Într-o zi, m-am dus la biblioteca ?colii, pentru a-mi g?si alte c?r?i de citit. M-am dus repede la zona c?r?ilor de istorie. Deodat?, m-a atras o carte maronie, pr?fuit? cu un dragon pe ea. Dragonul era tare ciudat pentru c? avea coada înf??urat? în jurul gâtului. Imediat, dup? ce am deschis-o, am r?mas absorbit? de text. Dintr-o dat?, parc? ies din lumea bibliotecii ?i m? trezesc într-o alt? cas?; eram într-o cas? ??r?neasc?. Nici m?car hainele mele nu mai erau acelea?i, purtam îmbr?c?minte de sol domnesc. Un sol domnesc! Aveam o mantie ro?ie ?i un costum brodat cu fire de argint. Mi-am dat seama c? tr?iam în evul mediu românesc.

Am ie?it din cas? ?i un arm?sar ro?cat ?i frumos m? a?tepta în fa?a casei. M-am apropiat încet ?i l-am mângâiat bucuroas?. Când eram cu calul afar?, un grup de oameni îmbr?ca?i boiere?te m-au anun?at c? trebuie numaidecât s? m? înf??i?ez domnului ??rii Române?ti. Eram bucuroas? ?i curioas? de ceea ce se va întâmpla. Mi-am pus traista cu câ?iva galbeni în ea, mi-am aranjat mantia ?i sabia, apoi m-am urcat pe cal. Calul s-a ridicat în dou? picioare, apoi a am dat pinteni ?i am pornit la galop. În scurt timp, cu inima b?tând tare, am ajuns la curtea domneasc? din Târgovi?te ?i f?r? s? mai z?bovesc am intrat în curtea interioar? a cet??ii. Mi-am legat calul de un stâlp de lemn ?i am înaintat cu pa?i repezi spre turnul Chindiei.

De îndat? ce am intrat am fost impresionat? de frumuse?ea lucrurilor aflate aici: un covor ro?u brodat cu aur, o parte din tavan acoperit cu imagini din lupte ?i scene cu judec??i domne?ti, iar pe pere?i câteva tablouri cu scene de vân?toare. Pa?ii m-au purtat foarte repede spre intrarea în sala tronului. Am intrat ?i nu-mi vedea a crede ochilor: Vlad ?epes, domnitorul ??rii Române?ti st?tea gânditor pe jil?ul domnesc. Avea p?rul negru, lung ?i m?t?sos, o privire vesel? dar în acela?i timp ?i aspr?, înc?l??ri de culoarea sângelui ?i o cu?m? ro?ie cu pene albe pe ea. M-a v?zut ?i zâmbind mi-a f?cut semn s? m? apropii.

I-am v?zut ochii serio?i ?i mi-am dat seama c? domnitorul era îngrijorat. Am f?cut o plec?ciune ?i l-am întrebat ce porunce?te pentru mine. Cu voce aspr? mi-a dat porunc? s? merg la v?rul s?u ?tefan, Domn al Moldovei, la cetatea de scaun a Sucevei pentru a-i înmâna o scrisoare, scrisoare care nu trebuie s? ajung? în mâinile nim?nui. Mi-a mai spus c? trebuie s? ajung? la ?tefan mâine înainte de apusul soarelui ?i c? nu am voie s? o deschid, altfel m? va a?tepta o pedeaps? aduc?toare de moarte. Am mul?umit, am f?cut o plec?ciune ?i am ie?it în curte. Am înc?lecat ?i am pornit în grab? spre Suceava.

Pe drum ni?te tâlhari au încercat s? m? jefuiasc?, dar pentru c? aveam sabia d?ruit? de Vlad ?epe?, am luptat viteje?te ?i i-am învins. Cu toate acestea, m-am ales cu o ran? la mâna stâng? iar sângele îmi curgea pe sub hain?. Mai era destul de mult pân? la intrarea în Suceava, m? ghidam dup? mu?chiul copacilor ?i dup? soare. Pe drum am v?zut c?prioare cerbi ?i vulpi. M-am oprit la un pârâu rece pentru a-mi potoli setea. Dup? un timp am ajuns în Moldova ?i fiindc? îmi era tare foame am hot?rât s? poposesc la hanul boieresc din drum. Mi-am legat calul în grajdul din spatele hanului ?i m-am îndreptat spre u?a de intrare.

În?untru era o înc?pere mare cu multe mese iar oamenii mâncau cu poft?, vorbeau tare ?i beau vin din cupe de argint. M-am a?ezat la o mas? l?sându-mi traista pe sp?tarul scaunului meu. Hangiul m-a v?zut ?i s-a apropiat ?i m-a întrebat ce doresc s? m?nânc. Dup? ce i-am spus ce doresc, am ie?it o clip? spre grajd ca s?-i dau calului ni?te ap? ?i fân. Când m-am întors am v?zut cu disperare c? traista mea cu scrisoarea disp?ruse. M? gândeam ce a? putea face s? g?sesc numaidecât traista, ?tiind c? sunt într-un loc str?in în mijlocul unor oameni necunoscu?i. Ce s? fac? Cui s?-i spun? Cine s? m? ajute? Eram singur? ?i neajutorat?.

