Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
înfiinţat în anul 1955 prin strădania ctitorului muzeelor prahovene, prof. Nicolae Simache, este astăzi o prestigioasă instituţie de cultură, care prin cele 17 secţii muzeale deschise publicului, valorifică expoziţional, ştiinţific şi cultural-educativ, creaţii materiale şi spirituale din patrimoniul prahovean, naţional şi universal.

"Muzeul trebuie sa fie o şcoala de istorie a gustului - şi, mai mult - trebuie sa fie nu numai la dispozitia oricui, dar sa întinda mâna catre oricine, pentru a-l atrage, a-l retine cât poate mai mult."

   

PROIECT EDUCAŢIONAL

Motto:
,,Când luăm notiţe la cursuri sau seminarii
Folosind hârtie, stilou sau pix,
Vom reține mai bine
Informaţiile ce ni se transmit.’’
♦  Monica Cîrstea

În cadrul proiectului educaţional „Caligrafia - arta scrisului”, vă prezentăm cartea poştală realizată de Ioana Andreea Mustaţă, elevă în clasa a IX-a H la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti.




   

155 de ani de la urcarea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen și 140 de ani de la festivităţile încoronării domnitorului Carol I ca rege al României

Astăzi, 10 mai 2021, se împlinesc 155 de ani de la urcarea pe tron a principelui Carol și 140 de ani de la festivităţile prilejuite de proclamarea Regatului României şi încoronării domnitorului Carol I ca rege al României.
Principele Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 8/20 aprilie 1839, la Sigmaringen, în Germania. A fost al doilea fiu al principelui Karl Anton von Hohenzollern-Sigmaringen și al principesei Joséphine de Baden. A avut trei frați: Leopold, Anton și Friedrich, precum și două surori Stéphanie și Marie Louise. Sub numele de Carol I a fost domnitor (1866-1881) și primul rege al României (1881-1914).
După finalizarea studiilor elementare, Carol urmând tradiția familiei se pregătește pentru cariera militară, făcându-și mai întâi studiile la Școala de cadeți din Münster (1856), apoi la Școala de artilerie și geniu din Berlin (1857), dar participă, în paralel, la audierea unor cursuri de literatură franceză la Universitatea din Bonn (1863). Parcurge rapid ierarhia militară – sublocotenent (1857), locotenent (1864) și căpitan (1866). A participat ca voluntar în războiul purtat de Prusia împotriva Danemarcei (1864).
După refuzul contelui Filip de Flandra al Belgiei de a ocupa tronul României, pe 19/31 martie 1866, cu încuvințarea guvernului, Ion C. Brătianu s-a deplasat la Düsseldorf, unde i-a propus tânărului principe să primească tronul României. ,,Prințul răspunse că nu se simțea destoinic pentru o astfel de misiune, deși curajul nu i-ar fi lipsit, de aceea nu putea să dea acum un răspuns hotărât; afară de aceasta, nu cunoștea încă deloc intențiile regelui Prusiei, șeful familiei, și fără învoirea lui nu putea să facă un pas atât de important’’. Răspunsul a fost considerat de Brătianu ca pozitiv, și a transmis în ziua de 20 martie/1 aprilie la București: ,,Carol de Hohenzollern primește Coroana fără condițiuni’’.

