Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 16 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

Vă invităm la poveşti!

Legenda Mânăstirii Putna

Într-o zi de toamnă,eu cu familia mea ne-am hotărât să mergem în vizită la mănăstirea Putna. Auzisem multe cuvinte frumoase despre această mănăstire.
După un drum greu, într-un final am ajuns la cazare. Ne-am lăsat bagajele acolo, apoi am plecat să vizităm mănăstirea. Era o mănăstire frumos zidită, un design foarte frumos din punct de vedere arhitectural. Pe exterior avea arcade ieșite în evidență,care îi dădeau mănăstirii un efect superb. Eram tare curioasă să aflu cine a zidit și cine a avut ideea construirii acestei mănăstiri. Curioasă fiind, m-am dus la părinții mei pentru a-i întreba dacă nu cumva știu ei această legendă...legendă mănăstirii. Din păcate,ei nu o știau, așa că am rămas puțin mâhnită...â
Ne-am mai plimbat ce ne-am mai plimbat și deja se însera. Ne-am dus la cazare pentru a merge la somn. M-am pus în pat și dintr-o dată, m-am trezit într-o pădurice, iar în fața mea era un domn mai pitic,călare pe un cal. S-a dat jos și am putut să îl văd mai bine. Avea o coroana fantastică în vârful capului, părul lung, o mustață ce îi acoprerea buza de sus și care se întindea pe o parte și de alta a gurii, o bluză și o vestă portocalie, iar în șold avea o sabie uriașă. După ce am văzut sabia, un fior m-a luat și am început să strig:
- Cine ești?
- Cu mine vorbești, dragă fată? spuse el.
- Da...! De ce ai sabia aceea? Ce ai de gând să faci cu ea? Și mai important,cum te cheamă?
- Mă cheamă Ștefan Vodă. Nu te speria de sabia mea,nu îți va face rău ție... o folosesc pentru oamenii răi. Pe tine cum te cheamă,fetițo?
- Eu mă numesc Maria. Mai am o întrebare...defapt,mai multe. Ce semnifică coroana din vârful capului tău?
- Eh...fetițo, hai să-ți povestesc! Odată, într-o chilie săpată într-o stâncă,stătea un călugăr. Se numea Daniil Sihastrul. Legenda spunea că era coborât de către Dumnezeu din cer pentru a face bine. Într-o seară,eu cu un argat de-al meu am venit la el, pentru că dușmanii m-au învins și nu aveam unde să mă odihnesc. M-am pus să mă odihnesc pe o piatră mai mare de lângă chilie. Cum stăteam pe piatră,observ o lumină în fereastra chiliei. M-am uitat și călugărul își făcea rugăciunea de seară. Ne-am ridicat și ne-am dus îndată către chilie că eram tare flămânzi.. am bătut la ușa,iar călugărul a spus cine este. I-am răspuns că sunt un om bun, apoi mi-a spus să întrăm. El ne-a întrebat ce am pățit. Fiind necăjiți,nu am spus nimic.
- Vai...mă pot așeza undeva? Văd că este foarte mult de povestit..
- Normal,fetițo! Așa...și cum spuneam... nu am spus nimic. El ne-a spus că știe ce este cu noi și a spus dacă îl ascultăm putem învinge păgânăatatea,dacă nu,este de rău. Am spus că jur că am să îi ascult toate poruncile sale. Atunci,după jurământul meu spus, m-a pus să pun urechea la piciorul lui stâng și să îi spun ce aud. Cum mi-am pus urechea, am auzit plânsete și jăluiri. Mi-a spus că acele jăluiri sunt ale țării. Apoi m-a pus să îmi pun urechea,de data aceasta la piciorul drept și să îi spun ce aud... I-am spus că am auzit cântece frumoase.
- Ce interesant! Continuați,vă rog!
- Mi-a spus să pun gând că de unde am auzit cântecele,să fac o mănăstire. Nu știam de unde cânta, așa că l-am întrebat de unde pot afla. Mi-a spus să urc a doua zi pe dealul
de lângă chilie dis de dimineață și să trag cu arcul și unde am să găsesc săgeata înfiptă,de acolo se aude cântând. După cele spuse, ne-a pus călugărul ne-a pus la masă și ne-a cinstit cu ce avea. Dis de dimineață, a venit la mine și a strigat: „Scoală-te,Ștefane, și du-te!”. Ne-am sculat îndată și am suit pe Dealul Crucii. Am scos arcul și am tras către pădure, iar săgeata s-a dus departe într-un paltin bătrân. Eh..și acolo am ridicat altarul mănăstirii,iar în altar am mai păstrat jumătate de platin. Mănăstirea se numește Putna,iar acolo sunt înmormântat.
- Stai! Tu ești cel care a ridicat mănăstirea?
- Chiar eu!
- Nu îmi vine să cred! Chiar voiam să aflu cine a putut face o astfel de mănăstire.
- Știam că ești curioasă,așa că am vrut să îți spun legenda acestei mănăstiri.
- Mulțumesc!
Apoi, m-am trezit brusc. Pe fundal, o auzeam pe mama care mă striga să mă duc la masă. Eram atât de tristă, că a fost doar un vis....aș fi vrut să îl întreb de luptele lui,cum se desfășurau...
După masă, m-am dus la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare din incinta bisericii mănăstirii Putna, i-am aprins o candelă și i-am mulțumit pentru tot!
Banciu Maria - Mențiune
Clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială Sat Cioranii de Sus, județul Parhova
   

