Joi, 07 Mai 2020 09:08
100 de ani de la moartea lui CONSTANTIN DOBROGEANU-GHEREA (1855-1920)
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova deține în patrimoniul său o serie de piese muzeale (documente, fotografii, cărți, etc.) care fac referire la viața și activitatea lui Constantin Dobrogeanu-Gherea. Întrucât astăzi se împlinesc 100 de ani de la decesul celui care o mare parte a vieții sale a trăit și a activat la Ploiești, legându-și definitiv numele de urbea noastră, considerăm oportună prezentarea unei scurte biografii a celui care a fost supranumit „Nestorul socialiștilor români”.
Numele său real era Solomon Katz. S-a născut la 21 mai 1855 la Slavianka, în gubernia Ekaterinoslav din cadrul Imperiului Ţarist (azi, în Ucraina). După absolvirea claselor gimnaziale în localitatea natală, se înscrie în 1872 ca audient la cursurile Facultății de Ştiinţe de la Universitatea din Harkov. Aici intră în rândurile cercurilor revoluţionare (nihiliste) şi, urmărit de Ohrana ţaristă (poliţia secretă), se refugiază în 1875 în România, la Iaşi, unde se va ocupa cu organizarea transportului literaturii revoluţionare ruse prin ţara noastră. În această perioadă o cunoaște și se îndrăgosteşte de Sofia Parcevski, fiica unui cârciumar polonez. Către finele lui 1876, după ce anterior își încercase norocul în afaceri la București, Gherea se stabilește la Ploiești. Aici își strămută atelierul de arămărie pe care l-a avut în capitală dar tânăra familie se confrunta cu grave probleme financiare (Sofia născuse în decembrie 1876 la Iași și a venit la Ploiești cu fetița la începutul anului 1877). În vara anului 1877, în timpul Războiului de Independenţă, ca să nu fie arestat de către agenţii Ohranei ţariste care însoţeau trupele ruse ce tranzitau ţara, îşi procură un paşaport american pe numele de Robert Jeenx (sau Jinx) şi, sub această identitate, devine antreprenor de spălătorii de rufe pentru Crucea Roşie rusească. În pofida precauţiilor sale este identificat totuşi şi răpit în octombrie 1878. A fost dus în Rusia unde va fi încarcerat, pentru ca ulterior să fie deportat pe termen nelimitat în localitatea Mezen, lângă Marea Albă. De aici reușește să evadeze şi să se reîntoarcă în România în septembrie 1879.
În 1881, cu ajutorul lui Zamfir Arbore, ia în concesiune restaurantul Gării Ploieşti (azi Gara de Sud), concesiune pe care o va deţine, nu fără unele şicane, până la moartea sa. În acest loc Gherea îşi petrecea o bună parte din timp, fapt care avea să-i atragă ironiile lui Titu Maiorescu şi B. P. Haşdeu. Acesta din urmă, client statornic al restaurantului, chestionat de un chelner în legătură cu mâncarea servită, ar fi răspuns cu umor (făcând referire la activitatea de critic literar a lui Gherea): „deasupra oricărei critici”. Însă, şi mai important, restaurantul i-a creat neplăceri din cauza prezenţei revoluţionarilor ruşi găzduiţi la Ploieşti precum şi a ajutorului oferit de acesta mişcării revoluţionare ruse dar şi celei socialiste româneşti. Potrivit propriilor afirmaţii, restaurantul era „asediat de spionii consulatului rusesc” şi „supravegheat de poliţia românească”. Gherea a fost pus sub o permanentă şi atentă monitorizare, Ohrana ţaristă considerându-l, chiar şi în 1902, drept „persoana cea mai importantă de supravegheat din România”.
