Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 16 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

ZIUA CULTURII NAŢIONALE

12 ianuarie 2022
♦ Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al -XIX-lea”,
Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
Ora 10.30 - Matineu muzeal: „Dor de Eminescu” - online
- participă elevi ai Şcolii Gimnaziale „George Coşbuc” Ploieşti
- prof. coordonator: Diana Istrate

14 ianuarie 2022
♦ Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov,
Parcul Constantin Stere Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
Ora 10.30 - Recital de poezie: „Dor de Eminescu”
- participă elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială "Constantin Stere" Bucov

♦ Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
Ora 11.00 - Micro-expoziție temporară:
„In Honorem prof. Nicolae Simache (1905 - 1972)”
 
♦ Muzeul „Ion Luca Caragiale”,
Ploieşti, str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244 525 394
• „Caragiale şi Eminescu” - online
 
♦ Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
• Paul Constantinescu - ciclul „Patru madrigale” pe versuri de Mihai Eminescu - online
 
♦ Muzeul „Casa Domnească” Brebu
• Matineu muzeal: „Mihai Eminescu în amintirile contemporanilor săi”
- participă elevi ai Şcolii Gimnaziale „Matei Basarab” Brebu
 
15 ianuarie 2022
♦ Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”,
Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
• Evocare: „Nicolae Simache - exemplu de dăruire şi abnegaţie în domeniul culturii” - online
 
♦ Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”,
Ploieşti, str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 100 768
• Moment liric: „Dialog cu oda în metru antic” - online
- recital de versuri dedicate poetului Mihai Eminescu susţinut de prof. Nelu Stan
 
♦ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
• Ora 11.00 – Expoziţie temporară: „Perfecţiune şi diversitate în opera lui Nicolae Iorga”
 
♦ Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
• Ora 11.30 – Medalion omagial: „Un luceafăr răsărit în liniştea uitării - Eminescu”
- prezintă: prof. Iuliana Stan şi prof. Natalia Dimulescu - Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi
 
♦ Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
• Evocare: „Gheorghe Grigore Cantacuzino, Nababul” - online
 
♦ Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr.139A, tel. 0244 235 470
• „Din ipostazele vinului în cultura tradiţională românească” - online
 
♦ Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
• „Cultura României – origini şi însemnătate” - online
 
♦ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
str. Tudor Vladimirescu, nr.1, tel. 0244 321 080
• „Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti” - online
 
Participarea la evenimentele desfăşurate cu public va fi permisă cu respectarea normelor sanitare intrate în vigoare la data de 8 ianuarie 2022.
   

Vă invităm la poveşti!