Vă invităm la poveşti!

Înapoi în secolul al XV-lea

Era o zi de toamnă, iar frunzele cădeau ușor pe pervazul Angelinei. O ploaie rece și mică s-a năpustit deasupra casei lor. Angelina stătea în pat și bunica ei îi povestea despre domnitorul Vlad Țepeș în timp ce ploaia devenea tot mai grea și mare:
-Bunico, în ce an a domnit Vlad Țepeș în țara Românească?
-Păi, el a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.
-Wow! De aș fi fost și eu acolo să îl văd.
-Eh, pe vremea aia erau multe războaie deci…
-Bine, noapte bună bunico!
-Noapte bună, curioasa mea mică!
Bunica ei plecase, dându-i un pupic de noapte bună. Angelina nu adormise încă așa de repede fiind că se gândea la cuvintele bunicii încercând să adoarmă. Într-un final adormise din ce în ce mai profund.
- Ahhh, unde sunt…stai puțin ACEST LOC ARE TURNURI ȘI CHIAR SOLDAȚI!!!
Da, cred că ați ghicit. Angelina era în secolul al XV-lea. Era o atmosferă extraordinar de diferită, erau turnuri, erau soldați și tot feluri de pivnițe, poduri și statui. Angelina stătu puțin pe gânduri și se mai uită în jur. După ce s-a uitat în jur de vreo 6-7 ori se acomodase puțin cu locul dar nu era încă sigură dacă e real sau nu. Angelina tot se gândea și se gândea la ce să facă doar că nu după mult timp un soldat îmbrăcat tot în roșu și gri, cu armură la piept, la genunchi și cu cască se îndreptase spre ea:
-Hei, fetițo! Unde îți sunt părinții? Nu ai voie să fii aici.
-Oh, eu nu am intrat aici, eu m-am trezit aici.
-Hai, hai, hai nu te juca cu mine! CE CAUȚI AICI ȘI CE FACI AICI?!
-Păi…
-NICI UN „Păi”! CE CAUȚI AICI!!!
În timp ce soldatul trăgea de Angelina să îi răspundă la întrebare un bărbat îmbrăcat într-un palton roșu cu niște pantaloni negri, cizme aurii, o pălărie roșie de mătase înconjurată de niște bijuterii albe și cu o stea de aur care avea un rubin în centru, o bluză roșie de mătase, cu părul brunet-negru și lung cu o mustață groasă și lungă:
-Ce se întâmplă aici?
-Ummm…uhhh… răspunse soldatul.
-Cine este această fetiță mică cu ochii verzi și brunetă?
-Bună ziua, Maiestatea ta…uhhh eu nu știu ce caut aici. M-am trezit aici fără să știu!
-Hmmm, bine! Vino cu mine. Angelina îl ascultase și mergea după el
-O să mor!!! își spunea Angelina în mintea ei în timp ce mergea spre turnul lui.
În timp ce mergeau spre turnul lui Angelina se tot stresa și când au ajuns în turnul lui fetița a rămas surprinsă de la ce vedea: Pereți cu vopsea roșie, tablouri cu el și victoriile lui, tot felul de uși nedeschise și misterioase, bijuterii și sculpturi importante.
-Wow, ce frumos e aici!
-Știu.
Mergeau și mergeau până când s-au oprit la o cameră cu uși aurite și mari.
-Ce se află aici?
-Aici este camera secretă, unde se află toate armele și averile importante.
-Ohhh, ok!
-Ce înseamnă ,,ok”?
-Ahahaha, ,,ok” înseamnă bine doar că în engleză, și pe scurt.
-Oh, bine!
Angelina și Vlad au intrat înăuntrul încăperii. Angelina rămase șocată, totul acolo era nemaipomenit, armurile și costumele lui Vlad Țepeș erau extrem de frumoase, luxoase și puțin zgâriate, următoarele obiecte erau cufere, tablouri și bijuterii sau obiecte de rege moștenite.
-Wow, ce frumos e aici!
-Știu, de exemplu acea armură din dreapta este o armură moștenită de mai mult de 100 de ani.
-Ok, dar de ce m-ați adus aici?