Între timp la București, Locotenența Domnească a publicat o proclamație către popor, la 30 martie/11 aprilie 1866, recomandând alegerea prin plebiscit a principelui Carol de Hohenzollern ca domn al României. Prin plebiscitul desfășurat între 2/14 - 8/20 aprilie 1866, 685969 de voturi au fost exprimate în favoarea lui Carol, 124837 abțineri și 224 contra.
Votul noului Parlament ales între 9/21 - 17/29 aprilie 1866, a confirmat pe cel popular, 109 deputați s-au pronunțat pentru venirea lui Carol, iar 6 s-au abținut. În urma votului exprimat, Adunarea Constituantă a adoptat o declarație care constata ,,că voința nestrămutată a Principatelor Unite este de a rămânea pururea ceea ce sunt, o Românie una și nedespărțită, sub domnia ereditară a unui principe străin, luat dintr-una din familiile suverane ale occidentului și că principele ereditar al României una și nedespărțită este principele Carol-Ludovic de Hohenzollern-Sigmaringen, pe care și Adunarea la rândul său îl proclamă sub numele de Carol I’’.
La rândul său Carol a acționat decis să forțeze norocul și la 7/19 aprilie a avut o discuție cu cancelarul prusac Otto von Bismarck, care l-a sfătuit ,,să ia hotărârea îndrăzneață de a pleca direct spre România’’. De asemenea, regele Wilhelm I, șeful Casei de Hohenzollern, i-a recomandat lui Carol să fie prudent și a conchis: ,,Dumnezeu să te aibă în pază’’.
Încurajat de cuvintele celor doi, principele Carol folosind un pașaport fals obținut în Elveția pe numele Karl Hettingen, s-a deplasat  între 3/15 - 6/18 mai pe traseul Augsburg-München-Salzburg-Viena-Pesta-Timișoara-Baziaș. Motivul pentru care Carol a călătorit cu pașaport fals a fost izbucnirea iminentă a unui război între Austria și Prusia, iar Carol, ofițer în armata prusacă, risca în cazul în care ar fi fost prins să fie arestat și împușcat.
La Baziaș a fost așteptat de locotenentul Sergiu Lenș, iar pe 8/20 mai Carol s-a îmbarcat pe vasul cu care a ajuns pe teritoriul României, la Turnu-Severin, însoțit fiind din umbră de Ion C. Brătianu. Carol și Brătianu n-au schimbat nici o vorbă între ei, prefăcându-se că nu se cunosc, pentru a evita orice complicație deoarece vaporul era austriac. Când au ajuns pe pământ românesc, Ion C. Brătianu l-a salutat pe cel ce venea în calitate de domnitor al României. Pe tot parcursul drumului spre capitală, la Craiova și Pitești, unde petrece o noapte la conacul boierilor Golești, oficialitățile și populația i-au făcut o primire entuziastă. La Pitești în cuvântul adresat reprezentanților orașului, principele a precizat: ,,Din momentul în care am pășit pe pământul noii mele patrii, am devenit român, viața mea întreagă o voi consacra pentru fericirea românilor și pentru prosperitatea lor, care de acum înainte au devenit compatrioții mei’’.
Pe 10/22 mai 1866, tânărul principe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la București pentru a prelua tronul Principatelor și este întâmpinat de Dimitrie C. Brătianu, primarul capitalei, care i-a înmânat cheile orașului. Principele își continuă drumul până în dealul Mitropoliei aclamat de mulțimea aliniată pe ambele părți ale șoselei ce arunca flori și care scanda ,,Ura!’’. La Mitropolie este întâmpinat de mitropolitul Nifon, apoi după un scurt Te Deum, Carol împreună cu oficialitățile intră în Camera Deputaților unde va depune jurământul. Locotenentul domnesc Nicolae Haralambie a citit formula constituțională: ,,Jur să fiu credincios legilor țării, a păzi religiunea României, precum și integritatea teritoriului ei, și a domni ca un domn constituțional’’, iar principele Carol I rostește, în limba română: ,,Jur!’’.
Apoi, într-o scurtă alocuțiune noul domnitor a ținut să-și exprime devotamentul său față de întreg poporul român: ,,Punând piciorul pe acest pâmânt sacru, am devenit român. Acceptarea plebiscitului, îmi impune, aceasta o știu, mari datorii; am speranța că îmi va fi dat să le îndeplinesc. Vă aduc o inimă cinstită, intențiuni pure, o voință fermă de a face binele, un devotament fără margini față de noua mea patrie și acel respect neclintit față de legi pe care le-am luat de la strămoșii mei’’. Prin numeroasele călătorii întreprinse încă de la începutul domniei, în diferite localități din Muntenia, Oltenia și Moldova, încearcă să-și cunoască poporul și dorințele lui, și se va strădui să le rezolve prin măsurile întreprinse ulterior. Pentru a se apropia de români și a-i înțelege mai bine, Carol a început să ia lecții de limba română cu August Treboniu Laurian, profesor la Universitatea din București. La 10 mai 1867 a rostit primul său discurs în limba română, însă a păstrat toată viața un puternic accent german.