ÎNTÂLNIREA MEA CU VLAD ŢEPEŞ ŞI TURCII

Ce urmează să vă povestesc, s-a întâmplat acum câteva luni, în timpul vacanţei de vară, când împreună cu fratele meu, Luca şi părinţii mei am făcut o excursie prin ţară, pentru a vedea diferite locuri şi monumente istorice, cu atât mai mult că urma să trec clasa a 4-a și urma să învăţ primele noţiuni despre istorie.
După mai multe plimbări pe la diferite obiective istorice, am ajuns să vizităm şi cetatea de la Târgovişte unde se află vestitul Turn al Chindiei. Aici am avut parte de explicaţiile foarte amănunţite ale unui ghid, dar mie nu îmi era gândul la acestea şi doar speram să ne lase să urcăm, măcar până la primul etaj, dacă nu, chiar sus în turn să putem vedea cum arată Țara Românească văzută din vechea ei capitală.
După ce am alergat printre acele ziduri prăbuşite cu Luca, mami sau tati, ne-au spus că se numesc ruine şi am primit atunci prima lecţie de istorie. Într-un târziu a trebuit să plecăm şi să mergem în locul unde trebuia să înnoptăm.
Cred că adormisem nu pot spune cu exactitate cât timp, când la un moment dat, am avut impresia că în camera noastră se mai afla cineva. După câteva clipe am auzit foarte clar semnalul bine cunoscut: Pst! Pst! Pst! – Ștefaaaan! Era frăţiorul meu, Luca care prin acest semnal îmi atrăgea atenţia, când noi puneam ceva la cale, fără să ştie mami şi tati. M-am trezit năuc de somn şi la lumina slabă din cameră, privirea mi-a căzut asupra unui pliant, pe care mă uitasem înainte să adorm, unde se afla chipul lui Vlad Ţepeş şi în acel moment aveam impresia că ochii lui mă priveau chiar în acel moment. Deodată, totul se întunecă mai ceva ca într-o peşteră şi simţeam un curent de aer proaspăt şi rece. Abia ce mă întrebam, de unde acel aer rece, gândindu-mă că este fereastra deschisă, când am deschis ochii m-am văzut în mijlocul unei păduri, doar cu Luca.
Nu ştiam dacă să îmi fie frică sau să-l încurajez pe fratele meu mai mic, când deodată tufişurile de lângă noi începuseră să se mişte şi o mulţime de umbre începuseră să se furişeze pe lângă copaci.
Turcii!, gândi eu, mai ales că în memorie îmi rămăsese imagini cu luptători turci care purtau căciuli ciudate. Da! „Turbane” îmi spusese tati că se numesc şi ca la o comandă l-am tras pe Luca de mână şi ne-am urcat în copacul sub care stătusem speriaţi.
Dar parcă ceva nu se potrivea, turcii ăştia vorbeau o limbă pe care o înţelegeam şi nicidecum limba pe care o auzisem pe când fusesem într-o excursie în Turcia. Deodată l-am văzut pe Vlad Ţepeş îmbrăcat şi el turceşte în timp ce îşi conducea oștenii spre o tabără de corturi pe care abia o observasem şi care se afla în apropierea copacului în care eram urcaţi.
Deodată, Vlad Ţepeş a coborât de pe cal, ca la o comandă oștenii sau strâns în jurul său şi şoptit le-a spus că de acum vor vorbi numai turceşte şi a poruncit unor soldaţi foarte puternici să facă o spărtură în lanţul străjilor, adică cum să spargă un lanţ, că doar nu este sticlă, am gândit eu! Oștenii au scos nişte cuţite mari şi s-au îndreptat fără nici un zgomot spre nişte soldaţi adormiţi, sprijiniţi în suliţe şi deodată am înţeles ce înseamnă să faci o spărtură în lanţul străjilor.
Prin „spărtură” soldaţii lui Vlad Ţepeş au început să intre în tabăra turcească şi să se împrăştie printre corturi.
Pe Vlad Ţepeş l-am văzut îndreptându-se cu sabia aceea încovoiată în mână, spre cel mai mare cort care se afla în mijlocul taberei.
La un moment dat, Luca a văzut că sub copacul nostru se afla un oştean mai bătrân care privea cu atenţie tabăra duşmană şi care a făcut de două ori ca o bufniţă. Imediat în tabăra turcă s-a petrecut ceva de nedescris, au izbucnit flăcări, oameni ţipând de durere, cai care alergau încoace şi încolo. Turcii au ieşit din corturi doar în cămăşi, dar cu armele în mâini fără să știe cine îi atacă căci asupra lor se năpusteau răcnind şi strigând comenzi în turcă alţii „turci”.
Deodată mă trecu un fior, întâmplările acestea le ştiam, citisem despre celebrul „Atac de noapte” al lui Vlad Ţepeş asupra armatei otomane conduse de Mahomed al II- lea, zis şi Cuceritorul, care cu câţiva ani în urmă cucerise Constantinopolul. Mahomed al II–lea pătrunsese în Ţara Românească cu o mare armată cu gândul să îl înlăture din domnie pe Vlad Ţepeş, doar că acum lupta se desfăşura în faţa ochilor noştri.
Prin frunzişul copacului, am văzut o rază de lumină – „se face ziuă” a şoptit Luca! Se aude un ţipăt puternic de bufniţă din tabăra turcă, încep să se retragă în grupuri mici de soldaţi, ultimul care iese este Vlad Ţepeş, dar turcii continuă să se bată între ei încă o perioadă de timp.
Se aşterne o linişte şi o ceață stranie. Adorm cu fratele meu Luca în braţe pe aceea ramură groasă a copacului unde eram urcaţi.
Este lumină de acum afară, acum mami mă trezeşte şi ne pune să facem bagajele.
Când mă dau jos din pat, văd că am agăţate de pijama frunze şi scaieţi, mă uit la fratele meu care îmi zâmbeşte complice şi îmi arată un mănunchi de frunze pe care le scoate de sub pernă.
Ce întâmplări ciudate la miez de noapte, gândesc eu, dar apoi mă bucur că urmează să pornim spre ruinele de la Sarmisegetuza şi cine ştie...!

Dumitru Ștefan Andrei Cristian, Mențiune
Clasa a IV-a, Școala Primară „Angels”, Păuleşti, județul Prahova
   

EXPOZIŢE TEMPORARĂ

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă invită vineri, 14 ianuarie 2022, ora 11.00, la sediul său din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10, să participați la vernisajul expoziției „In Honorem NICOLAE SIMACHE (1905 – 1972)”.
Expoziţia omagială, organizată la 50 de ani de la dispariţia istoricului, profesorului emerit, părintelui muzeografiei prahovene, reunește o serie de documente, publicaţii și fotografii originale.


   

Vă invităm la poveşti!