-Fiindcă vreau să discutăm și vreau ca tu să descoperi cât mai multe despre mine.
-Ooo, perfect! Am extrem de multe întrebări! Hmmm, oare cu ce să încep…A știu!
-Bine?
-Ce s-a întâmplat în atacul de noapte?
-De unde ai aflat?!
-Mi-a spus bunica.
-Bine, atacul de noapte a fost o bătălie între armata mea condusă de mine și o armată condusă de sultanul Mahomed al II-lea al imperiului Otoman care a fost desfășurată pe drumul dintre Nicopole și cetatea de scaun a Țării Românești din Târgoviște în noaptea de 17 iunie 1462. A fost o bătălie EXTREM de grea, doar că noi, românii am câștigat. Dacă te întrebi cum a început conflictul, a început de la mine, refuzând de a plăti tribut otomanilor. Am tras în țeapă peste 23.000 de turci și bulgari. Mahomed a ridicat o armată uriașă cu obiectivul de a cuceri Țara Românească și a o anexa la imperiul său. Cele două armate, a turcilor și a bulgarilor au avut mai multe ciocniri, cea mai semnificativă fiind atacul de noapte în care eu am atacat tabăra turcească în timpul nopții pentru a încerca să-l ucid pe sultan. Deși atacul a cauzat pierderi mari turcilor, Mahomed a scăpat cu viață și apoi a continuat marșul spre reședința de la Târgoviște unde a dat peste alți 20.000 de turci și bulgari trași în țeapă. Sultanul și armata lui au fost așa de șocați, așa că s-au retras din Țara Românească.
-Woah, ce groaznic!
-Știu dar, ei știau că sunt periculos.
-Oh, ok!
-Mai ai alte întrebări? a întrebat Vlad Țepeș.
-Uhh, da…ce biserici sau mănăstiri s-au mai făcut până acum?
-Păi, este doar o mănăstire, Mănăstirea Snagov. O poți găsi pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, în localitatea Snagov și în apropierea satului Siliștea Snagovului din comuna Gruiu.
-Ce frumos!
-Da, ai dreptate!
Angelina a văzut un soldat care mergea sprea și îi tot striga numele:
-Angi, Angi, Angi, Angi, Angi.
-HUH, CE E?
-Angi, Angi…
-Ahhhh!
S-a zbenguit și s-a mișcat până când a văzut-o pe bunica ei stând lângă ea.
-Angelina, trezește-te!
-Huh, bunico?!Tu ce cauți aici?
-Cum adică, hahaha, am venit să te trezesc! Este ora 12 și încă nu te-ai trezit, eram îngrijorată! Hai acum, te așteaptă un ou la micul-dejun…prânz!
-Ok, dar înainte de asta…vreau să-ți spun că…am fost, și l-am văzut pe Vlad Țepeș sau, cel puțin am visat!
-Serios?! Abia aștept să-mi povestești!
SFÂRȘIT
Arnici Iris Letiția - Mențiune
Clasa a IV-a, Liceul Teoretic Național București
   

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române

 

 Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
24 ianuarie 2023
Expoziţie temporară: „Un gând şi o simţire”
 
 
¨      Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” Ploieşti
   Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
24 ianuarie 2023
·  „Unirea Principatelor Române reflectată în desenele copiilor” - online
- participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Gerorge Coşbuc” Ploieşti
 
¨      Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
   str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
24 ianuarie 2023
·  Învățăminte din viața și domnia lui Cuza Vodă – Nicolae Iorgaˮ - online
- participare la manifestările organizate de Primăria oraşului Vălenii de Munte; depunere de flori la monumentul din Parcul Unirii.
 