În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria noastră) Carol I a dat dovadă de rigoare, sobrietate, disciplină și tenacitate. Cu aceste cuvinte de ordine și cu ajutorul strălucitei pleiade de oameni politici ce l-au înconjurat Carol a făcut istorie reușind să schimbe fața României. Perioada anilor 1866-1914 a fost una de mari progrese pentru România în plan economic, social, politic, administrativ, demografic și cultural. Toate aceste progrese importante au transformat țara într-un stat de prim rang în estul Europei.
Printre primele probleme rezolvate de clasa politică, cu sprijinul tânărului domnitor, a fost adoptarea primei Constituții a țării la 29 iunie/11 iulie 1866. Pe care în 30 iunie 1866, Carol a depus următorul jurământ: ,,Jur a păzi Constituțiunea și legile poporului român, a menține drepturile lui naționale și integritatea teritorială’’. Constituția din 1866 reprezintă baza juridică a instaurării formei de guvernământ în România, monarhie-constituțională și a fost una dintre cele mai avansate ale vremii, fiind inspirată din constituția belgiană din 1831.
Alegerea lui Carol a pus Marile Puteri în fața faptului împlinit, însă datorită diplomaților români ce au militat pentru confirmarea alegerii tânărului domnitor acestea și-au schimbat treptat atitudinea față de situația din România. De asemenea rolul de mediator ce l-a avut Napoleon al III-lea și diplomația de care a dat dovadă principele Carol I l-au făcut pe sultanul Abdul Aziz să-i acorde rangul de prinț ereditar tânărului domnitor, invitându-l la Istanbul pentru a primi firmanul de investitură. ,,Carol răspundea sultanului că va respecta drepturile de suzeranitate ale Imperiului Otoman asupra Principatelor Unite’’. Domnitorul Carol I a efectuat o vizită la Istanbul în octombrie 1866 și a fost primit de sultan la Palatul Dolmabahce. Timp de o săptămână a stat Carol la Istanbul și s-a întreținut cu reprezentanții corpului diplomatic. În cursul acestei vizite Carol s-a comportat față de sultan ca un șef de stat, și nu ca un vasal, asta confirmând procesul ireversibil de ruptură față de Poartă.
În desele călătorii efectuate prin țară Carol a descoperit realitatea din România - ,,lipsa străzilor și a drumurilor pavate, lipsa căilor ferate, porturile nu erau amenajate, podurile peste răuri erau construite din bârne, industria era aproape inexistentă, iar agricultura, ocupația celei mai mari părți a populației României, se practica cu mijloace rudimentare’’.
Capitala țării, Bucureștiul prezenta o imagine la fel de neprietenoasă precum restul țării: majoritatea clădirilor erau mici și insalubre, construite fără un plan; străzile centrale pavate cu bârne, iar cele laterale nepavate, pline de praf sau noroi în funcție de anotimp.
În 1867 se ia una din măsurile menite să modernizeze economic, politic, social și cultural statul român și anume este înființat sistemul monetar, iar în 1870 odată cu înființarea Monetăriei Statului sunt bătute monede din aur, argint și aramă ce purtau efigia domnitorului și inscripția ,,Carol I domnitorul României’’.
Aceasta este una din măsurile față de care a militat Carol I pentru că ducea la creșterea gradului de autonomie față de Imperiul Otoman, în perspectiva obținerii independenței de stat. ,,Pe aceeași linie se înscrie participarea României la Expoziția Universală de la Paris din 1867, cu un pavilion separat de cel al Imperiului Otoman’’.
Printre măsurile ce pregăteau condițiile propice pentru câștigarea independenței statului român se înscrie și semnarea convențiilor poștale cu Austro-Ungaria și Prusia (iulie 1868) și convenției telegrafice cu Rusia (august 1868), dar semnificativă este înființarea unor agenții diplomatice române la Viena, Berlin și Petrograd, începând cu 1868.
De asemenea tânărul domnitor a avut o preocupare specială în organizarea, instruirea și dotarea armatei, pentru a putea, să obțină la nevoie prin luptă independența de stat a țării.
În acțiunile de modernizare a statului domnitorul s-a preocupat de începerea construirii unei ample rețele de cale ferată și de amenajarea porturilor dunărene.
La începutul domniei, pentru a veni în contact cu elita politică, domnitorul participă la viața mondenă, fiind prezent la baluri și cununii. O altă preocupare a domnitorului, dar și a oamenilor politici era realizarea unei căsătorii cu o principesă străină pentru a se asigura continuitatea dinastiei. Astfel, în ziua de 3/15 noiembrie 1869, Carol se căsătorește cu principesa Elisabeta de Wied, la Neuwied, Germania. La 8 septembrie 1870 s-a născut unicul copil al cuplului: principesa Maria a României.