M-am uitat împrejur ?i într-un col? întunecat st?tea un mo?neag. Avea barb? alb? ?i ochii blânzi. Îmi inspira încredere a?a c? m-am luat inima în din?i, m-am apropiat de el ?i i-am spus necazul meu. Dup? ce m-a ascultat ?i v?zându-m? alb? de disperare, mi-a zis c? m? v-a ajuta s? g?sesc traista pierdut?. B?trânul era defapt un vechi prieten al tat?lui lui ?tefan Vod?.

Înso?it? de b?trân am c?l?rit împreun? spre casa boierului Vasile. Boierul ?tia nelegiui?ii din acele ?inuturi ?i dup? ce am vorbit to?i trei, am mers împreun? pân? lâng? o cas? d?r?p?nat?, a?ezat? la marginea unui drum. Am z?rit lumina unei lumân?ri ?i am auzit voci ?i râsete. M? furi?ez pân? la u??, m? uit printr-o cr?p?tur? ?i v?d traista mea aruncat? pe o mas? pr?fuit?. M? bucur c? am g?sit-o ?i m? gândesc cum s? facem s? o iau mai repede.

Vorbesc cu b?trânul ?i boierul ?i repede ajungem la planul în care ei trebuie s?-i ademeneasc? afar? din cas? pe ho?i iar eu s? intru repede ?i s? iau traista. Zis ?i f?cut. Mi-am luat traista, m-am uitat dup? scrisoare ?i din fericire scrisoarea era acolo. În grab? am înc?lecat ?i am pornit spre Suceava.

Ajuns? la Cetatea de Scaun am cerut s? m? înf??i?ez cât mai repede în fa?a M?riei sale ?tefan Vod?.

Cu vocea tremurând? l-am salutat ?i m-am închinat iar apoi i-am spus motivul pentru care am sosit ?i i-am înmânat scrisoarea. Dup? ce a citit-o, s-a uitat la mine cu uimire ?i îngrijorare. Era uimit s? vad? cum ?epe? a folosit o femeie pe post de sol cum aceast? femeie era atât de curajoas?. Apoi a poruncit r?ze?ilor s? preg?teasc? un cuf?r mare din lemn, cu cele necesare domnitorului ??rii Române?ti. La o mas? al?turat? s-a a?ezat ?i luând o pan? ?i o c?limar? a început s? scrie un mesaj pentru v?rul s?u Vlad. Imediat ce a terminat-o a isc?lit-o ?i a închis-o cu sigiliul domnesc.

Mi-a înmânat scrisoarea ?i atunci a observat sângele care picura de la mâna stâng?. M-a întrebat de ran?, i-am spus prin ce trecusem ?i repede a ordonat medicului personal s? se ocupe de îngrijirea r?nii mele. Pentru siguran?a mea pe drumul de întoarcere la Târgovi?te, mi-a spus c? va porunci s? m? înso?easc? zece dintre cei mai iscusi?i osta?i din oastea sa.

I-am mul?umit pentru bun?tatea ?i grija cu care m-a primit ?i am plecat împreun? cu o?tenii moldoveni spre ?ara Româneasc?. M? întrebam uneori ce anume i-a scris Vlad v?rului s?u ?tefan. Am intrat în Târgovi?te, emo?ionat? am p?truns în M?n?stirea Cur?ii Domne?ti. Acolo se afla Vlad. De când m-a v?zut s-a îndreptat spre mine. Eu i-am înmânat scrisoarea. Bucuros a deschis scrisoarea ?i a început s? citeasc?.

Mul?umit, mi-a înmânat o pung? cu 100 de galbeni ca r?splat? pentru fapta mea. O?tenii munteni au dus cuf?rul în sala tronului ?i la porunca domnitorului l-au deschis. Vlad s-a apropiat ?i a ridicat în palmele sale monede de argint ?i de aur, bani cu care v-a putea s? cumpere de la bra?oveni arme ?i cele necesare pentru oastea munteneasc?. Apoi, zâmbind cu satisfac?ie ?i uitându-se c?tre mine, a închis cuf?rul l?sând capacul s? se trânteasc?.

Trosc!

?i brusc “m-am trezit” din nou printre rândurile cu c?r?i din bibliotec?. M-am uitat la mâna stâng? ?i în locul r?nii aveam pielea înro?it? cu semnul dragonului lui Vlad.

Alexia Le?c?u – Premiul II

Clasa a V-a, Colegiul Na?ional ,,Octavian Goga’’, Sibiu, jude?ul Sibiu

 

Curtea gospod?riei r?suna de treburi ?i griji. Cei doi copii încercau s?-i dea ?i mai mult de lucru bietei mame. Cel mare p?rea s? aib? vreo zece ani, pe când cel mic, ag??at de piciorul acestuia, nu-i trecea de genunchi.

- M?muc?, ai mai primit ve?ti? Ce se aude prin p?r?ile noastre?