¨      Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
24 ianuarie 2023
·  Vulturul și Zimbrul sub un singur principe” - articol online
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 914
24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii” - online
 
Marţi, 24 ianuarie 2023, începând cu ora 13.00, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, vor avea loc manifestări dedicate acestui eveniment cu o deosebită însemnătate istorică.
Vă aşteptăm!
   

ANUNŢ

   

Vă invităm la poveşti!

Alexandru Ioan Cuza și cei trei boieri
 
Într-o zi în vremea copilăriei lui Alexandru Ioan Cuza, acesta se juca cu prietenii lui pe alee, văzu peste gardul unei case de boier un om sărman care era pus de boier să muncească din greu pentru niște mâncare, așa că îl întrebă:
-De ce muncești atât de mult doar pentru niște mâncare?
-Muncesc atât de mult, fiindcă mi-e frică să nu primesc pedeapsă de la boier sau să mă dea afară.
Cuza îl înțelese pe sărmanul om și se întoarse să se joace cu copiii.
Când devenise voievod, Vodă se costumă în țăran și se duse prima dată la un boier să muncească așa cum muncea acel sărman în zilele copilăriei lui. Până când într-o zi, s-a dus la boier să îi spună:
-Aș vrea și eu mai multă mâncare și un ban de aur pentru că muncesc din răsputeri aici la casa ta.
-Cine te crezi tu să vi la mine și să îmi ceri mai mult, nu ști cine sunt eu,țăranule! îi zise boierul și îl îmbrânci. Du-te înapoi la muncă! strigă el.
Cuza își lepădă zdrențele și rămase în hainele domnești. Boierul înlemni când îl văzu. Vodă îi zise
-Așa te comporți cu un om mai sărac, care muncește mult la casa ta? O să-ți iau toată averea .
-Fie-ți milă! Nu se va mai repeta, se ruga boierul în zadar.
Vodă chemă o căruță și se duse până la Iași și acolo făcu un act prin care toată averea era confiscată.
A doua oară se duse la un boier de lângă București, el avea o fermă, un han și o grămadă de vii și de teren verde. Cuza venise îmbrăcat în niște haine de țăran într-o căruță cu un cal amărât și-l rugă pe boier să îl lase să doarmă la han o noapte în schimbul unui ban de aur.
Se făcuse seară așa că boierul îi spuse unei slugi:
-Du-te la acel țăran și îl conduci până la grajdul cu animale. Acolo iei trei baloți de fân și îi aranjezi atât încât să aibă unde să doarmă.
Sluga nu mai stă pe gânduri și se duse să-l conducă până la grajd. Cum ajunse făcu ce îi spusese boierul și îi zise:
-Aici vei dormi.
-Dragul meu, ești sigur că aici va trebui să dorm? Totuși am dat un ban de aur.
-Din păcate eu nu te pot ajuta,dacă vrei du-te și vorbește cu boierul. Ii transmise sluga
Cuza se duse la han, acolo găsindu-l pe boier la o masă bândun păhărel de pălincă.
-Bună seara aș vrea să mă duci la o cameră mai decentă fiindcă ți-am dat un ban de aur, îi zise Cuza.
-Țăranule, nu îți este rușine să vi să te plângi la mine. În han este pentru cei importanți precum alți boieri și Cuza,nu pentru cei ca tine.
Vodă se enervă, ieși din han se duse la căruță și își îmbrăcă hainele domneștise întoarse la boier și îi zise:
-Cum să te comporți atât de jicnitor cu un om de rând? Să-ți fie rușine! O să-ți iau toată averea ta, îi zise Cuza supărat.
-Vodă, fie-ți milă. Nu se va mai întâmpla, se plângea boierul.
Cuza ieși din han și se duse la căruță și plecă în grabă la Iași. Acolo făcu iar un act prin care toți cei care lucrau la boier primeau un ban de aur, iar toată averea boierului era confiscată.
A treia oară Vodă merse la un boier de lângă Ploiești. Acest boier avea o familie și o casă mare cu o ogradă cu multe animale.
Cuza veni în niște zdrențe subțiri la ușa boierului și îi zise:
-Boierule, dacă mă vei ajuta și pe mine, să înnoptez în casa dumitale, ți-oi fi și eu de folos.
Boierul fu de acord ca Vodă să rămână în casa lui.
Se făcuse seară așa că familia și cu boierul s-au dus cină. Boierul îl invită și pe Cuza.
După ce au terminat l-au dus pe Cuza într-o cameră frumoasă și curată. I-au urat „noapte bună”.
A doua zi l-au chemat la micul-dejun. Lui Cuza îi venise o idee minunată să vină îmbrăcat în hainele domnești.
O dată ajuns toți cei prezenți la masă au fost extrem de surprinși de prezența domnitorului, acesta le zise plin de entuziasm:
-Bună dimineața, aș vrea să vă spun că ați fost cea mai bună gazdă care am văzut-o până acum, așa că am să vă ofer o fermă, un han și o grămadă de vii și de teren verde.
-Mulțumim foarte mult! îi zise nevasta boierului foarte încântată.
Cuza își luă rămas bun și se duse înapoi spre Iași. Pe drum realiză că nu toți boieri sunt răi. Odată ajuns la Iași făcu un act prin care toate averile confiscate erau date boierului cel bun.
Dragomir Andrei - Mențiune
Clasa a IV-a A, Colegiul Național Pedagogic ,,Regina Maria’’, Ploieşti
   