Primii 5 ani de domnie ai lui Carol s-au caracterizat printr-o instabilitate guvernamentală, perioadă cunoscută sub numele de ,,rocada guvernamentală’’ între liberali și conservatori. În perioada iulie 1866 și martie 1871 s-au succedat zece guverne la conducerea țării și avuseseră loc 30 de remanieri.
Personalitatea puternică a noului domnitor i-a surpins pe reprezentanții grupărilor politice și treptat, pe fondul disensiunilor de pe scena politică s-au organizat tot mai multe manifestații antimonarhice, care îl acuzau pe Carol că încearcă să profite de situația financiară grea a țării. Cei mai înverșunați împotriva domnitorului Carol I fiind liberalii radicali, ce doreau să-l silească să urmeze ideile lor politice.
În noaptea de 7/19 – 8/20 august 1870 are loc ,,rebeliunea’’ de la Ploiești, cunoscută sub numele de Republica de la Ploiești. Liberalii au organizat o conspirație cu rețele în mai multe orașe, însă singurul care a declanșat manifestațiile cu caracter antimonarhic și republican a fost maiorul Alexandru Candiano Popescu la Ploiești.
În Ploiești conspiratorii au ocupat prefectura și telegraful, însă după aflarea la București a situației de la Ploiești, guvernul a trecut la arestarea celor bănuiți de participare la complot. Cei arestați pentru complot au fost achitați la 17/19 octombrie 1870, iar actul lui Candiano Popescu avea să fie luat ulterior în derâdere. ,,Republica de la Ploiești’’ a devenit subiect pentru mulți umoriști, inclusiv al lui I. L. Caragiale.
,,Semnificativ este faptul că unii dintre conducătorii mișcării antimonarhice și republicane din anii 1870 și 1871 au devenit cu timpul, slujitori devotați ai coroanei: Al Candiano Popescu – prefect și adjutant regal (1880 - 1892), Ion C. Brătianu – președintele consiliului de Miniștri timp de 12 ani (1876 - 1888), C. A. Rosetti – ministru de interne (26 mai – 16 noiembrie 1876 și 1881 – 1882)’’.
După cinci ani de agitații, chiar inițiatorii acțiunilor antidinastice au ajuns la concluzia că se impunea stabilitate politică, pentru o dezvoltare firească a țării. Reprezentanții celor două partide – Partidul Național Liberal (constituit în 1875) și Partidul Conservator (constituit în 1880) au înțeles adevărul din îndemnul înțeleptului domnitor: ,,este timpul domnilor, după atâtea infructuoase încercări, să răspundem o dată la dorința cea mai imperioasă a țării, care este stabilitatea;  pe un tărâm fără de consistență și totdeauna agitat nu se poate ridica ceva durabil’’.
Perioada care a urmat crizei dinastice a fost una de calmare a spiritelor în viața politică. Dacă în plan politic lucrurile se liniștiseră, în plan personal Carol trece printr-o grea încercare, pentru că în 9 aprilie 1874, unicul copil s-a stins din viață din cauza scarlatinei. Din nefericire, Carol și Elisabeta nu au mai avut copii, iar nepotul de frate, principele Ferdinand a fost ales moștenitorul tronului. Prin ,,pactul de familie’’ din 21 noiembrie/3 decembrie 1880, nepotul lui Carol I a fost confirmat moștenitor al tronului României. Ferdinand se va stabili în România, în calitate de principe moștenitor în mai 1889.
Principele Carol credincios promisiunilor făcute la venirea în țară își dedică forțele și toată puterea de muncă pentru împlinirea unuia din idealurile românilor – dobândirea independenței statului român. Un astfel de deziderat nu se putea realiza fără acordul și sprijinul puterilor europene. Acest moment vine în 1876, când se contura un iminent conflict armat între Rusia și Imperiul Otoman pentru influența în Balcani. În noua Constituție adoptată de Poartă la 11/23 decembrie 1876, România era considerată ,,provincie privilegiată a Imperiului Otoman’’ fapt ce a provocat protestul autorităților de la București. Prin acest fapt era evident atât pentru domnitor, cât și pentru liderii politici români că obținerea independenței nu se putea realiza decât pe calea armelor. Astfel, la 4/16 aprilie 1877, România și Rusia semnau Convenția prin care se permitea libera trecere a trupelor rusești prin teritoriul României, iar țarul se obliga să respecte drepturile statului român și să mențină și să apere ,,integritatea actuală a României’’.
