Pe 27 martie 1918, după 106 ani de stăpânire rusească, Basarabia se unea cu Ţara-Mamă.

România Mare nu s-a făcut în condiții ușoare. La 1918, ţara era vlăguită de război și epidemie, parțial ocupată de armate străine și departe de aliații săi.
Și totuși,la capătul Primului Război Mondial, generaţia Marii Uniri a reușit împlinirea idealului de unitate naţională. Una dintre personalitățile reprezentative ale acestei generații a fost Constantin Stere.
Meritul lui Stere în procesul de pregătire și înfăptuire a Marii Uniri este imens. Acesta a fost și idealul vieții sale. “Un popor nu poate trăi fără ideal. Idealul rezumă toate aspiraţiunile lui cele mai înalte…”, afirma marele patriot.
Încă din 15 decembrie 1915, face o adevărată profeţie în Parlament, arătând că nădăjduia pentru copiii din acel moment că „vor vedea România mare, întreagă, neştirbită… de la Nistru şi până la Tisa“.
Ceea ce îl preocupa însă în mod deosebit era soarta Basarabiei.
Constantin Stere vedea întreaga politică a României prin prisma Basarabiei. În aceasta constă și „vina”, și meritul lui.
„Un om straniu, puternic, entuziast, cam brutal şi totodată un visător plin de misticism slav”, este portretul pe care i-l face regina Maria în epocă, pentru că Stere, spre deosebire de alți germanofili, nu-i iubește pe nemți în mod special, el vede această alianță ca o conjunctură pentru atingerea unui obiectiv politic.
Evocându-i mai târziu cariera politică, S. Diamandi remarca: „Nu vedea decât o singură primejdie: Rusia ţaristă. Nu-l obseda decât o singură ţintă: eliberarea Basarabiei, provincia românească cea mai periclitată în existenţa naţională. Cu această provincie credea el că trebuie să înceapă dezrobirea fraţilor subjugaţi. Socotea că drumul către Ardeal trece prin Basarabia”.
În 1917, rămas în Bucureștiul ocupat de germani (din îndemnul și cu autorizația lui I.I.C. Brătianu și a regelui Ferdinand) editează ziarul Lumina, care i-a atras din partea adversarilor politici acuzaţia de trădător. Arestat și întemniţat la Văcărești (1918) fără să fi avut loc un proces, a fost eliberat, însă șantajul politic a durat până la sfârșitul vieţii.
În ianuarie 1918, Armata Română a intrat în Chișinău, aducând linişte şi ordine în toată Basarabia. În acest moment decisiv, Stere sosește în Basarabia.
„Mărturisesc că sosirea dlui Stere se aştepta ca a unui semizeu, făcător de minuni. Şi într-adevăr, dumnealui s-a arătat la culmea chemării”, scrie un martor al epocii, Dimitrie Bogoș. Au loc peste 26 de întruniri la care Stere participă, argumentează, convinge. „A fost un praznic, a fost un delir când vorbea dl Stere”.
În zilele fierbinți ale lunii martie, Stere a vorbit de 57 de ori. Cu o voce fermă, hotărâtoare, cu o logică de fier explica necesitatea actului Unirii. Parcă niciodată în viaţa lui n-a fost așa de convingător ca în zilele acelea.
Cuvântarea susţinută de Constantin Stere în timpul desfăşurării şedinţei Sfatului Ţării din 27 martie 1918 a jucat un rol extrem de important în momentul votării unirii. Cu siguranță, acesta a fost momentul cel mai important al vieții lui Constantin Stere, iar el s-a ridicat la înălțimea misiunii sale.
La 27 martie/9 aprilie 1918, cu 86 voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri Sfatul Ţării a decis unirea Basarabiei cu România.
Ulterior, Constantin Stere a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării (2 aprilie – 25 noiembrie 1918), urmându-i în această funcţie lui Ion Inculeţ.
Basarabia a fost doar prima provincie unită cu Țara. La scurt timp, au urmat Bucovina și Transilvania. Puțini sunt cei care cunoc faptul că Stere s-a implicat activ și în unirea acestor provincii cu Patria Mamă.

Ziua de 27 martie 1918 a fost cea mai frumoasă zi a vieții sale de mesianic răzvrătit. A uitat pentru o clipă toate suferințele, injuriile și umilințele indurate. Izbândise! Trăia bucuria marelui său vis împlinit!
La 30 martie, la întoarcerea sa în București, a fost invitat în tribuna oficială, alături de familia regală, pentru a primi defilarea trupelor. La prânz, regele a oferit un dejun, rostind o alocuțiune. Apoi, a urmat solemnitatea decorării delegației basarabene în frunte cu C. Stere, care a primit Ordinul de Mare Ofițer al Coroanei României. Familia regală a ieșit apoi, însoțită de șefii delegației basarabene, în balconul Palatului pentru a mulțumi aclamațiilor mulțimii aflate în stradă, unde se cânta și se dansa Hora Unirii. Stere s-a aflat lângă Regele său. Era, dincolo de orice comentarii, încoronorarea, oficial recunoscută, a unei lupte de-o viață : Lupta pentru România Mare!