Constantin Dobrogeanu-Gherea a contribuit la înfiinţarea unor gazete socialiste ca România Viitoare, Contemporanul, Emanciparea, Revista socială, Munca, Democraţia socială, în care a publicat o serie de articole şi studii, în bună măsură activitatea sa publicistică fiind consacrată transformării mişcării socialiste în formaţiune politică. Dobrogeanu-Gherea a jucat un rol important în organizarea centralizată a mişcării socialiste româneşti, acţiune care a culminat cu înfiinţarea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (1893), partid al cărui principal ideolog şi mentor spiritual a rămas până la finele vieţii. La numai şase ani de la înfiinţare, P.S.D.M.R. intra într-un impas prin aşa-numita trădare a „generoşilor”, acei socialişti care au plecat din rândurile mişcării şi s-au înscris în P.N.L., moment care l-a afectat profund.
Dobrogeanu-Gherea s-a manifestat şi pe tărâmul criticii literare. Debutul şi l-a făcut în februarie 1885 când a publicat în paginile Contemporanului, revista editată de cercul socialist de la Iaşi, studiul „Ştefan Hudici”. A continuat să publice în perioada următoare o serie de articole de critică literară: „Trei comedii ale lui I. L. Caragiale”, „Generaţia nouă de Turghenief”, „Dostoievski” etc.. Afirmarea sa în acest domeniu s-a produs odată cu celebra polemică cu Titu Maiorescu, cel mai mare critic român al timpului, polemică ce avea să continue până în 1888, când se încheie activitatea lui Gherea la Contemporanul. Articolele publicate le va reuni în cele trei volume de „Studii critice”, apărute în anii 1890, 1891 şi 1897. În 1893 a înfiinţat revista „Literatură şi ştiinţă” cu intenţia ca în paginile acesteia să publice cei mai reprezentativi scriitori ai timpului, însă din ea vor apărea doar două numere.
Opera sa fundamentală avea să fie reprezentată de lucrarea „Neoiobăgia. Studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare”, publicată în 1910, în care Gherea îşi dovedea calităţile de sociolog şi unde realiza o analiză riguroasă a celei mai spinoase probleme a societăţii româneşti. Lucrarea a reprezentat rodul unei munci depusă timp de trei ani, fiind primită ca un adevărat eveniment al vieţii ideologice din România. Militanţii socialişti aşteptau cu nerăbdare apariţia acesteia. În sprijinul acestei afirmaţii vine scrisoarea aflată în patrimoniul muzeului nostru, trimisă de la Paris, la finele anului 1910, de către socialistul Ion Sion. Din capitala Franţei, acesta mulţumea lui Gherea pentru trimiterea unui exemplar al lucrării, considerată a fi „un far călăuzitor, dătător de lumină, în priceperea şi cunoaşterea problemei noastre agrare”. Totodată era subliniat rolul important pe care această carte urma să-l joace în „agitaţia noastră în privinţa chestiunii ţărăneşti”.
În 1912 suferă enorm la moartea unuia dintre cei mai buni prieteni ai săi, I. L. Caragiale, pe care-l considera „cea mai luminată minte şi cel mai mare talent al României”, „... singurul supraom pe care am avut ocazia să-l întâlnesc în viaţă”.
Odată cu intrarea României în Primul război mondial (1916) se refugiază în Elveţia, de unde revine în ţară de-abia în noiembrie 1919. Din ce în ce mai suferind, s-a stins din viaţă la 7 mai 1920. O imensă mulţime avea să se adune în ziua de 9 mai pentru a-l conduce pe ultimul drum, la cimitirul Sfânta Vineri din capitală.