Noaptea vitejilor

Anul trecut, împreună cu familia mea, am mers la Cetatea Poenari. Citisem despre isprăvile lui Vlad Țepeș în povestirile istorice scrise de Dumitru Almaș, așa că am primit cu bucurie vestea acestei excursii. Puteam să văd locurile descrise în cărți.
În timp ce urcam spre cetate, am zărit lângă al doilea panou de informare cu privire la numărul de scări parcurse, ceva care strălucea. M-am aplecat să văd ce era și am descoperit un inel cu o piatră roșie. M-am întrebat dacă era posibil să fi fost rubin, dar nu am zăbovit prea mult asupra acestui gând. Inelul părea foarte vechi și era plin de țărână, așa că l-am pus în buzunar și mi-am continuat drumul. Cetatea semeață m-a impresionat. Mi-a plăcut că ghidul ne-a povestit cu amănunte multe întâmplări petrecute între zidurile și în împrejurimile cetății, iar în timp ce vorbea, parcă aș fi fost martor la toate scenele.
Ajunși acasă, mi-am amintit de inel și l-am curățat. Apoi, după ce s-a zvântat, l-am pus pe deget. Când am atins piatra strălucitoare, s-a întâmplat ceva neașteptat: a început să bată vântul, un vânt care aducea cu sine timpuri de mult apuse. Apoi s-a auzit o voce tunătoare:
- Copile, alege o întâmplare vitejească ce a schimbat destinul țarii tale.
- Cine a vorbit? am întrebat cu teamă.
- Eu, Inelul Trecutului! Ai atins rubinul meu. De mult așteptam pe cineva dornic să călătorească printre vremuri.
- Ooo, sigur că mi-ar plăcea! Dar unde vrei să mă duci?
- Oriunde dorești tu, în istoria nației tale.
- Dar părinții mei, sora mea, bunicii, ce se va întâmpla cu ei? Nu se vor speria dacă eu lipsesc?
- Nu, fii fără grijă! Datorită puterilor mele, timpul s-a oprit în lumea ta.
- Atunci să nu mai așteptăm! am zis plin de entuziasm și numaidecât am auzit inelul grăind din nou.
- Prin fața ochilor tăi trec nenumărate imagini desprinse din vieți de domnitori și de domnițe. Alege una și vei fi acolo!
Degetul meu se opri pe o imagine cu o noapte întunecată, o noapte de pomină! Și numaidecât m-am regăsit în chipul căpitanului Ion.
Era noapte. Făcliile ardeau în sala cea mare, iar pe tron era el, domnitorul aspru pe care îl știam din cărți. Era Vlad Țepeș în carne și oase.
El a grăit cu voce puternică:
- Românii mei, turcii vor iarăși să ne cotropească țara! Nu am vrut să-i dăm copiii țării tribut, iar acum sultanul Mahomed vine asupra noastră. Armatele lui sunt numeroase ca frunza și ca iarba. Dar nu vom fugi ca iepurii în fața lupului. Vom lupta pentru libertatea noastră! Căpitane Ion!
- Da, Măria ta! am răspuns eu.
- Strânge armata cea mare! Fiecare obște să dea voinicii săi, căci vom lupta pentru glia strămoșească!
Am încălecat îndată pe Negru, calul meu cel fără de seamăn, și am mers din sat în sat, din târg în târg ridicându-i pe toți sub steagul de luptă al domnitorului.
- Veniți cu toții lângă Vodă! Să scăpăm țara de năvălitorii cei lacomi!
Armata țării se mărea. Voinicii și-au lăsat ogoarele și oile, și-au luat săbiile, au încălecat pe cai și au venit în urma mea la locul hotărât de domnitor.
- Bravo, căpitane! Ai adus voinici tot unul și unul! a zis Vodă. Dar să știi că turcii sunt mulți încât nu mai încap la numărătoare.
- Și ce facem, Măria ta? Să fugim din fața lor?
- Nu, căpitane, am ticluit un plan. Doar știi că eu am trăit de copil printre turci, căci tatăl meu a fost silit să mă trimită acolo. Am învățat toate rânduielile oastei lor. Iată cum vom face: alege două sute de viteji, cei mai voinici dintre voinici. Îi vom îmbrăca în hainele pe care le-am luat de la cetele de turci pe care i-am prins la jaf. Vom aștepta să se lase întunericul peste tabăra lor. Apoi, cei care știm turcește, vom amuți străjile. Vom intra în tabăra lor și îi vom lovi unde nu se așteaptă. Vom da foc corturilor, iar apoi îi vom lăsa să se omoare unii pe ceilalți. Ai înțeles?
- Da, Măria ta!
În dimineața următoare, ceata voinicilor lui Vodă a pornit la drum. Au lăsat caii la loc ferit și spre seară au ajuns aproape de tabăra turcilor. Domnul le-a poruncit să se ascundă și să aștepte.
După ce a trecut de miezul nopții, Vodă a grăit în șoaptă:
- Căpitane Ion!
- Aici sunt, Măria ta!
- Acum e timpul!
Vlad-Vodă știa turcește. A ademenit străjile turce, pe care împreună cu câțiva voinici le-am biruit fără zgomot.
- Acum să atacăm! zise Vodă îndârjit.
La semnul domnitorului, ceata de voinici români, îmbrăcați ca niște soldați turci, a intrat fără zgomot în tabăra turcească, ca lupii între oi. I-au lovit cu tărie pe turcii care erau pe jumătate adormiți și de-abia se mișcau. Apoi au dat foc corturilor.
Împreună cu Vlad-Vodă am ajuns până la cortul sultanului. Dar acesta nu a fost de găsit.
Parcă intrase în pământ. După ce am dat foc și acelui cort, domnul mi-a spus:
- Acum … retragerea!
Am încordat arcul și am dat semnalul de retragere: o săgeată arzând a zburat către înaltul cerului întunecat.
Împreună cu Vodă și ceilalți oșteni am ieșit din focul luptei. În spate se vedeau corturile ce ardeau și se auzeau urletele de groază ale turcilor care, buimăciți de somn și speriați, se tăiau cu săbiile unii pe alții, crezând că se apără de ceata de români.
Călăream în urma lui Vodă și când întorceam capul, vedeam în depărtare luminile focurilor ce ardeau roșiatic în tabăra turcilor.
Chiar atunci m-am trezit, privind către Inelului Trecutului care strălucea și el roșiatic.
Nu se mai vedea mantia de pe spatele lui Vodă, iar eu nu mai eram căpitanul Ion.
- Bine! am auzit vocea tunătoare a inelului. Copile, spune-mi acum ce ai învățat din ceea ce ai văzut!
- Eu am învățat că: „Buturuga mică răstoarnă carul mare.” dacă ești înțelept și neînfricat.
- Bravo, copile! Acum poți merge acasă.
Într-o clipită eram în patul meu și mă întrebam dacă am visat sau am trăit cu adevărat acea întâmplare. Inelul era însă tot pe degetul meu. L-am pus cu grijă în cufărul meu secret, iar atunci când îmi voi mai dori o aventură, îl voi pune din nou pe deget. Așa că am să vă povestesc cu altă ocazie întâmplările de seamă prin care acest inel mă va purta.