Muzeograf Paulina Mănișor

Vă invităm să vizionați filmul cercetărilor arheologice din comuna Târgşoru Vechi - balastiera Holcim, jud. Prahova, accesând linkul https://youtu.be/VRXRfYW4k-s

Vizionare plăcută!

 Vă invităm să vizionați filmul de prezentare a Muzeului Memorial "Nichita Stănescu" , accesând linkul https://youtu.be/hF-Qh0_3k2I

Vizionare plăcută!

Vă invităm să vizionați o conferinţă din ciclul "Istorie şi civilizaţie", accesând linkul https://youtu.be/jwpPMv9jva0

Vizionare plăcută!

Pe 20 martie 2020, s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principalelor Unite și al statului național România.

Acesta s-a născut pe 20 martie 1820, la Bârlad, fiind descendentul unei vechi familii de înalţi dregători din Moldova. Tatăl viitorului domn, Ioan Cuza provenea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, iar mama sa, Sultana Cozadini, provenea dintr-o familie de origine greco-italiană.

Până în 1831 a studiat la pensionul condus de francezul Victor Cuenin din Iași, unde i-a avut colegi pe Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. Își continuă studiile la Paris, unde își va lua bacalaureatul, în 1835, apoi urmează studii de drept și medicină, pe care nu le finalizează.
La 15 septembrie 1837, se înscrie în armată, în rândurile căreia va ramâne până în anul 1840, când din motive necunoscute demisionează.
În primăvara anului 1844, Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache şi a Ecaterinei.
Participă la revoluția de la 1848 din Moldova și este arestat, împreună cu ceilalți revoluționari moldoveni. A reușit să scape și cu ajutorul consului englez din Galați să ajungă la Brăila, apoi trece în Transilvania, apoi în Bucovina, unde este martor al evenimentelor revoluţionare de aici. Cuza petrece un an în exil, la Viena, Paris şi Constantinopol, revenind în ţară odată cu numirea noului domn în Moldova, Grigore Alexandru Ghica.
A ocupat importante funcții în justiție și administrație: președinte al Judecătoriei Covurului (1849 - 1851), director al Ministerului de Interne (1851), pârcălab al orașului și portului Galați (iunie - iulie 1856; febr. – iunie 1857).
În anul 1857 este reintegrat în armată de caimacamul Nicoale Vogoride, avansând în numai două luni de la gradul de sublocotenent la cel de maior.
Cuza este ales deputat al orașului Galați la noile alegeri pentru Divanul Ad-hoc (după cele falsificate de Vogoride).
În 1858 Cuza este avansat la gradul de colonel. Din octombrie 1858 a fost însărcinat cu îndeplinirea postului de hatman până la numirea unui titular. Practic Cuza la momentul alegeri lui ca domn era comandantul întregii armate moldovene.
Unirea Principatelor îşi datorează înfăptuirea conjuncturii internaţionale favorabile apărute după Războiul Crimeii (1853 - 1856) şi dorinţei de unire a românilor. Profitând de momentul internaţional favorabil, elita românească de la acea dată, generaţia paşoptistă, a înțeles şansa extraordinară care li se oferă şi a acţionat în consecinţă. Convenția de la Paris din august 1858 nu specifica că nu poate să fie aceeaşi persoană atât domn al Moldovei, cât şi domn al Ţării Româneşti. Pe 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, iar pe 24 ianuarie 1859, a fost ales și în Țara Românească. Prin dubla alegere, clasa politică românească a pus marile puteri în faţa „faptului împlinit”.
În scurta s-a domnie (1859 – 1866) Alexandru Ioan Cuza a adoptat reforme fundamentale care au pus bazele României moderne și i-au permis să se consolideze. Reformele realizate au îmbrățișat întreaga viață a societății din Principate.
Recunoaşterea unirii celor două principate de către marile puteri s-a materializat prin crearea primului guvern unitar al României la 22 ianuarie/3 februarie 1862, condus de Barbu Catargiu, şi prin deschiderea, la Bucureşti, la 24 ianuarie/5 februarie 1862 a primului Parlament al României, iar oraşul Bucureşti a fost proclamat capitala ţării.
După recunoașterea dublei alegeri, Cuza alături de colaboratorii săi a demarat o serie de măsuri interne care vizau unificarea aparatului de stat prin dispoziţii administrative. Astfel se unifică poşta, cursul monetar, armata, se centralizează administraţia telegrafului şi se contopesc serviciile de vamă.
Printre primele reforme pe care le va realiza guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, obținând un vot aproape unanim al Adunării, a fost cea a secularizării bunurilor mănăstirești. Prin legea secularizării, adoptată la 11/23 decembrie 1863, aceste bunuri au fost trecute în proprietatea statului.
În 1864, se adoptă Codul penal, alcătuit după modelul Codului penal francez și al Codului penal prusian și Codul civil, alcătuit după modelul Codului napoleonian și al Codului civil italian, ce au intrat în vigoare din 1865 și a însemnat modernizarea sistemului judiciar.
În domeniul învățământului, rețeaua școlară a fost extinsă, se înființează Universități la Iași (1860) și București (1864), Şcoala de Medicină Veterinară (1861) şi cea de Arte Frumoase din București (1864), condusă de Theodor Aman. Legea instrucţiunii publice, adoptată pe 5/17 decembrie1864, stabilea trei grade de învăţământ: primar de patru ani, obligatoriu şi gratuit, secundar de șapte ani și universitar de trei ani.
La 12/24 august 1864 a fost promulgată legea rurală, cea mai controversată măsură a epocii, prin care claca este desfiinţată și au fost împroprietăriţi circa 463.554 familii de ţărani cu pământ.
Alte reforme ce s-au încadrat în procesul de modernizare, au fost: adoptarea sistemului metric de măsuri și greutăți, s-au afirmat drepturile autocefale ale Bisericii române față de Patriarhia din Constantinopol, a fost înființată Școala de Poduri și Șosele (viitoarea Politehnică), au fost create Camerele de Comerț, a fost organizată în mod oficial armata națională română şi s-au înfiinţat şcoli militare, în 1865 are loc concesionarea căii ferate București-Giurgiu etc.
În data de 10 spre 11 februarie 1866, în urma unui complot domnitorul Cuza este înlăturat de pe tron și ia calea exilului. Acesta a dorit să se reîntoarcă în țară cu familia după un an de exil și să se stabilească pe moșia de la Ruginoasa. Solicitarea ia fost refuzată, iar în 1870 este ales în lipsă deputat în județul Mehedinți și senator la Turnu Severin. Cu toate acestea el a continuat să rămână în străinătate până la sfărșitul vieții. A decedat la Heidelberg, Germania, în data de 15 mai 1873.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza are o însemnătate primordială prin aceea că a pus bazele statului unitar, dar totodată și ale statului modern român.