Mobilizarea generală a armatei s-a încheiat în 15/27 aprilie 1877, iar comandantul suprem al armatei era domnitorul Carol I. Prin bombardarea localităților românești Calafat, Giurgiu, Islaz, Bechet, Corabia de către turci, românii ripostează la 26 aprilie/8 mai 1877. Astfel, România și Imperiul Otoman se aflau în stare de război. În aceste condiții, la 9/21 mai 1877, Parlamentul s-a întrunit în ședință extraordinară, iar Mihai Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine rostește memorabila declarație de independență: ,,În stare de răsbel, cu legăturile rupte ce suntem? Suntem independenți; suntem o națiune de sine stătătoare [...] Așadar, domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă’’.
Cu această ocazie, ca o expresie a suveranității absolute a statului român, Parlamentul a votat înființarea ordinului național românesc ,,Steaua României’’ pentru a fi decorați militarii și civilii ce se distingeau în serviciul adus țării.
,,Clasa politică românească și în primul rând Carol I dorea ca independența proclamată să fie consfințită pe câmpul de luptă’’. După proclamarea independenței, atât guvernul, cât și domnitorul au făcut încercări repetate către Rusia pentru a obține cooperarea militară cu armata rusă, însă au fost refuzați destul de ferm, armata română fiind considerată prea mică, pentru a fi de ajutor. Evoluția evenimentelor militare de la sudul Dunării au decis altceva, și astfel participarea armatei române la război a devenit o necesitate pentru Rusia. Obținând comanda trupelor româno-ruse de la Plevna, Carol s-a aflat în Bulgaria, pe câmpul de luptă, timp de 6 luni, a înfruntat ploaia, viscolul, a mers în mijlocul soldaților, încurajându-i, conducându-i în luptă. La 20 august/1 septembrie 1877, armata română trecea podul de la Corabia pentru a participa efectiv la luptele de pe teritoriul Bulgariei. În ordinul de zi dat cu ocazia trecerii Dunării principele României îndemna pe ostașii români: ,,Faceți dar să fâlfâie din nou cu glorie drapelul românesc pe câmpul de bătaie, unde strămoșii noștri au fost secoli întregi apărătorii legi și ai libertății’’.
Prin Tratatul de pace de la Berlin desfășurat în perioada 1/13 iunie - 1/13 iulie 1878 era recunoscută independența de stat a României, care primea Dobrogea și Insula Șerpilor, dar i se impunea să cedeze cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail). Independența de stat a României a fost recunoscută treptat de Austro-Ungaria (septembrie 1878), Rusia (octombrie 1878) și Turcia (noiembrie 1878), iar Imperiul German, Anglia și Franța în februarie 1880.
Prestigiul lui Carol după cucerirea independenței a crescut considerabil. Conducând personal armata română și-a demonstrat atașamentul deplin față de țară. Modificarea statutului internațional al României prin obținerea independenței impunea și o schimbare a rangului domnitorului, iar prin hotărârea Consiliului de Miniștri din 9/21 septembrie 1878, domnitorul Carol urma să poarte titlul de ,,Alteță Regală’’, făcându-se un prim pas către proclamarea Regatului României.
Problema proclamării României ca Regat și a lui Carol I ca rege a format obiectul multor discuții pe plan intern și extern. În ziua de 14/26 martie 1881 a fost promulgată legea privind proclamarea Regatului, ce cuprindea două articole: ,,Articolul I. România ia titlul de Regat. Domnitorul ei Carol I, ia pentru sine și moștenitorii săi titlul de rege al României. Articolul II. Moștenitorul tronului va purta titlul de principe regal’’. Prin această lege nu era vorba de o mărire a prerogativelor constituționale, ci de o titulatură nouă, în acord cu statutul de independență absolută a României. La rândul său, Carol I a spus: ,,Țara este de părere că în situația pe care a dobândit-o acum și în puterea ei națională dovedită prin fapte, trebuie să se ridice la rangul de Regat. Eu primesc dar titlul de rege, nu pentru mine, ci pentru mărirea României’’.
Serbările încoronării s-au desfășurat la 10/22 mai 1881 pe dealul Mitropoliei și au continuat la Palat. La dorința expresă a domnitorului Carol I s-a confecționat o coroană de oțel din unul dintre tunurile turcești capturate la Plevna, iar coroana Elisabetei a fost realizată din aur. În sala tronului în discursul său regele a apreciat: ,,Prin serbarea de astăzi se încheie în mod strălucit o perioadă de 15 ani, bogată în lupte grele și în fapte mari [...] Cu mândrie dar primesc această coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noștri și care a fost sfințită de biserică. O primesc ca simbol al independenței și puterii României! [...] Să trăiască iubita noastră Românie, astăzi încoronată prin virtuțile sale civice și militare!’’.