- Umbl? vorba c? turcii vor da n?val? iar. Nu departe de dealurile astea se afl? ?i t?tuca... Cu to?i au plecat s? apere p?mânturile noastre!

O sear? rece se l?s? iute peste sat, aducând în spate praf, foc ?i nenorocire...

- Trebuie s?-i duc vorb? tatei! Turcii vor ataca! Voi ajunge înaintea lor! rostea b?iatul printre din?i.

F?r? s? spun? nimic, ie?i pe poarta casei l?sându-l u?or din bra?e pe fratele adormit. Poarta casei r?mas? larg deschis? scâr?âi puternic, iar femeia s?ri în grab? din ?arcul oilor.

- Nu te pot pierde ?i pe tine... Du-te cu Dumnezeu fiule...

B?iatul gonea prin întuneric, iar speran?a c? va fi cel ce va anun?a o?tirea româneasc? de pericol, îi oprea teama. Lupta era început? ?i focuri din cer zburau peste tot.

Atacul din zi al turcilor nu izbutise, iar cavaleria trimis? de însu?i Baiazid c?uta amarnic s? vin? peste apa Jiului.

- Sunt mul?i! Vin cât? frunz?, cât? iarb?... striga copilul din ultimele puteri. T?tuc?, sunt aici!

Ne?tiind unde ajunse, copilul se v?zu deodat? înconjurat de suli?e ridicate, gata s?-l doboare.

- O prad? u?oar?!

- Un pui de-al lui Mircea...

- S?-i venim de hac! strigau turcii înseta?i de r?zbunare.

- Îl vom ?ine ostatic!

S?ge?i de foc str?b?teau tab?ra turc?, iar palisadele p?reau s? cedeze. B?iatul pl?nuia s? fug?, dar se v?zu neputincios. Era legat strâns, de trunchiul gros al unui brad.

Din dep?rt?ri, o umbr? despica z?rile de fum cu d?rzenie. C?lare pe un murg, m?ritul Vod? înainta cu securea în mân? prin tab?ra otoman?. Strig?tul b?iatului îl f?cu s? încetineasc? ?i s? se opreasc?.

O clip? ?i-ar fi fost de-ajuns!

O s?geat? turceasc? se opri în pieptul copilului, l?sându-l f?r? putere.

- Nu pleca, copile! Cât voi tr?i eu ?i cei care îmi seam?n?, nu vom ceda! Nu ne vom supune! Asta este mo?tenirea pe care v-o las, ?ara asta sfânt?!

- Sunt Mihnea a lui Petre, baciul! fur? ultimele cuvinte ale copilului.

Câmpul de lupt? era sub bra?ul lui acum ?i mai puternic. Victorios, Mircea Vod? ridic? fruntea asudat? ?i coborând bra?ul ostenit, strig?:

- Eu sunt trecutul, tu viitorul, suflet pur! ?ara Româneasc? este a noastr?, a românilor!

Ioakeimidis Teodora – Premiul I

Clasa a VII-a C, Liceul de Informatic? „Tiberiu Popoviciu”, Cluj-Napoca, jude?ul Cluj

 

M? numesc Emma Maria ?erbanescu, am 11 ani ,sunt înclasa a-IV-a, la ?coala ,,Ion Heliade Rdulescu’’ din Urziceni ?i v? voi povesti o întamplare adevarat? despre str?bunicul meu, a?a cum am auzit de la bunica mea.

Str?bunicul meu s-a n?scut pe data de 2 decembrie 1916 în ora?ul Ploie?ti, el era al doilea din cei trei frati, se numea Dinu Gheorghe.

Dup? ce a terminat liceul în Ploie?ti a f?cut ?coala de Ofi?eri si s-a angajat ca jandarm, timp în care a cunoscut-o pe str?bunica mea. S-au cas?torit, iar dup? câ?iva ani au hot?rât s? se mute la ?ar?, în judetul Ialomi?a, satul Moldoveni, s? î?i creasc? copiii, cei doi baieti ?i o feti??, al?turi de bunicii lor, cauza era situa?ia incert? din pricina începutului celui de-al doilea R?zboi Mondial.

Când str?bunicul meu avea în jur de 24 de ani, în 1940 a fost chemat pentru a lupta pentru ?ara lui, era deja jandarm la vremea respectiv?. Pentru a se pregati de razboi, a f?cut instruc?ia în comuna Drago? Vod? jude?ul Ialomi?a. Dup? câteva luni de instruc?ie a fost trimis înapoi în ora?ul Ploie?ti pentru a asigura ordinea.

Din pove?tile str?bunicului meu ?i din ce am citit, pe vremea aceea, unita?i ale armatelor germane ?i romane au început Campania împotriva Uniunii Sovietice, prima opera?iune numindu-se ,,Opera?iunea Munchen’’ de recucerire a Basarabiei ?i Bucovinei. Armata Român? a început lupta împotriva for?elor sovietice în diminea?a zilei de 22 iunie 1941, str?bunicul a povestit c? ?i ei erau pu?i în alert?, au fost informa?i c? este foarte probabil ca ru?ii care erau prezenti în Ploie?ti la vremea respective s? se razbune ?i s? atace casele oamenilor si institu?iile române, de aceea patrulau non-stop pentru a preveni acest lucru.