Nițu Andrei Teodor, Premiul special al juriului
Clasa a III-a D, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile”, Ploiești, județul Prahova
   

Vă invităm la poveşti!

Mica prințesă de la Castelul Peleș
 
-Ținutul acesta este prețios și trebuie să luptăm pentru el, Maria, spuse tatăl cuprinzandu-i brațul în timp ce se plimbau prin grădina castelului. Fântâna arteziană din mijlocul grădinii domina arbuștii din jurul castelului. Maria avea 14 ani, era o mica prințesă și adora plimbările pe care le făcea cu tatăl ei pe alei, rămânând cu privirea pierdută la el și la ochii care păreau că dansează de atâta dragoste pentru acele ținuturi. Tatăl ei era regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmarigen, dar pentru ea era persoana cea mai dragă ei.
-Trebuie să luptăm pentru a uni toate ținuturile românești și a deveni o țară puternică. Toată valea asta respiră și trăiește, spuse tatăl ei, arătând spre munții care stăteau de strajă în depărtare. Știi că dacă te întinzi pe pământ îi simți respiraţia?
-Tată, aș vrea să îl simt și eu, spuse fetița.
Merseseră până spre pajiștea înverzită de lângă castel. Tatăl ei se întinsese pe pajiște și ridică ochii spre ea, bătând ușor cu palma bucata de pământ de alături, Maria se întinse încetișor către el cu fața spre fața lui.
-Tată îți promit că voi face orice să apăr acest pământ, spuse fetița cu ochii înlăcrimați. Îl voi iubi așa cum tu îl iubești.
Îi zâmbi tatei, fără să scoată nici un cuvânt, dorindu-și atât de mult ca timpul să se oprească în loc și să rămână așa pe vecie.
Palatul vuia de forfotă de două săptămâni. Se făceau pregătiri pentru ziua de naștere a regelui. În timp ce culegeau trandafirii din grădină, Maria și-a amintit ce-i spusese mama:
-Mâine o să avem buchete de trandafiri și fel de fel de bunătăți pe masă. Castelul va îmbrăca haine de sărbătoare.
Ridicând ochii și, privind în zare, văzu ultimele raze de soare dispărând în dosul munților Bucegi. Curând avea să se lase întunericul, dar sentimentul de neliniște şi grijă tot o necăjea. Unde era tatăl ei? Plecase în acea după-amiază împreună cu o ceată de călăreți la o plimbare pe poteca regală din jurul castelului, dar întotdeauana se întorcea înainte să apună soarele. Uneori, pe timp de vară aducea fructe de pădure, iar Maria trebuia să ghicească în ce buzunar al hainei se aflau.
Mâine era ziua tatălui ei, iar ea știa că palatul va fi învăluit de cântece și veselie. Maria și-a încordat privirea ca să vadă norul de praf care anunța apropierea călăreților și faptul că regele ar fi ajuns în sfârșit acasă. Nu se zărea nimic în lumina slabă a serii, iar fetița dădu ocol curții. Mama ei era acolo, privind și ea linia orizontului.
-Doar întârzie puțin, i-a spus mama.
-Mamă, știi bine că am fost avertizați că războiul poate începe în orice moment. Sunt inamici care îi vor răul tatei, iar tronul a fost mereu râvnit de dușmanii noștri.
Mama a dat din cap și și-a mușcat coțul buzelor. Se aflau în anul 1914, o perioadă plină de vești de războaie, în care marile puteri puseseră ochii pe frumoasele şi bogatele ținuturi românești, dar și pe grandiosul castel alpin. Mulți ar fi fost în stare de orice pentru a pune stăpânire pe ținutul din jurul castelului Peleș. Castelul fusese construit la inițiativa primului rege al României, Carol I, fiind situat la poalele munților Bucegi de-a lungul râului Peleș în pitorescul loc cunoscut ca Piatra Arsă și fusese inaugurat în anul 1875. Grandiosul castel, o adevărată bijuterie arhitecturală, fusese construit în perimetrul frumosului oraș Sinaia și în apropierea mănăstirii Sinaia.
A venit ziua cea mare, ziua în care ar fi trebuit să se bucure de sărbătoarea dată în cinstea regelui dar acesta nu era de găsit.