Unirea Principatelor Române

„Cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I” – MIHAIL KOGĂLNICEANU
 
Cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române,   Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale organizează, în perioada 19-24 ianuarie 2023, următoarele activităţi:
 
 
PROGRAM:
 
¨ Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov
Parcul Constantin Stere Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
19 ianuarie 2023, ora 10.00
·  Matineu muzeal:
„Alexandru Ioan Cuza, creatorul României Moderne”
- loc de desfăşurare: Şcoala Gimnazială „Constantin Stere” Bucov
 
¨ Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni
str. Tudor Vladimirescu, nr.2, tel. 0244 321 080
20 ianuarie 2023, ora 9.00
·  Şezătoare literară: „24 ianuarie 1859 – Mica Unire
- participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Cezar Petrescu” Buşteni;
- prof. coordonatori: Claudia Feraru şi Georgiana Florescu.
 
¨ Muzeul „Casa Domnească” Brebu
Aleea Casa Domnească nr. 3, tel. 0244 357 731
20 ianuarie 2023, ora 10.00
·  Evocare: „Personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reformele României moderne din a doua jumătate a secolului al XIX-lea
- loc de desfăşurare: Şcoala Gimnazială „Matei Basarab” Brebu
- prof. coordonator p.i.p. Viviana Căpăţînă
 
¨ Muzeul „Ion Luca Caragiale” Ploieşti
   str. Kutuzov, nr. 1, tel. 0244 525 394
20 ianuarie 2023
·  „Povestea întâlnirii dintre Cuza şi Caragiale” - online
 
¨ Muzeul „Conacul Bellu” Urlaţi
str. Orzoaia de Sus, nr.12, tel. 0244 271 721
22 ianuarie 2023, ora 13.00
„Unire în cuget şi simţiri”
- invitaţi: prof. Iuliana Stan şi prof. Robert Stan.
 
Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 656
24 ianuarie 2023
Expoziţie temporară: „Un gând şi o simţire”
 
 
¨ Muzeul „Casă de Târgoveţ din secolele al XVIII-lea – al XIX-lea” Ploieşti
   Ploieşti, str. Democraţiei, nr. 2, tel. 0244 529 439
24 ianuarie 2023
·  „Unirea Principatelor Române reflectată în desenele copiilor” - online
- participă elevi de la Şcoala Gimnazială „Gerorge Coşbuc” Ploieşti
 
¨ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
   str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
24 ianuarie 2023
·  Învățăminte din viața și domnia lui Cuza Vodă – Nicolae Iorgaˮ - online
- participare la manifestările organizate de Primăria oraşului Vălenii de Munte; depunere de flori la monumentul din Parcul Unirii.
 
¨ Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeştii de Târg, nr.868, tel. 0244 389 480
24 ianuarie 2023
·  Vulturul și Zimbrul sub un singur principe” - articol online
 
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu”,
   Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, tel. 0244 522 914
24 Ianuarie -Ziua de aur a veacului. Cântecele Unirii” - online
 
Marţi, 24 ianuarie 2023, începând cu ora 13.00, la sediul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, vor avea loc manifestări dedicate acestui eveniment cu o deosebită însemnătate istorică.
   