 

Cu ocazia proclamării Regatului, Carol I a instituit cel de-al doilea ordin național românesc ,,Coroana României’’. Începând din 1881, ziua de 10 mai capătă semnificația de sărbătoare națională a României până la instaurarea puterii comuniștilor.
După cucerirea independenței naționale și proclamarea Regatului, România cu sprijinul regelui Carol I și a aliatului său de nădejde Ion C. Brătianu poreclit ,,vizirul’’, a cunoscut o perioadă de dezvoltare și prosperitate.
În 1880 se înființează Banca Națională a României; au fost înființate mai multe întreprinderi industriale – fabrica de hârtie ,,Letea’’ din Bacău și fabrica de postav Buhuși ce produc din 1885, mai târziu fabrica de bere din Azuga, fabrica de zahăr de la Roman și altele; industria extractivă cunoaște dezvoltare și modernizare, România fiind principala țară producătoare de petrol și derivate din Europa; industria lemnului, mai ales cea de cherestea, s-a extins, în Moldova; rețeaua căilor ferate a cunoscut o amplă dezvoltare, trenul devenind un mijloc de transport extrem de eficient. În octombrie 1869 se inaugurase prima linie de cale ferată București – Giurgiu, iar în 1906 rețeaua de căi ferate a României avea să ajungă la 3180 km.
,,Un adevărat avânt au cunoscut învățământul, știința, cultura. Regele Carol I obișnuia să viziteze școli, să participle la serbările școlare, să ofere premii elevilor silitori’’. Prin legea învățământului primar și normal-primar din 1896, inițiată de Petru Poni și legea învățământului secundar și superior din 1898, elaborată de Spiru Haret – învățământul românesc capătă o structură nouă, modernă.
Anul 1888 marca încheierea guvernării lui Ion C. Brătianu, cea mai lungă guvernare din istoria modernă a României (1876-1888, cu o scurtă întrerupere între aprilie –iunie 1888). Demisia cerută de regele Carol I fiind provocată de situația creată de izbucnirea răscoalei țăranilor din satele aflate în jurul capitalei, și de accentuarea luptei politice între liberali și conservatori. Acum este introdus sistemul rotativei guvernamentale, prin alternarea la conducerea țării a conservatorilor cu liberalii. Un sistem creat de regele Carol I pentru a asigura o cât mai mare stabilitate a vieții politice.
Regele Carol I a fost și un susținător al modernizării orașelor României și, în primul rând a Bucureștiului ce avea să se transforme dintr-un târg oriental într-o capitală europeană, supranumită de unii ,,Micul Paris’’.
În timpul domniei regelui Carol I populația a crescut, de la 4.115.818 locuitori cât era în 1866, ajunge la 7.771.341 locuitori în 1914. Dintr-o țară fără monedă națională, România avea, după 1900, una dintre cele mai puternice valute după continent.
Prosperitatea și stabilitatea au adus o dezvolatre fără precedent a culturii, artelor și științei. De asemenea dintr-o țară fără industrie ajunsese să dispună de cele mai mari și performante rafinării din Europa, și devenise una dintre cele mai importante țări exportatoare de cereale din lume.
Sub domnia lui Carol I se fondează mai multe universități și colegii naționale pe întreg teritoriul țării și se construiesc 40 de spitale rurale, cu precizarea că cele mai multe dintre ele funcționând și astăzi.
O contribuție fundamentală a regelui Carol a fost cea în domeniul arhitecturii și construcțiilor. În lunga domnie au fost ridicate sau reconstruite sedii de instituții importante ale statului, universități, palate administrative, biblioteci, gări, colegii și licee, biserici, spitale. Printre edificiile publice construite menționăm Banca Națională a României (1883-1885), Ateneul Român (1885-1888), Palatul de Justiție (1890-1895), clădirea Fundației Universitare ,,Carol I’’ (1890-1900), Palatul Poștelor (1894-1900), Palatul C.E.C.-ului (1896-1900) ș.a. Nu putem uita Palatul Peleș, început în 1875 și inaugurat  în toamna lui 1883, ridicat pe propria cheltuială a regelui.
În anii domniei lui Carol I s-a modernizat, începând cu 1895, portul Constanța, iar în 1895 s-a inaugurat podul de la Cernavodă, la data aceea, cel mai lung pod din Europa.
Printre premierele tehnice pe care le cunoaște România la sfârșit de secol XIX se numără introducerea tramvaielor electrice (1894), introducerea telefonului și iluminatului electric (1890) și chiar primul automobil, particular, ce a circulat pe străzile Bucureștilor.
Toate aceste importante realizări de care suveranul era mândru, au fost aduse la cunoștința românilor și a străinătății prin Expoziția Generală Română din 1906, organizată cu prilejul împlinirii a 40 de ani de domnie ai lui Carol I și 25 de ani de la proclamarea Regatului.
Au existat și probleme cum ar fi ,,chestiunea țărănească’’, care separa majoritatea rurală de elita francofonă – pe care domnia lui Carol I nu le-a putut rezolva în toată complexitatea lor și pe care a trebuit să le transmită viitoarei domnii. În 1907 România a fost confruntată cu cea mai mare criză din timpul domniei lui Carol I – răscoala din 1907. Lipsa pământului generase ridicarea țăranilor la luptă la început în toată Moldova, apoi și în Muntenia și Oltenia. Răscoală ce a fost reprimată cu contribuția armatei.
Reformele agrare și a cea electorală ce nu au fost înfăptuite în timpul regelui Carol I, se vor înfăptui de regele Ferdinand I după Primul Război Mondial.
Prin atitudinea moderată a regelui Carol I, România a fost un factor de echilibru în Balcani ce era un veșnic ,,butoi de pulbere’’. ,,În condițiile accentuării contradicțiilor dintre statele balcanice, România și-a impus o neutralitate activă, militând pentru aplanarea divergențelor și menținerea statu-quo-ului teritorial. Astfel, în primul război balcanic, izbucnit la 18/31 octombrie 1912, între Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru pe de o parte și Imperiul Otoman pe de altă parte, Carol I anunța în Mesajul său adresat Parlamentului că România își păstrează neutralitatea față de țările balcanice beligerante pentru a ,,contribui la localizarea războiului [...] urmărind însă cu luare aminte desfășurarea unor evenimente, care ating numeroase interese statului nostru [...]’’.
La 16/29 iunie 1913, Bulgaria, incitată de Austro-Ungaria (care urmărea slăbirea Serbiei), a început lupta împotriva foștilor aliați, Grecia, Serbia și Muntenegru, izbucnind cel de-al doilea război balcanic. În acest război intervine și România, guvernul său declara război Bulgariei la 27 iunie/10 iulie 1913. Surprinzător, la aflarea veștii că România a intrat efectiv în război, Bulgaria a fost nevoită să ceară pace și a fost evitată confruntarea militară efectivă. Prin Tratatul de pace încheiat la București la 28 iulie/10 august 1913 ,,se trasa noua hartă în Peninsula Balcanică; sudul Dobrogei (Cadrilaterul) a intrat în componența României’’. Pacea de la București a constituit ,,un important moment al relațiilor internaționale. Era prima în care hotărâri importante fuseseră luate de micile state din sud-est, fără amestecul direct al marilor puteri’’.
În iulie 1914 izbucnește Primul Război Mondial și România a ales neutralitatea în august 1914. Carol I a fost afectat de decizia Consiliului de Coroană și îi mărturisea lui Constantin Stere ,,după patruzeci și opt de ani mă văd aproape singur’’. Acesta se simțea înfrânt, privit cu ostilitate de toți, trădat și singura persoană care-i împărtășea opiniile era regina Elisabeta.
Regele Carol I îi mărturisea lui Take Ionescu: ,,Regret că n-am murit înainte de începerea acestui război’’. Conștient că opinia publică și majoritatea politicienilor români așteptau cu nerăbdare intrarea României în război alături de Antantă și nedorind să fie un obstacol în calea realizării acestui deziderat, regele Carol I s-a hotărât să abdice, însă soarta l-a scutit de această durere și umilință. Suferind de ficat, slăbise mult și până la moartea lui din 27 septembrie/10 octombrie 1914 a stat închis în cabinetul său. A fost înmormântat  la Curtea de Argeș.
În testamentul lui, Carol scria: ,,Mă gândesc înainte de toate, la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat și care a avut deplină încredere în mine. Viața mea este așa strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată țară, că doresc să-i las, și după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie și de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi și noapte m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziție vrednică între statele europene [...]’’.
După aproape jumătate de secol de domnie rămânea în urma sa o Românie modernă, o țară comparabilă cu țările occidentale.
 