În privința familiei sale, așa cum am menționat anterior, Gherea a avut-o toată viața alături pe Sofia Parcevski. Deși cei doi conviețuiau încă din 1875, căsătoria civilă s-a înfăptuit de-abia la 21 octombrie 1901 în urbea Sinaia, unde familia deținea o altă locuință. Din mariajul lor au rezultat trei copii: Ștefania (1876-1944) - pianistă, căsătorită cu eseistul, istoricul și criticul literar Paul Zarifopol, Alexandru (1879-1938) - inginer, om politic socialist și comunist, executat la Moscova în timpul terorii staliniste, și Ionel (1895-1978) – filozof, pianist, eseist, traducător și memorialist.
muzeograf Adrian STAN
Bibliografie selectivă:
1.Ion Ardeleanu, Nicolae Sorin, C. Dobrogeanu-Gherea. Corespondenţă, Editura Minerva, București, 1972
2.Gh. Haupt, Începutul activităţii revoluţionare a lui C. Dobrogeanu-Gherea, în Studii. Revistă de istorie, Anul X, nr. 3, 1957
3.Zigu Ornea, Viaţa lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1982
4.Zigu Ornea, Opera lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983
5.Alexandru H. Popa, Sinaia – 21 octombrie 1901, căsătoria civilă a lui Constantin Cassu Dobrogeanu (Gherea) cu Sofia Grigore Parcevschi, în Atitudini, nr. 11 (140), nr. 12 (141), Ploiești, 2018
6.C.[ristian] R.[acovski], C. Dobrogeanu-Gherea, în Calendarul muncei pe anul 1907, 1906
7.Jardar Seim, Dobrogeanu-Gherea: 1879 - Evadare în Norvegia, în Magazin Istoric, nr. 4 (133), 1978
8.Adrian Stan, Constantin Dobrogeanu-Gherea - corespondență inedită, în Anuarul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, serie nouă, VI (14), Editura Istros, Brăila, 2015
Joi, 07 Mai 2020 08:17
Vă invităm să vizionaţi filmul "Victor Teodorescu - Ipostaze fotografice", accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=zVp2OGheR0o&t=264s
Vizionare plăcută!
Miercuri, 06 Mai 2020 09:45
Relativ puţin cunoscut de specialişti şi aproape deloc de publicul contemporan, ignorat cu voie sau fără voie, Nicolae Petrescu-Găină a fost o personalitate a artei plastice româneşti care trebuie să fie readusă în atenţie şi repusă pe locul care i se cuvine.
Nicolae S. Petrescu s-a născut la Craiova la 31 martie 1871. Părinţii săi, Ştefan şi Policsenia Petrescu, comercianţi, au avut nouă copii şi o situaţie materială relativ modestă. Cu toate acestea, ei au asigurat, cel puţin celor şase băieţi ai lor, studii liceale. Viitorul artist a absolvit Gimnaziul din Craiova după care, în 1891, a plecat pe jos la Bucureşti spre a urma cursurile Şcolii de Belle-Arte.
După o studenţie dificilă şi înţesată de privaţiuni de tot felul, tânărul Nicolae Petrescu a debutat şi s-a făcut remarcat la Salonul „Artiştilor independenţi”, deschis la Bucureşti pe 2 mai 1896, împreună cu prietenii săi artişti în ascensiune: Ştefan Luchian, Constantin Artachino şi Nicolae Vermont. Om de o serioasă cultură, spiritual şi deosebit de agreabil prin felul său de a fi, Nicolae Petrescu a pătruns imediat în cele mai diverse cercuri din Capitală. Foarte repede, Nicolae Petrescu şi-a publicat primul album de caricaturi, în anul 1898, lucrare ce avea să-i aducă notorietatea, intitulată „Contimporani”. Acesta a fost unul din primele albume de acest gen (poate chiar primul) din ţara noastră. În album, ca şi mai târziu, sunt prezente, potrivit descrierii autorului, „mutrele simandicoase ale celor mai simpatici din contimporani, oameni politici, militari, artişti, savanţi şi gazetari ce au binevoit să pozeze în faţa artistului al cărui creion, dacă zgârie, nu produce decât o usturime, pe cât de trecătoare, pe atât de plăcută”.