Vă invităm la poveşti!

Eroina mea
 
Era o zi de toamnă târzie mohorâtă .Cerul încărcat de nori grei și cenușii părea că era gata să se prăvălească peste pământ.Vântul biciuia cu furie crengile goale ale copacilor și ridica în vârtejuri frunzele arămii de pe jos.
Ce puteai face într-o asemenea zi? Nimic altceva decât să te cuibărești pe un fotoliu cu o carte in mână.Am ales una din bibliotecă si am apucat să o resfoiesc.Era o carte de povestiri istorice ,o carte care-ți încălzea inima când o citeai .Îi străbăteam paginile cu interes și dragoste pentru eroii neamului gândind, simțind,suferind și bucurându-mă pentru faptele lor de vitejie.
Mă întorceam în timp și descopeream cu uimire că sunt eroi care nu și-au dorit gloria,dar au dobândit-o cu riscul vieții .Mă văd cu ochii minții în mijlocul unei mulțimi animate de idei revoluționare.
Era anul 1848 și revoluționarii chemau poporul la luptă. Poporul iese în stradă, dar armata aflată în slujba boierimii începe să tragă fără milă în mulțime. Secerați de gloanțe, oamenii cad înroșind strada cu sângele lor. Se aud țipete disperate și prin fumul gros se vedea mulțimea împrăștiindu-se. Dar, ca într-o poveste, când totul pare pierdut și nu mai este nimic de făcut, din mijlocul mulțimii apare o tânără care nu acceptă înfrângerea. O privesc cu atenție și îmi pare cunoscută. Este înaltă, mlădioasă și foarte frumoasă. Din ochii mari si negri îi țâșneau flăcări, iar părul lung îi flutura în vânt, ca o flacără neagră. În mâini avea două pistoale și înainta cu pas hotărât. Uimită, mulțimea se dădea deoparte, făcându-i loc. “Cine este fata asta?” se întrebau mulți. “Este Ana Ipătescu”, șopti cineva și numele străbătu mulțimea, ca un fior.
Am privit cu atenție chipul acela și dintr-odată amintirile m-au copleșit puternice și clare. Da, era Ana, prietena mea cea mai bună din copilărie. Locuiam pe aceeași stradă și fiind apropiate ca vârsta, ne-am împrietenit repede. Având o fire deschisă, vorbăreață și mereu veselă, își lega cu ușurință prietenii. Curtea casei ei răsuna mereu de glasurile fericite ale copiilor. De obicei juca mai mult jocuri băiețești, dând dovadă de curaj și o energie molipsitoare. În zilele geroase de iarnă stăteam în casă, dar nici atunci nu ne jucam cu păpușile. Încă de atunci, ea dorea să înfăptuiască lucruri mărețe. Îmi mărturisea adesea, că i-ar fi plăcut să fie băiat. Câteodată, Ana îmi vorbea în șoaptă. Atunci îmi împărtășea cele mai tainice gânduri ale ei. Îi era teamă că visurile ei nu se vor îndeplini, dar eu o încurajam de fiecare dată.
Au trecut anii și în adolescență drumurile ni s-au despărțit.Acum, când am văzut-o cu pistoalele în mâini, înaintând cu pas hotărât în fața mulțimii, mi-am dat seama că visul ei s-a împlinit.
Am luat-o la fugă spre ea, căci voiam să o îmbrățișez. Alergam, dorind să strig în gura mare, că fata care salvase revoluția era chiar prietena mea din copilărie.
Dar o mână ușoară îmi atinse umărul, oprindu-mă din alergare și trezindu-mă.
-Vino la fereastră, draga mea, să vezi ce frumos ninge!
Elisei Maya Leona – Premiul III
Clasa a IV-a, Școala Gimnazială “Sfântul Vasile”, Ploiești
   

Anunț

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din strada Toma Caragiu nr. 10, aduce la cunoștință publicului faptul că în cadrul expoziției permanente au loc lucrări de igienizare a sălilor și de reorganizare a expozițiilor.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

   

18 ianuarie1879

S-a întâmplat în 18 ianuarie1879: La Teatrul Naţional din Bucureşti are loc premiera comediei "O noapte furtunoasă", de Ion Luca Caragiale. În distribuţie: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicuţa Popescu, Aristiţa Romanescu." O noapte furtunoasă" este o comedie (în patru tablouri) de Ion Luca Caragiale.
 