Acas? nu mai fusese de aproape un an de zile,…. ?i el si camarazii lui erau descurajati de situa?ia în care se afla România, situa?ia nu era una foarte bun?, la începutul anului 1943 aflaser? de la comandan?ii unita?ii num?rul solda?ilor pierdu?i în lupt?, el ridicându-se la 182.441 militari (16.566 mor?i, 67.182 r?ni?i, 98.692 disp?ru?i).

Era anul 1943, trecuse 2 ani ?i un jumatate de când România se ,,aliase’’ cu Germania, în aceea vreme, se ?tia bine c? economia României era era în pragul colapsului datorit? cheltuielilor de r?zboi, lipsei mâinii de lucru a industriilor ?i comer?ului ?i, combinat? cu pierderile uria?e de pe front au pus ?ara într-o situa?ie dificil?, b?rba?ii r?ma?i în ?ar? munceau f?ra încetare.

Într-o sear? grea de septembrie, în anul 1943 str?bunicul meu patrula ca de obicei pe str?zile întunecate din Ploie?ti, din cauza neajunsurilor ?i restric?iilor iluminatul stradal era oprit, afar? era bezn?, se auzeau doar sunetele nop?ii: a animalelor, fo?netul frunzelor în b?taia vântului rece de septembrie, iar în dep?tare câteva sunete pierdute de arme. În timp ce treceau pe lang? Liceul ’’Sfin?ii Petru ?i Pavel’’ dintr-o dat? sunete asurzitoare de arme se auzeau spre liceu, lâng? acesta se vedea în lumina slab? a noptii ?i un tanc, care, din spusele str?bunicului nu era vorba de unul german ci era un tanc rusesc, atunci ?i-au dat seama c? solda?ii ru?ii vor ataca liceul.

Str?bunicul si ceilalti solda?i nu au stat pe gânduri ?i au încercat cum au putut s? opreasc? solda?ii ru?i în a distruge liceul, câ?iva au mers spre tanc pentru a pune stapânire pe el, iar str?bunicul meu a intrat cu al?i trei solda?i în incinta liceului, în acel moment solda?ii ru?i au descoperit c? nu sunt singuri ?i c? solda?ii români încercau s? saboteze încercarea lor de a distruge cl?direa, au îndreptat armele asupra str?bunicului meu si a celorlal?i.

Au deschis focul ?i au început s? trag? cu armele în ei, str?bunicul meu ?i ceilal?i solda?i s-au luptat pentru a putea împiedica solda?ii ru?i, dup? câteva minute soldatii ru?i au plecat ?i nu au mai continuat atacul asupra liceului, reu?ise s? îi alunge.

Din p?cate to?i camarazii str?bunicului au pierit în aceea noapte, doar el a fost singurul supravietui?or, dup? cum am auzit de la bunica mea din ce î?i aducea minte,?i din relatarea str?bunicului, din fericire el a reusit s? se strecoare într-o curte care avea poarta deschis?.

În urma acestui atac str?bunicul meu a fost împu?cat în picior de mai multe ori, a fost salvat de solda?ii germani care erau la acea vreme pe teritoriul român, a fost transportat la spital ?i operat de un medic german care ia salvat via?a, deoarece pierduse foarte mult sânge.

Eroismul str?bunicului ?i al solda?ilor pierdu?i în acea noapte a fost r?splatit cu multe merite, printre care: Medalia ’’Virtutea Militara’’, Crucea Nationala ’’Serviciu Crendicios’’.

Str?bunicul meu a r?mas în spital un an de zile, timp în care a avut mai multe interven?ii chirurgicale pentru ai putea reface piciorul, îns?, niciodata nu a mai fost la fel, râzboiul la schimbat, la fel ?i pierderea camarazilor lui. Recuperarea a fost foarte grea, se obi?nuise cu schijele rîmase în corp, care au devenit parte din via?a lui, a r?mas ?i ?chiop, dar recunosc?tor lui Dumnezeu pentru ?ansa oferit?. Restul vie?ii ?i-a petrecut-o al?turi de cei trei copii ?i so?ia lui în comuna Moldoveni, jude?ul Ialomi?a.

S-a stins din via?? pe data de 17 iulie 1992 la vârsta de 76 de ani.

Din p?cate oamenii s-au aflat întotdeauna în r?zboi. Noi dorim s? ne protej?m, s? distrugem ceea ce percepem a fi o amenin?are la adresa noastr?. Adesea facem r?u celor pe care îi consider?m du?mani distrugându-le simbolurile la care ace?tia ?in; o biseric?, o scoal? sau un monument. Nu este vorba doar de a distruge lucruri si obiecte, sunt pierdute secole de pove?ti, tradi?ii ?i siguran??. Zdrobirea oamenilor, insuflarea fricii, destr?marea familiilor, pierderea ta?ilor, fiilor, so?ilor ?i fra?ilor, cred cu t?rie c? razboiul este un lucru r?u!

