călcat sub șenile toate poziţiile defensive române pe o distanță de 15 km.
Cu siguranță, în acea zi cumplită, armata română a pierdut un număr însemnat de militari, mulți fiind răniți sau dipăruți.
În seara zilei de 19 noiembrie, tânărul ofițer român a fost recuperat de Crucea roșie a Armatei Române și transportat în stare de inconștiență la un spital de campanie german. A fost transportat poate cu unul din ultimele avioane militare germane ce au părăsit încercuirea realizată de forțele sovietice la Cotul Donului.
Peste ani, veteranul de război Gheorghe, avea să povestească nepoților de acea bătălie cumplităși să îi îndemne să pomenească în rugacine și pe eroii români uitați ce au căzut la datorie pe frontul de est.
Cazan Filip – Premiul II
Clasa a IV-a A, Școala Gimnazială ʺSfânta.Vineriʺ, Ploiești
   

Vă invităm la poveşti!

Alături de Măria Sa, Mircea Voievod

Sunetul ploii era asemenea unei cete de ciocănitori. Așa îl resimțeam eu...poate și din cauză că eram bolnav. Știind cât de mult îmi place să citesc, drept consolare, mama mi-a așezat pe pat cartea ,,Mircea cel Bătrân-luptele cu otomanii”. Era un volum mare, cu copertele de piele ce ascundeau pagini îngălbenite de timp. Mi-a explicat că această carte fusese transmisă din generație în generație în familia noastră, iar acum era rândul meu să o descopăr. Apoi s-a retras să-mi pregătească un ceai cu miere.
Cu fiecare cuvânt, ploapele mi se făceau mai grele. În scurt timp, am ațipit.
Un strigăt puternic mă făcu să tresar:
- Adunaaa-rea!
Buimac fiind, privirea mi s-a oprit asupra hainelor. Nu mică mi-a fost mirarea când am observat că o cămașă albă din in îmi acoperea trupul firav, purtam ițari și opinci. Dar nu aveam răgaz să mă gândesc la haine. Cel ce strigase era un sol al Măriei Sale, Mircea cel Bătrân. Oșteanul, un bărbat robust, cu statura semeață continuă mesajul lui Vodă:
-Poruncă de la marele nostru voievod: fiți gata de luptă căci păgânii năvălesc câtă frunză și iarbă! Fiți dârzi în ceasuri primejdioase!
Am alergat spre cetate, căci îi eram grăjdar lui Vodă. Maiestuosul armăsar își scutura coama neagră ca abanosul, lovea sălbatic cu copitele și necheza lung anunțând că e gata să devină pe câmpul de luptă un singur trup și o singură inimă cu stăpânul său. Îmi era cel mai bun prieten. Crescusem împreună. În timp ce îl înșeuam, l-am îmbrățișat și i-am șoptit să aibă grijă de Vodă.
I-am urmărit cu privirea până s-au pierdut în zare, ridicând colbul în urma lor.
După trei zile și trei nopți fără nicio veste, speranța că-l voi revedea pierise din sufletul meu. Un sunet de bucium m-a făcut să urc pe metereze și să privesc în zare. Iată-i! În frunte cu voievodul iubit, reveneau acasă biruitori. Am coborât într-un suflet să duc caii osteniți în grajd, să le îngrijesc trupurile însângerate. Văzându-i, îmi era lesne de înțeles câți vrăjmași zdrobiseră cu copitele lor și cum, mânați de loviturile pintenilor, simțind intențiile călăreților, au gonit printre șirurile dușmanilor. Chiar și așa, ardeam de dorință să-mi spună tot prietenul meu de suflet.
O clipită a fost de ajuns. Țintuindu-mă cu ai lui ochi strălucitori, năzdrăvanul cal al lui Vodă grăi:
- Prietene, îți simt curiozitatea față de lupta abia purtată. Ai dori să ți-o povestesc?
- Da, sigur. Dar acum? Deși nu îmi spui, știu că rănile te dor... ai nevoie de odihnă... pot să mai aștept.
- Te cunosc prea bine. Șezi și ascultă!
Nu m-am așezat, ci l-am privit tot timpul în ochiși i-am mângâiat coama. Iată ce mi-a istorisit:
„Am mers cu domnul nostru, Mircea, la cortul sultanului Baiazid. M-a lăsat chiar lângă intrare și astfel am putut să aud ce au vorbit. Mândrul Baiazid l-a numit moșneag pe Vodă. Îmi venea să spintec totul și să calc cu copitele fiecare bucată din trupul sultanului, dar n-am avut răgaz, căci stăpânul meu i-a răspuns răspicat că ne vom apăra glia străbună în fața oricărui cotropitor.
Abia a apucat Măria Sa să mă încalece că întreaga câmpie mlăștinoasă de la Rovine, străjuită de stejari bătrâni, a fost năpădită de oșteni și a devenit martoră la înfruntarea sângeroasă. Când am văzut cum înaintează oastea numeroasă a vrăjmașilor, m-a străpuns un fior de teamă pentru viața lui Vodă, dar curajosul meu stăpân m-a mângâiat pe grumaz și m-a strunit să pornesc în galop ca să nimicim hoardele păgâne.
Peste o clipă, sunetul buciumului a cuprins valea. Arcașii români au slobozit o ploaie de săgeți, care au răpus mulți dușmani. Totuși, pentru o scurtă vreme, tot oastea păgână era cea care înainta pe câmpul de luptă. Ai noștri rezistau vitejește: cu săbiile sau cu lăncile, îi spintecau pe otomani unul câte unul, hotărându-le sfârșitul pe pământul strămoșesc. Îmbărbătați, oștenii noștri nu au părăsit câmpul bătăliei. Achingii, ienicerii și spahii urlau de groază și străbăteau câmpia dezorientați, nemaigăsind calea spre tabăra lor.
În mai puțin de un ceas, mai rămăseseră câteva pâlcuri răzlețe de păgâni care fugeau îngroziți care încotro vedeau cu ochii. Simțind cum voievodul îmi dă pinteni, am galopat plin de avânt în urma lor, gonindu-i dincolo de hotare.
A fost o luptă crâncenă, dar iubirea de moșie a lui Mircea a învins dorința de putere a lui Baiazid, care a reușit să fugă mișelește.”
- Mulțumim, Doamne, că le-ai dat izbândă bună! Acum trebuie să-ți refaci forțele, prietene! Ți-am pregătit fân proaspăt cosit și apă rece de izvor.
M-am trezit transpirat, deși nu mai aveam febră. Cartea dăruită de mama aștepta răbdătoare lângă mine să o redeschid. Să fac acest lucru? Oare ce s-ar mai putea întâmpla?
Nițu Andrei Teodor – Premiul II
Clasa a IV-a D, Școala Gimnazială ”Sfântul Vasile”, Ploiești
   