muzeograf Monica CÎRSTEA
 
Bibliografie selectivă:
Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular, vol. I. Ediție și prefață de Stelian Neagoe, București, Editura Scripta, 1992.
Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular, vol. III. Ediție și prefață de Stelian Neagoe, București, Editura Machiavelli, 1994.
Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular, vol. IV. Ediție și prefață de Stelian Neagoe, București, Editura Machiavelli, 1994
Ioan Scurtu, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Vol. I: Carol I, Editura Enciclopedică, București, 2011.
Domnia regelui Carol I. Fapte. Cuvântări. Documente. Adnotate de Dimitrie A. Sturdza, Tomul I, 1866-1876, 1906.
România în anii primului război mondial, vol. I, București, Editura Militară, 1987.
Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altă dată, vol. IV (1910-1914), București, Editura Albatros, 2007.

   

EXPOZIŢIE TEMPORARĂ

Muzeul „Ion Luca Caragiale”, secţie a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova vă invită, marţi, 11 mai 2021, ora 12.00, la sediul său din Ploieşti, str. Kutuzov, nr. 1 la vernisajul expoziţiei temporare itinerante „Ploieşti – oraşul meu”. Expoziţia este organizată în colaborare cu profesorii îndrumători şi elevii Şcolii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Ploieşti.



Tema expoziţiei a pornit de la proiectul educaţional „Ploieştiul de altădată”, proiect iniţiat ca o călătorie în timp prin intermediul cărţilor poştale ilustrate. Prin tema lansată în cadrul proiectului desfăşurat pe platformele de comunicare online, elevii au fost iniţiaţi în istoria locală.
Proiectul expoziţional vă provoacă să descoperiţi oraşul Ploieşti prin intermediul desenelor şi machetelor realizate de elevii claselor a V-a B, a V-a D, a VI-a A, a VI-a B, a VI-a C, a VII-a B, a VII-a C şi a VIII-a A, profesori coordonatori: Nicoleta Camelia Bucurică, Eugenia Dârmon şi Luminiţa Tonsciuc.
Prin acest proiect expoziţional încercăm să evidenţiem cum o activitate extraşcolară poate fi transformată într-o expoziţie reuşită, ce poate fi admirată de publicul larg.