 
A apărut în "Convorbiri literare", 1879, cu o elogioasă prezentare a lui Titu Maiorescu, ajungând și pe scena Operei Române, în 1935, însoțită de muzica lui Paul Constantinescu. În 1943 regizorul Jean Georgescu a făcut un film omonim după această valoroasă piesă de teatru. Adevărata notorietate a lui Caragiale începe cu reprezentarea traducerii, după A. Parodi, a tragediei în versuri "Roma învinsă", la Teatrul Național din București, care avusese cu puțin înainte mare succes la Paris. Drama, în versuri superioare celor originale, fusese remarcată drept excepțională de juriul în care figuraseră Hasdeu, Alecsandri și Maiorescu. Acest succes îl îndeamnă pe Eminescu, de curând redactor la "Timpul", să-l introducă în cenaclul lui Titu Maiorescu, în care se va impune cu autoritate. Confirmându-și promisiunile cu lectura "Nopții furtunoase" la ședința aniversară din 12 noiembrie 1878 la Iași, Titu Maiorescu și prietenii săi au recunoscut în noul dramaturg pe scriitorul mult așteptat, cu subiecte originale, în autentic mediu românesc și în plină actualitate. Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Național din București prezintă în premieră "O noapte furtunoasă", trecută în programul teatrului de Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut mare succes, dar autorul, ieșit pe scenă ca să primească aplauzele furtunoase dezlănțuite chiar după primul act, s-a auzit fluierat și huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se întâmplase mărturisește chiar Caragiale:„Se răspândise vestea că piesa lovea în instituția Gărzii Cetățenești. Iar la a doua reprezentație, din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit și amenințat, de o droaie de patrioți din Garda Civică, cu bătaia în piața Teatrului. Niște tineri ofițeri m-au scăpat de furia lor.” Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Național să scoată piesa din program. Protestul fusese organizat de un grup de pretinși moraliști, pentru acordarea unei satisfacții micii burghezii „ultragiate” de conținutul piesei. Și cu toate acestea, momentul a marcat începutul gloriei lui Caragiale, toate piesele pe care le-a prezentat mai târziu constituind cele mai mari succese ale teatrului românesc din secolul al XIX-lea. "O noapte furtunoasă" nu se referă atât la îngâmfarea negustorilor parveniți de tipul lui jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea, chiristigiu și căpitan în garda civică, la rigiditatea reprezentanților forței publice de partea celor tari, de felul ipistatului Nae Ipingescu, și la arivismul amploiaților de factura studentului gazetar Rică Venturiano, cât la „onoarea de familist“ a jupânului, compromisă, la lipsa de „rezon” a ipistatului prea încrezător și grăbit să facă uz de autoritate în favoarea amicului său, în fine la limbajul semicult al ziariștilor, adepți ai unor sloganuri sublime pe care le pronunță după ureche, aplicându-le dacă s-ar ivi ocazia, pe dos. Din fraza lui Venturiano: „Nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun sfânta Constituțiune... mai ales cei din masa poporului”, cei doi înțeleg prin sufragiu pe omul de sufragerie, deduc că Rică „bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea poporului suveran”. Într-adevăr, Rică pretinde că n-are altă politică decât „suveranitatea poporului”, pentru că „box populis, box dei”, dar deviza lui civică sună: „Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!” Piesa, o farsă, se bazează pe un qui pro quo. Jupân Dumitrache ia drept inamic al onoarei sale pe Rică, în vreme ce soția sa, Veta, îl trădează cu Chiriac, calfa și omul său de încredere, iar Rică, aventurierul hilar, o „asaltează” de fapt pe cumnata chiristigiului.
ing. Monica-Violeta BOSTAN
Conservator Muzeul "Ion Luca Caragiale", Ploieşti
   

Vă invităm la poveşti!