Concomitent, Petrescu-Găină a publicat caricaturi într-o serie de gazete umoristice şi nu numai din epocă precum „Adevărul”, „Zeflemeaua”, „Ţivil-Cazon”, „Furnica”, „Pagini literare” pe care le semna cu inţiala „N” înscrisă într-un cerc. Porecla „Găină” şi-a însuşit-o repede şi a transformat-o în semnătură, subiect de autoportrete şi renume. Referitor la provenienţa ei, părerile sunt împărţite. Unii contemporani susţin că se trăgea de la pălăria pe care autorul o purta într-o parte, ca o creastă de găină, iar alţii că purta pantofi sau ghete deosebit de curate ce aminteau de curăţenia permanentă a ghearelor găinii.
Datorită desenelor sale, Nicolae Petrescu-Găină a devenit deosebit de cunoscut de oamenii politici, artiştii şi intelectualii vremii, dintre care pe mulţi îi frecventa des. Fire boemă, îşi realiza caricaturile prin cafenelele celebre ale epocii, „Fialkovski”, „Imperial”, „Terasa Otetelişanu”, „Capşa”, la un capuţiner şi o discuţie cu prietenii. Marea calitate a acestor caricaturi era lipsa de vulgaritate şi grotesc ce se remarcau prin inteligenţă, aveau fineţe, şarm şi de aceea erau înţelese şi deosebit de apreciate.
Portretele compoziţionale pe care Petrescu-Găină le-a executat până în 1916 l-au consacrat definitiv în grafica vremii. În acea periodă au apărut mapa-album „Caricaturi. Repausul duminical la Senat” în martie 1908 şi al doilea album de caricaturi, intitulat „Albumul meu”, la începutul anului 1913. În anii neutralităţii României (1914-1916) a satirizat din plin militarismul german şi austro-ungar. Rămas în Bucureşti după retragerea autorităţilor şi armatei române în decembrie 1916, Nicolae Petrescu-Găină a fost deportat o perioadă în Bulgaria, drept pedeapsă pentru desenele sale ironice la adresa suveranilor Puterilor Centrale. După război şi-a redus treptat activitatea şi s-a stins din viaţă la 15 februarie 1931, nu înainte de a compune o caricatură chiar pe patul de suferinţă.
Desenator şi caricaturist prin vocaţie, Nicolae Petrescu-Găină a ştiut, poate ca nimeni altul, să surprindă chipul, sufletul, caracterul subiectelor sale, să-l redea fără să jignească, sau cel mult, uneori, ca o uşoară ironie, ca o înţepătură fină.
Aduse în premieră în faţa publicului prahovean, cele 30 de caricaturi semnate Nicolae Petrescu-Găină, aflate în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi grupate sub titlul „Satiră, erudiţie şi subtilitate” fac parte din „Albumul meu” editat în 1913. Ele au fost achiziţionate în anul 1965 prin strădania, erudiţia şi inspiraţia profesorului Nicolae Simache, fondatorul muzeelor prahovene.
Apărut în condiţii grafice excelente pentru acea vreme, „Albumul meu” număra 42 de caricaturi. Ca tehnică, în realizarea originalelor, artistul a apelat la acuarelă şi guaşă, reproducerile în album fiind în alb-negru. Albumul prezintă caricaturile personalităţilor politice marcante ale timpului, precum şi ale unor mari oameni de artă şi cultură. Dintre cele 30 de lucrări din cadrul expoziţiei noastre se remarcă Gheorghe Grigore Cantacuzino-Nababul (prezentat în postura de preşedinte al Camerei Deputaţilor, la pupitru, cu clopoţelul în mână şi având în spate o casă de bani), Kneazul (prinţul Dimitrie Moruzi, fost şef al Poliţiei, jucând cazaciocul cu o sticlă de vodkă în mână), Virgil Arion (ca un cocostârc stând într-un picior), Alexandru Marghiloman (călare pe un cal de curse, aluzie la pasiunile sale hipice), doctorul C. I. Istrati (prezentat ca om de ştiinţă în laborator), Take Ionescu (ca un comis-voiajor al Balcanilor încercând să limpezească apele tulburi), Ionel Brătianu (trăgând după el un tramvai şi un sac de bani pe care scrie prescurtat „Banca Naţională a României” şi „Societatea Tramvaielor Bucureşti”) şi Titu Maiorescu (în ţinută de academician în biroul său de lucru). Mai trebuie menţionate şi caricaturile lui Alexandru Bogdan-Piteşti (într-un fotoliu, îmbrăcat în haine de preot catolic şi răsfoind un album cu nuduri), Nicolae Titulescu (pledând la un proces), Ioan Kalinderu (pe un cal de bronz cară câteva tablouri), generalul Ioan Argetoianu (în uniformă, grav şi sobru), şi numismatul Mihail Suţu (privind prin lupă o monedă).