?erb?nescu Emma Maria – Premiul Special al Juriului

Clasa a IV-a C, ?coala Gimnazial? "Ion Heliade Radulescu", Urziceni, jud. Ialomi?a

În anul 1395 a avut loc una dintre cele mai importante lupte din istoria ??rii Române?ti, când Mircea cel B?trân era domnitor. Acesta a fost atacat de c?tre armata otoman? condus? de Baiazid I, care dorea s? cucereasc? ?ara Româneasc?.

Mircea cel B?trân s-a preg?tit intens de lupt? în a?teptarea armatei otomane. ?i-a adunat to?i o?tenii, au cur??at tunurile, au s?pat ?an?uri. În timp ce se preg?teau de lupt?, din v?zduh a ap?rut un dragon ro?u care scuipa fl?c?ri amenin??tor. Toat? lumea s-a dat înapoi fiind foarte speria?i de creatura ce le ap?ruse în fa??. Mircea în schimb nu s-a l?sat intimidat, a înaintat c?tre dragon ?i i-a spus:

Dragonule, dup? cum vezi, noi ne preg?tim intens de lupt? cu otomanii. Avem mare nevoie de orice ajutor. Dac? m? vei ajuta în aceast? lupt?, o s?-?i ofer drept recompens? onoarea de a sta al?turi de mine pân? la sfâr?itul vie?ii tale. Vei fi protectorul ??rii Române?ti!

Dragonul a aprobat semnificativ, scuipând fl?c?ri spre cer.

Armata otoman? se apropia f?r? s? ?tie ce o a?tepta. Erau ?i ei foarte preg?ti?i, aveau s?bii ?i tunuri grele ?i erau încrez?tori c? vor câ?tiga aceast? lupt?.

Lupta a început în for??, tunurile aruncau fl?c?ri ?i s?biile se încruci?au.

Deodata, din v?zduh a ap?rut dragonul scuipând fl?c?ri în toate direc?iile. Turcii au început s? fug?, îns? dragonul tr?gea linii de foc ?i c?deau pe loc.

În câteva ore, armata otoman? era nimicit? ?i pu?inii solda?i care r?m?seser? în via?? se retr?geau greoi, urm?ri?i de armata lui Mircea cel B?trân.

Mircea, c?lare pe un cal, era în fruntea armatei sale când, îl v?zur? pe Baiazid care încerca s? fug?.

Baiazid, v?zând c? nu are sc?pare, l-a atacat direct pe Mircea cu sabia. A început o lupt? pe via?? ?i pe moarte între cei doi conduc?tori, dar Mircea a reu?it s? îl doboare pe Baiazid, punându-l la p?mânt.

Cu un glas puternic, îi spune:

Baiazid, ordon? osta?ilor t?i s? se predea altfel, eu ?i dragonul o s? v? nimicim armata! Aici este p?mântul nostrum ?i nu ave?i ce c?uta pe el.

De juri c? nu vei mai c?lca vreodat? pe p?mântul nostru, v? voi l?sa în via?? atât pe tine, cât ?i pe oamenii t?i.

Astfel, Baiazid s-a retras împreun? cu armata sa, iar ?ara Româneasc? a r?mas o ?ar? liber?!

Apostol Mihai Alexandru - Men?iune

Clasa a II-a E, ?coala Gimnazial? ,,I. A. Bassarabescu’’, Ploie?ti

Era o zi minunat? de toamn?, când soarele ardea ?i frunzele c?deau pe loc. Eu eram preg?tit s? merg la un muzeu de istorie, care era despre diferi?i domnitori, inclusiv ?tefan cel Mare, pentru c? aveam o tem? la istorie despre un domnitor, iar eu am ales ?tefan cel Mare. Eu acum ajunsesem în fa?a muzeului. Dar, în acel moment, când voiam s? ating statuia cu ?tefan cel Mare, am fost transportat în timp unde am putut s? v?d toate evenimentele istorice ale României

Eu nu ?tiam ce s? fac, dar v?zusem c? sora mea (pe care o chema Irina), st?tea pe jos, ?i încerca s? vad? ce se întâmpl?:

- Ce s-a întâmplat?! Unde sunt p?rin?ii no?tri?! zise Irina pe o voce speriat?

- Cred c? am c?l?torit prin… timp…uau, nu ?tiam ca se poate întâmpla a?a ceva.

- Uita-te la oamenii din jur, cred ca am ajuns în anul 1490. Am observat asta dup? cum arat? locul, ?i dup? cum sunt îmbr?ca?i oamenii: tunici din in, mitra, ?i pantaloni. Iar unii aveau ?i s?bii.

-Îmi este fric?, zise Irina. Iar fix atunci venir? doi solda?i ?i ne întrebase ce facem pe o voce groas?. Apoi cel?lalt zise s? ne duc? la regele ?tefan cel Mare. Noi eram speria?i, dar în acela?i timp uimi?i pentru c? noi eram pe vremea lui ?tefan cel Mare.