Vă aşteptăm cu drag!
Muzeograf Monica Cîrstea
   

EXPOZIŢIE TEMPORARĂ

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova vă invită luni, 10 mai 2021, ora 11.00, la sediul său din Ploieşti, str. Toma Caragiu, nr. 10, la vernisajul expoziţiei temporare „10 mai 2021: 155 de ani de la urcarea pe tron a Princpelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. 140 de ani de la festivităţile încoronării domnitorului Carol I ca rege al României”.



Scopul expoziţiei este de a ne aminti de cel care a fost primul rege al României ce a desăvârşit modernizarea ţării. În cei 48 de ani de domnie, cea mai lungă din istoria noastră, Carol I a dat dovadă de rigoare, sobrietate, disciplină şi tenacitate. Cu aceste cuvinte de ordine şi cu ajutorul strălucitei pleiade de oameni politici ce l-au înconjurat, Carol a făcut istorie reuşind să schimbe faţa României. Perioada anilor 1866-1914 a fost una de mari progrese pentru România în plan economic, social, politic, administrativ, demografic şi cultural.
Expoziţia, valorifică patrimoniul muzeului - fotografii, medalii, monede, decoraţii şi publicaţii.

Vă aşteptăm cu drag!
Muzeograf Monica Cîrstea
   

Tripla semnificaţie a zilei de 9 Mai

Evenimentele de la 9 mai 1877 - Ziua Proclamării Independenței de Stat a României, 9 mai 1945 - Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite, precum şi Ziua Europei – 9 mai 1950, se înscriu ca momente de referinţă din istoria modernă şi recentă României.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, vă invită, în perioada 7-10 mai 2021, în mediul virtual, pe paginile de facebook ale secţiilor muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/, la următoarele evenimente culturale menite să celebreze tripla semnificaţie a zilei de 9 MAI:



♦  Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeștii de Târg,
nr.868, tel. 0244 389 480
7 mai 2021
„Tripla semnificație a zilei de 9 Mai”
♦ Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova,
Ploiești, str. Toma Caragiu, nr.10, tel. 0244 522 656
9 mai 2021
„9 Mai – Ziua Independenţei de Stat a României”
♦ Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” Vălenii de Munte
str. George Enescu, nr. 1-3, tel. 0244 280 861
9 mai 2021
„Ziua Europei, Ziua Independenței, Ziua Orașului”
♦ Muzeul „Casa Domnească” Brebu
9 mai 2021
Evocare: „Carol I de Hohenzollern - Totul pentru țară, nimic pentru mine!”
♦ Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” Bucov,
Parcul „Constantin Stere” Bucov, str. Dacia nr. 13, tel. 0244 344 040
10 mai 2021
„Ziua Independenței de Stat a României”
   

PROIECT EDUCAŢIONAL

Motto:
„Tineri cu inițiativă
Folosind un scris unic
În afişe, invitații și meniuri
Au transformat caligrafia
Dintr-un hobby în profit!”
♦ Monica Cîrstea

În cadrul proiectului educaţional „Caligrafia - arta scrisului”, vă prezentăm cartea poştală realizată de Antonia Rașoga, elevă în clasa a IX-a I la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti.
 
 
   

Paşte fericit!

   

Program 30 aprilie - 3 mai 2021

   

TRADIŢII PASCALE

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, prin secţiile sale din Ploieşti şi judeţ, organizează în perioada 27-29 aprilie 2021 următoarele activităţi culturale, ce au ca temă tradiţiile specifice Sărbătorilor Pascale în spiritualitatea românească:



27 aprilie 2021
• Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” Ploieşti,
str. Nichita Stănescu, nr.1, tel. 0344 100 768
• Expoziție de icoane și ouă încondeiate
 
28 aprilie 2021
• Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” Buşteni,
str. Tudor Vladimirescu, nr.2, tel. 0244 321 080
• „Obiceiuri pascale la noi și în lume” - online
 
29 aprilie 2021
• Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” Ploieşti,
str. Nicolae Bălcescu, nr.15, tel. 0244 522 914
Oratoriul Bizantin de Paști „Patimile și Învierea Domnului” - online
 
• Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” Bucov,
Parcul Constantin Stere Bucov, str. Dacia, nr. 13, tel. 0244 344 040
• ora 10.00 - Matineu muzeal: „Tradiții și datini pascale”
- participă elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială „Constantin Stere” Bucov
 
• Muzeul „Conacul Pană Filipescu” Filipeștii de Târg,
nr.868, tel. 0244 389 480
• „Simbolistica ouălelor încondeiate” - online
   

Pagina 1 din 95