Vă invităm vineri, 6 martie 2020, ora 10.00, la Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” din Buşteni, str. Tudor Vladimirescu nr. 1, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, să participaţi la evocarea „59 de ani de la trecerea în eternitate a scriitorului Cezar Petrescu”.

Cezar Petrescu (n. 1 decembrie 1892, satul Hodora, comuna Cotnari, județul Iași - d. 9 martie 1961, București), membru al Academiei Române din anul 1955, este unul dintre cei mai importanţi prozatori interbelici, un talent veritabil şi un adept al stilului modernist, opera sa cuprinzând circa 70 de volume: romane, nuvele, piese de teatru, proză fantastică şi literatură pentru copii, studii, note de călătorie şi memorialistică.

Vă invităm la sediul Muzeului „Conacul Bellu” din Urlaţi, str. Orzoaia de Sus, nr. 12, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, să participaţi la spectacolele dedicate simbolului primăverii şi Zilei Internaţionale a Femeii, organizate în colaborare cu Primăria Urlaţi şi Casa de Cultură Urlaţi:

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești, str. Toma Caragiu, nr.10 organizează marți, 3 martie 2020, ora 11, la sediul Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Ploiești, matineul muzeal „Românce de poveste”. Participă la acest eveniment elevii clasei a V-a C, coordonați de dna. prof. Nicoleta Camelia Bucurică.

Matineul este dedicat Femeii și realizărilor ei de excepție, într-o perioadă în care majoritatea profesiilor erau dominate de bărbați. Începând cu secolul al XIX-lea, câteva femei curajoase au demonstrat lumii că performanțele se pot face în ciuda sensibilității feminine. Asemenea femei vizionare și ambițioase s-au născut și au trăit și pe meleagurile românești. Aceste românce de-a lungul timpului și-au adus o contribuție însemnată la progresul științei, culturii și artei.
Doamnele secolelor trecute au rămas în istorie prin tenacitatea lor și prin faptul că au reușit să demonstreze că pot schimba istoria prin ideile și implicarea lor.
Monica Cîrstea, muzeograf