Ajunsesem în palat acolo unde îl v?zusem pe Rege. El ne întrebase:

-Voi cine sunte?i? ?i de unde veni?i?! zise el.

- Nu ?tim cum am ajuns aici. Am zis eu speriat.

-Iar noi suntem ni?te copii din viitor! Ad?ug? Irina.

Noi acum st?team în fa?a tronului. Regele p?rea c? era uimit dar ?i speriat, pe fa??, i se conturase o privire încruntat? spre ei. Iar ceilal?i solda?i vorbeau între ei uimi?i de ace?ti copii.

- Cum adic? sunte?i din viitor? Zise ?tefan cel Mare.

-Adic?, noi am venit cumva aici, întâmpl?tor…

- ?tii ceva? haide?i s?-i l?s?m liberi, zise el mândru de ce a spus.

Noi plecasem prin ora?. Cât timp noi mergeam, observasem c? erau foarte multe biserici, ?i ne întrebam de ce erau atâtea bisericii. L-am întrebat pe unul dintre oameni cine a construit biserica aceasta. El a zis c? ?tefan cel Mare a construit 40 de biserici ?i aceasta este biserica „ În?l?area Domnului” sau M?n?stirea Neam?. Noi muream de curiozitate s? afl?m mai multe, dar ?tiam c? trebuie s? ne întoarcem ?i acas?. A?a c? am plecat prin ora?.

Ne era foarte foame. A?a c? am pornit s? c?ut?m mâncare. Am g?sit un m?celar, care se pare c? avea mult? carne de porc.

-Ne dai ?i nou? o bucat? de carne la gr?tar? Am zis eu serios.

-Da, sigur! Voi sunte?i mai noi pe aici, nu? Zise el pe cel mai calm ?i amuzat ton.

-Da, apropo, când s-a n?scut ?tefan cel Mare? ?i de ce a devenit domnitor?

-P?i, el s-a n?scut în anul 1438 sau 1439, ?i a devenit domnitor pentru c? a?a era menit ?i pentru c? a construit multe biserici. Acum, pofti?i carnea f?cut? la gr?tar. E pe gratis pentru c? e prima oar? când a?i venit aici. Noi am zis mul?umesc, iar apoi am savurat bucata aceea bun? de carne.

Mai pe la ora dou?, am plecat mai departe în ora?. Am observat multe case f?cute din lut ?i din lemn care aveau acoperi? de paie.

- Ce tari sunt casele de pe aici! am exclamat eu entuziasmat.

- Da, mie îmi place tare mult aici, dar trebuie s? ne ?i întoarcem acas?.

Dup? ceva timp, am plecat în c?utarea întoarcerii acas?. Ajunsesem înapoi în fa?a palatului: fix acolo unde am ap?rut. Dup? aceea, am încercat s? ne pozi?ion?m la fel cum eram înainte. Dar nu se întâmpla nimic.

-De ce nu merge? Întrebase Irina.

-Nu ?tiu, dar dac? o s? reu?im s? ajungem acas? la timp, o s? putem s? facem tema aceea de la istorie! Am zis eu fericit.

Dar s-a v?zut cum pe fa?a mea se conturase un chip nu chiar a?a de fericit, acela?i lucru se întâmplase ?i cu Irina.

- Dar de unde ?tii c? o s? ne mai întoarcem? A zis Irina trist?.

-Normal c? ?tiu c? ne vom întoarce! Cum s? nu? Haide acum, trebuie s? ajungem

ACAS?!

Cumva am ajuns acas?, dar prin întâmplare. Ne-am bucurat tare mult când am ajuns în fa?a casei, când ne-am îmbr??i?at p?rin?ii care st?teau tri?ti pe canapea ?i încercau s? sune la poli?ie. Dup? ce ne-am lini?tit pu?in cu toat? bucuria asta, ne culcasem lini?ti?i.

A doua zi, dup? ce mâncasem micul dejun, am plecat la ?coal?. Acolo am prezentat proiectul de la istorie unde am prezentat c?: ?tefan Cel Mare s-a n?scut în anul 1438, el a construit multe bisericii ?i despre casele care sunt f?cute din lut ?i lemn.

Dup? aceea, am ajuns acas? cu un FB în bra?e. Am ajuns acas? cu bine ?i a?a am r?mas pe veci.

Coand? Petru Matei - Men?iune

Clasa a IV-a, Liceul Teoretic Na?ional Bucure?ti

O diminea?ã de varã cu un cer de un albastru superb, cu câ?iva nori?ori albi, pufo?i în satul Domne?ti, nu departe de capitala ?ãrii, Bucure?ti.

Era o zi de vineri, 12 iunie 1942. Maria stã pe prispã de vorbã cu sora ei Nu?a.

- Azi este vineri, spuse Nu?a. Mâine trebuie sã mergem cu bunica la târg.

- Da, ai dreptate, spuse Maria. Sper sã terminãm repede sã ne întoarcem pânã pleac? domnul ofi?er.

- Hei, ce face?i aici?