-Nu-ți mai face atâtea griji, i-a spus slujitoarea. Tatăl tău se va întoarce.
Regina s-a dus la fereastră, fiecare pas răsunând parcă gol pe dalele de pardoseală, iar minutele parcă deveneau ore.
-Se aud călăreți, a spus regina alergând spre porțile castelului.
-Regină, mă tem că nu avem vești bune. Regele și o parte din călăreți au fost uciși. Sunt inamici care vor cu orice preț să pună stăpânire pe aceste ținuturi. Mă tem că s-a pornit un război, iar atribuțiile regelui îți vor reveni ție regină. Cu mâinile încrucișate la piept regina se legănă la auzul cumplitei vești. Pănă la urmă reuși să scoată un sunet de durere. Mica prințesă Maria simți că inima îi va sări din piept și căzu în genunchi scufundându-se într-o prăpastie de disperare pentru că nu se putea obișnui cu gândul că tatăl ei fusese ucis.
Noaptea următoare, castelul părea trist și atât de pustiu fără prezența regelui. Zorii zilei se apropiau cu repeziciune și anunțau o nouă veste cumplită:
-Va trebui să părăsiți castelul cât mai repede, regină. Am fost anunțaţi de un sol că o oștire inamică se apropie de castel pentru a-l cuceri.
Comandantul călăreților a plecat, iar regina s-a prăbușit pe scaun, și-a sprijinit capul în mâini și a început să plângă.
-Nu plânge mamă, va fi bine! Vom lupta pentru acest pământ așa cum tata a vrut.
-Trebuie să plecăm Maria dacă vrem să rămânem în viață!
-Dar mamă, aici e casa noastră. Ținutul acesta ne aparține! Ce se va întampla cu palatul și cu ținutul nostru românesc?
-Vom lupta, dar pe lângă lupta fizică noi va trebui să luptăm prin diplomație.
-De ce a trebuit să moară tata? De ce ne-a lăsat singure?
Vântul bătea tare în acea zi de vară, iar o ploaie torențială amenința întreg ținutul.
Regina nu a scos nici un cuvânt o vreme, apoi a cuprins cu privirea mulțimea de servitori care se adunaseră în jurul ei. Mica prințesă Maria se întreba unde se vor duce toți servitorii când regina va părăsi castelul. Cu lacrimi în ochi, Maria rosti:
-Unde vom pleca mamă? Cum vom putea lupta pentru ținuturile acestea?
-Ne vom refugia în Paris. Vom încerca să găsim aliați pentru a putea înfrunta primejdia. Știi bine că avem nevoie de arme și de mulți ostași pentru că dușmanii sunt puternici.
-Voi fi alături de tine mereu mamă.
Regina se ridică şi o strânse pe Maria la piept. Simțea că nu mai este singură în această luptă. Maria era atât de prețioasă pentru ea și, deși era doar o mică prințesă, era atât de curajoasă.
-Sunt atât de mândră de tine, Maria!
Maria își îmbrățișă și ea mama. Urmau să plece împreună într-o lume nouă în încercarea de a salva castelul și pământurile românești. Trebuiau să lupte și să găsească alianțe si să nu îl dezămăgească pe tatăl ei, regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmarigen pentru că o promisiune trebuie întotdeauna respectată. Ceva îi spunea Mariei că tatăl ei nu murise ci trăia. Poate era ținut prizioner şi nu murise așa cum li se spusese și în plus ea nu putea crede că tatăl ei, regele nu mai este.
-Să nu îți fie niciodată teamă pentru că eu sunt cu tine, mica mea prințesă Maria! se auzi parcă vocea regelui.
Matei Mendy Daria, Premiul III
Clasa a III-a, Școala Gimnazială nr.1 ,,Ion Câmpineanu”, Municipiul Câmpina, județul Prahova

   

ZIUA CULTURII NAŢIONALE

Cu prilejul celei de-a XII-a ediții a Zilei Culturii Naționale şi împlinirii a 172 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale vă invită în perioada 12-15 ianuarie 2022, să participaţi la următoarele evenimente omagiale dedicate personalităţilor culturii prahovene şi naţionale, desfăşurate şi în mediul virtual, pe paginile de facebook ale secţiilor muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/:



12 ianuarie 2022
♦ Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea - al -XIX-lea”,
Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
Ora 10.30 - Matineu muzeal: „Dor de Eminescu” - online
- participă elevi ai Şcolii Gimnaziale „George Coşbuc” Ploieşti
- prof. coordonator: Diana Istrate

14 ianuarie 2022
♦ Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov,
Parcul Constantin Stere Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
Ora 10.30 - Recital de poezie: „Dor de Eminescu”
- participă elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială "Constantin Stere" Bucov

♦ Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
Ora 11.00 - Micro-expoziție temporară:
„In Honorem prof. Nicolae Simache (1905 - 1972)”
 
♦ Muzeul „Ion Luca Caragiale”,
Ploieşti, str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244 525 394
• „Caragiale şi Eminescu” - online
 
♦ Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
Ploieşti, str. Nicolae Bălcescu, nr. 15, tel. 0244 522 914
• Paul Constantinescu - ciclul „Patru madrigale” pe versuri de Mihai Eminescu - online
 
♦ Muzeul „Casa Domnească” Brebu
• Matineu muzeal: „Mihai Eminescu în amintirile contemporanilor săi”
- participă elevi ai Şcolii Gimnaziale „Matei Basarab” Brebu
 
15 ianuarie 2022
♦ Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”,
Ploieşti, str. Nicolae Simache, nr. 1, tel. 0244 542 861
• Evocare: „Nicolae Simache - exemplu de dăruire şi abnegaţie în domeniul culturii” - online
 
♦ Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”,
Ploieşti, str. Nichita Stănescu, nr. 1, tel. 0344 100 768
• Moment liric: „Dialog cu oda în metru antic” - online
- recital de versuri dedicate poetului Mihai Eminescu susţinut de prof. Nelu Stan
 
♦ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
• Ora 11.00 – Expoziţie temporară: „Perfecţiune şi diversitate în opera lui Nicolae Iorga”
 
♦ Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
• Ora 11.30 – Medalion omagial: „Un luceafăr răsărit în liniştea uitării - Eminescu”
- prezintă: prof. Iuliana Stan şi prof. Natalia Dimulescu - Liceul Teoretic „Brâncoveanu Vodă” Urlaţi
 
♦ Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
• Evocare: „Gheorghe Grigore Cantacuzino, Nababul” - online
 
♦ Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr.139A, tel. 0244 235 470
• „Din ipostazele vinului în cultura tradiţională românească” - online
 
♦ Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
• „Cultura României – origini şi însemnătate” - online
 
♦ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
str. Tudor Vladimirescu, nr.1, tel. 0244 321 080
• „Mihai Eminescu - Luceafărul poeziei româneşti” - online
 
Participarea la evenimentele desfăşurate cu public va fi permisă cu respectarea normelor sanitare intrate în vigoare la data de 8 ianuarie 2022.
   

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită la poveşti!

Vis sau realitate?
 
Era o zi frumoasă de toamnă târzie. Soarele trimitea cu generozitate razele călduțe pe pământ, vântul nu îndrăznea să adie, iar cerul parcă era o cupolă albastră sus, sus, foarte sus. Numai copacii erau triști pentru că Doamna Toamnă, în joacă, îi lăsase goi, fără podoaba de frunze pe care o așezase la picioarele noastre.
În acea zi superbă am avut parte de prima mea lecție de istorie. Cu sfială, am intrat în Muzeul de Istorie a României. Era o mare încărcătură emoțională în sălile pline de vestigii, care aparținuseră neamului nostru.
De pe pereți, din tablouri imense, ne priveau cu semeție și îndrăzneală domnitorii Moldovei și ai Țării Românești, principii Transilvaniei. I-am salutat cu respect, în șoaptă, pe Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și crudul Vlad Țepeș. Am admirat ținuta impecabilă a primului domnitor al Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza și pe a doamnei Elena. Am văzut cum au luptat românii în Războiul pentru Independență și m-am aplecat cu respect primilor regi ai României Mari, Ferdinand și Maria.
Și așa, trecând în câteva ore prin istoria de mii de ani a României, am ajuns la Primul Război Mondial. Sala alocată acestui eveniment era plină de fotografii și articole decupate din ziarele vremii, articole care descriau faptele de eroism ale ostașilor români. Decorații și uniforme militare erau expuse în vitrine. Pe un perete mi-a atras atenția fotografia unui tânăr chipeș. Ne privea pe fiecare în parte cu niște ochi mari și negri. Avea părul mai lung decât al celorlalți soldați, iar fața lui frumoasă nu avea nici urmă de barbă. Curioasă, m-am apropiat să văd mai bine și am rămas uimită când am citit ce scria sub fotografie: ,,Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, căzută la datorie în luptele de la Mărășești-Oituz.”
În acel moment, prin fața ochilor, au început să se deruleze imagini tulburătoare. O tânără frumoasă, zveltă, cu păr lung, vine la București să-și urmeze visul, acela de a deveni învățătoare. Dar, începe războiul și când află că cei trei frați ai ei au murit la datorie, hotărârea ei e luată. Își taie părul, se îmbracă în soldat și se înrolează în armată.
Datorită faptelor de vitejie, este avansată la gradul de sublocotenent și decorată de Regina Maria. Imaginile se succed repede, ochii mă ustură și-mi lăcrimează.
Tânăra conduce acum un batalion și se află în prima linie. Armata germană vrea să treacă munții pe la Oituz, în Ardeal. În tranșeele săpate în pământul jilav, ostașii români așteaptă să treacă la atacul decisiv. Tânăra Ecaterina trece cu pas ferm prin noroiul din tranșee, oprindu-se și vorbind cu fiecare camarad în parte. Începe atacul. Obuzele cad de peste tot, făcând gropi adânci în pământ și semănând moarte. Pietre și bucăți mari de pământ zboară prin aer și o perdea de fum gros și înecăcios acoperă totul în jur. Se dă ordinul de atac și ostașii români ies din tranșee cu baionetele la armă. Neînfricată, tânăra se aruncă în luptă. Îmbărbătați de curajul ei, ostașii o urmează prin fumul gros. Străpunși de gloanțele inamice, cad primii ostași români. Răniții rămân în urmă, sângerând. Mai au puțin și ocupă tranșeele dușmanilor. Dar, deodată, Ecaterina cade. Un glonț inamic a lovit-o. Din tâmpla tinerei se prelinge un firicel de sânge. Camaradul care lupta umăr la umăr cu ea voia să o ajute. Strigă după ajutor, dar nu îl aude nimeni în acel vacarm. Cu ultimele puteri, sublocotenenta strigă:
,,-Înainte, băieți, înainte!”
Din ochii larg deschiși, spre zorile care începeau să se ivească, două lacrimi mari se prelingeau pe obrajii tinerei.
,,-Am învins!” au fost ultimele cuvinte pe care le-a mai auzit, apoi totul s-a întunecat.
Deodată, m-am scuturat înfiorată. Nu știu dacă totul a fost doar un vis sau dacă am fost și eu pe câmpul de luptă.