Eroii uitați
 
Era dimineața zilei de 19 noiembrie 1942. Sublocotenentul Gheorghe se afla ca deobicei la postul de observație amplasat în avanposturile armatei a III-a Română, la marginea localității Gromki. Făcea parte din divizia a 13-a infanterie ce fusese deplasată în zona Cotului Donului.
Iarna timpurie își făcea, din plin, simțită prezența. Frigul năprasnic al stepei ruse prinsese armata română total nepregătită. Militarii nu primiserăîncă mantalele și echipamentul de iarnăși mulți dintre soldați își pierdeau viața înghețați de frig în tranșee.
În frigul nopții, tânărului sublocotenent i se derulau în minte amintiri din copilărie. Își amintea de casa frumosă cu cerdac din Breaza de Sus, unde petrecuse primii ani de viață. Părinții simpli,dar gospodari, ascultaseră de îndemnurile învățătorului care îi sfătuise săîl dea mai departe la studii, fiind un copil înzestrat cu o inteligență deosebita. L-au înscris la liceul Militar Nicolae Filipescu de la Manastirea Dealu de lângă Târgoviște. Tânărul Gheorghe nu i-a dezamăgit. A absolvit cu succes liceul și apoi a urmat cursurile Academiei Forțelor Terestre de la Sibiu. A fost apoi încadrat cu gradul de sublocotenent în cadrul forțelor de artilerie grea a Armatei Române. Avea în față o carieră militară promițătoare.
O întâmplare nefericită avea însa săîi marcheze definitiv destinul. O dispută cu comandantul Grupului Etnic German din Sibiu, care jignise ofițerii români, i-a adus o pedeapsă nemeritată. A fost trimis în linia întai a frontului.
Deși a considerat permanent că a fost pedepsit pe nedrept, ca un bun militar s-a supus ordinelor și a plecat pe front cu gândul de a-și servi patria. Mergea la lupta pentru dezrobirea Basarabiei și zdrobirea forțelor bolșevice din Rusia care amenințau întreaga Europă. În acele clipe doar dragostea de neam si țară îi deadea putere să se supună ordinului.
Înnoaptea rece de toamnăîși amintea de multele clipe de pe parcursul ultimului an de lupte intense în care a fost la un pas de moarte. Trecuse mai bine de un an de când lupta în prima linie și scăpase cu viață ca prin minune. Dumnezeu îl apărase poate, pentru că fusese pedepsit pe nedrept chiar de mai marii Armatei Române. Acum însa simțea că va fi foarte greu să mai scape cu viața. Văzuse din postul său de observație deplasări masive de trupe sovietice în zonă. Atacul și contraofensiva sovietică erau de neoprit. Raporta zilnic superiorilor că trupe inamice sunt adunate în jurul localității Gromki, chiar în fața Armatei a III-a Romane. Comandanții români erau însă subordonați comandanților armatei germane, cărora părea că nu le pasă de soarta aliaților romăni.
Pe lângă gerul năprasnic din acea noapte, tânărul sublocotenent trebuia săîndure și durerile pe care i le provoca dizenteria de care suferea de ceva vreme. În acea noapte,în jurul orei 4.30 dimineața, cu ultimele puteri a coborât din punctul de observație, asezat într-un paltin, ca să transmită către liniile române poziția exactă a adversarului care, era clar că se pregătește de asalt. Informațiile au fost prețioase, soldații români intrând în locuri specialede apărare. O oră mai târziu, la 5.30, s-a declanșat infernul. Timp de mai multe ore pozițiile române au fost lovite puternic de artileria grea sovieticăși de noua și moderna armă a timpului, rachetele de tip Katiusa. A urmat atacul tancurilor care au călcat sub șenile toate poziţiile defensive române pe o distanță de 15 km.
Cu siguranță, în acea zi cumplită, armata română a pierdut un număr însemnat de militari, mulți fiind răniți sau dipăruți.
În seara zilei de 19 noiembrie, tânărul ofițer român a fost recuperat de Crucea roșie a Armatei Române și transportat în stare de inconștiență la un spital de campanie german. A fost transportat poate cu unul din ultimele avioane militare germane ce au părăsit încercuirea realizată de forțele sovietice la Cotul Donului.
Peste ani, veteranul de război Gheorghe, avea să povestească nepoților de acea bătălie cumplităși să îi îndemne să pomenească în rugacine și pe eroii români uitați ce au căzut la datorie pe frontul de est.
Cazan Filip – Premiul II
Clasa a IV-a A, Școala Gimnazială ʺSfânta.Vineriʺ, Ploiești
   

Pagina 7 din 122

Link-uri utile