- Ooooo, bunã diminea?a, spune Nu?a fratelui ei geamãn Mitu. Ne trezim ?i noi azi puturosule?

- Tu vorbe?ti? Rãspunse Mitu rãutacios. M-ai lãsat ?i tu ?i Ion singur asearã cu bunica la treburile casei ?i v-a?i culcat.

- Hei, termina?i neastâmpãra?ilor, intervene bunica care ie?ii în u?a casei cu Ion, al patrulea dintre cei trei fra?i.

- Bunico, sã verificãm dacã a venit vreo scrisoare de la nea Titi de pe front, spuse Mitu.

Titi era fratele lor mai mare care facea parte din compania de gardã a Palatului Regal dar acum fusese trimis pe front în Rusia sã lupte.

- Verificãm, verificãm dar acum haide?i sã vã spãla?i ?i la mas?, închise discu?ia bunica.

Nici nu dã bine sã se întoarcã bunica ?i se auzi muzica… Concert pentru vioarã în LA Minor de Bach. Era opera preferatã a maiorului Helmut Wiser, ofi?er în armata germanã. Apãru în prag un bãrbat înalt, ?aten cu o privire pãtrunzãtoare. Era de fapt austriac, se nãscuse tot într-un sat dar de munte, Oberalm la grani?a dintre Austria ?i Germania, la câ?iva kilometrii de Salzburg .

- Guten morgen, oma (bunica).

- Bunã diminea?a domnule ofi?er.

Bunica nu prea ?tia ?i nu era interesatã de grad ?i de armatã. Pentru ea era domnul ofi?er.

- Te rog, apã caldã, spune Helmut într-o românã stricatã.

Bunica se duse în bucãtãrie ?i aduse un crãticior cu apã caldã, ?tia tabietul ofi?erului, în fiecare diminea?? pân? sã mãnânce se bãrbirea.

Copiii intrã în casã sã ia micul dejun pânã vine ofi?erul. Îi placea sã mãnânce singur în lini?te. Dup? ce iau masa copii ies la joacã în curte ?i Wiser deja îmbrãcat în uniforma lui ferchezuitã: un veston pu?in cambrat pe talie de culoarea câmpului vara, centura de piele cu pafta metalicã ?i tocul de piele al pistolului în dreapta, cizme de calaverie ?i un chipiu cu cozoroc scurt, negru lucios ?i pu?in ascu?it spre vârf.

Se a?eazã la masa unde îl a?teaptã ouã, brânz? ?i lapte. Dupã ce terminã îi spuse bunicii:

- Trebuie sã plec la comandament, ne socotim disearã cât trebuie sã î?i plãtesc pe sãptãmâna asta pentru mâncare.

- Bine domnule ofi?er, ne gãsi?i acasã, spuse bunica.

Maiorul î?i lu? chipiul ?i ie?ii în curte unde cei patru fra?i se joacã. Se scotocii prin buzunare ?i gãsii câteva caramele pe care le d?du lui Mitu ?i Nutei sã le împartã cu ceilalti, ei fiind prefera?ii lui având ochii alba?trii ?i pãrul blond.

- Disearã, dacã nu o supãra?i pe oma, vã aduc ciocolatã la to?i, ?i ie?ii pe poartã.

Copii î?i freacã mâinile de bucurie. La radio se aude un discurs al mare?alului Antonescu dar nimeni nu-l ascultã, aici lumea î?i vede de via?a de zi cu zi.

- Mergem la pescuit, întreabã Ion?

- Da, rãspunde Mitu ?i Nu?a în cor.

- Eu nu merg, spuse Maria, rãmân sã o ajut pe bunica.

Dupã ce cei trei fra?i pleacã la pescuit Maria se duce la bunica ei ?i o întreabã:

- Bunico azi mergi la porumb?

- Da, a? vrea sã dau o fugã.

- Merg ?i eu cu …. Este întreruptã de zgomotul din ce în ce mai asurzitor al alarmelor de antiaerianã.

- Vin americani!!!! Strigã bunica. Hai sã ne ad?postim!

O lu? pe Maria de mânã ?i alergarã spre capãtul cur?ii pe unde puteau sã iasã în lanul de porumb. Era mult prea târziu sã îi gaseascã ?i pe ceilal?i copii.

Escadrila americanã de bombardiere B-24 Liberator venea din Egipt. Pilo?ii ?i echipajul, încordati la maxim, trec în huruitul motoarelor peste sat ?i se îndreaptã spre Bucures?i.

-Du-o Doamne pe Ploie?ti!!!!! Strigã ambele în cor.

Chivu Mihai Cristian - Men?iune

Clasa a IV-a, ?coala Gimnazial? ,,Bogdan Petriceicu Ha?deu’’, Câmpina, jud. Prahova

 

O diminea?ã de varã cu un cer de un albastru superb, cu câ?iva nori?ori albi, pufo?i în satul Domne?ti, nu departe de capitala ?ãrii, Bucure?ti.

Era o zi de vineri, 12 iunie 1942. Maria stã pe prispã de vorbã cu sora ei Nu?a.