Pentru toate acestea, pentru semnificaţia artei sale, pentru valoarea ei documentară şi memorială, ca şi pentru rolul ce l-a jucat în epocă şi pentru plăcerea pe care a oferit-o şi ne-o oferă şi astăzi, ne-am asumat demersul de a recupera şi readuce în faţa publicului actual opera lui Nicolae Petrescu-Găină.
Muzeografi Ioan-Sorin Lungu şi Doru Mareș
Marţi, 05 Mai 2020 08:39
Vă invităm să vizionaţi conferinţa "Integrarea provinciilor unite în anul 1918, în statul naţional român", din ciclul "Istorie şi Civilizaţie", susţinută de domnul prof. univ. dr. Ioan Scurtu, accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=LMtueKDYAiE
Vizionare plăcută!
Luni, 04 Mai 2020 08:57
Vă invităm să vizionaţi filmul de prezentare al Muzeului "Casa Domnească" Brebu, accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=D-ATr-fs_cY
Vizionare plăcută!
Joi, 30 Aprilie 2020 08:23
Vă invităm să vizionaţi filmul "Pagini din istoria arheologiei prahovene", accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=rX74tMg3Y4A
Vizionare plăcută!
Miercuri, 29 Aprilie 2020 08:46
Vă invităm să vizionați filmul „Descoperiri arheologice aparținând secolelor IV-V p.Chr. de la Ciorani, jud. Prahova”, accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=U9ldXTplgJU
Vizionare plăcută!
Marţi, 28 Aprilie 2020 08:21
Vă invităm să vizionaţi conferinţa "Take Ionescu în memoria istoriei", din ciclul "Istorie şi Civilizaţie", susţinută de regretatul profesor emerit Paul D. Popescu, accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=PrTqzIkiZfI&t=9s
Vizionare plăcută!
Luni, 27 Aprilie 2020 08:55
Vă invităm să vizionați filmul de prezentare al Muzeului „Casă de Târgoveț din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea”, accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=27SiFZ1jdFc
Vizionare plăcută!
Vineri, 24 Aprilie 2020 08:39
Vă invităm să vizionați filmul „Restaurarea unei cahle smălțuite, marfă tip Drăușeni”, accesând linkul https://www.youtube.com/watch?v=jcj7kVA1dPg
.JPG)
Vizionare plăcută!
Mai multe articole..
- Proiect expoziţional - „Un cuvânt, o provocare - LIBERTATE”
- „Un penel în panoplia Războiului pentru Reîntregire” - Nicolae Mantu
- Filmul de prezentare al Muzeului "Foişorul Bellu" Urlaţi
- Limbajul cosmic al icoanelor pe sticlă
- Speranță și Lumină de Paște!
- PAŞTE FERICIT!
- ANUNŢ
- Încondeiatul ouălelor din zona Munteniei
- Cărţi poştale - Sărbătoarea Paştelui la începutul secolului XX
- Filmul de prezentare al Muzeului "Conacul Bellu" Urlaţi
Pagina 5 din 67