Elisei Maya-Leona, Premiul II
Clasa a III-a D, Școala Gimnazială ,,Sfântul Vasile”, Ploiești, județul Prahova


   

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită la poveşti!

Începând de astăzi, 10 ianuarie 2022, vă prezentăm poveştile câştigătoare ale concursului
"Vreau să povestesc" - ediţia I

Legenda unui tânăr numit Zakaria
 
Soarele strălucea pe bolta cerului azuriu și senin. Pițigoii vâsleau cu aripile lor plăpânde pe întinsul lac albastru – cerul.
Convoiul de tătari înarmați până-n dinți, mărșăluia pe plaiurile Moldovei, pustiind satele bravilor români. Printre aceștia, era un tânăr tătar milos din fire, care nu reușea să câștige încrederea nimănui. Tatăl său, fusese un renumit luptător, dar, murise chiar de mâna lui Vodă Ștefan. Singurele lucruri pe care le mai moștenise de la tătâne-său, erau: o armură de zale, un coif tătăresc, și o sabie încovoiată ruginie.
Conducătorul cetei tătărești se numea Sagaidak. Acel barbar teribil masacra orice ființă i se împotrivea. Era cel mai neînfricat dintre căpeteniile dușmane, ce atacau adesea.
Trecănd printr-un cătun de munte Sagaidak grăi către Zakaria așa:
– Pradă si ucide pe cei din satul acesta, ia toți banii și toată mâncarea, apoi incendiază bordeiele țăranilor.
Tânărul zăbovii o clipă…
– N-ai auzit? urlă căpetenia și își mână calul; strigă “După mine!” iar convoiul porni. Zakaria cântări situația iar apoi merse la trap în mijlocul satului.
– Oameni buni, începu tătarul, luați-vă lucrurile și animalele, fugiți departe la cetatea cea mare să o apărați. Căpetenia mea mi-a poruncit să jefuiesc satul și să-l ard, dar sunt prea milos ca să pot face această faptă.
Uimiți, sătenii porniră spre cetatea pe care va trebui să o apere. Tânărul incendie un bordei pentru a-l face pe Sagaidak să creadă că a îndeplinit porunca.
Încălecând pe cal se gândi ce să îi ducă căpeteniei sale, dar fu tulburat să audă un strigăt de jale; dădu fuga să vadă ce se petrece. Un mic prunc de 5-6 anișori se tânguia, neștiind vreo cale de a scăpa din cercul de flăcări. Imediat, Zakaria luă pruncul speriat în brațe și își clădi o nouă misiune: aceea de a duce copilul mamei sale, ce se va afla în cetate, iar când va fi acolo, îi va spune Măriei Sale, Ștefan, cum să scape de tătarii cei năvălitori. Porni la drum, cu speranța de a ajunge la cetatea de scaun, înaintea barbarilor.
Și s-așternu la drum, prin văi și vâlcele, păduri umbroase, munți bătrâni… dar într-un final, ajunse la Cetatea Sucevei: ‘naltă și maiestoasă, cu ziduri trainice și groase, turnuri falnice ce se-nălțau spre cerul albastru. Observă că moldovenii își duceau traiul liniștiți, trebăluind prin curțile dichisite, și cărând poveri felurite.
Își dădu seama că fiind îmbrăcat în haine tatărești, nu avea cum să intre în cetate, așa că, făcând rost de o ie și niște opinci, intră pe poarta cea mare a falnicei cetăți ținând copilașul în brațe.
Doi străjeri îl priviră bănuitori dar îl lăsară să treacă, crezând că-i vreun sărman ce cată ajutor la Ștefan. Zakaria străbătu curtea și, intrând în Sala mare, unde îl găsi pe domnitor la Marele Sfat, grăi:
– Cinstite Doamne, spuse Zakaria răspicat, nu am venit pentru a te ruga ceva, ci a-ți spune că eu sunt tătar. Sagaidak, căpetenia oștilor noastre își mână calul spre Suceava cu cinci mii de oameni, pentru a-ți prăda ţara… Nouă sate de bravi români, au fost nimicite până la ultimul om, rămânând în viață doar câteva fete cu părul bălai, care vor fi silite să se mărite cu tătarii. Îmi doresc să îți dezvălui cum îi poți înfrânge pe cei de neam cu mine…