- Azi este vineri, spuse Nu?a. Mâine trebuie sã mergem cu bunica la târg.

- Da, ai dreptate, spuse Maria. Sper sã terminãm repede sã ne întoarcem pânã pleac? domnul ofi?er.

- Hei, ce face?i aici?

- Ooooo, bunã diminea?a, spune Nu?a fratelui ei geamãn Mitu. Ne trezim ?i noi azi puturosule?

- Tu vorbe?ti? Rãspunse Mitu rãutacios. M-ai lãsat ?i tu ?i Ion singur asearã cu bunica la treburile casei ?i v-a?i culcat.

- Hei, termina?i neastâmpãra?ilor, intervene bunica care ie?ii în u?a casei cu Ion, al patrulea dintre cei trei fra?i.

- Bunico, sã verificãm dacã a venit vreo scrisoare de la nea Titi de pe front, spuse Mitu.

Titi era fratele lor mai mare care facea parte din compania de gardã a Palatului Regal dar acum fusese trimis pe front în Rusia sã lupte.

- Verificãm, verificãm dar acum haide?i sã vã spãla?i ?i la mas?, închise discu?ia bunica.

Nici nu dã bine sã se întoarcã bunica ?i se auzi muzica… Concert pentru vioarã în LA Minor de Bach. Era opera preferatã a maiorului Helmut Wiser, ofi?er în armata germanã. Apãru în prag un bãrbat înalt, ?aten cu o privire pãtrunzãtoare. Era de fapt austriac, se nãscuse tot într-un sat dar de munte, Oberalm la grani?a dintre Austria ?i Germania, la câ?iva kilometrii de Salzburg .

- Guten morgen, oma (bunica).

- Bunã diminea?a domnule ofi?er.

Bunica nu prea ?tia ?i nu era interesatã de grad ?i de armatã. Pentru ea era domnul ofi?er.

- Te rog, apã caldã, spune Helmut într-o românã stricatã.

Bunica se duse în bucãtãrie ?i aduse un crãticior cu apã caldã, ?tia tabietul ofi?erului, în fiecare diminea?? pân? sã mãnânce se bãrbirea.

Copiii intrã în casã sã ia micul dejun pânã vine ofi?erul. Îi placea sã mãnânce singur în lini?te. Dup? ce iau masa copii ies la joacã în curte ?i Wiser deja îmbrãcat în uniforma lui ferchezuitã: un veston pu?in cambrat pe talie de culoarea câmpului vara, centura de piele cu pafta metalicã ?i tocul de piele al pistolului în dreapta, cizme de calaverie ?i un chipiu cu cozoroc scurt, negru lucios ?i pu?in ascu?it spre vârf.

Se a?eazã la masa unde îl a?teaptã ouã, brânz? ?i lapte. Dupã ce terminã îi spuse bunicii:

- Trebuie sã plec la comandament, ne socotim disearã cât trebuie sã î?i plãtesc pe sãptãmâna asta pentru mâncare.

- Bine domnule ofi?er, ne gãsi?i acasã, spuse bunica.

Maiorul î?i lu? chipiul ?i ie?ii în curte unde cei patru fra?i se joacã. Se scotocii prin buzunare ?i gãsii câteva caramele pe care le d?du lui Mitu ?i Nutei sã le împartã cu ceilalti, ei fiind prefera?ii lui având ochii alba?trii ?i pãrul blond.

- Disearã, dacã nu o supãra?i pe oma, vã aduc ciocolatã la to?i, ?i ie?ii pe poartã.

Copii î?i freacã mâinile de bucurie. La radio se aude un discurs al mare?alului Antonescu dar nimeni nu-l ascultã, aici lumea î?i vede de via?a de zi cu zi.

- Mergem la pescuit, întreabã Ion?

- Da, rãspunde Mitu ?i Nu?a în cor.

- Eu nu merg, spuse Maria, rãmân sã o ajut pe bunica.

Dupã ce cei trei fra?i pleacã la pescuit Maria se duce la bunica ei ?i o întreabã:

- Bunico azi mergi la porumb?

- Da, a? vrea sã dau o fugã.

- Merg ?i eu cu …. Este întreruptã de zgomotul din ce în ce mai asurzitor al alarmelor de antiaerianã.

- Vin americani!!!! Strigã bunica. Hai sã ne ad?postim!

O lu? pe Maria de mânã ?i alergarã spre capãtul cur?ii pe unde puteau sã iasã în lanul de porumb. Era mult prea târziu sã îi gaseascã ?i pe ceilal?i copii.

Escadrila americanã de bombardiere B-24 Liberator venea din Egipt. Pilo?ii ?i echipajul, încordati la maxim, trec în huruitul motoarelor peste sat ?i se îndreaptã spre Bucures?i.

-Du-o Doamne pe Ploie?ti!!!!! Strigã ambele în cor.

Chivu Mihai Cristian - Men?iune

Clasa a IV-a, ?coala Gimnazial? ,,Bogdan Petriceicu Ha?deu’’, Câmpina, jud. Prahova