EVOCARE



Prof. NICOLAE SIMACHE (5.11.1905 - 17.01.1972)

"... Dacă mulți profesori de istorie reușesc, prin străduință și metodă, să facă pe elevi să cunoască temeinic istoria, profesorul Simache i-a făcut pe elevi să-și iubească istoria. El nu îndeplinea prin aceasta o obligație profesională; din contră, el săvârșea un act de vocație, căruia i s-a consacrat cu o neobișnuită pasiune și abnegație și cu o prodigioasă inteligență și putere de muncă.
În timp ce unii intelectuali se retrag în făgașurile mai calde și mai comode ale specialității, cercetând cu răbdare izvoare, formulând teorii și construind ipoteze, adesea cu spectaculoase succese, profesorul Simache s-a dăruit culturii în sensul cel mai larg și mai bun al cuvântului, valorificând știința pe liniile de forță ale progresului social. Intuind, printr-un instinct sigur și cu putere de vizionare, dinamica idealurilor colective, el a sesizat permanențele spirituale ale neamului în necontenita lor năzuință de afirmare. Aceasta l-a dus la o concepție profund patriotică, pe care el a concretizat-o prin documentele ilustrative ale culturii materiale și spirituale vechi și noi din regiunea noastră, a căror bogăție și varietate le atestă multele muzee din fosta regiune Ploiești, inițiate și organizate de el. ..." - prof. Nicolae V. Bălan
(text și foto preluate din cartea "Trecător grăbit prin timpul nostru", autor Bucur Chiriac)
   

Pagina 2 din 117