Pe porți năvăliră cincizeci de țărani îngroziți strigând:
– Vin țătarii, pregătiți-vă de luptă!!!!!!!!!
Atunci, voievodul îi spuse tânărului tătar să-i mărturisească tainele năvălitorilor. După aceea, la semnul lui, santinelele sunară din gorn a luptă. Țăranii se strânseră în spațioasa curte, punându-și cămășile de zale argintie. Arcașii stăteau cu arcurile-ntinse, așteptând semnalul.
Lupta a fost grea și sângeroasă. Acum românii știau punctele slabe ale tătarilor. Acei năvălitori, ce intraseră cu fală mare-n Moldova, zăceau întinși în fața cetății. Ultimele cuvinte al lui Sagaidak au fost:
– Blestemat să fi tu Iudo!
Zakaria nu luă în seamă cuvintele căpeteniei și înapoie copilașul mamei, ce crezuse că acesta era sfârșit demult și îi spuse Marioarei - mamei băiețașului, așa:
– Am avut grijă de el ca de ochii din cap, l-am hrănit si l-am purtat în goana calului alături de mine…
Tânarul fu primit cu bucurie între căpitanii oștilor române, iar el, de câte ori se-ncingea o bătălie își mâna suta de oameni spre victorie în lupta cu dușmanii.
Și așa s-a întâmplat, ca un tătar ce a primit numele de Bucur, să treacă de partea românilor. Povestea continuă, desigur, dar ce se-ntâmplă în continuare, n-ar avea loc să fie scris, nici pe-o sută de mii de pagini!!!
Tudor Filip, Premiul I
Clasa a IV-a A, Școala:Gimnazială ,,Academician Marin Voiculescu”, Giurgiu, județul Giurgiu
   

Prototipul ceasului ”Tudor Vladimirescu”, SERIA 000

Astăzi, 06 ianuarie 2022 Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație, cu sediul în Târgu Jiu, a dăruit Muzeului Ceasului ”Nicolae Simache” prototipul ceasului ”Tudor Vladimirescu”, SERIA 000, realizat în serie limitată de 200 exemplare, cu ocazia “Bicentenarului Tudor Vladimirescu 1821-2021”.
Ceasul produs în Elveția și asamblat în România, a fost lansat la inițiativa Asociației Excelsior pentru Excelență în Educație, cu scopul de a celebra eroismul lui Tudor Vladimirescu și de a scoate în evidență importanța Revoluției din 1821, care s-a dovedit a fi fundația pe care s-a clădit statul român modern.
Conceptul ceasului este realizat de Studioul de design ”Șezi”, ceasul fiind produs în Elveția în Manufactura Tavannes și asamblat în România, la Antic Horologivm, laboratorul ceasornicarului Mihai Ceciu.
Designul ceasului este conceput unic, inspirat din momentul Revoluției de la 1821 și de personalitatea lui Tudor Vladimirescu, pe ceas fiind reprezentați pandurii, scrierea vremii- chirilică, simbolul de pe sabia eroului, precum și inelul primit de la părinții săi.
Cadranul alb mat, cu elemente grafice realizate cu tehnologia imprimării prin tampografie succesivă este protejat de un geam de cristal, iar prin al doilea capac transparent de cristal se poate admira un mecanism pe o bază UNITAS 6497, modificat tip Swiss Made cu încărcare manuală, punți finisate cu tehnica "Cotes de Geneve" și șuruburi albastre. Rezerva de funcționare este de 42 de ore. Fiecare carcasă este gravată cu număr de serie unic de la 1 la 200.
Mulţumim şi pe această cale Asociației Excelsior pentru Excelență care a contribuit astfel la îmbogățirea patrimoniului Muzeului Ceasului ”Nicolae Simache” cu o piesă de excepție.
 
 
 
 
 
 
 
 

   

La mulți ani 2022!

   

Pagina 8 din 111